EDUCATIE
Daniel David anunță semnarea unui contract de peste 25,7 milioane de euro: În final, câștigătorii vor fi școala și copiii
Ministerul Educației și Cercetării a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU)”, o inițiativă strategică menită să aducă la standarde europene serviciile de consiliere din școli.
Proiectul, finanțat prin Programul Educație și Ocupare, beneficiază de un buget eligibil total de peste 128,7 milioane de lei, echivalentul a peste 25,7 milioane de euro, și are o durată de implementare de 48 de luni, începând cu 1 iulie 2025.
Formare pentru mii de cadre didactice și investiții în școli
ConsEDU vizează formarea a 2.500 de consilieri școlari, 2.000 de diriginți și 500 de învățători prin programe specializate. De asemenea, 2.500 de unități de învățământ vor fi dotate cu kituri de testare și instrumente moderne de consiliere.
Vor fi dezvoltate servicii de informare, coaching individual, evaluare vocațională și orientare profesională pentru elevi și familiile acestora, atât în școli, cât și în centrele de resurse educaționale (CJRAE/CMBRAE).
Printre obiectivele principale se numără și crearea unei platforme IT naționale pentru consiliere și orientare în carieră, care va include resurse digitale, instrumente de evaluare, consiliere online, baze de date și rapoarte personalizate. Totodată, proiectul prevede pilotarea modelului integrat whole school approach prin mentorat cu elevi de clasa a VIII-a și a XII-a.
Daniel David: „Câștigătorii vor fi școala și copiii”
„Consolidarea serviciilor de consiliere și orientare în carieră, pentru a trece dincolo de forme fără fond, este un angajament fundamental al Ministerului Educației și Cercetării față de sistemul de educație din țară. Acest proiect deblochează demersuri angajate de mai mult timp prin legislație, dar adesea amânate ca urmare a unor probleme economico-financiare, cu impact pozitiv asupra formării de resursă umană calificată, dotărilor cu materiale de specialitate, creării unor resurse naționale complexe și accesibile online și, nu în ultimul rând, asupra politicilor în domeniu. În final, câștigătorii vor fi școala și copiii”, a declarat ministrul interimar al Educației, Daniel David.
Proiect de anvergură națională
Proiectul ConsEDU este implementat în parteneriat cu Universitatea din București, CMBRAE, Casa Corpului Didactic București și Inspectoratul Școlar Județean Iași. El se va desfășura la nivel național, în toate cele opt regiuni de dezvoltare ale țării, adresându-se direct elevilor din învățământul preuniversitar, cadrelor didactice, consilierilor școlari și părinților.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






