Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE Petru Romoșan: Guvernul postmortem Dacian Cioloş

Publicat


Un guvern Dacian Cioloş, cu PNL folosit ca mâna a doua, mână moartă, împreună cu abonatul din oficiu la putere, UDMR, nu e deloc de exclus. Multă lume ştie că Iohannis e complet lipsit de umor, de subtilităţi, de machiavelisme, şi că e doar un Robocop (încă unul !) întors cu cheiţa. Cine deţine cheiţa ? Soros şi CIA ? Germania ? Statul subteran din România ? Sau toţi deodată ?

În orice caz, cei care îl atribuie cu mare plăcere pe Dacian Cioloş Franţei, lui Emmanuel Macron se înşală cel puţin pe jumătate, dacă nu cumva mult mai mult. Pentru că Dacian Cioloş e şi creaţia unchiului său, Virgil Ardelean, zis „Vulpea”, general de servicii secrete, şi a prietenilor acestuia, bătrânii şi puternicii rezervişti din Sistem. Şi Cioloş, împreună cu USR, e într-o mare măsură şi patentul globaliştilor. Nu numai al rezerviştilor români. Nici francezii nu mai cred de mult că Macron e doar al lor. Cum nici Éric Zemmour, care li se pregăteşte pentru 2022. Cu cooperarea financiară, de presă, media şi reţele de influenţă a oligarhilor din România, respectiv din Franţa.

Dacă Dacian Cioloş va reuşi să compună un guvern – de program de guvernare nu are nevoie, pentru că i se va da – şi să-şi treacă echipa USR-PNL-UDMR prin Parlament, România va avea pentru prima dată un guvern postmortem. După guvernele „mele”, de comă profundă, Ludovic Orban şi Florin Cîţu. Şi chiar Klaus Iohannis va fi primul preşedinte postmortem al României. În sfârşit putem înţelege de ce au avut nevoie românii majoritari ortodocşi de un preşedinte sas şi luteran. Pentru că românii continuă să fie trataţi convenabil de occidentali ca o populaţie primitivă, needucată, incapabilă să se autoguverneze. Un fel de Africa albă.

Ce va face pentru România şi pentru români guvernul postmortem al USR-istului Dacian Cioloş ? Ce au făcut de sute, de mii de ani satrapii numiţi în colonii. Extracţie ! Exploatare ! Colonialism ! Dar nu asta ne-am dorit ? Nu am vrut noi cu entuziasm să fim primiţi în NATO şi în UE ? Ne-a forţat cineva să aderăm ? Desigur, încă începând din 1990 am fost manipulaţi, mai ales prin presă şi media, dar şi prin politicieni închiriaţi (Emil Constantinescu ?). Ni s-a băgat în cap că fără NATO şi fără UE suntem morţi. Că ne mănâncă ruşii şi ungurii. Câteva mari vedete din presa anilor ’90 au făcut avere cu o asemenea propagandă deşănţată şi continuă neobrăzat să ne dea lecţii şi astăzi, deşi pentru toţi copiii împăratul e gol.

Dar nu suntem chiar morţi. Suntem doar într-un postmortem politic. Conduşi „democratic” de fantomele Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, Florin Cîţu etc. Şi ne pregătim de Halloween (31 octombrie), sărbătoare anglo-celtă.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Dragoș Damian (CEO Terapia) îi sugerează lui Nicolae Ciucă să numească în Guvern directorii celor mai performante companii

Publicat

De

Domnule General Nicolae Ciucă, ce ziceți de un astfel de line-up la Guvern: La Economie, directorul general din top 3 cei mai mari angajatori, la Finanțe – directorul financiar, la Muncă – directorul de resurse umane.

La Agricultură, șeful din top 3 cele mai mari ferme agricole sau zootehnice. La Sănătate, șeful din top 3 cele mai mari spitale publice sau rețele private. Și așa mai departe, pentru portofoliile care vor avea de luptat cu crizele din economie și sănătate. Lasați la o parte politicienii cu ego-uri supradimensionate și candidații pe care aceștia vi-i propun. Gandiți-vă, vă rog, o clipă, la o astfel de soluție – veți rezolva dintr-un mutare o sumedenie de probleme.

Prima, desigur, specialiștii care s-ar califica pentru line-up-ul de mai sus sunt supracalificați, ar știi ce să facă chiar de la început.

O altă veste bună este că nu se vor duce să guverneze pentru căpătuială, sunt deja oameni realizați, și nu își vor angaja rudele și pilele, pentru că au învățat că dacă vrei să faci perfomanță ai nevoie în echipă de cei mai buni oameni.

Și nu în ultimul rând, dacă văd că nu sunt lăsați să livreze cele asumate în planul de guvernare nu vor ezita să își dea demisiile, în loc să ardă gazul de pomană, să ia salariu de bugetar sau sa se dezvinovățească la televizor că nu e din vina lor ce s-a întâmplat…. Altă cultură, altă educație.

O astfel de mutare nu urmărește “privatizarea” guvernării, ci aducerea în Guvern a unor specialiști care creează în organizațiile pe care le conduc valoare adaugată, care lipsește în leadership-ul României. După ineficiența sau eșecul lamentabil a sute de miniștri numiti politic în ministere cheie probabil ar trebui consfințit prin Constituție că doar specialiști care au condus minim 5 ani o organizație de cel puțin 500 de oameni să poată fi numiți pe post de ministru, secretar de stat sau director în Guvern. Pentru ministru ștacheta probabil trebuie ridicată mai sus, organizații de 1000-2000 de oameni, diverse și complexe. Este un clișeu, din păcate neînțeles de clasa politică care vrea să conducă România, că un lider, indiferent că este militar sau civil, nu poate conduce dacă nu cunoaște nevoile oamenilor din subordine; pur și simplu pierde legătura cu lumea reală.

Domnule General, sunt foarte mulți români, fără culoare și interese politice, care s-au săturat să fie văzuți ultimii nu numai din UE, ci și din clasamentele internaționale. Sunt din nou din ce în ce mai mulți români care se pregătesc să își trimită copiii în străinătate pentru că nu mai au încredere în cei care ratează program după program de guvernare. Suntem obosiți să facem știri pe CNN, Deutsche Welle și Al Jazzera, și lumea să se uite în jos la noi. Sunt din ce în ce mai mulți români care își spun că un pic de militarizare a României poate fi de folos – pentru că s-a dovedit de folos în pandemie, în administrarea vaccinării și în scoaterea unor spitale din crizele de management. “Armata este ultima carte pe care o joacă o Națiune” este un adevăr rostit odată în război, chiar dacă de un general controversat. Dar dacă nu aduceți lângă Primul Ministru un line-up în zona economică care să profesionalizeze guvernarea, mă tem că speranțele noastre se vor prăpădi împreună cu guvernul pe care îl veți conduce.

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE/ Petru ROMOȘAN – Umbra lui Ion Antonescu peste Palatul Victoria

Publicat

Numirea unui militar, a unui general în fruntea guvernului României nu e un fapt banal. Exemplul cel mai cunoscut e cel al generalului / mareşalului Ion Antonescu, care a sfârşit foarte prost şi, odată cu el, şi România. Pseudogeneralul N. Ceauşescu (avansat la Moscova sau la Academia „Frunze” în 1949 ?) nu a ocupat niciodată postul de prim-ministru, cumulul de funcţii era interzis în epocă. A fost mai întâi secretar general al PMR (PCR) începând din 1965, preşedinte al Consiliului de Stat din 1967 şi apoi preşedintele (dictatorul) Republicii din 1974. A acumulat de la început puteri de dictator – dictatura sa a rezistat nu mai puţin de 25 de ani.

Ion Antonescu, „conducătorul statului”, a fost urmat în postul de prim-ministru, după arestarea sa, de alţi doi generali, Constantin Sănătescu şi Nicolae Rădescu, în două guverne cu viaţă foarte scurtă. Anterior, în 1918, alţi trei generali, tot în urma unui război, Alexandru Averescu, Constantin Coandă şi Arthur Văitoianu, au ocupat tranzitoriu funcţia de prim-ministru. Alexandru Averescu a revenit în fruntea guvernului ca preşedinte al Partidului Poporului (1926). Să rezumăm : în România ultimilor 100 de ani nu am avut prim-ministru militar, general decât înainte sau după război. Nici comuniştii nu au numit vreun prim-ministru militar. Deducţia se impune : ne găsim înaintea unui război ? Vorbim aici de un conflict militar, şi nu de un metaforic război cu crizele, inclusiv cea sanitară sau energetică şi economică, pentru a căror gestionare nimic nu-l recomandă pe generalul Nicolae Ciucă.

Asocierea gradului de general cu funcţia de prim-ministru nu e deloc una fericită în istoria României. După cum vom vedea, nici eventuala instalare a generalului Nicolae Ciucă, cu un masterat în cadrul Colegiului de Război al Forţelor Terestre din SUA, nu anunţă nimic bun pentru noi. Ceilalţi generali, cu excepţia lui Ion Antonescu, au fost numiţi după primul şi, respectiv, al doilea război mondial. Probabil că Nicolae Ciucă, la fel ca Ion Antonescu, e numit în aşteptarea unui posibil conflict militar, cel din Ucraina şi de la Marea Neagră. Ne amintim că Ion Antonescu, imediat după ce a fost numit de Carol al II-lea, a forţat abdicarea acestuia şi înlocuirea sa cu tânărul şi neexperimentatul prinţ Mihai de Hohenzollern. Desigur, comparaţia nu e de bun augur pentru Klaus Iohannis.

Ideea de a-l aduce pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă în postul de ministru al Apărării şi, ulterior, senator „civil” al PNL nu pare să fi fost a lui Klaus Iohannis, cum se tot spune. Klaus Iohannis a jucat mai degrabă la „impuse”. Dar câte idei originale ale lui Klaus Iohannis în cei şapte ani de preşedinţie ai săi sunt cunoscute şi, eventual, patentate ? A „văzut” cineva vreo idee a lui Klaus Iohannis ? Nici măcar majordomii săi, Ludovic Orban şi Florin Cîţu sau Dacian Cioloş, nu pot susţine serios şi credibil una ca asta. Probabil, Klaus Iohannis are în ureche un pitic foarte mic sau chiar un birou de pitici care-i spun când să zică bună ziua sau să dea mâna prezidenţială (lui Liviu Dragnea, de exemplu).

Nicolae Ciucă e un produs al Pentagonului, care l-a pregătit (2004-2006) atent. Ar fi urmat înainte, simultan sau după şi nişte cursuri de engleză şi de „terminologie NATO”. Dar românii nu l-au prea auzit vorbind. Tace şi el la fel de semnificativ ca Iohannis, doar teoretic şeful său. Pentru că şeful său real e la Pentagon, azi Lloyd J. Austin, şi la NATO, la Bruxelles. Pentru că aşa merge ierarhia militară.

De mai multă vreme, SUA şi NATO pregătesc un conflict militar cu Rusia în Ucraina şi la Marea Neagră. După vizita lui Lloyd J. Austin în regiunea noastră ştim şi cine vor fi primii trei implicaţi în calitate de proxies : Georgia, Ucraina şi România. Expulzarea diplomaţilor de la misiunea rusă la NATO din Bruxelles şi răspunsul rapid şi brutal, cu închiderea reprezenanţei NATO în Rusia, merg în aceeaşi direcţie. Victoria Nuland, secretar adjunct al Departamentului de Stat, ar fi discutat foarte recent la Moscova şi despre o posibilă împărţire a Ucrainei. Delicatul subiect implică nu numai România, ci şi Polonia şi Ungaria. În caz de conflict, ţările baltice vor participa şi ele. Şi iată cum o bună parte din Europa (cu ţări UE şi NATO) este prinsă în proiectul unui conflict militar dorit de Ucraina şi susţinut de SUA şi de NATO.

Andrei Raevsky („The Saker”), expert militar cu o întinsă experienţă şi foarte respectat, publică un lung text cu referire directă la vizita făcută la Marea Neagră de Lloyd J. Austin, în Georgia, Ucraina, România şi apoi la Bruxelles, la sediul NATO : „Iată deci ipoteza mea. SUA vor să declanşeze un război în Europa, dar un război limitat la coloniile lor cele mai inutile şi servile, în special Ucraina. Pentru a nu risca să fie lovite nuclear, scufundate sau decapitate de arme hipersonice, Statele Unite îi arată acum Rusiei că mai au încă (niscaiva) dinţi, deci „nu vă jucaţi prea mult cu noi”. Asta aminteşte exact ce le-a spus April Glaspie irakienilor înaintea războiului din Golf : „Nu vă atingeţi de Arabia Saudită, dar nu ne pasă de Kuweit.” Ştim cu toţii cum s-a terminat povestea. Probabil că asta i-a propus Victoria Nuland lui Putin cu ocazia călătoriei sale la Moscova : luaţi estul Ucrainei, lăsaţi restul, iar noi nu vom interveni decât prin proteste verbale. Coloniile americane iluzionate din regiunea Mării Negre visează la un triunghi „Georgia, Ucraina, România”, dar numai ele, nu şi ruşii, iau în serios această absurditate (ruşii ştiu că pot zdrobi forţele armate ale acestor pretinse state în 24 de ore). Dar e un fapt că aceste colonii cred în orice, mai ales ucrainenii (emisiunile lor de televiziune sunt de tot râsul) […].

Cum stă atunci Uniunea Europeană ? Să o împărţim în câteva subcategorii : 1. ţări care aspiră la statutul de membru NATO (Georgia, Ucraina, Bosnia etc.) ; 2. membri inutili ai NATO (3B-ţările baltice, Polonia, România, Bulgaria) ; 3. Germania (care constituie singură o categorie aparte) ; 4. membri reali ai NATO (ţările NATO din nordul Europei) ; 5. ţări membre NATO oarecum utile (Franţa şi ţările Europei de Sud). Ţările din primul grup sunt de facto membre NATO şi tot de facto complet consumabile. Ţările din grupul al doilea sunt membre NATO de jure dar şi foarte consumabile. Germania se află sub ocupaţia NATO, dar e vitală pentru UE. Dacă Germania se prăbuşeşte economic, aceasta va slăbi întreaga UE, adică exact ce doresc Statele Unite” („On suitcases, handles and fire-starters”, thesaker.is, 20.10.2021).

Agitaţii militariste de acelaşi tip sunt în curs în jurul Chinei – Marea Chinei de Sud şi Taiwan – şi în jurul Iranului. Nave de război ale Chinei şi Rusiei s-au apropiat demonstrativ de coastele Japoniei. O bază americană a fost distrusă complet în Siria de trei drone. S-au anunţat morţi şi răniţi. Chiar dacă Pat Buchanan, celebru politician conservator, califică încordările de muşchi militariste recente drept „fanfaronadă şi cacealma” („bluster and bluff”), situaţia încordată dintre blocuri nu e mai puţin periculoasă. Lloyd J. Austin i-a asigurat pe ucraineni că au „uşa deschisă pentru a intra în NATO”. Buchanan scrie : „Statele Unite au venit aparent în sprijinul cuvintelor lui Austin trimiţând bombardiere B-1B deasupra Mării Negre. […] De ce trimitem noi bombardiere cu capacitate nucleară deasupra Mării Negre ? De ce întreţinem la Kiev şi la Tbilisi speranţa că vor fi invitate să se alăture NATO şi că vor primi garanţia de război din articolul 5 al SUA-NATO prin care Statele Unite ar lupta alături de ele în cazul unei noi crize cu Rusia, aşa cum s-a întâmplat cu Osetia de Sud în 2008 şi cu Ucraina în 2014 ? Noi nu ne-am luptat cu Rusia atunci. Şi n-o să ne luptăm cu Rusia nici acum sau mâine, căci aceste regiuni şi aceste probleme nu reprezintă interese vitale ale Statelor Unite” („Warnings and threats – or bluster and bluff”, buchanan.org, 22.10.2021).

De ce ţin deci atât de mult Klaus Iohannis şi statul român profund să-l aducă pe generalul Ciucă în fruntea guvernului ? Dacă a ratat-o urât cu „americanul” Florin Cîţu, încearcă să se scoată cu „foarte americanul” Nicolae Ciucă ? România poate deveni baza din spate a conflictului din Ucraina şi de la Marea Neagră. Dacă va exista un conflict, nu e exclus să avem un guvern compus în întregime din generali şi colonei. Eliminarea USR de la guvernare, urmărită cu încrâncenare de Klaus Iohannis, poate fi şi parte a conflictului diplomatic în curs între SUA şi Franţa, deşi nu există dovezi în acest sens.

Dacă PSD va vota guvernul minoritar dorit de Iohannis şi de Nicolae Ciucă, va vota şi pentru război la Marea Neagră şi în Ucraina. Şi trebuie s-o ştie. Dar va vota şi probabila sa dispariţie. Odată cu cea a USR. Dar nici PNL, UDMR, AUR şi minorităţile nu vor fi mai fericite. Sfârşitul clasei politice actuale poate fi mult mai aproape decât ne aşteptam. Şi probabil şi al lui Klaus Iohannis, care nu va mai putea încurca un guvern complet militarizat.

Petru Romoşan

Citește mai departe

ECONOMIE

OPINIE Ioan Lumperdean: Inflația a intrat în casa noastră. Ce trebuie să facă operatorii economici?

Publicat

economie glob lume bani

Inflația, boala economiei care ne însoțește viața, influențează și afectează și sau în primul rând operatorii/agenții economici. Indiferent de statutul și formele de proprietate (privată, publică, mixtă) în care aceștia se află jurdic și activează economic, inflația nu-i ocolește. Și este firesc să fie așa dacă ne gândim la geneza, structurarea și evoluția vieții economice, la realțiile de producție, schimb și consum. Dezechilibrele dintre masa monetară și oferta de mărfuri care se instalează în și prin inflație conduc la creșterea generalizată a prețurilor și la diminuarea puterii de cumpărare a baniilor.

Inevitabil operatorii economici trebuie să cunoască aceste realități și să promoveze politici și strategii prin care să preîntâmpine și să facă față provocărilor și efectelor negative ale inflației. Care sunt aceste politici și strategii este dificil de identificat și transpus în practică. Nu imposibil, așa cum ne arată istoria ideilor, teoriilor și faptelor economice. Merită să încercăm o trecere în revistă pentru unele din acestea. Nu am pretenția adevărului absolut!!!

1.Cu ochii pe „monitoarele” economiei

Diriguitorii agenților economici trebuie să fie mereu cu ochii pe bolile economiei. Pentru aceasta trebuie să se informeze permanent, singuri, sau împreună cu specialiști în analize economice și financiare, despre mersul economiei. Se știe că economia de piață există și funcționează, din cele mai vechi timpuri până astăzi, pe baza raportului dintre cerere și ofertă. Dacă apar distorsiuni între cele două categorii atunci activitatea economică este afectată, într-o proporție mai mare sau mai mică de una sau mai multe din bolile sale specifice: crize, falimente, șomaj, inflație, deflație, depreciere, devalorizare, supraîndatorare, dezechilibre și altele, mai mult sau mai puțin active și agresive.

În fapt, este ceea ce am sugerat/recomandat și subiecțiilor sociali, adică perceperea și conștientizarea fenomenului inflaționist. Pentru agenții sau operatorii economici percepeția și conștientizarea pot fi înfăptuite mai ușor în comparație cu oamenii de rând, datrorită multitudinii de surse, instrumente și resurse umane avute la dispoziție. Una este să fi „un lup singuratic”, chiar și cu o familie (haită) și alta este să fi într-o comunitate economică: firme, societăți comerciale, industriale, bancare, turstice, asigurării etc.

2.De la informare la predictibilitate

Mersul economiei impune și dispune comportamente pentru și în piață. Prețurile exprimă nu numai valoarea mărfurilor ci și resorturile și carcteristicile, inflanționiste, precum și costurile economice ale acesteia. trebuie În funcție de mărimea și poziția firmelor, acestea pot și nu pot anticipa inflația. Atunci când inflația este prevăzută pot fi formulate strategii și politicii cu impact corectiv și chiar stimulativ. Agenții economici care de-a lungul timpului au fost cu ochii pe politicile legislative și executive, pe comportamentul băncilor centrale, dar și a altor operatori financiari pot să prevadă/anticipa, relativ corect, rata inflației. Să reținem cuvintele relativ corect!!! Atenție trebuie acordată și operatorilor economici externi, mai ales dacă activează în ramuri economice similare. A te uita „peste gard”, în mod onest prin consultarea site-urilor și a altor surse poate să ofere, oricând, informații despre comportamentul predictibil și decizional antinflaționist. În îndelungata istorie a economiei de piață întâlnim precupări constante pentru informațile economice.

Din numersoasele exemple pe această temă merită să amintim comportamentul firmei Fugger din Augsburg, care a dominat economia europeană în secolul al XV-lea și datorită atenţiei specială acordată activităţilor de informare şi documentare economică, socială şi politică. La Biblioteca Vaticanului se păstrează o partea din arhiva Fuggerilor, din care reiese interesul pentru informaţii din aproape toate centrele economice importante ale timpului, iar la Biblioteca Naţională din Viena se păstrează o altă co­lecţie, în 27 de volume, care cuprinde aşa-numitele Fug­ger-zeitung din anii 1588-1605. Aceste informații erau destinate corecțiilor manageriale însă și valorificări pe o piață a informațiilor economice din acele timpuri. Principalul avantaj: teoria anticipărilor raționale!!!

3. Între inflația anticipată și cea neanticipată

Politica anicipativă a inflației poate fi înfăptuită de agenții economici prin strategii manageriale care să fie consonante (atât cât se poate) cu cele guvernamentale, legislative și ale băncii centrale. Pentru aceasta studierea unor activități similare din alte perioade istorice, așa cum se procedează și în cazul unor boli și maladii umane. La fel de importane sunt și modele oferite de țările cu tradiție și experiență în astfel de practici. Guvernele și băncile centrale au propriile strategii, în funcție de provocările, interesele și doctrinle politice și economice agreate.

Se știe că, de multe ori, se trece peste unele din acestea din motive de praxis economic, social și politic. Intuirea acestor mișcări asigură agenților economici atenuarea și compensarea, cel puțin parțial, a efectele nocive ale inflației. Se pot vedea măsurile de politică monetară și bancară ale BNR precum și cele de politică fiscală ale Ministerului Finanțelor.

4. Acordarea unei atenții sporite mediului economic privat

Orice agent economic are specificul său, raza sa de activiate și implicare investițională, în crearea de locuri de muncă, în activarea capitalului social și uman, gestionarea factorilor de producție, obținera profitului și multe altele. Dacă fiecare agent economic cunoaște mediul economic privat poate anticipa mișcările din piață și control a inflației prin prețuri și venituri.

Cel mai important este păstrarea echilibrului între acestea. Se reaizează păstrarea și fidelizare consumatorului și transmiterea unor mesaje încurajatoare spre potențialii clienți.

5. Acordarea unei atenții sporite mediului economic public

De multe ori agenții economici și instituționali publici au comportamentul lor specific prin care dezvoltă, inevitabil, și inflație. Fiind în orbita capitalului public, apar situații și poziții preferențiale care conduc la concurență neloială. Sunt exploatate în folosul propriu anumite hotărâri și măsuri legislative și executive.

Unele sunt date „cu dedicație” pentru acești operatori. Prin fixarea prețurilor, împărțirea piețelor, exploatarea unilaterală a informațiilor (îndeosebi în ramurile strategice, cum ar fi astăzi, cele sanitare și energetice) agenții economici publici generează și ei puseuri inflaționiste. De multe ori au loc simbioze între capitalul privat și public în și prin astfel de politici și comportamente economice.

6.Presiunea inflaționistă prin cerere și costuri

Agenții economici supradimensionează uneori cererea și acționează pentru o cantitate sporită de produse/mărfuri care se regăseșete, inevitabil, și în prețuri. Exemplul cel mai la îndemână situația generată de epi(pan)demia zilelor noastre, când a fost exploatată inexistența sau penuria unor produse de strictă și imediată necesitate, sau când au avut loc modificări majore în comportametul consumatorilor.

Inevitabil, statul are prioritate în și prin achizițiile publice și întreține inflația prin cerere. Situația se repercuteză și în costurile de producție, achiziție, și distribuție a mărfurilor de strictă și urgentă necesitate, și prin monopolul prețurile la unele din acestea. Dacă aceste costuri vin și pe fondul procurării de materii prime din import, creșterea prețurilor este generată și de cursul de schimb. Acesta este influențat inevitabil și de datoria publică. În această situație este bine ca agenții economici să-și îndrepte privirea, atât cât se poate, spre piețele emergente și spre cursuri de schimb avantajoase.

Satisfacerea rapidă și abundentă a cererii conduce la costuri ridicate, unele însoțite și de stimulente directe, indirecte, ascunse sau la vedere. Este prima fază a inflației prin costuri. Cea de-a doua fază este generată și întreținută de creșterile salariale. În condițiile scăderii veniturilor reale, sunt solicitate din partea angajaților compensații care pot și nu pot fi acoperite de angajatori. Uneori, când deficitul forței de muncă este în siajul unei concurențe imperfecte pe piața muncii, cererile salariale trebuie gândite, solicitate și satisfăcute cerbral. Dialogul între angajatori și angajați este absolut obligatoriu!!!

Însă, dialogul și atitudinilor raționale nu pot preîntâmpina sau bloca revendicările salariale. Dacă angajatorii se confruntă cu un deficit de forță de muncă acceptă unele din revedicările salariaților, revendicări care se regăsesc în prețul final și în… inflație!!! Dacă oferta de pe piața forței de muncă este mai mare angajatorii pot să-și impună propriile politici în gestiunea resurselor umane, inclusiv concedieri și trimiteri în șomaj. Acesta conduce, însă, la stagflație, fenomen perturbator care înseamnă conbinarea inflației cu șomajul. Problemle sociale sunt basculate spre guverne care, pe de-o parte sunt lipsite de unele venituri fiscale, iar pe de altă parte trebuie să găsească resursele bănești pentru șomeri. Ambele situații întrețin fenomenle infalționiste.

Este limpede că agenții economici acționează prin prețuri pentru asigurarea profitului. Există opinia că este singura cale prin care aceștia generează infație, pentru că nu dispun precum guvernele de percepere a taxelor și impozitelor și, dreptul de-a emite monedă. Este doar parțial adevărat. De-a lungul timpului statele, îndeosebi în evul mediu, au cedat drepturilor lor fiscale unor case de comerț și cămătărie, fenomen care se mai regăsește, și astăzi, în unele țări subdezvoltate.

În prezent pentru mobilizarea unor resuse monetare, agenții economici cotractează împrumuturi, emit acțiuni, obligațiuni și titluri de valoare, bonuri de tezaur (dacă sunt bănci) prin care este păstrată și transmisă valoarea. Dacă acestea au putere circulatorie și dreptul de a fi transmise de la un deținător la altul intră în marele joc inflaționist!!!

7. Pluralismul monetar: realitate și presiune

Pe lângă atenția pe prețuri, pe bani, bănci și politcile fiscale agenții economici trebuie să aibă în vedere pluralismul monetar din piața în care funcționează. În fiecare zi BNR anunță cursul principalelor monede din piață, iar agenții economici acționează în funcție de interse și priorități. Însă în piață mai sunt și alte însemne monetare, ale țărilor vecine sau ale altor entități statale. La acestea se adaugă, în ultima vreme multipolaritatea criptomonetară.

Inevitabil acest pluralism monetar, reprezentat de monedele tradiționale și de cele criptovirtuale generază tensiuni, presiuni și ciocniri monetare cu efecte sau și cu efecte inflaționiste. După unele informații, criptomonedele sunt și vehicule de spălare a banilor și de evaziune fiscală. În acest joc monetar pot fi atrase sau vărsate în piață uriașe sume de bani cu efecte destabilizatoare în prețuri și politici monetar-bancare. Așa cum se recomandă pentru subiecții sociali să opereze în moneda națională așa se poate spune și agenților economici. Numai că unii din aceștia acționează pe piața europeană și globală și au legate afacerile de monedele unor parteneri externi.

Unele din acestea sunt sub presiuni inflaționiste în țările de origine și, inevitabil, contaminează inflaționist și economiile de pe alte meridiane. Exemplul cel mai evident dolarul american, emis în exces pentru acoperirea dezechilibrelor generate de CovidEconomie.

8. Cu ochii pe piața de capital și pe burse

Piața de capital, piața finaciară și cea bancară sunt repere relevante pentru diagnoza economiei. După perioada începuturilor, incertitudinilor și ambiguităților legislative și instituționale acestea au evoluat și s-au maturizat. Au ajuns să fie destul de dinamice și sensibile la comportamentul agenților economici și la diferitele boli economice. Prin consultarea informaților transmise în spațiul public de site-uri și publicații specializate, precum PF (Piața Financiară) pot fi cunoscute reacțiile investitorilor, prudețialitatea și sustenabilitatea sau precaritatea unor proiecte și activități economice. Bursele au reacționat imediat la anuțul BNR, din august și octombrei privind rata inflației.

Trebuie să spunem că exisită și oportunități economice generate de inflație. Numai că ele trebuie identificate și exploatate favorabil în jocul economic în care unii câștigă iar alții pierd. Exemple sunt multe și pot fi relativ ușor cunocute dacă rememorăm unele din afacerile și căderile, mai vechi sau mai noi din lumea capitalului. Să nu uităm că unele investiții și tranzacții s-au realizat în primii ani de după 1990, pe și prin surplus monetar inflaționist, iar efectele/consecințele nu au fost totdeauna benefice pentru toți operatorii economici.

9.Cu ochii pe mixul energetic

În ultima vreme se tot spune de creșerea prețurilor la resursele energetice: petrol, gaze naturale, energie electrică. Nu numai că se spune, dar și se simte. Deocamdată ușor și mai mult în derivate. Însă, viitorul nu sună prea bine. Se preconizează un „vârf de sarcină” în luna februarie. S-ar putea să vină, însă, mai repede. Depinde de capriciile vremii, de hăpsâneala operatorilor energetici (interni și externi) dar și de intersele geoeconomice și geopolitice ale statelor cu importante resurse naturale. Nu se dau în lături, de la aceste practici și alți jucători de pe uriașa și totuși mica piață energetică mondială.

Rusia, vinovatul de servciu este vizată, aspru criticată și acuzată. Este o discuție complicată și complexă care merită explorată într-un text separat. Decamdată mixul energetic are rolul și impactul său în umflarea inflației. Și afirm din nou, nu trebuie să fi mare economist pentru a-ți da seama de acest fenomen. Ce trebuie să facă agenții economici este mai dificil de răspuns. Unii spun că aceștia nici nu pot să aibă un răspuns, sau mai multe, în conițiile în care terminalele energetice nu sunt în mâinile lor, iar petrolul și gazul metan se scumpește PUTIN câte PUTIN!!!

Și totuși agenții economici pot să găsească compesării prin politici novative și proactive care să diminueze costurile la alte materii prime, materiale și la prețul forței de muncă. Pot să se asocieze în negocierile energetice. Pot să pareze, parțial, și pornirile șantajiște ale „băieților deștepți” care profitând de liberalizarea pieței de resurse energetice au generat creșteri astronomice a prețurilor. Pot presa decidenții politici să-i protejeze în fața acestor aroganțe. Se și spune că într-un viitor apropiat se va veni cu măsuri compensatorii și pentru IMM-uri la fel ca pentru consumatorii casnici. O să vedem!!!

Se mai pot găsi căi de dialog cu factorilor politici pentru temperarea presiunilor gaspromiste. Destul de greu, dar nu imposibil. Decidenții noștri politici ar trebui să sprijine agenții economici, prin mai multă acțiune în organismele europene. Le poate veni în ajutor, însăși inflația. Pot fi explicate fenomenele negative și dezarticulate care se răsfrâng asupra tuturor. Cu argumetele pe masă surprinse de contabilitatea inflației pot fi identificate informațiile și modelele de analiză financiar-contabilă în valori multiple. Din păcate, interesul pentru astfel de demersuri foarte activ în timpul inflației de tranziție, a scăzut în ultima vreme. E bine ca agenții economici să-l reactiveze.

10.Cu ochii pe natură, dezastre naturale și buletinele meteorologice

Am afirmat și reafirm că inflația prin prețuri și apoi prin monedă depinde de multe fenomene naturale: ploi, inundații, vijelii, ger, zăpada excesivă etc. În multe consemnări despre prețuri aflăm astfel de informații. Astăzi când fenomenele naturale pot fi cunoscute, aproape în timp real agenții economici trebuie să-și gestioneze cu cumpătare resursele, rezultatele și prețurile.

Înmagazinarea unor produse agricole, procesarea și desfacerea lor în concordanță cu cerințele pieței sunt bine venite pentru domolirea costurilor, prețurilor și puseurilor inflaționiste, sezoniere.

Pentru ca toate acestea să fie fezabile trebuie cunoscut și comportamentul guvernelor și băncilor centrale. Acesta și altele într-un text viitor. Am spus!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE Petru Romoșan: Criza noastră politică. De unde vine şi ce o hrăneşte

Publicat

Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a văzut mai bine ca acum că România e condusă de Statul Profund. Incompetenţa, amatorismul, iresponsabilitatea, micimea unor Klaus Iohannis, Florin Cîţu, Marcel Ciolacu, Dacian Cioloş ne lasă să vedem prin ei, ca printr-o pânză subţiată la maximum, păpuşarii, marionetiştii din spatele lor.

Iar partidele par a fi doar nişte cenacluri de colaboratori ai Securităţii. Ai Securităţii proteiforme, mereu fascinantă şi aparent nemuritoare. În schimbul unor avantaje mai mici sau mai mari, uneori iluzorii, aceşti colaboratori la vedere ai Statului Subteran trebuie să-şi asume întreaga răspundere. Uneori o răspundere penală mergând până la câţiva ani de puşcărie şi pierderea, deocamdată parţială, a averii.

Dar de ce mai sunt totuşi încă votaţi aceşti interpuşi, aceste interfeţe palide, lipsite de vreo reală putere de decizie ? Adevărul brutal e că nu prea mai sunt votaţi. Prezenţa la vot e din ce în ce mai slabă. S-a ajuns la 31,84 % la alegerile parlamentare din 2020, alegerile care dau actuala configuraţie a Parlamentului. Iar aceşti actori jenanţi, de mică provincie fac un tărăboi asurzitor: PNL se luptă cu USR, Klaus Iohannis se luptă cu PSD, „ciuma roşie” etc.

Iar presa, media, la fel de gras plătită (recent a demarat discuţia pe această temă) de stat, de contribuabili – de cine altcineva ? – ca şi fantomaticele partide, analizează „viaţa” politică până la greaţă. Se fabrică astfel o realitate paralelă, o realitate media.

Dar de unde vine criza politică absurdă în care am intrat ? Pe lângă celelalte crize – socială, sanitară, economică, a energiei. Simplu: vine de la ideea care a fost băgată în capul politic gol al lui Klaus Iohannis, aceea că ar avea dreptul august, discreţionar la un guvern al său, „guvernul meu”.

După ce i s-a dat, printr-un fals ceremonial democratic, un popor creştin ortodox, pe care l-a considerat imediat „al său”. După modelul regelui Carol I de Hohenzollern şi al reginei Maria, soţia regelui Ferdinand, Maria de Saxa-Coburg-Gotha, ducesă de Edinborough, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, fiica marii ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, care au abuzat de expresia propagandistică din epocă „poporul meu”.

Probabil pentru că amândoi erau străini şi trebuiau să-şi afirme „împământenirea”. Mult mai târziu, după 1965, N. Ceauşescu, familia şi clanul său, serviţi de partidul comunist şi de Securitate, i-au luat în posesie pe români după modelul regal străin intrat în rutină. Pentru 25 de ani. Ceauşescu însuşi fusese „creditat” de Moscova, de URSS. Tot un „străin” deci.

Criza politică de acum, din toamna lui 2021, a început, de fapt, în mai 2019, când, în urma unor alegeri europarlamentare, probabil grav traficate şi ele (STS, softuri, Dominion şi alte aparate americane de „numărat” voturi), i-au fost date peste 20 de procente invenţiei neosecuriste-străinăţeşti USR.

A doua zi după alegeri s-a găsit că ar fi oportună arestarea lui Liviu Dragnea, atotputernicul preşedinte al PSD (numise singur trei prim-miniştri !). Dragnea şi PSD se făceau vinovaţi de nesupunere la „diktatorul” Klaus, de suveranism şi de naţionalism (păcate capitale !).

PSD, partidul de guvernământ, cel care câştigase alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 (45,48 % din voturi) şi conducea coaliţia cu ALDE (Călin Popescu Tăriceanu), a fost fragilizat după arestarea la punct fix a preşedintelui său. Trebuie să ne amintim că Parlamentul şi guvernul se formează în urma unor alegeri parlamentare naţionale, şi nu în urma unor destul de inutile şi artificiale alegeri europarlamentare.

O banalitate care nu e valabilă şi pentru gălăgioşii gargaragii din USR şi din PNL care, practic, au preluat „guvernarea mea” în urma unor alegeri europarlamentare. Viorica Dăncilă a devenit în mod impostor preşedinte al PSD şi contracandidată comodă la preşedinţie pentru Klaus Iohannis, pentru că, din perspectiva naraţiunii propagandistice, era uşor de bătut. Iar guvernul PSD, abandonat de ALDE, a fost răsturnat. Toate au fost realizate pentru noul Carol cel Fals, Klaus Iohannis von Brukenthal Hermannstadt Frankenstein ot Sekurität und FDGR.

Aşa a început sarabanda „guvernelor mele” Ludovic Orban şi Florin Cîţu. Pentru Sistem, realegerea Marelui Sas a fost un joc de copii. E limpede că din toate aceste forţări grosolane ale realităţii, alegeri aranjate sau fraudate nu se mai poate ieşi decât prin alegeri anticipate (cinstite !).

În acest punct, PSD are dreptate. Ar trebui să avem două rânduri de votări : alegeri parlamentare anticipate şi referendum privind demiterea lui Klaus Iohannis pentru încălcarea repetată, grosolană a Constituţiei. Ca să facem o economie, cele două votări ar putea avea loc în aceeaşi zi. Rezultatele nu sunt greu de anticipat.

Nici Carol I nu a fost un geniu politic, nu e neapărat un mare erou al istoriei noastre. Nu e în nici un caz comparabil cu Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Nu se poate compara nici cu marii oameni de stat români din secolul al XIX-lea – N. Bălcescu, Ion Ghica, I.C. Brătianu, Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu sau cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Carol I a avut, în schimb, educaţia, pregătirea pentru a conduce de care se bucura un prinţ în secolul al XIX-lea.

Educaţie pe care nu a avut-o modestul profesor de fizică de la Sibiu, intrat, probabil, la facultate pe listele minorităţilor, cum era obiceiul sub regimul comunist.

Vom mai afla, foarte probabil, că, la fel ca Petrov-Băsescu, Klaus Iohannis a fost recrutat de Securitate în liceu sau în facultate, la Sibiu sau la Cluj. Desigur, doar după ce-şi va încheia şi cel de-al doilea mandat. Pentru că astfel îşi bate joc de noi Statul Subteran, care dictează.

A avut cumva Traian Băsescu o contribuţie decisivă la desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat la preşedinţia României ? Pe modelul Elţin-Putin, desigur. Şi să nu uităm, preşedintele Klaus Iohannis „al României” a stabilit totuşi un record cel puţin european, dacă nu chiar mondial.

E singurul „şef de stat” ai cărui părinţi nu trăiesc în ţara preşedintelui, şi asta chiar înainte de a fi ales. Şi sunt aproape necunoscuţi alegătorilor români. Despre traficul de copii (ca şofer !) şi despre achiziţionarea unor case cu bani câştigaţi din meditaţii s-a scris pe larg.

Toate aceste lucruri neclarificate, obscure din biografia reală a lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie demult investigate de presă. Dar mai avem noi o presă de investigaţie în vremea lui Klaus Vodă ? Avem doar jurnalism-spectacol de prost gust, manelist.

La 30 de ani de „mândră lume nouă”, pe lângă că nu ştim dacă am avut într-adevăr o revoluţie în 1989 sau doar o banală lovitură de stat, trebuie să mai şi acceptăm cu amărăciune că nu am reuşit să clădim un autentic sistem democratic de guvernare.

Securitatea a câştigat „revoluţia” pentru ea însăşi în 1989 şi nu a mai dat-o înapoi poporului până azi. Ultimele patru mandate prezidenţiale, două Băsescu-Petrov şi două Iohannis-Enigmă, dovedesc că dictatura Securităţii e un mare eşec. Poate mai simplu ar fi să se prezinte la viitoarele alegeri SRI contra SIE, contra DIA şi SPP, iar alegerile să fie organizate tot de STS (cu softuri recente, dacă nu chiar noi).

Cât de jos am putut ajunge ? Care este prioritatea absolută a guvernului interimar cenzurat în Parlament Florin Cîţu, cu mai mulţi miniştri în pioneze ? Să cedeze către SRI noi terenuri în Băneasa, evaluate foarte jos, la 7 milioane de lei, şi să facă o investiţie pentru un nou spital SRI, de 580 de milioane de lei, la Baloteşti. De ce să ne mai întrebăm cine l-a pus pe Florin Cîţu prim-ministru ?!

În lipsa unui guvern al poporului, prin popor şi pentru popor (Abraham Lincoln, 1863), am fost livraţi noilor fanarioţi. Guvernarea lor poate fi la fel de lungă şi de distrugătoare ca a grecilor din Fanar. Iar cei care se ridică împotrivă o pot păţi ca vlădica Neofit : „Grecii se înmulţiră şi intrigile şi împilarea pământenilor începură. Din norocire însă, aceasta nu ţinu mult, căci la 1679, Şerban Cantacuzino se urcă pe tron.

În domnia acestuia şi a succesorului său, Constantin Brâncoveanu, intrigile Grecilor se precurmară şi ţara se linişti şi începu a se întemeia. Grecii atunci văzând că ţara le scapă din mână, se gătiră să dea o lovitură hotărâtoare. Unele din familiile fanariotice precum Mavrocordaţii, aflându-se în mare influenţă la Poartă, intrigară şi în doi ani capetele Brâncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreştilor, Dudeştilor căzură sub securea otomană şi Fanarioţii dobândiră pe seamă-le cu hotărâre tronul românesc […].

În 21 mai fiind ceremonie la mitropolie, vlădica Neofit, folosindu-se de o dispută ce se aţâţase între boierii Români şi Greci, luă crucea în mână şi îndreptându-se către boieri şi poporul adunat, strigă : Urmaţi-mi. Astfel însoţit el merse la capicibaşa, care se afla în Bucureşti, şi adeveriră cu toţii jalba ce un medelnicerul Ştefanache dedese la Poartă în contra Domnului Matei Ghica Vodă.

Trei zile după aceea, mitrolitul bolnăvindu-se Grecii mituiră pe doctor, care-i dete o doctorie aşa de tare, încât sărmanul vlădică înnebuni. Grecii atunci scoaseră că el era nebun când a făcut acea vrednică faptă” (N. Bălcescu – „Românii şi fanarioţii”, Magazinul istoric pentru Dacia, 1848).

Criza politică de care se fac vinovaţi Klaus Iohannis şi păpuşarii săi, dar şi Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu şi PSD-ul este doar partea vizibilă şi foarte zgomotoasă a unei crize mult mai profunde, în care s-a afundat România începând cu 2005. Rezolvarea acestei crize nu se poate imagina cu aceleaşi personaje, idei, instituţii.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate