Connect with us

EVENIMENT

Finanțarea medicilor de familie, schimbată din 2026. Președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj: ”Impactul va fi negativ”

Publicat

Publicitate
Plata asigurări de sănătate la Cluj

Finanțarea medicilor de familie 2026 intră într-o nouă etapă, după ce Guvernul a aprobat, în ultima ședință din 2025, o ordonanță de urgență care modifică semnificativ, de la 1 ianuarie 2026, modul de distribuire a fondurilor pentru asistența medicală primară, arată Mediafax.

Actul normativ, inițiat de Ministerul Sănătății, prevede că, începând cu 1 ianuarie 2026, doar 25% din bugetul alocat medicilor de familie va fi direcționat către plata per capita, în timp ce 75% va merge către plata pe serviciu medical efectiv prestat.

Comparativ cu anul 2025, când distribuția fondurilor era de 35% per capita și 65% per serviciu medical, finanțarea medicilor de familie în 2026 marchează o schimbare clară de abordare.

Autoritățile urmăresc ca banii publici să fie alocați în funcție de actul medical realizat și de serviciile efectiv oferite pacienților, nu doar de numărul persoanelor înscrise pe listele medicilor de familie.

Plata per capita asigura până acum venituri relativ stabile, indiferent de frecvența prezentării pacienților la consultații, în timp ce plata per serviciu recompensa activitatea medicală concretă, precum consultațiile, controalele periodice sau procedurile simple.

Valoarea punctului per capita scade de la 12 lei la 8,2 lei

Potrivit notei de fundamentare a ordonanței, noua formulă de finanțare a medicilor de familie se reflectă direct în modificarea valorii punctelor de decontare. Astfel, dacă în 2025 valoarea punctului per capita era de 12 lei, iar cea per serviciu medical de 8 lei, din 1 ianuarie 2026 acestea vor fi ajustate semnificativ.

Valoarea punctului per capita scade la 8,2 lei, ceea ce reprezintă o diminuare de aproximativ 32%, în timp ce punctul per serviciu medical crește la 10,3 lei, o majorare de circa 29%. Modificările au fost confirmate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și sunt prevăzute în ordinul comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS nr. 2.339/2.015/2025, publicat pe 31 decembrie 2025 în Monitorul Oficial.

Ordonanța de urgență stabilește și direcția pentru anul 2027, când finanțarea medicilor de familie va deveni și mai dependentă de activitatea medicală efectivă. Conform documentului, doar 20% din buget va mai fi alocat plății per capita, iar 80% va fi direcționat către plata per serviciu medical.

Asociația Medicilor de Familie Cluj, despre modificări

Președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, a explicat pentru Cluj24 care va fi impactul asupra breslei în urma modificărilor legislative intrate în vigoare.

”​Potrivit Ordinului comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS nr. 2.339/2.015, publicat pe 31 decembrie 2025 în Monitorul Oficial, s-a modificat distributia fondurilor alocate medicinii de familie  de la 35% per capita și 65% per serviciu medical la 25% per capita​ si 75%  serviciu medical, începând cu 1 ianuarie 2026​.

​Argumentele autoritatilor au fost ca banii publici să fie alocați în funcție de actul medical realizat și de serviciile efectiv oferite pacienților, nu doar de numărul persoanelor înscrise pe listele medicilor de familie.​

Ceea ce nu se mentioneaza in Nota de fundamentare a modificarii este faptul ca multe categorii de servicii sunt decontate in plata per capita PC  si anume:

– Urgentele medicale minore

– Consultatiile la distanta pentru boli cronice

– Consultatiile la distanta in conditii de risc epidemiologic

– Activitati de suport: eliberarea avizelor si adeverintelor la copii, alte activitati de suport ( eliberare retete, trimiteri, concedii medicale, completare dosare somaj, handicap s.a.)

– precum si toate consultatiile care depasesc 20-24 consultatii/zi ( medie zilnica trimestriala).

Mari consumatori de servicii medicale

Majoritatea medicilor de familie depasesc cu mult media de consultatii zilnice, cu 10-20/zi. Sunt medici de familie cu multi pacienti incrisi pe lista si cu multi copii sau varstnici, <<mari consumatori de servicii medicale>>.

​Exemplu Plata per Capita: In 2025, pentru un copil cu varsta 4-18 ani se asigura o plata per capita lunara de 8 lei pentru care se acorda consultatii pentru boli acute, viroze ( care nu sunt programabile…), adeverinte, avize epidemiologice, retete, concediu medical pentru parinti.

​In 2026, raman toate aceste tipuri de servicii in plata per capita, dar la o valoare mai mica cu 30% (5,5 lei).

​Nu se respecta nici un principiu economic, nu ai cum sa asiguri aceleasi resurse de timp, personal, consumabile, avand resurse financiare mai reduse.

​Pe de alta parte, va creste valoarea punctului per serviciu de la 8 lei (2025) la 10,3 lei (2026) ceea ce inseamna ca valoarea unei consultatii pentru boli acute sau cronice va creste de la 44 lei la 56 lei!!! ( care e valoarea unui tuns, manichiura? ☹, dar fara posibilitatea de a creste numarul de consultatii platite peste media zilnica de 20-24 servicii/zi, deci fara posibilitatea acordarii  serviciilor in functie de nevoile pacientilor inscrisi pe lista.

​In plus, se acorda o atentie sporita prevenției, ceea ce e un lucru bun, dar care presupune alocarea unor resurse suplimentare de timp si personal in cabinetul medicului de familie si derularea unor campanii de informare si constientizare a importantei preventiei la nivel national.

Impactul măsurilor va fi negativ

​Avand in vedere, situatia de fapt:

​- deficit de medici de familie ceea ce duce la liste mari de pacienti/medic, in unele zone

– deficit de personal in medicina de familie ( asistenti, registratori, etc)

​- cererea crescuta de servicii curative din partea populatiei

– restrictiile prevazute in contract:

– limita de 20-24 consultatii ( medie zilnica trimestriala)

– decontarea unei singure consultatii lunare pentru boala cronica

– decontarea a max 2 consultatii pentru un episod de boala acuta

​- lipsa unor campanii de informare si constientizare a importantei preventiei adresate populatiei

​- disfunctionalitatile SIUI – consumatoare de timp si o bariera importanta in decontarea serviciilor medicale dar si in acordarea mai multor servicii

​- cresterea taxelor si impozitelor, cresterea cheltuielilor de functionare a cabinetului medical

​Impactul acestor masuri asupra cabinetelor cu numar mare deinscrisi (peste 2200) va fi negativ:

–          Cheltuielile cu serviciile medicale decontate in plata per capita nu sunt acoperite

–          Veniturile nete ale cabinetelor vor scadea datorita scaderii platii per capita dar si din cauza masurilor fiscale si a cheltuielilor majorate pentru functionarea unitatii sanitare

–          Va exista tendinta de a acorda servicii preventive in defavoarea serviciilor curative

–          Riscul nedecontarii unor servicii medicale din cauza nefunctionarii SIUI

Impactul asupra populatiei:

–          Inscrierea la un medic de familie poate fi dificil de realizat – Medicii de familie care au numarul optim de 2200 inscrisi, nu vor inscrie pacienti noi din considerente practice- optimizarea accesului la servicii medicale a pacientilor deja inscrisi

–          Reducerea accesului la servicii medicale curative – liste mai lungi de programare

–          Reorientarea populatiei spre servicii UPU in cazul urgentelor minore

–          Cresterea accesului la servicii medicale preventive ceea ce pe termen lung e un castig pentru societate”, a precizat Emiliana Costiug.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate