Connect with us

ACTUALITATE

OPINIE/ Petru Romoșan – Oligarhia contra democraţie: molimă, dezordine şi “resetare”

Publicat


“Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24). Matei este unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus şi multă vreme i-a fost atribuită Evanghelia după Matei. Conform tradiţiei, Matei, cel chemat de Iisus, era vameş, un perceptor de impozite, şi e de crezut că îi cunoştea bine pe cei bogaţi şi pe cei foarte bogaţi. Iisus Hristos : “Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Matei, 19, 30).

Noutatea teribilă a anului 2020, pe lângă pandemie, noutate trecută aproape sub tăcere în toată lumea, e dată de decesul democraţiei în vreo 200 de ţări, mai exact, în 194. Pentru că 194 de ţări au semnat cu OMS un “tratat” care prevede că directivele acestei organizaţii fantomatice, netransparente, finanţată şi controlată de o elită financiară dubioasă, trec înaintea Constituţiilor naţionale, Constituţii votate cu mândrie în toate aceste ţări, printre care şi marile democraţii occidentale. 194 de ţări au ratificat Regulamentul Sanitar Internaţional (RSI) al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Acest regulament prevede : “în caz de criză sanitară majoră, toate statele membre se angajează să respecte toate directivele (consignes) emanând de la Consiliul Mondial şi să facă astfel încât toate aceste directive să primeze asupra legilor şi codurilor juridice ale statelor […]. Acest instrument constrângător de drept internaţional a intrat în vigoare la 15 iunie 2007 : “Ca răspuns la dezvoltarea exponenţială a călătoriilor, a comerţului internaţional şi a emergenţei bolilor şi a altor riscuri pentru sănătate, 194 de ţări din toată lumea au convenit să pună în aplicare Regulamentul Sanitar Internaţional (2005)” […]

„Media mainstream s-a prefăcut (…) că nu vede lovitura de stat din SUA”

Astfel, când suntem scandalizaţi de deciziile abrupte luate fără dezbateri naţionale şi internaţionale, nu ar trebui să fim surprinşi…” (Dr. Gérard Delépine, “Le Conseil Mondial de l’OMS dicte très officiellement la conduite sanitaire des pays signataires dont la France”, francesoire.fr, 6.11.2020).

Dar să revenim la decesul democraţiei. În plus, ca lucrurile să fie clare pentru toţi pământenii, alegerile pretins democratice de atâţia ani în SUA (azi puse post-factum sub semnul întrebării, al dubiului) au fost furate în 2020 de o manieră nemaiîntâlnită, în văzul întregii lumi. Iar media mainstream din SUA, dar şi din tot Occidentul, din UE (Agence France Presse, Le Monde, Le Figaro, BFMTV etc. doar în Franţa) s-au prefăcut organizat că nu văd lovitura de stat din SUA şi din toată lumea aşa-zis civilizată. L-au celebrat din primul moment (înainte de-a avea rezultate verificate, departe de cele finale) pe Joe Biden.

„În cel puţin 17 ţări europene, printre care şi România, au fost folosite maşini de numărat voturi şi softuri concepute anume pentru a frauda alegeri”

Cu ajutorul măsurilor luate prin OMS de elita mondială, aparent pentru a proteja populaţiile de covid, Constituţiile din cele 194 de ţări au fost suspendate sine die, democraţia a fost abolită. Cine vrea să mai găsească democraţie trebuie să se uite spre Asia în general sau spre Africa, America de Sud sau Europa de Est. În Occident (Europa de Vest şi America de Nord), democraţia a intrat într-o lungă hibernare din care nu ştim dacă şi când se va mai trezi.

În SUA, cei mai serioşi comentatori (pe care nu-i găseşti în media mainstream sau pe reţelele sociale ale Big Tech) vorbesc şi scriu, des şi pe larg, despre secesiune şi despre război civil, luând pulsul la zi al societăţii. După informaţiile venite din SUA alegerilor fraudate, în cel puţin 17 ţări europene, printre care şi România, au fost folosite maşini de numărat voturi şi softuri concepute anume pentru a frauda alegeri. După 2004, aceste “tehnici” au fost folosite experimental mai întâi în ţările revoluţiilor aşa-zis colorate, “portocalii”. În 2020, aceste maşini au fost folosite cu succes şi în ţara lor de origine, în SUA.

În România, noul Parlament a rezultat (6 decembrie 2020) dintr-o participare la alegeri de numai 30 %. 70 % dintre alegători nu mai contează pentru trimiterea aleşilor în Parlament şi pentru formarea unui nou guvern care fac legi şi decid totuşi pentru 100 % din populaţie. Asta fără să avem siguranţa că şi voturile celor 30 % prezenţi la urne (au fost într-adevăr 30 % ?) au fost numărate corect.

„Politicienii şi ziariştii (…) nu sunt decât nişte interpuşi, arendaşi şi argaţi ai oligarhilor, ai miliardarilor”

Experienţa istorică ne îndreptăţeşte să avem toate îndoielile. Dar Klaus Iohannis, Florin Cîţu, Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş, Kelemen Hunor continuă cu neobrăzare să se creadă mari lideri aleşi democratic. O impostură insuportabilă. O comedie mizerabilă, în slujba oligarhiei internaţionale.

Azi e mai limpede ca oricând că politicienii şi ziariştii (sau măscăricii din mass-media) nu sunt decât nişte interpuşi, arendaşi şi argaţi ai oligarhilor, ai miliardarilor. Sunt doar un scut, o platoşă de protecţie a celor care cu adevărat conduc ţările şi lumea şi care sunt uniţi în scopurile lor, indiferent de graniţe şi de naţionalitate. Şi niciodată politicienii şi oamenii din media, fraţi siamezi, nu au fost mai detestaţi. Deşi ei au numai o responsabilitate secundară, de servitori, de circari tocmai buni de trimis în puşcărie. Desigur, se poate trăi şi fără democraţie. Aşa cum omenirea a trăit atâtea mii de ani fără telefon mobil, fără computer, fără televiziune, fără ziare, fără automobile sau curent electric, la fel a trăit şi fără democraţie.

„Atunci când nu mai e democraţie, triumfă oligarhia”

Tucidide, marele istoric grec (născut, probabil, în Tracia, unde familia sa avea o mină de aur – Roşia Montană ?), e citat din ce în ce mai des cu “capcana” sa. Xenofon, autorul primului studiu despre oligarhie (din Sparta !), va fi din ce în ce mai citat în anii următori. Atât Tucidide, cât şi Xenofon au ştiut, de pe poziţii adverse, cu câteva secole înainte de Iisus Hristos, că, atunci când nu mai e democraţie, triumfă oligarhia. Iar diversele ei forme au fost descrise de Aristotel.

Este ceea ce ni se întâmplă şi nouă astăzi, în Europa şi în America de Nord. În China şi în Rusia, unde pretenţiile democratice sunt mult mai modeste, mai puţin predicante şi sforăitoare, cetăţenii nu au pierdut mare lucru în 2020. Şi nici covidul nu a făcut ravagiile economice din Occident. Iar ravagiile din Occident nu au fost numai economice. Aşa cum vom vedea în anii următori.

“The Great Reset”, Forumul Economic Mondial de la Davos, cu maestrul său de ceremonii Klaus Schwab, Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi vaccinurile obligatorii, George Soros şi a sa Open Society, controlul Big Pharma, alegerile fraudate din America ne vorbesc răspicat despre înstăpânirea oligarhiei globale şi despre decesul democraţiilor în partea cea mai dezvoltată a lumii. Vor împlini nenorocirea criza economică inevitabilă şi continuarea artificială a propagandei pandemice în 2021 şi în anii următori.

„După dictatura sanitară vor veni tirania digitală, prăbuşirea economică, teroarea, depopularea”

O răsturnare în sensul democraţiei a rezultatelor alegerilor din SUA e din ce în ce mai improbabilă, mai iluzorie. Dacă la 20 ianuarie 2021 Joe Biden va depune jurământul ca preşedinte al SUA, The Great Reset poate fi implementat în forţă. Căci Joe Biden crede că “zilele noastre cele mai întunecate în bătălia împotriva covidului sunt în faţa noastră, nu în urmă” (edition.cnn.com, 22.12.2020).

După unii experţi cu analize extreme (N. Bonnal), oligarhia în acţiune nu are “armate” mai mari de câtvea mii de oameni în fiecare ţară şi, probabil, un milion în toată lumea. Cine ar fi aceştia ? Sunt miliardarii, oengiştii, funcţionarii internaţionali, feministele exclusiviste, antirasiştii, anticreştinii, unele universitaţi occidentale, teroriştii “media”, bineînţeles, unele servicii secrete globale şi organizaţii oculte etc. După dictatura sanitară vor veni tirania digitală, prăbuşirea economică, teroarea, depopularea… Cultul “progresului” naşte mulţi dintre monştrii contemporani.

“Preoţii” noii ordini mondiale (ordinea oligarhică) poartă halate albe”

“Şi să ne amintim că politicile de exterminare totalitară nu se instalează niciodată imediat : se aşteaptă, în general, 15 ani (Hitler, Mao, Stalin) pentru a deveni active – pentru că trebuie să se formeze călăii şi victimele. Noi suntem în anul I al coronavirusului. Aşteptaţi anul XV ca să vedeţi ce mai rămâne din voi” (N. Bonnal, “Le nouvel ordre mondial et ses bourreaux volontaires”, olivierdemeulenaere.wordpress.com, 21.12.2020).

Marea resetare (The Great Reset) a democraţiilor occidentale, cu Constituţiile lor democratice cu tot, a început în martie 2020 cu lockdown-ul, cu o dictatură medicală. “Preoţii” noii ordini mondiale (ordinea oligarhică) poartă halate albe. Deşi, paradoxal, ei îi servesc, conştient şi inconştient, pe “Copiii Întunericului”. Bătălia dintre “Copiii Întunericului” şi “Copiii Luminii” e în desfăşurare, iar “Copiii Întunericului” par să aibă totul de partea lor : banii, marile averi, noile tehnologii, media şi, mai ales, slăbiciunea celor mulţi. Şi totuşi, o ştim din veac, “Copiii Luminii” au învins până la urmă întotdeauna. (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

VIDEO FOTO. Ad Libitum Voices, clujenii care au cucerit Occidentul pe patru voci din patru inimi

Publicat

libitum

Au pornit împreună la drum, în Cluj, dintr-o întâmplare, în urmă cu 12 ani, iar acum se pregătesc să cucerească lumea. Au cântat pe mai toate scenele din România și din Europa, dar vor să ajungă să își încânte fanii din Brazilia la ei acasă.

Trupa Ad Libitum Voices, prescurtat ADLV, e mai mult decât muzică, e o poveste despre pasiune, muncă și succes.

Toți cei patru muzicieni sunt absolvenți ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și fac parte din generații diferite: doi tenori – Tiberius Simu și Sergiu Colțan, un bariton – Vlad Morar și un bas – Cristian Ignuța, care cântă în mai multe limbi: română, engleză, italiană.

Primii pași

”Ideea înființării trupei a venit, practic, în urma unui eveniment amuzant.

Eu cu Cristi eram colegi din Conservator, am și locuit împreună, și am fost invitați, în toamna anului 2012 la o zi de naștere la o prietenă de-a noastră.

Ne-am gândit să-i facem cadou ceea ce știm noi mai bine să facem, să-i cântăm, pentru că ne-am gândit că o să-i placă și o să fie ceva amuzant. Și am pregătit niște piese pop-opera pentru că ne plăcea foarte mult fuziunea dintre aceste două genuri.

Și așa ne-am dus la acest eveniment, i-am cântat, ne-a ieșit foarte bine, am făcut o impresie foarte faină.

Am avut și niște reacții foarte bune printre invitați. Iar acolo s-a aflat o organizatoare de bal de boboci care ne-a invitat la un astfel de bal, astfel că am acceptat. Cu noi mai era un coleg, deci am cântat în trei la acest eveniment”, a povestit Sergiu pentru Cluj24.

Prestația muzicală a avut loc pe scena Casei de Cultură a Studenților și a fost ceva inedit pentru ei, care erau studenți, astfel că s-au gândit să ducă proiectul la un alt nivel.

Lucrurile s-au legat fără ca ei să se aștepte, pentru că, la eveniment, era prezentă și Aura Crecan, care se ocupa de organizare și care, ulterior, a devenit booking agentul trupei și parte a managementului ADLV.

”Aura a văzut potențialul nostru și ne-a chemat apoi la un alt bal al bobocilor. Numele trupei, Ad Libitum Voices, a apărut mai târziu, pe atunci eram cunoscuți drept <<băieții de la Cons>>”, a adăugat Sergiu Colțan.

Cum s-a ajuns la numele Ad Libitum

Cristi a completat amintirile precizând cum s-a ajuns, câteva luni mai târziu, și la ”botezul” numelui.

”Am avut un eveniment de Dragobete în primăvara anului 2013 și ni s-a cerut pentru afiș un nume, pentru că puteam să apărem pe afiș ca <<băieții de la Cons>>.

Și atunci, împreună cu Sergiu, eram într-o sală de repetiții la Academia de Muzică, am luat dicționarul de termeni muzicali și am zis <<hai să căutăm un nume>>.

Și am ajuns la litera A, unde am descoperit Ad Libitum, adică la libera alegere. Și atunci am zis că numele acesta, practic, arată exact ce facem noi. Adică, noi luăm niște fragmente muzicale și le interpretăm după bunul nostru plac, la libera alegere”, a precizat Cristi.

Actuala formulă de patru s-a format pe rând începând cu 2016, când Sergiu a propus să fie cooptat Tiberius pe care îl cunoștea de la Opera Națională Română Cluj-Napoca spunându-i că s-ar potrivi în noua trupă, iar acesta a acceptat.

”Aveam un concert la Iulius Mall și cântam pe o scenă cu o orchestră compusă din oameni de la Conservator, de la Operă. Sergiu mi-a scris că m-aș potrivit în Ad Libitum și am spus <<hai să încercăm>>.

Țin minte că ne-am întâlnit prima dată la Operă, era către sfârșitul anului și urmau niște concerte de colinde. Și au venit cu partituri de colinde, am cântat un pic împreună, mi-a plăcut și am intrat în acest proiect”, a precizat Tiberius.

Al patrulea membru al echipei

Al patrulea membru care a completat echipa a fost Vlad, mezinul, despre care colegii săi susțin că este fantastic de talentat, charismatic, cu o voce și o prezență scenică deosebită.

”În perioada când eu am intrat, era un alt membru cu noi în trupă, al patrulea, cu care nu am prea găsit afinități artistice, și după mult de jumătate de an, ne-am despărțit, astfel că ne trebuia al patrulea membru.

Și, cunoscându-l pe Vlad, care mi-era și student la Conservator în acea perioadă, i-am propus să vină cu noi în Ad Libitum Voices.

El era pe atunci într-o altă trupă, a mers în paralel cu ambele trupe, după care s-a decis să ni se alăture definitiv, imediat după ce am participat, împreună, la X Factor, unde am ajuns până în finală”, a mai explicat Tibi.

Împreună, oficial din aprilie 2017

Vlad a fost nevoit să aleagă între cele două trupe, iar acum recunoaște că a fost cea mai inspirată decizie, fiind vorba despre un proiect în care se făcea muzică ”pe voci”.

”Eu am nevoie de armonii. Trebuie să existe armonii, să se creeze conexiunea asta dintre voci. Am eu o afinitate pentru armonii, că-s de jazz, că-s clasice. Și atunci, fiind patru voci, mi se părea foarte interesant și chiar mă gândeam că puteam face foarte multe lucruri din punct de vedere armonic”, a spus Vlad.

Cei patru au cântat prima oară oficial în actuala formulă a Ad Libitum Voices în aprilie 2017, în cadrul unui eveniment desfășurat la Primăria Zlatna.

Au cântat pe scări, iar scaunele publicului erau pe culoarul de hol, ceea ce, datorită apropierii de spectatori, a transformat concertul într-o experiență interesantă, dar și cu momente care nu se uită ușor.

”Eu am avut niște emoții fantastice și am zis că nu am voce, că până aici a fost, de-abia am început, dar deja s-a terminat. Și Tibi a zis că nu există așa ceva, nu se poate și devenise foarte stresat și el.

Pe atunci aveam un microfon foarte ciudat, care nu funcționa la fel ca microfoanele colegilor mei. Și Tibi a zis să facem schimb de microfoane”, și-a amintit Vlad, iar impasul a fost depășit.

Repertoriul, ales prin consens

Întrebați cum își aleg repertoriul, muzicienii clujeni au răspuns că, la la început, era preponderent pop-opera, piese de concert, piese de ascultat, canzonete, alese dacă le plăceau tuturor, în egală măsură.

”Dacă e unul care spune că nu îi place o piesă sau nu ar putea să o cânte, atunci o lăsăm deoparte și numai dacă considerăm că e foarte de impact și ar merita să facă sacrificiul de a o învăța, atunci o introducem în repertoriu.

E un consens mereu, trebuie să ne placă tuturor piesa pentru că așa reușești să transmiți. Dacă ție îți place ceea ce faci, ceea ce cânti, atunci poți să dai publicului acea energie de care este nevoie.

Repertoriul nostru a suferit modificări în funcție de locul unde ne aflam la concert, am început să mergem în direcția pop destul de mult și să adoptăm și piese de pe radio, din muzica ușoară românească, să le armonizăm și să le dăm nota asta de crossover”, a explicat Sergiu..

În perioada de început a trupei, 2017, Ad Libitum Voices nu avea nicio piesă proprie, iar după euforia participării în finala X Factor, cei patru muzicieni erau încrezători că se află pe drumul cel bun.

Ei au fost în concurs în echipa lui Carla s Dreams, de la care au avut multe de învățat, iar acea perioadă a dus la sudarea echipei și, astfel, și-au dat cu toții seama că au potențialul de a merge înainte.

După X Factor, însă, s-au trezit în ianuarie 2018 că nu se întâmpla nimic special.

Soluția, piesele proprii

”În afară de faptul că ne cunoaștea lumea pe stradă, nu se întâmpla nimic concret. Chiar după X Factor, am avut, dintr-o dată, o popularitate imensă, paginile noastre personale de social media și a trupei au explodat și credeam am dat lovitura.

Dar a fost așa o pauză totală după concurs și n-am mai auzit de la nimeni nimic.

Ne-am dat seama că aveam nevoie de o identitate a noastră, să nu mai fim doar o trupă de cover-uri și atunci am început să construim piese. Și Vlad a venit cu ideile pieselor”, a menționat Sergiu.

Primul concert oficial

La rândul său, Vlad a precizat că a venit cu propunerea de a susține un concert, după X Factor, pentru a testa dacă spectatorii chiar cred în ei, sau a fost doar mirajul ecranului, iar Tibi a fost cel care a anunțat concertul într-o emisiune TV, cu locul, ziua și ora, deși nimic nu era aranjat, nici sala rezervată.

”Explicația lui a fost că mai bine anunțăm și ne punem sub presiune decât să nu facem nimic niciodată. Era cât pe ce să își vândă mașina, pentru că nu aveam bani pentru a plăti instrumentiști, pentru a plăti oamenii care lucrau și așa mai departe. Și atunci ne-a salvat Aura, căreia i s-a propus să ne dea o mână de ajutor la organizare, iar eu i-am spus că poate fi managerul nostru și să se ocupe de tot.

Și până la urmă ea a reușit, s-a realizat concertul, a fost <<The first concert>>, primul concert al nostru în 21 aprilie 2018, la un an de zile de când cântam în formula completă Ad Libitum Voices. Iar de atunci a rămas alături de noi”, a subliniat Vlad.

Muzică și versuri proprii

După concert, membrii trupei și-au dat seama că trebuie să aibă în repertoriu și piese proprii, dincolo de cover-uri, astfel că după un început firav, au început să lucreze cu actualul manager, Adrian Radu, care era pe atunci producător la case de discururi recunoscute din țară.

”Eu scriam liniile melodice, iar Cristi și Tibi scriau versurile, cu ajutorul lui Adrian Radu pe partea de producție. A fost o muncă de echipă.

Până în prezent s-au adunat mai multe piese și, iată, suntem în 2024, an în care am lansat un mic album de patru piese. dincolo de piesele pe care deja le lansasem până acum.

Avem acum 12 piese proprii, iar în ultima perioadă am mai colaborat și cu alți oameni care să ne creeze piese, adică să colaborăm împreună cu ei”, a mai spus Vlad.

Înregistrări în dulap, în pandemie, să nu fie ecou

Una dintre cele mai dificile perioade traversate a fost cea a pandemiei Covid, care a dus la anularea unor concerte și apariții publice, astfel că muzicienii trupei au fost nevoiți să se descurce și să găsească soluții.

Toate filmările din acea perioadă, care se regăsesc, încă postate pe canalele de socializare, erau făcute din camera fiecăruia, cu telefonul și trimise prin internet lui Sergiu, care le edita.

”Filmările ca filmările, că mai ieșeau în curte, mai ieșeai pe balcon să filmezi, dar pe partea de audio, ca să nu fie prea mult ecou și să se poată apoi pune vocile în program, eu, personal, înregistram în dulap. Mă băgam între haine, intram cu telefonul în dulap, între cămăși, între haine, ca să să nu fie ecou și acolo cântam în genunchi, în dulap.

Avem o piesă, The Prayer, înregistrată cu Teodora Sava, care se găsește pe Spotify, înregistrată așa”, a dezvăluit Tibi, despre condițiile vitrege de atunci.

Ce are special fiecare voce

Fiecare voce a celor patru muzicieni clujeni este specială, își aduce aportul și întregește totul unitar care este trupa Ad Libitum Voices și oferă calitatea interpretării.

Vlad: ”Este extrem de rar ca un grup format din întâmplare, pentru că nu este un grup format de cineva care știe exact ce vrea, să cânte așa de bine. Sunt grupuri formate din membri de familie care au o chimie foarte bună, se știu de mici, dar la noi este o întâmplare că fiind patru caracterii diferite cu patru voci diferite cu idei diferite, să ne potrivim. În 90% din cazuri totul funcționează exact așa cum ne dorim și ajunge la un sens sens comun.

Vocea mea cred că aduce un plus ca și cireașa de pe tort. Mie îmi place foarte mult să mă joc, să fac melisme, să am idei”.

Sergiu: ”Eu consider că vocea mea este caldă, emană căldură, finețe, sensibilitate și cred că în pachetul de voci cu asta contribuie și asta încheagă vocile. Pentru că sunt voci puternice aici și pot să zic că eu sunt așa, un element liant între toate”

Element de șoc

Cristi: ”Vocea mea cred că este elementul de șoc. Pentru că lumea când mă vede așa mai micuț, mai slăbuț, și când deschid gura și ies gravele, de acolo începe mirarea. De unde iese atâta voce? Cum poți să cânți atâta de gros?”

Tibi: ” Eu, înainte să fac parte din Ad Libitum Voices, am cântat mulți ani operă. Opera a fost pasiunea mea și asta e ce-am visat să fiu, cântăreț de operă, și în toată această perioadă m-am luptat cu acutele. Asta a fost o problemă pe care m-am confruntat.

Tot timpul aveam o ușoară nesiguranță și nu reușeam să ating notele acelea de sus, la volumul și la calitatea necesară sau suficientă corespunzătoare restului vocii.

După ce am intrat în trupă, mi-am dat seama că a cânta la microfon este altceva și, în ultimul an, lucrând cu o profesoară din București, Anda Pop, am descoperit un nou stil de emisie care îmi permite să cant, în sfârșit, notele astea. În ultimul an pot să spun că sunt foarte fericit de fiecare dată când pot să răcnesc acute, e ceva ce-mi doream de mulți ani. În sfârșit îmi văd visul cu ochii”.

Planuri de viitor

Ad Libitum Voices a avut anul trecut peste 90 de concerte, iar trupa are planuri mari pentru următorii 10 ani, ținta fiind de a cânta în străinătate, dar nu doar pentru comunitățile de români din Belgia, Marea Britanie, Spania sau Italia, ca până acum, ci proiectul să devină unul internațional, astfel încât să determine cât mai mulți spectatori să cumpere un bilet la concerte.

”Obiectivul este destul de realist, iar pentru atingerea sa trebuie foarte multă muncă. Cred că avem foarte mari șanse ca proiectul nostru să fie cel mai de succes pe care l-a avut România vreodată, dincolo de artiști solo, vorbim strict despre trupe. Suntem acum una dintre cele mai cunoscute trupe pop-rock din Sud-Estul Europei.

Noi avem un public care, în ultimul an, a venit în marea majoritate din Brazilia.

Avem din cei peste 1,2 milioane de fani, undeva la 30-40% care sunt din Brazilia și noi nu cântăm în portugheză. Am înțeles că mulți brazilieni înțeleg piesele italienești pe care noi le cântăm, ceea ce este fascinant.

N-ar fi rău să avem un concert în Brazilia. Sper ca, în 10 ani, să ne vedem pe plaja Copacabana într-un concert Ad Libitum Voices”, a mai afirmat Vlad.

Datorită impactului de pe rețelele de socializare, muzica trupei ajunge în cele mai neașteptate locuri, iar pe lângă Brazilia, Ad Libitum Voices are fani din Iran sau Uzbekistan, de exemplu.

Concert de Crăciun pe patru voci, din patru inimi

Ad Libitum Voices a cântat, recent, pe scena Sălii Palatului din București cu Loredana Groza, iar pe 22 decembrie la Cinema – Teatru ”Florin Piersic” Cluj-Napoca, după cum preciza Vlad, va susține un concert de Crăciun ”pentru toți oamenii care vor să asculte muzică de suflet, din suflet, pe patru voci, din patru inimi”.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 3 milioane în 2024, a doua oară în istorie

Publicat

aeroport cluj avram iancu

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește pentru a doua oară în istoria sa pasagerul cu numărul 3 milioane, o performanță unică pentru un aeroport regional din România.

Evenimentul aniversar este programat luni, 25 noiembrie, când pasagerul este așteptat să sosească la Cluj-Napoca cu o cursă a companiei elvețiene Swiss Air de la Zurich.
”Acest succes subliniază importanța strategică a aeroportului în conectarea Clujului cu numeroase destinații din Europa și din întreaga lume și consolidează, astfel, poziția aeroportului în rețeaua internațională de transport aerian.

Anul trecut, primul pasager cu numărul 3 milioane a ajuns pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj în ziua de 24 noiembrie.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Grav accident la Bucea, cu un microbuz implicat. Doi bărbați transportați la spital

Publicat

accident

Pompierii din cadrul Detașamentelor Huedin și 2 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute la un grav accident rutier petrecut pe drumul DN1E60, în localitatea Bucea, comuna Negreni.

La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipajele operative au găsit un autocamion și un microbuz avariate, precum și un bărbat încarcerat în ultimul dintre acestea.
”Salvatorii au folosit echipamentele din dotare pentru a asigura accesul către victimă, precum și pentru extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, prezenta mai multe traumatisme, era în stare de conștiență și era cooperant. Ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, alți doi bărbați au mai fost consultați la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un tânăr, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații medicale”, arată pompierii de la ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Se STRICĂ vremea în toată țara. Frig și PLOI în următoarele săptămâni

Publicat

iarna

ANM anunță că urmează patru săptămâni mai reci decât normalul perioadei, cu temperaturi scăzute în toate regiunile țării, dar mai ales în sud-vest. Precipitațiile vor fi abundente în prima săptămână, în special la munte, apoi vor scădea semnificativ. La jumătatea lui decembrie, acestea vor reveni.

Săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Se STRICĂ vremea în toată țara. Frig și PLOI în următoarele săptămâni

Săptămâna 25 – 2 decembrie

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 2 – 9 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice.

Săptămâna 9 – 16 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax