OPINIE/ Petru Romoșan – Ne întoarcem în interbelic?

Acum că am scăpat de partidul din buzunarul de la spate al lui Traian Băsescu, PMP, o mică adunătură de oportunişti, şi că Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu au fost trimişi prematur la pensie, împreună cu colegii lor, să vedem cu ce am rămas în Parlament. (Mihai Tudose : “Îmi pare rău pentru Tăriceanu, a supravieţuit la cinci căsătorii şi l-a omorât Ponta” – Antena 3, 7.12. 2020, apud Bogdan Tiberiu Iacob FB).

„Marea surpriză AUR pentru “public” nu e chiar o surpriză”

Ce fel de partide s-au salvat vremelnic în Parlament ? Avem un partid neomarxist, soroşist, de fabricaţie locală pe patent occidental, USR, care reprezintă un bun canal de negociere, o curea de transmisie cu Partidul Democrat din SUA dacă Joe Biden câştigă alegerile. USR este util şi în relaţia franco-română dacă Emmanuel Macron şi partidul său, LREM, vor reuşi să se menţină la putere după 2021 (cel mai prost an pentru toată lumea din 1930 încoace). În oglindă cu partidul neomarxist (USR) avem, iată, şi un partid neolegionar, AUR.

Marea surpriză AUR pentru “public” nu e chiar o surpriză pentru Statul Profund băştinaş, care anticipează încă o posibilă victorie a lui Donald Trump în alegeri. Alegerile americane încă se joacă, pentru Donald Trump au votat cca 74 de milioane, iar naţionalismul şi suveranismul în SUA sunt în continuă creştere. AUR poate fi un bun canal de comunicare cu Partidul Republican şi cu o eventuală nouă echipă Trump.

„Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români”

Pe de altă parte, având în vedere creşterea naţionalismului, suveranismului şi populismului în toată Europa, AUR poate fi util şi în alte dialoguri, cum ar fi cele cu Ungaria, Polonia, dar şi cu Italia lui Matteo Salvini. Ipoteza că AUR ar fi un partid de inspiraţie rusă sau chineză nu pare deloc serioasă. Statul Profund autohton a reuşit, în sfârşit, să fabrice în viteză un partid neaoş, de data asta mult mai aproape de partidul legionar decât de încercările aproximative care au fost PUNR şi România Mare.

“Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodământ va sta în înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creştini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenţei la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România” (Sorin Lavric – “De murit, murim cu toţii. Nu e păcat să nu ne dăruim României ?”, QMagazine, 7.12.2020).

„UDMR continuă să fie singurul partid etnic din Europa, o altă aberaţie care nu poate dura veşnic”

Toţi cei care l-au citit pe Sorin Lavric – scriitor, filosof, eseist, senator AUR de Neamţ – în textul de mai sus au simţit un puternic fior legionar. E doar un frison literar sau mai mult decât atât ? În cel mult un an vom fi, probabil, lămuriţi. Dacă se vor organiza alegeri anticipate în 2021, din cauza crizei economice, a pandemiei, a instabilităţii politice, AUR poate deveni chiar primul partid politic din România. Cu Călin Georgescu, Florian Colceag, Ovidiu Hurduzeu, Sorin Lavric, Andrei-Emil Dîrlău (teolog şi filosof), AUR are deja un nucleu politico-ideologic fără concurenţă în celelalte partide. Şi, probabil, or mai fi şi alţii.

Despre PSD şi PNL, două partide-sistem, unul pretins de stânga, socialist sau neocomunist, celălalt pretins de dreapta, zis liberal şi pseudopopulist, nu prea mai sunt multe de spus. Amândouă partide “oportuniste” (în sensul lui D. Gusti), corupte, compuse din incompetenţi şi oricând potenţial penali, PSD şi PNL par să se afle la final de carieră deşi au fiecare acum cca 30 % din Parlament. Ambele sunt recesiv comuniste şi ne-au făcut o tranziţie mizerabilă.

„Ne întoarcem iar în interbelic”

Celelalte două partide, astăzi doar pe locurile trei şi patru, USR şi AUR, le pot marginaliza uşor la un nou scrutin, în mijlocul unei mari crize. UDMR continuă să fie singurul partid etnic din Europa, o altă aberaţie care nu poate dura veşnic.

Criza economică devastatoare care se anunţă pentru 2021, de ce nu şi pentru 2022 ?, îl poate confirma pe Sorin Lavric (“În patru ani vom disloca partidele din Parlament” – vezi citatul de mai sus) – o predicţie care se poate împlini, de fapt, mult mai repede. Şi copia ratată a lui Carol al II-lea, Klaus Iohannis, riscă, la rândul său, să fie dislocată c-un drum. Ne întoarcem iar în interbelic, cum ne-am mai întors de câteva ori, şi în anii ’60, şi în anii ’90, şi chiar după 2004 ? Criza în curs pare să o repete în mai grav pe cea din 1929-1933, condiţiile ar fi deci reunite… (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.