OPINIE/ Mircea Bertea – Despre natura firescului…

Cuvinte aproape uitate: Patrie și patriotism

Țara se pregătește de sărbătoare. De sărbătoarea Sfântului Andrei și de sărbătorirea Zilei Naționale.

Sărbători întâmpinate cu o oarecare îngrijorare, pentru că Țara e bolnăvioară și, parțial, în carantină. Nu vor mai fi procesiunile de la malul Mării Negre sau vor fi cu totul altfel, nu vom mai participa la defilări emoționante și nici la fastuoase jocuri de artificii. Steagurile tricolore vor flutura singuratice pe stâlpii străzilor de la orașe și sate, la balcoanele apartamentelor sau la porți de case. Fanfarele vor suna doar a amintire.

Pandemia a scos sărbătorile din firescul lor, după cum ”reformele” învățământului și manualele alternative au scos poeziile despre Țară și Neam și celebra propoziție ”Ana are mere.” din abecedare, înlocuindu-le cu ”texte europene”, traduse prost și neadecvate spiritualității noastre. Nu mai este indicat și nici ”cool” să vorbim despre Patrie și patriotism.

Nu mai recităm emoționant și emoționați până la lacrimi la clasele de primar și gimnaziu ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, nu mai vorbim despre sentimentul patriotic în literatura română, de la întemeietori, la Nichita Stănescu sau Marin Sorescu. Învățăm doar să argumentăm, străduindu-ne să înțelegem ce este aceea testare PISA și de ce suntem mereu la ea codași, având, în subliminal convingerea că, în realitate, tot românu-i fruntea…

Și totuși, sentimentul Patriei și patriotismul n-au pierit. Ele există, chiar dacă nu sunt susținute cu evidență de școală. Ființa neamului le duce mai departe prin tradiție și sentimente trăite, chiar dacă mai rar exprimate public.

Suntem ceea ce iubim

Suntem ceea ce iubim. Nu putem inventa sentimente. Le putem doar descoperi și exprima. Le putem apropia de suflet și de inimă sau le putem lăsa să piară în uitare. Nu putem trăda pământul, locul în care ne-am născut și am crescut sau creștem, după cum nu putem iubi cu abstracțiuni.

Patriotismul nu este ceva conjunctural, nu ține de conjunctură. Patriotismul este însăși viața, sufletul vieții Țării noastre. El ființează simbiotic cu ideea de Patrie, de Patria noastră. O idee profund morală și o culme istorică a însuflețirii zonei etice naționale. În acest sens, Patria ubi bene e un slogan doar pentru cotropitori și imperii.

Dacă într-adevăr suntem ceea ce iubim, atunci, nu doar la Întâi Decembrie, ci în fiecare clipă dovedim că suntem suflet în suflet neamului nostru, că suntem Tara spirituală care, la rândul ei, e sublimarea Țării de pământ și de piatră. De dor și de jale. Și de speranță. La fiecare 1 Decembrie, chiar prin simpla arborare a drapelului național, îi preamărim pe cei ce-au scris istoria României Mari cu jertfa de sine și de neam.

O lecție care trebuie în continuare învățată

Cu certitudine, viitorul patriei și al patriotismului va coincide cu viitorul nostru însuși. Lecția aceasta trebuie învățată până la capăt. Să ne pregătim, așadar, cu convingerea că, dacă suntem într-adevăr ceea ce iubim, globalizarea, deși ar putea încerca, nu va putea șterge niciodată sentimentul de apartenență la Patrie. Dimpotrivă, îl va potența, pentru ca apoi, să-l renască înmiit, din izvoarele de reziliență subterană ale ființei noastre naționale. De fiecare 1 Decembrie dovedim astfel o firească reînnodare a legăturii cu înaintașii, cu convingerea fermă că ”Patria suntem noi toți și ceva mai mult.

Toată datoria teribilă care vine de la cei care au întemeit-o.” (N. Iorga). Și cu conștiința devenirii noastre spre aceeași vie și pioasă amintire pentru urmași. Cu credința că peste timp poate cineva își va aduce aminte de noi, cei risipiți în acestă țărână, și, din dragoste, va înfige plugul mai adânc. Fără mască, mănuși sau biocide. Cu mâinile goale, bătătorite, apăsând cu îndârjire pe coarnele plugului scăldate de lumina soarelui. De lumina soarelui și a conștiinței de Țară și Neam. Numai astfel, de 1 Decembrie al fiecărui an, împodobiți cu stegul Patriei, ne vom putea polei privirea cu stelele ei.

Din casele noastre și din sufletul nostru, un gând pios pentru sărbătorile ce vin!

Mircea Bertea

*Prof. dr. MIRCEA  BERTEA este directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare Paris, Expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură.