Pentru a înțelege cei mai tineri ziua lui Ceaușescu am aminti, fără comentariile noastre,  două pamflete cu același titlu, FOLKUL SI PORCUL, imunde ( pe alocuri ) despre – Adrian Păunescu apărute prin anii ’80 care erau distribuite de securiști și turnătorii lor, xeroxat, fiind difuzate, culmea, şi la Radio Europa Liberă, în lectura lui Neculai Constantin Munteanu.

Unii le  atribuiau – probabil, după stil – lui Eugen Barbu și C.V. Tudor . Acesta din urmă îi confirmă paternitatea unui pamflet lui Barbu, prozator cu mare succes la public până s-a dovedit un ordinar plagiator și exploatator al muncii unor anonimi care scriau cărți, pe care el le semna și care se publicau cu surle și trâmbițe, fiind un favorizat al P.C.R.

Pamfletele erau difuzate după căderea în dizgraţie a lui Păunescu, adică după dezastrul de la Ploiești din 1985, când în urma unei „pene de curent” s-a creat (noaptea) o imensă panică pe stadionul unde se desfăşura Cenaclul Flacăra, rezultând cinci adolescenți morţi şi sute de răniţi. Cenaclul a fost interzis în urma incidentului, iar Păunescu trimis „la munca de jos” într-o redacţie a unei publicaţii culturale spre deosebire de ocnele și atrocitățile la care au fost supuse elitele românesti la instaurarea comunismului.

De remarcat că Păunescu reușise să deturneze mișcarea folk protestatară și să o manipuleze într-o mișcare juvenilă de proslăvire a lui Ceaușescu, a naționalismului comunist român, iar după perioada romantică de început, TOATE numele mari ale muzicii folk românești părăsiseră Cenaclul – Adriana Ausch, Vintilă, Saftiuc, Sterian, Pitis, Alifantis, Doru Stănculescu, Mircea Florian, Mircea Bodolan, Baniciu, s.a.

Rămăseseră mai ales cei obedienți față de Păunescu însuși, dar Cenaclul Flacăra, oricum, era singurul loc unde se putea asculta muzica tânără și devenise o chestiune de snobism să mergi la Cenaclu, asemănător azi cu Untold sau Tiff. Pentru a ține mișcarea folk în zăgazurile unui comunism nationalist, proCeaușist, s-au înființat imediat ”Serbările Scânteii Tineretului” tot un fel de cenaclu itinerant muzical condus de Lucian Avramescu, dar de succes mai mic.

Versurile lui Adrian Păunescu continua să fie  promovate în continuare, pamfletele acestea au fost uitate. Nici noi nu găsim nimerit să le amintim decât de 26 Ianuarie:
 

1.FOLKUL SI PORCUL – ( atribuită lui Eugen Barbu )

„A fost nevoie sa moara in orasul Ploiesti citiva copii nevinovati, mintiti de un saltat pe care nu l-ar fi oprit nici un regiment de puscasi din paranoia lui inconstienta. Pentru ca bivolul simtea nevoia sa mugeasca. Pe toate undele, pe toate canalele de televiziune. De neoprit in furia lui, asa-zis patriotica, in care niste zdrangari il acompaniau, el facea pe Bob Dylan, recitind: Eu sint bolnav de dumneavoastra, Tara…, dar el era bolnav de spert, de luare de mita. Aceeasi nenorocire ce a indoliat atitea familii avea sa desfunde haznaua fara fund pe care nici cel mai imaginativ reporter nu ar fi banuit-o. Noi credeam ca pe el il durea soarta Romaniei, si el facuse din isteria sectanta pe care o conducea cele sapte vaci grase biblice: cu Avram Iancu la git si cu labele in bugetele judetene, teroriza autoritatile, cerindu-le sa fie intimpinat la hotar cu piine si sare, de parca ma-sa il fatase calare.

Sosea cu o caravana de țuțări, facindu-i-se pirtie cu girofar si sirene, cazut adinc intr-un Mercedes in care-si dicta versurile sale de sorcova unei secretare ce se uita la el ca la Petrache Lupu si saraca nici nu era departe de adevar… Nu facuse el din Birca, o comuna pirlita, Maglavitul anilor nostri? Nu veneau cei rosi de buba minzului, de trinji, de falcarnita, la ceara lui, ca sa-i mintuiasca?! Nu avea el o satra de sarlatani care vindecau muribunzi, contra cost, cu spinz, rourusca si alte buruieni? Nu ne cerea el sa ne hranim cu terci, cu borhot de urzici, in timp ce inghitea turme intregi de vaci si boi? Sa traiesti din comertul cu speranta de viata a nefericitilor, sa-i lasi pe niste escroci sa vinda prafuri, amestecate cu citostatice, ca la bacanie, contra 400 lei portia, si sa iei din vinzarea cu toptanul remiza, ca un chelner, la impartirea prazii! Asta se mai numeste ca esti poet? Pezevenghiul alesese muza cu bisari, cum zicea odata autorul Cuvintelor potrivite. Ma gindeam la soarta poetilor mari ai acestei natii: Eminescu a murit sarac si bolnav, Goga a zacut prin temnitele maghiare pentru un crez national. Blaga cerea ca student la Viena o masa saraca, si Flaimucea asta are patru case (dintre care cea de la Birca pozata pe cartile postale, ca monument istoric) si cinci masini la scara: una a ONT-ului (contra a 275.000 lei pe an numai benzina si celelalte), un Trabant pentru taticu, cu care se carau alimentele, atentiile si chiar unele fetite la domiciliu (ca batrinului i se scula si lui), o Dacia pentru luarea ochilor, un Mercedes pentru reprezentare si un ARO cu care se urca pe la stini, dupa oitele proprii, dupa brinza si cascaval.

Si, de!, cascaval era cam groscior! La Tirgu Mures, o artista cu sot pe post de peste; pe la nu stiu ce han, fetitele de nici 16 ani; alta, acasa, mai mica decit propria odrasla feminina, o solista de la Hotel Flora, ca sa-l invete cum sare nebunul peste cal; violuri prin porumbi, omul venea din mediul rural si ii trebuiau senzatii tari, adica mustul pamintului, concursuri de virtuozitate erotica; pasa si la generatia urmasului sau cite unele bucatele mai fragede. Cioflingarul nu era lipsit de generozitate. Aciuise la curtea sa si o fata bolnava de Doamne fereste, pe care ar fi trebuit s-o vindece un doctor, dupa ce-i lasase in palma patronului o jumatate de milion pentru reclama. Acest vraci care vindeca in serie cancerul cu pelicula fotografica a mai apucat sa omoare 50 de insi tocmai in Argentina, unde se refugiase, si a sfirsit eroic, ucis chiar de boala pe care zicea ca o invinsese. Vampirul avea imaginatie. Se spune ca intr-un loc spintecase un porc si virise in el o fata cum o facuse maica-sa, adica piele in piele. Cu un asemenea individ literar poti sa iesi in lume fara multe riscuri. Nu a invatat el la Iowa, unde si-a facut studiile universitare, ca sa spunem asa? La Bucuresti era repetent, il treceau numai de spaima, fiind mare, urlind, dind cu pumnul in masa, terorizindu-si profesorii, iar cind nu mai mergea astfel lua cite un cur de ministru la cunilinctie. Si totul era OK. Sa fi intirziat prin America ai fi auzit de un alt Dillinger sau Capone, si ei niste incepatori fata de acest sut cu inalta scoala a ciordelii.

La Breaza, Nosferatu a construit un bunker in care s-ar fi simtit bine si Hitler, in ultimele sale zile. Pe aici puteau fi vazute turme de oi, vaci, boi, porci (numai hrana acestora a cintarit intr-o luna doua tone si jumatate de porumb, luat prin teroare de la un CAP), sute de curcani care erau vinduti la alimentara, cu conditia expresa ca ghiarele pasarilor sa-i fie restituite, pentru ca inventivul angrosist avea si o mica industrie de curele de ceas ce aduceau cu pielea de sarpe. Nimic nu se pierde, totul se transforma.
Clanul bine organizat din jurul maestrului cotiza contra unor procente bine stabilite. Copiii cistigau si ei 12.000 lei buni pe cap de om, nu 15.000 cum a dezmintit in fata unui amic. Taticu numara la chenzina si el 15.000, iar la sfirsit de luna alti 15.000. Amanta, adusa acasa la proclet de propriul parinte, pe post de cintareata, in virsta de 16 ani, incasa 30.000. Soferul, 500 pe seara, numai pentru ca aranja reflectoarele care sa-l lumineze mai bine pe noul Mesia. Dar inventivitatea acestui farseur depasise orice imaginatie: cumpara masini cu aprobare speciala si le revindea la pret dublu. Unui actor i-a oferit un astfel de vehicul, paradit deja, desi pretul era inmultit cu doi. Asta nu l-a impiedicat pe boss sa-l concedieze din cenaclu. Cine i se putea opune?
Cind il apuca piosenia, mergea la manastiri, de unde lua cu japca icoane inscrise in patrimoniul national, si ele pe baza unui salut sau a unui pret de nimic. Pe copii ii tinea in Noaptea de Inviere la cenaclu, dar acasa se vede treaba ca se inchina mai des. Una din locuintele sale fusese cumparata de o matusa, cu o pensie de 700 lei pe luna, si care reusea sa adune din micile ei economii doua milioane.

Era un bordei de casa, pe care un mucalit scrisese intr-o noapte cu smoala «casa porcului». Stia el ce stia. Imobilul, bineinteles, a fost oferit, dupa moartea beneficiarei, cui credeti?, maestrului, printr-un testament aflat in casa de bani a domniei sale. Aceasta desi pe bulevardul Dacia statul ii oferise un apartament, pe care samsarul il subinchiriase, ca si vila de la Breaza. Cine l-a vizitat marturisea ca avea si biblioteca: un perete de carti pe care le cumparase, spre stupefactia unui anticar, la metru, care anticar, intrebindu-l ce titluri ar fi vrut sa cumpere, a primit de la Marele Draibar aceasta replica demna de Bernard Shaw: Nu ma intereseaza titlurile, este suficient ca rafturile au fost umplute cu volume cit mai aratoase!
Anchetatorii au confruntat cifrele spectacolelor anuntate in cronicile din revista personala cu numarul biletelor vindute si au gasit o diferenta colosala. Se vindeau bilete false sau geambasul umfla cifrele numai din fudulie?! Poate vom afla adevarul. Se vorbeste de cifre uriase. Vila de la Breaza nu l-ar fi costat mai nimic pentru ca totul a fost facut cu munca voluntara, cu materiale de la Barajul Paltinului. Cit despre cherestea, se spune ca o padure de citeva hectare ar fi fost pusa la pamint pentru mobila lui, pardosirea odailor si alte daraveri. Pina una, alta, groparul a nenorocit multi artisti cinstiti, tragindu-i sub malul lui puturos si umplindu-i de zoaie…
Umbla gol prin hoteluri, de fata cu intreaga-i curte de muieri, argati si tucalari, ca Napoleon si Churchill, ca Dumnezeu insusi care poate fi vazut in acest costum. Mastodontul scria despre datoria fata de patrie, dar cind a fost sa-si exercite serviciul militar s-a dat lovit de boala lui Calache. Inca nu-i prea tirziu sa-l incorporeze cineva; feriti popota ca martafoiul lasa trupa fara mincare si fuge si cu marmitele companiei“

2. Folkul şi Porcul sau Fleica şi Drapelul ( atribuită lui VC Tudor)

   Năpăstiile la poporul român se zice ca sînt de la Dumnezeu. De ele nu poţi să scapi: cutremure, inundaţii, focuri, ciumă, holeră, brîncă, moartea-n vite, cîte şi mai cîte.

   Unele dintre ele par mai rele decît războiul, pentru ca cel puţin in cazul acestuia există un orecare ceremonial: ultimatumuri, tratative, trădari, pe cînd în cazul seismelor, te culci treaz şi te scoli mort. Nimeni, în afara şobolanilor de apă şi a şerpilor nu are presentimnetul unor asemenea catastrofe. Cînd venea «aia urîtă», se băteau clopotele şi în porţile muribunzilor se atîrnau nişte cîrpe negre, apăreau butoaie cu oţet – ca să nu te spurci – mai exista şi metoda izolării, a lanţului pus la poartă şi a arnăuţilor care trăgeau cu puşcociul ca nimeni să nu se apropie de locul nesănătos. Cadavrele se ardeau – vaccinuri nu existau – dar te mai salva cîte unul care furase vreun cui de pe crucea lui Hristos şi pe care nu-l atingeau pojarurile şi scabia, nici buba neagră.

   Noi, cei de azi, cu toate penicilinile, iată, nu ne putem feri de un flagel devenit coşmar, de balega asta mare de om care-ţi intră în casă cînd ţi-e lumea mai dragă: pe la opt sera, pe la nouă, pe la cinci pe la ora cucuvelelor; ai, n-ai chef de el, îţi pătrunde în dormitor, te persecută, urlă la tine, joacă geamparalele ca starostii de puşcării, beleşte ochii ăia mari ai lui şi te ameninţă : «Nu scapi de mine ! Mă doreşti, nu mă doreşti, eu tot dau năvală !»

   La «Ora copiilor» sau la «Să învăţăm semnele de circulaţie», el nu lipseşte. Dacă te afli în vreun loc mai dosit şi ai uitat să îţi iei hîrtie higienică cu tine, n-avea grijă: în Programul de Radio, în Buletinul filatelic sau, şi mai rău, într-o revistă proprie, unde se fotografiază şi se autoslăveşte cu chitaroizii lui, cîntînd din zdrîng în faţa reflectoarelor, tot de el dai. Petreache Lupu din Maglavit a fost un dulce copil. În cenaclul său nasc fecioarele şi băieţii se despoaie, uitîndu-şi prezervativele printre scaune, bătrînii se vindecă de trînji instantaneu şi umblă ca milogul din Capernaum.

   Mîntuitorul tineretului, strînge toată pleava bacantelor în tribune sub faldurile tricolorului, mai vîră cîte o strîmbă ca să fie, să se găsească, la o adică poet al tăgadei şi apolog în acelaţi timp, duplicitar pînă-n măduvă, vrea să le facă pe toate în văzul lumii. Pe unde scurte, pe unde lungi, pe unde vrei şi pe unde nu vrei; el ne învaţă ce e Patria, ce-i cu România şi cu limba strămoşilor. Se visează Eminescu, dar de sub sutană îi scapă coada dracului.

   Fleica şi Drapelul, Folkul şi Porcul ! Iată programul său electoral.

   Nu trebuie uitat ca un asemenea instrument de produs stupidităţi trebuie plătit şi bine hrănit, ca să umple buzunarele cu îngrăşăminte; el are nevoie de Mercedesuri cu tarif redus pentru că în Dacia i se apleacă; vrea să fie gîdilat la găoz şi, mai ales să fie întîmpinat cu «pun-te masă, scoal-te masă», ca maţul său cere ! Din Paşcani pînă-n Constanţa, de la Satu Mare la Craiova se aude guiţatul unanim al turmelor sacrificate pe altarul muzicii tinere, al cărei lider este ! Plîng hotelierii neplătiţi, plîng şefii de sală rămaşi fără salarii pe cîteva luni, pentru că Bărăictarul, cu banda lui, face pustiu prin magazii, pivinţe şi frigidere. Şi mai ia şi acasă…

   După trecerea lui – ce, uraganul Flora, ce cutremurul de la San Francisco ! VineTăticu’ ! Iar tăticu’ e un fel de Berilă al găinilor, gîştelor şi al altor orătănii. El culege roadele folk-ului: jumătate de vită de colo; o sută de litri de Riesling de la vreo cramă; mai o halcă de mistreţ – dacă nu unul întreg – omul vrea amintiri, şi ele folclorice, de pe la Oradea, sub formă de cojoace; mai o cergă maramureşeană, mai o duzină de blugi, că se poartă. Să nu plece cu mîna goală din judeţ, pentru că a distrat lumea şi i-a ridicat nivelul ideologic ! De la Sibiu pînă la Bucureşti, mai an, a lăsat un damf de brînză împuţită, trimisă la reformă ca să fie vîndută la un magazin special, iar mirosul escrocheriei n-a mai ieşit din Romînia nici pînă acum !

   Băiatul iubeşte Patria, dar banul nu-i de colea; e adunător, nu dă bacşiş, ia ! Te recomanda că ai vindecat boala secolului cu peliculă fotografică şi fără 20.000 de lei nu scapi ! Ai dres un rinichi şi pe urmă te-ai cărat în occident, nu contează, dacă ai făcut juma-juma cu el, eşti protejat, adresaţi-vă cu încredere ipochimenului, discreţie garantată.

   O să întrebaţi de ce atîta energie cheltuită, de ce nu are băiatul stare şi umblă? Păi, orice popas al lui – care nu ştie decît cuvintele Patrie, Pîine şi Dreptate – se lasă cu un chefuleţ, cu ceva de dres şi cu vreun «pat cu suflet»; pentru că plăvanul e mare, i se face, încălărează şi lasă, precum cavaleristul !

   Îi dai coniac, cere whisky, el la Pocreaca, tot din astea a băut ! Venit în tîrlici şi cu bască găurită în sfîrcul capului la oraş, a dat lovitura, pupînd cu rîtul lui de rîmător toate mîinile întîlnite în cale; a plimbat copii de oameni sus aşezaţi pe bulevarde; cuvîntul RUŞINE i-a repugnat totdeauna. E reputat, zbiară, cere, are !… casă de două milioane, mobilă japoneză, făcută din cancer cu un prieten-complice, trei maşini, bar la subsol cu vinotecă, amante pe dric şi dame în patru labe pe sub birou, de toate…

   Lăsat slobod e în stare să vorbească de la Anul Nou pînă la Crăciunul următor. De Înviere, adună copii, ca nu cumva aceştia să ia calea bisericii. El e MIELUL, cu ceata lui de cobzari, de stricători de poezie şi muzică; el îi tîmpeşte, el îi face clenţii bulevardelor şi ai cluburilor disco. Întrebîndu-te dacă a mai citit vreo carte de cînd era obligat să înveţe alfabetul, nu ai să gaseşti un răspuns ! E mereu pe drumuri, alearga, fuge de ceva, de propria-i conştiinţă cu atîtea feţe, doreşte să fie lăsat singur, nu are somn, nu are credinţă, e înfometat să ocupe revistele, orele de literatură şi mai ales să-ţi intre în casă ca să te mai înveţe odată cum se îmbină Drapelul cu Fleica şi Folkul cu Porcul ! Cum deschide gura scoate nişte vînturi sonore care te fac să răsuceşti urgent butonul radioului !

   Numai că de la o vreme, nu mai putem respira. Nu-i ajungeau duminicile, ne-a luat sîmbetele şi joile, a tocmit postul naţional şi să te ţii. Pentru că are o obială între dinţi ! O să ne scoale dimineaţa cu pogribaniile lui; o să ne bată la c…, seara, că nu l-am învăţat pe dinafară şi, dacă-i dă cineva voie, o să ne urmărească prin toată ţărişoara asta, reputată prin bunul simţ, prin candoarea locuitorilor săi peste care au trecut turcii, muscalii şi alţii, lăsîndu-le măcar biserica, limba şi costumul, jocurile şi cîntecele, dar nu i-a tîmpit sistematic cum vrea ăsta !

   Opriţi-l pînă mai e vreme, pentru că are rîie sub limbă, ne face creierul scrum şi ne cretinizează urmaşii. Puneţi potera pe el, să-l caute în buzunare cine l-a botezat, să vedem din ce noroi de carne s-a născut şi ce hazna are în loc de inimă ? Şi cînd mai aflaţi că iar se arată la televiziune, stingeţi becul, vîrîţi-vă capul sub plapumă, făceţi-vă că nu-l auziţi, că nu-l ştiţi. Ciuma, holera, lepra veneau şi treceau, ăsta nu se mai termină…

   Doamne, apără şi fereşte…