OPINIE. Ioan Lumperdean: Trenul datoriei publice a trecut și prin Grecia 

Grecia, o țară cu o istorie fabuloasă, care a oferit prin civilizația sa antică modelele democrației, filosofiei, literaturii și artei, a mesajului olimpic și a libertății spiritului uman. O țară în care s-au întâlnit, agregat și amalgamat Orientul cu Occidentul, lumea bizantină cu cea orientală, tradiția cu modernitatea, opțiunile euro-atlantice cu cele euro-comunitare.

Pentru toate acestea și multe altele, Grecia are locul ei în „concertul” universal de valori și activități economico-financiare, sociale și politico-militare. Intrată în NATO în 1952 și în Uniunea Europeană (CEE) în 1981, Grecia a trecut prin creșteri și descreșteri economice, crize politice, guvernamentale și sociale, prin incredibile dezechilibre bugetare. Între 2004-2012 a trăit cea mai dură experiență a Datoriei publice, care a dus țara până în pragul insolvenței.

Când istoria este și nu mai este cu tine

Îndelungata perioadă a antichității a fost, preponderent, benefică pentru Grecia. A reușit prin cultura și civilizația sa să unifice populații și teritorii, să facă față tensiunilor interne, dușmanilor din nord și sud, din est și vest. Și atunci când au fost cuceriți, grecii nu și-au pierdut identitatea, cum a fost în timpul lui Alexandru Macedon (336-323 î.Hr.) sau în timpul stăpânirii romane și mai apoi bizantine. Dimpotrivă, limba și cultura greacă au fost biruitoare, iar mai apoi creștinătatea orientală, ortodoxă, s-au impus fără putință de tăgadă.

A venit cucerirea otomană de aproape patru secole, care a întărit și mai puternic identitatea greacă. A lăsat urme adânci în societatea greacă, urme vizibile și astăzi, de la mentalitate, limbaj și comportament. Câteva exemple. Costumul popular grecesc are 400 de pliuri, similar cu numărul anilor de stăpânire turcească. Dușmanul ireconciliabil al grecului este turcul, iar cuvântul turc este sinonim cu inamic, vrășmaș, anti-ortodox. Nici un grec nu o să spună că vechea capitală bizantină se numește, astăzi, Istanbul. Oricine a călătorit în Grecia, (inclusiv eu)  poate să vadă că pe  indicatoarele rutiere spre Turcia scrie: Constantinopole!!!

Este măreția implacabilă și nenegociabilă a grecilor. Până la bani și la datoria publică. Dar și aici au reușit să-și păstreze demnitatea și poziția în Europa și în lume. Au fost și sunt ajutați și de soarta geopolitică, geoeconomică și geostrategică. Să vedem cum și în ce împrejurări.

Între geografia și politica postbelică

În anii care au urmat Primului Război Mondial (1914-1918), Grecia a trebuit să se găsească soluții în fața vechilor și noilor puteri zonale, Rusia sovietică și Turcia kemalistă, în fața noilor state sud-est europene, configurate sau întregite: România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania. Până la urmă a izbândit, chiar cu unele umilințe și pierderi teritoriale.

În timpul celui de Al Doilea Război, din ciocnirea dintre marile puteri, Italia fascistă, Germania hitleristă, URSS și Imperiul Britanic a ieșit întărită și în zona de influență anglo-americană. În Acordul de procentaj dintre Stalin și Churchill (9 octombrie 1944), Grecia era în inversul României: 90% influență britanică și 10% sovietică, în timp ce pentru țara noastră erau 10% aliați și 90%  sovietici. La această opțiune au subscris, mai apoi, și occidentali (americanii).

Aproape fără prea multe condiționări, Grecia a avut deschis drumul spre NATO și Uniunea Europeană. Excepțiile de la normele și criteriile euro-atlantice și comunitare au început să fie acceptate de liderii celor două organizații, și banii au început să curgă spre aliatul și partenerul mediteranean. Se spunea despre Grecia că este un pilon de stabilitate în această parte a Europei, chiar dacă „dușmanul”, mai mult sau mai puțin declarat, era aliatul din NATO și vecinul din coasta mediteraneană sud-estică: Turcia.

Războiul rece dintre cele două țări, devenea uneori cald, așa cum s-a întâmplat în conflictul cipriot din 1974 sau în multe alte „ciocniri” navale. Dar occidentalii au închis ochii, iar împărțirea insulei a rămas până astăzi. Partea grecească a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, iar la 1 ianuarie 2008 la zona Euro.

Multă vreme, în Grecia, o țară cu structuri sociale fluide și partide de stânga și extrema stângă, a planat  și pericolul comunist. Prin Mediterana circulau nu numai nave americane, ci și sovietice.

Grecia a știut să profite de toate acestea, a negociat, a ignorat și a obținut bani și proiecte investiționale. Erau conștienți de acestă situație, dar nu au prea ieșit din comportamentul lor balcanico-bizantin. Mai mult, erau de multe ori nemulțumiți și chiar sfidători față de aliații și partenerii occidentali. Când li se amintea (o spun din propria mea experiență) că (re)construcția și poziționarea lor economică se datorează sprijinului venit dinspre vest, răspundeau, impasibil și invariabil, cu demnitate și chiar orgoliu: „Vestul a avut noroc cu noi. Ei au nevoie de Grecia. Dacă nu erau cultura noastră și democrația antică, nu se validau în istorie”. O idee în parte exprimată și în cercurile politice și intelectuale vestice când se  explica și argumenta integrarea Greciei în structurile economice și de putere euro-atlantice!!!

Unii lideri occidentali, cu educația lor democratică, considerau parcursul european al Greciei o „misiune istorică”. În disputa și coabitarea cu vesticii, puternica emigrație greacă din SUA și Europa și marii armatori greci își protejau interesele și capitalurile.

Trai pe vătrai pe banii altora

Cu banii altora, de la un împrumut la altul, Grecia a construit autostrăzi, și-a dezvoltat infrastructura teritorială, economia turismului, piscicultura, agricultura și pomicultura specifică zonei sale, aducțiuni de apă și sisteme de irigație. Construcțiile navale și portuare, sprijinite de capitalul autohton și extern au fost semnificative. Portul Pireu a fost și este unul din reperele navale și comerciale din această parte a Europei. Puternica preocupare pentru înarmare prin 2,5 din PIB a asigurat importante comenzi și investiții în domeniu. Serviciul militar este obligatoriu pentru bărbații de 18 ani, iar pentru femei opțional.

S-au activat activitățile comerciale și a crescut consumul. Micile afaceri au fost sprijinite prin credite generoase. Toate erau bune și frumoase, mai puțin taxele și impozitele. Aproape invariabil, în orice împrejurare microtranzacţiile se negociau și nu se fiscalizau. La multe pompe de benzină nu se dădea bon fiscal!!! Biserica Ortodoxă Greacă, unul dintre marii proprietari funciari și imobiliari, nu plătea impozite. Însă, percepea chiria pe imobilele închiriate… statului!!!

Guvernele, indiferent de culoarea lor politică, nu reușeau să echilibreze bugetele și să asigure repoziționarea economică a țării. Corupția, o veche practică de nuanță bizantină și otomană, greva și mai mult relațiile sociale și economice ale Greciei.

Moneda Euro și Olimpiada pe grumazul financiar grecesc

În această vâltoare au mai venit evenimente și fenomene cu efecte imprevizibile: intrarea în zona euro (ianuarie 2002) și Olimpiada din vara anului 2004. După ce SUA „i-a furat preșul” în 1996 când se împlineau 100 de ani de la Jocurile Olimpice Moderne, Grecia a încercat să-și ia revanșa. Investițiile și cheltuielile au destabilizat și mai multe situația financiară a țării. Se știe că țările care au organizat astfel de competiții și-au recuperat cheltuielile după decenii bune și mai mult prin impozitele indirecte. Mândria Greciei trebuia să rămână intactă. Și Olimpiada s-a organizat.

Adoptarea monedei Euro a fost o altă mândrie care trebuia împlinită. Grecia, cu îndelungata sa istorie monetară, nu putea să lipsească de la ambițiosul proiect european. În discuțiile premergătoare, grecii au și propus ca viitoarea monedă comună să se numească drahmă, argumentând cu primordialitatea europeană a vechii monede grecești bătută în jurul anului 650 î.Hr. în insula greacă Egina.

Propunerea nu a fost acceptată, iar în aprilie 1997, Yannos Papantoniou, la acea vreme ministru de finanţe, își  implora colegii din UE să tipărească o parte din viitoarele bancnote euro și în litere grecești (kirilice). A fost acceptată și simbolistica monedelor euro-grecești, ilustrată prin vechile corăbii grecești, personalități celebre din istoria Greciei și exemple din vechea mitologie.

În cele din urmă țara a aderat la zona Euro, iar ministrul socialist a declarat cu vanitate:  „Am luptat, am făcut un pariu pe loc şi am câștigat”.

Un pariu politic cu amare consecințe economice

Se părea că Grecia era în „cărți” și că își consolidase poziția europeană. A venit criza din 2008-2010 și întreaga economie mondială a ajuns „în corzi”. Pese tot măsuri de (re)structurare, (re)ajustare și control.

Uniunea Europeană a devenit mai prudentă și mai insistentă în politicile sale monetare și financiare. Deficitele bugetare trebuiau să se situeze sub 3% din PIB, datoria publică nu trebuia să depăşească 60% din PIB, iar inflaţia nu putea depăși 3%. Țările care încălcau aceste cerințe puteau fi sancționate. Chiar dacă nu s-a întâmplat așa ceva, a apărut o atenție sporită pe piețele financiare.

Grecia, care era campiona datoriei publice, era încorsetată prin politicile sale economice, fiscale și monetare. Fără o monedă proprie a fost lipsită de unul dintre cele mai importante instrumente, pentru corecții în economie. Intervențiile se puteau realiza prin cursul monetar, prin emisiuni monetare (chiar dacă uneori sunt nocive și inflaţioniste), prin finanțarea unor proiecte publice (re)stimulative economic și social.

Este un exemplu care trebuie să-i pună pe gânduri și pe românii care sunt prea proEuro. De altfel, în ultima vreme, oficialii și diriguitorii noștri sunt mai rezervați cu acest proiect. În consens cu europenii, l-au împins în 2024 sau chiar mai încolo. 

Înainte și în timpul marilor împrumuturi

În 1999, Grecia nu a fost primită în zona Euro. A fost singurul stat din UE care nu îndeplinea criteriile de convergență. Atenția piețelor financiare a fost sporită. Guvernul grec avea nevoie de bani ca de apă. Între 2004-2010 se  negociază noi împrumuturi și se impun noi măsuri de austeritate, se emit titluri de stat. Au loc reuniuni ale miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană. Cad mai multe guverne. Au loc mișcări stradale puternice. Toată lumea este cu ochii pe Grecia. Oficialii sunt acuzați că au falsificat bilanțurile publice. În parte adevărate  datorită indicatorilor calculabili. Banca de Investiţii „Goldman Sachs” e acuzată ca a contribuit la criza Greciei pentru că a folosit contracte derivate prin care a ascuns datoriile statului.

Până la urmă ajunge la guvernare Alexis Tsipras, deputat în Parlamentul Greciei, și liderul stângii radicale. Știe să renegocieze și să… șantajeze, spun unii!!! Amenință cu revenirea la drahmă și chiar cu părăsirea Uniunii Europene. Sunt atrase noi împrumuturi. FMI, Uniunea Europeană, agențiile de rating sunt de acord că Grecia trebuie salvată.

La 11 aprilie 2010, statele zonei Euro acordă un împrumut de 30 de miliarde de Euro, iar la 2 mai 2010, FMI își încalcă din nou statutul, ca în cazul Mexicului, și oferă 110 miliarde de Euro, de două ori mai mult decât se negociase. Poate că au fost și alte sume ascunse. În astfel de situații, pe lângă banii propriu-ziși pot fi folosite și alte instrumente financiare și derivatele lor. Din istorie știm că nu se ocolesc astfel practici. Se „dosesc” cu dibăcie!!!

Grecii primesc veștile cu noi proteste și incendii în stradă. Au înțeles că aceste datorii sunt condiționate de aspre măsuri financiare coercitive. Era pericolul ca fenomenul să se extindă și în alte țări aflate sub „sabia lui Damocles” a datorie publice.

În Italia, Spania și Portugalia situația nu este de loc roză. Sunt exprimate cuvinte dure la adresa așa-ziselor credite suverane și se încuviințează politica financiară a Greciei. Sunt persoane care nu sunt împotriva ieșirii din zona Euro și chiar părăsirea Uniunii Europene. Curentul anti-european se reactivează. Acuzațiile curg spre birocratismul bruxellesian!!!

Încet, încet lucrurile se mai domolesc. Datoriile rămân. Economia Greciei a fost repusă, parțial, pe șine. Interesele geo-economice au avut și au un cuvânt important. În platforma continentală din apele teritoriale ale Greciei și Ciprului au fost identificate rezerve semnificative de țiței și gaz metan. Se reactivează tensiunile greco-turce. Pe acest fundal, migrațiile orientalo-asiatico-mediteranene vin „în sprijinul Greciei”. Dacă fenomenul migraţionist poate fi considerat unul de sprijin!!! Poate fi mai periculos decât Stimata Doamnă Datorie Publică.  Lăsăm cititorii să judece singuri. Am spus!!!

Prof.univ. dr. Ioan Lumperdean