Opinie. Ioan Lumperdean. INFLAȚIA: CE FAC SAU TREBUIE SĂ FACĂ DIRIGUITORII POLITICI ȘI BANCARI

România trece, din nou, printr-o perioadă complicată. Au explodat infectările cu COVID-19, iar moartea este la ea acasă. Scena politică este grevată de tensiuni și presiuni încâlcite și greu de înțeles. Pe lângă acestea sau odată cu acestea bolile economiei se reexpandează. Cea mai vehementă este infalția.

Am mai scris despre ea și am promis că o să revin cu alte explicații. După ce am surprins modul în care se raportează și se implică oamenii cotidieni și operatorii (agenții) economici în sau la fenomenele infalționiste, o să încerc o diagnoză și prognoză în comportamentul decidenților politici și bancari în astfel de situații.

Poate că este fenomenul economic în care guvernele/statele au fost mai prezente și mai insistene din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Motivele sunt prețurile și banii. Creșterea generalizată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a însemnelor monetare nu pot fi trecute cu vederea. Ignorarea acestor realități au condus și pot conduce la dezordini economice și sociale greu de imaginat și controlat

Comoditatea abuzului inflaționist

Acolo unde există piață, bani și prețuri există și distorsiuni economice. Unele din ele sunt generate de fenomene naturale, altele de cele umane. De multe ori, sau de cele mai multe ori în vârtejul sau siajul acestora apar eternele și agasantele crize monetare. De când oamenii au inventat etaloanele de schimb, sub forma obiectelor premonetare și apoi a monedei, până la cele mai sofisticate însemene monetare de astăzi (cecuri, viramente, carduri etc ) crizele monetare sunt nelipsite din viața oamnilor.

De cele mai multe ori banii ajung și nu ajung, sau sunt prea puțini. În unele conjuncturi sunt aspirați, deturnați sau furați. La început, în zorile economiei monetare emitetul, regele sau prințul a văzut că-și poate acoperi foamea de lichidități prin emisiuni suplimetare de bani și prin intervenții autoritare în sistemul prețurilor. Așa au fost acoperite cheltuielile civile și militare (unele exorbitante), nesăbuința și aroganța, corupția și incompetența demnitarilor publici. Fidelitatea și/sau supușenia acestora erau alte ținte cumpărate cu bani. Foarte importantă era și este asigurarea păcii sociale. Pentru aceasta autoritățile „aruncau”cu bani spre sau în activități care asigurau forme minimale de existență și comodiate socială. Faimoasa expresie „panem et circenses” (pâine și circ) surprinde pe deplin acest fenomen, care-l putem detecta și astăzi în multitudinea de ajutoare sociale spre cei mulți și defavorizați.

Metalele prețioase (aur și argint) din care se confecționau bani nu erau, totdeauna, în cantități suficente și la îndemână. Atunci emitenții le „ușurau” prin amalgamarea cu metale comune. De multe ori monedele erau retopite, retezate sau pilite. Pe piață circulau în cantități sporite, dar depreciate. Nu lipseau falsurile din partea unor „întreprizători” particulari specilizați în astfel de activități. Nici o invenție economică nu a mai fost atât de profitabil și îndelungat abuzată de oameni precum moneda!!!

Existența monedelor ușurate și retezate a avut efecte destabilizatoare pe piață. S-a găsit și justificarea oficială: acoperirea costurilor pentru confecționaea monetară, prin instituirea unei taxe, numită prima sau dreptul de senioraj (de la senior ca emitent). Aceasta a rămas în „picioare” până astăzi ca venit net obținut de autoritatea emitententă pentru operațiunile de confecționare și punere în circulație a însemnelor monetare oficiale.

Astfel, statele, prin politicile lor monetare au sporit inflația. Exemplele sunt numeroase de la împărații romani Caracalla, Marc Aurelius, Commodos și Septimiu Sever până la hiperinflația din Rusia bolșevică, din anii 1918-1922, și din Germania, 1923-1924, dar și altele mai aproape de zilele noastre, din Africa, Asia, America Latină și România din primi ani postdecembriști.

Cunoașterea și (ne)recunoașterea stărilor inflaționiste

Din antichitate deținătorii puterii au perceput și recunoscut anomaliile și abuzurile monetare. Uneori, atunci când piața se răzbuna se proceda la corecții, mai mult sau mai puțin vizibile. O să surprind unele din acestea, în abordările viitoare, despre istoria inflației. Trebuie însă să afirmăm că în economia modernă mijloacele și căile de măsurare a inflației s-au perfecționat, iar instituțiile implicate în aceste operațiuni s-au specializat.

Spre deosebire de guvernele și băncile centrale, ajutate și de alte instituții și organisme specializate oamenii cotidieni și operatorii (agenții) economici , pot cunoaște cel mai bine stare (stările) din economie, realitățile, resorturile și tendințele inflaționiste. Informațiile sunt și nu sunt făcute publice. Sau sunt „ajustate” și publicate parțial, în funcție de politicile și intersele economice guvernamentale, de relațiile și recomandările organismelor europene și internaționale. Poate nici nu ar fi bine de prea multă transparență. Acesta ar inhiba, parțial, relațiile economice bi și multilaterale, endogene și exogene deși, în epoca comunciări rapide și agresive este destul de dificil să se opteze spre astfel de comportamente.

În și pe piața informațiilor există și funcționează numeroase institute, fundații, ONG-uri care vin cu proprile lor analize și concluzii. Este foarte important ca pe site-urile oficiale să fie publicate și argumentate aceleași date.

Încercări de identificare a cauzelor inflației

După ce decidenți politici/publici și-au dat seama de existența inflației au subscris la ideea investigației acesteia, de la cauze la efecte și proiecții economice și sociale. Opiniile exprimate, așișderea patologiilor umane diferă de la „doctor la doctor”. La început au fost observațiile empirice privind deficitul sau surplus monetar, oscilațiile din sistemul prețurilor și veniturilor. Toate s-au „învârtit” în jurul a trei elemente fundamentale specifice pieței: mărfuri, prețuri și bani!!!

Din perspectiva acestora s-a spus că inflația este generată de surplusul de mărfuri, dar și de penuria acestora când, prin prețuri se încearcă restabilirea echilibrelor economice. Această opțiune este conexă cu teoria cantitativă a banilor, în condițiile în care în și de existența banilor (sau a altor vehicole purtătoare de valoare) se desfășoară circuitele productive, comerciale și consumeriste. Atenția a fost canalizată diferențiat de la o epocă la alta, de la un fenomen inflaționist la altul. De multe ori, se spune, că vina pentru inflație o poartă mărfurile, care prea zac sau prea sunt aspirate de și din piață. Alteori, acuzate sunt prețurile pentru că „abuzează” producătorii și consumatorii. Și în fine, așa cum am spus, banii. S-a chiar exagerat și se exagerază cu rolul și implicarea banilor în generarea și întreținerea inflației. Numai că, așa cum spunea şi Ludwig von Mises banii nu cad din ceruri!!!

În consecință creșerea masei monetare trebuie să o identificăm în politicile proinflaționiste guvernamentale. De ce se optează la astfel de politici? Răspunsul, chiar dacă a fost contestat, îl găsim tot la Ludwig von Mises: „Inflația… este o măsură politică deliberată, alternativă mai puţin rea decât şomajul. Însă adevărul este că pe termen nu prea lung inflaţia nu vindecă şomajul”.

Cauzele inflației trebuie căutate în atitudinea și comportamentul oamenilor. Noi, oamenii, suntem preocupați pentru activități existențiale și anumite poziții economice și sociale. Și, de cele mai multe ori, acestea sunt legate, direct sau indirect, de bani. Astfel acceptăm sau stimulăm pornrile inflaționiste!!!

Măsurarea inflației

Un rol important în cunoașterea maladiilor economice, inclusiv în ceea ce privește inflația, este observarea, percepția și comunicarea din partea specialiștilor, publici și privați. Guvernele, băncile centrale, agențiile și instituțiile specilizate din coordonarea și influența lor au rolul de-a surprinde fenomenele inflaționiste, de-a veni cu predicții și soluții și în această problemă. Pot și sunt antrenate în aceste activități institutele și centrele de cercetare ale Academiei Române, ale universităților și academiilor economice, agricole și tehnice.

Însă, cea mai importantă sarcină în cunoașterea și gestionarea fenomenlor inflaționiste revine Băncii Națioanle a României. Prin lege și statut BNR elaborează, pune în aplicare și supraveghează politicile monetare. Este singura instituție care are dreptul de-a emite și controla monede și bacnote, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. În conformitate cu Statutul său, „obiectivul fundamental al BNR, îl reprezintă asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor (subl.ns.)”.

Prin aceasta banca centrală „sprijină politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental”. Instituțiile amintite, îndeosbi BNR culege date și informații din numeroase surse și le trece prin filtru mai multor indicatori sintetici și indici. Este foarte important ca metodele de culegere și prelucrare a acestora să fie preponderent același. De exemplu, indicele prețurilor, ca mărime relativă a evoluției prețurilor la o marfă/produs într-o perioadă circumscrisă temporal (o lună, un semestru, un an) trebuie să fie foarte bine calculat pentru cunoașterea cauzelor și amplitudinea inflației.

În exprimările teoretice și operațilunile practice nu s-a ajuns, la un punct de vedere unitar. Și cred că nici nu se poate. În piață vin și pleacă numeroase mărfuri și servicii la prețuri diferite și diferențiate. Unele sunt determintate de jocul liber al cererii și ofertei. Altele de intervențile guvernamentale (prețurile adminstrate) și/sau de politicile monopoliste ale firmelor. Unele prețuri sunt rezervate, altele sunt orientative sau plafonate. Stabilitatea sau distorsiunea economică prin inflație depinde și de aceste realități. În literatura de specialitate nu s-a ajuns la un consens privind urmărirea prețurilor. Unele sunt exprimate în moneda națională, altele în însemnele monetare al altor state, iar relația între baza de calcul și perioada sau perioadele comparate/analizate sunt și nu sunt aceleași. Relația dintre masa monetară și prețuri este la fel de importantă.

Numai că pe lângă vehicule monetare oficiale mai circulă și altele, recunoscute, ascunse și recurente, cum sunt medalile, monedele istorice, bijuteriile, titluri de stat, titlurile de proprietate acțiunile, chitanțele, criptomonedele și alte obiecte acceptate și cosiderate purtătoare de valori. Unele sunt acceptate fără nici o fundamntare economică, precum bulbii lalelor din Olanda secolului al XVII-lea. Altele sunt sezoniere și instabile precum chitațele jocurilor piramidale. În astfel de condiții o măsurare cu „cânatarul de farmacie” a inflație este dificil de realizat. Mai punem în „balanță” și alți factorii endogeni și exogeni care contribuie nemijolcit la jalonarea și anticiparea fenomenelor inflaționiste. Este suficent să amintim evoluțiile de pe piețele energetice și/sau crizele politice trecute și prezente.

Opțiuni, acțiuni și politici pro sau antiinfalționste

Am spus și o mai spunem că între diriguitorii publici și inflație se stabilesc legături, voite și nevoite, văzute și nevăzute, directe și indirecte, tacite sau declarate. Am amintit unele din acestea începând cu tenațiile și porniriile monetariste guvernamentale pentru acoperire unor necesități sociale, economice, militare și multe altele. Însă așa cum ne spune istoria și teoria economică astfel de activități nu pot fi permanentizate. Pentru simplul motiv că ele se răzbună iar efectele sociale sunt de nebănuit. Este adevărat că în îndelungata istorie a economiei astfel de apucături au fost reportate și lăsate moștenire la… alții!!!

Însă, din experințele trecute s-au conturat și dezvoltat și politcile antiinflaționiste. Unele au fost radicale, ca cele din Germania aniilor 1923-1925, când după nulificarea mărcii, s-au impus realități monetare și bancare tranzitorie. Altele au fost mai cumpătate și mai congruente cu puterea de suportabilitate socială și relansare economică. Aceste politici trebuie circumscrise din perspective guvernamtale pe anicipărilor raționale. Predictibilitatea economică prin măsuri fiscale și monetare poate stimula cererea din economia reală. Este ceea ce în teoria economică se numește lupta împotriva inflației prin cerere.Acesta poate fi activă sau chiar hiperactivă prin investiții și proiecte publice. Ele pot fi înfăptuite prin competențe profesionale și resposabilități civice!!!

Lichiditățile pot fi asigurate prin disciplină fiscală și prin împrumuturi, interne și externe proactive. În același timp statul trebuie să se implice echilibrat în politicile sociale și de dialog între între paronat și salariați. Un rol exrem de important trebuie acordat inhibării tentațiilor monopoliste ale unor agenți economci în stabilirea prețurilor și hipermaximizarea profiturilor. Exemplul cel mai la îndemână este recenta situație de pe piața energetică. Starea creată prin derglentarea pieței și presiunea unor ofertanții exerni de tip oligopol, precum Gasporm, poate conduce la o explozie, în cascadă, a prețurilor cu efecte inflaționise și sociale nebănuite și dureroase. Mai multă diplomație economică și chiar politică nu ar strica!!!

Suntem în Uniunea Europeană și NATO, dar din păcate, lumina (în sensul de energie) vine tot de la Răsărit. Unele țări, precum Ungaria și Polonia au fost mai înțelepte, în acest sens și nu o se sperie de venirea iernii. Încercările făcute, pe ultima sută de metri de decidenții politici, prin propunerile de plafonare a prețurilor la resusrele energetice sunt „frecții” la piciorelele de lemn ale organismului social românesc.

BNR, pivotul politicilor antinflaționiute

În acest haos organizat instituția care știe ce are de făcut este BNR și acționează prin observațile și intervențile sale țintirea directă a inflației. Prin Raportele periodice publicate și intervențile directe ale Guverntorului sau a altor oficiali, populația și agenții economici pot cunoaște starea economiei și deciziile de politică monetară prin care se pot anticipa inflația și preocupările pentru menținera stabilității prețurilor. Prin hotărârile Consiliului de Administrație a BNR se stabilește și rata dobânzii de politică monetară instrument cu rol informativ, proiectiv și corectiv prin care se poate asana unele din efectele negative ale inflației.

Numai că inflația nu poate fi reprimată, din butoanele BNR. Roluri capitale revin, oamenilor politici, dar și subiecților sociali, prin atitudinile și comportamentele în economie și societate. În fapt, așa cum ne dezvăluie numeroase secvențe din istoria inflației, boala (la fel ca în epi(pan)demie) poate fi învinsă numai prin puternice solidarități și responsabilități umane. Cel mai importatnt aspect este ca oamenii să perceapă și să înțelegă provocările, realitățile și politicile antinflaționiste. Să acționeze precum înaintașii noștri. Acestea și altele într-un text viitor. Am spus!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean