O sintagmă reactivată?

În 1936, John Maynard Keynes, economist britanic care a trăit și radiografiat economia de la finele secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, a venit cu explicații interesante despre istoria economiei capitaliste. El și-a dat seama că laissez-faire a intrat de mult în impas și chiar a afirmat sub presiunea descătușărilor sociale interbelice Sfârșitul laissez-faire!!!

A venit apoi cu explicații mai largi despre creșterea și descreșterea economiei, despre alternanța fazelor de avânt cu cele de criză.  Principala sa idee era cea a asigurării echilibrului economic prin intervenția statului în economie. Această intervenție trebuia să se realizeze prin mecanisme și instrumente specifice economiei de piață, din sfera politicilor bugetare, monetare și financiar-bancare. Acestea trebuia să stimuleze investițiile, diminuarea șomajului și echilibrele economice. Scopul principal: relansarea economică, după Marea Criză din anii 1929-1933.

Prin anii 1970, mulți economiști au sintetizat aceste idei în și printr-o sintagmă tentantă Stop and Go. Uneori  era consonantă cu realitățile economice. Au fost oferite multe exemple din economia țărilor occidentale, care după cei treizeci de ani glorioși al economiei de piață: 1945-1973 (Jean Fourastié) a intrat în vârtejul recesiunii și  dezvoltării încetinite.

Spre zilele noastre, Stop and Go a fost explicată de Martin Fiszbein de la Universitatea din Boston prin studiul de caz pe economia Argentinei între 1945-1976, iar la noi sintagma a fost invocată de Mugur Isărescu în anii tranziției.

În vremea pandemiei, în lume și, desigur, în România, economia a fost mai mult de un an, sub presiunea lui stop and go. Nu trebuie să fii mare specialist în economie pentru a explica această realitatea. Se pare că pandemia este în retragere sau adormire, iar relaxarea treptată  va conduce spre… normalitate. Nu știu și mulți nu știu. Însă trebuie să fim atenți în continuarea, dacă vrem ca GO să fie și mai GO, GO, GO!!!

Nu-i credeți pe economiști

În timpul crizei economie din 2008-2009 mulți oameni și-au pus întrebarea: „Chiar avem o criză?”. Răspunsul l-au găsit mai repede decât au crezut. Nu prin ceea ce li s-a spus, ci mai ales prin experiențele prin care au trecut.

Turbulențe economice au fost mai profunde decât le-a expus Alan Greenspan, în cunoscuta sa carte The Age of Turbulence. Fostul președinte al Rezervei Federale, considerat la acea vreme unul dintre cei mai puternici oamenii din lume, a venit cu un an mai devreme cu scenariul economic îngrijorător a ceea ce s-a petrecut la scară globală în anii 2008-2009. Cartea lui, un bestseller a apărut în limba engleză în anul 2007, și mai târziu, pe măsură ce criza se instala și pe alte meridiane a fost tradusă și tipărită în mai multe limbi, inclusiv în limba română în 2008.

Puterea anticipativă a lui  Greenspan a fost pusă la îndoială și ideile conspiraționiste nu au lipsit. De multe ori, sau de cele mai multe ori, nici nu pot fi contracarate. Până la urmă, fiecare om cu opinia lui, mai ales că un alt economist renumit, Gary Becker, întrebat când va lua sfârșit criza, a spus: „Nimeni nu știe. Eu categoric nu știu”. Alți doi economiști de marcă, Philip Kotler și John A. Caslione, au adăugat cu subînțeles: „Nu-i credeți pe economiștii care pretind că ar ști!”

Oare acum este altfel? Realitatea este că omenirea a trecut în aceste vremuri pandemice prin experiențe nemaiîntâlnite. Într-o lume multipolară și interconectată Covidul s-a răspândit cu viteza vitezei și a impus Marea Închidere. După știința mea, o decizie fără precedent.

Epidemiile și bolile fac parte  din istoria omenirii, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Protejarea prin închidere și izolare au fost la fel de prezente și presante, chiar dacă uneori sau de multe ori, măsurile prohibitive au generat respingeri, proteste și chiar răzvrătiri ale oamenilor. Inevitabil a apărut ceea ce eu numesc CovidEconomia, adică economia generată de actuala realitate pandemică.

Principala caracteristică a acesteia a fost STOP jocul. Desigur, a jocului economic. Și cum orice joc nu poate fi oprit, a venit și PORNITUL sau mai bine-zis REPORNITUL. Și uite așa, economia a trecut,  de la Mare Închidere la Stop and Go. Acest Go este marea noastră speranță și argumentul oamenilor politici în implementarea rezilienței. Să-i credem? Nu știu.

Circumspecția economiștilor în crizele anterioare  ne îndeamnă la cumpătare. Este limpede că omenirea a trecut și încă trece prin criză. Nu știu dacă lucrurile se vor așeza de la sine sau dacă criza, cum spunea Fernand Braudel, va avea bunăvoința să se retragă și guvernele își vor atribui merite pe care nu le merită.

Deocamdată, suntem actori și spectatori la forțele economice care au fost puse în mișcare de CovidEconomie, iar cele politice guvernamentale  și neguvernamentale de pe întregul mapamond încearcă răspunsuri și soluții prin care să funcționeze REPORNITUL economic și social.

Un proces dificil și sinuos

În timpul CovidEconomiei au avut loc modificări în strategiile, politicile și activitățile economice. Multe ramuri economice au fost orientate spre produsele medicale, sanitare și protective. În „pas alert” s-au confecționat izolete, măști, seringi, ace, sisteme de ventilație, recipiente pentru transport medicamente, ambulanțe și spitale de campanie și oxigen și multe altele. Vaccinurile au avut prioritatea priorităților, cu tot alaiul lor, de la cercetare, fabricare, ambalare și protecție, transport, distribuție și vaccinare.

Un efort economic și social uriaș aflat sub presiunea timpului, a necunoașterilor și contestărilor inevitabile. Mesaje pro și contra au însoțit aceste eforturi. Uriașe resurse umane și pecuniare au fost implicate în combaterea pandemiei și menținerea, chiar și încetinită, a economiei.

Sunt realități care au lăsat urme pe termen lung în istoria apropiată și în cea a viitorului. Marea Relansare, decretată la 1 iunie 2021, de Ziua Copilului, este încă în perioada copilăriei sale. Motivele sunt multe și mărunte.

În primul rând, pandemia nu a fost încă învinsă. Campania de vaccinare a scăzut din intensitate. Se spune că ne așteaptă valuri noi. Nu știm cât o să fie de puternice și distructive, mai ales că au fost identificate tulpini noi al virusului care și-au găsit, în multe părți ale Globului, numeroase gazde umane. Chiar în timpul când scriu aceste rânduri, revista Le Point Santé își informează cititorii că au fost identificate mutații infinite ale Covit-19.

La noi, însă, presiunea asupra sistemelor de sănătate a scăzut, dar resursele umane implicate  în aceste sisteme sunt epuizate. După cum au fost epuizate sau diminuate masiv resursele materiale și financiare.

Ce se va întâmpla în economie după?

Dacă este să-l credem pe Gary Becker, nu se știe. Prin analogie și comparație cu alte perioade de  GO (avânt economic) ar trebui să trecem printr-o perioadă fastă. Depinde ce fel de GO va fi și cum o să-l punem în acțiune.

Rămân importante măsurile stimulative promovate până în prezent, însă de când este economia modernă, principalele pârghii prin care economiile au fost relansate au fost cele fiscale, care trebuie promovate, susținute și implementate de stat și cele de politică monetară și bancară, care sunt apanajul Băncii Naționale. Am scris principalele pârghii, pentru că mai sunt și alte măsuri punctuale, legislative și instituționale care nu trebuie să lipsească din strategiile și politicile anticriză.

Revenind la măsurile fiscale, apare întrebarea: pot să asigure resursele și reconversia economică de la CovidEconomie la PostCovidEconomie ? O întrebare dificilă care are și nu are răspunsuri. Teoretic mai multe. Practic nu știm.

O să vedem, dar mă îndoiesc că statele, inclusiv România, vor găsi cea mai bună filosofie fiscală când nu au găsit în vremuri normale (pașnice). Apoi, dacă e să dăm crezare numeroaselor informații, de pe surse, în vremea economiei pandemizate, evaziunea fiscală și acumularea murdară a capitalului nu au lipsit.

Rămâne cea de-a doua pârghie, politica monetară și bancară a BNR. Până în prezent și să sperăm că și în viitor, banca centrală a reușit să găsească formule echilibrate pentru provocările interne și externe din vremea pandemiei.

Economia de după se va organiza și în funcție de ceea ce se va întâmpla pe piețele externe. România fiind o țară emergentă, membră a Uniunii Europene și NATO, va vibra, inevitabil, cu economiile din aceste zone. Mai rămân alte oportunități, pe care nu ar fi rău ca oamenii noștri politici să le exploateze, așa cum fac și alte țări din proximitatea noastră: Polonia și Ungaria, care și-au depășit prejudecățile ideologice și anxietățile trecutului și au văzut și peste „gardul estic”, chiar mai departe, spre estul mai îndepărtat. Multe state din vest sunt prezente pe aceste piețe!!!      

 Prof. univ. dr Ioan Lumperdean