Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE/ Dă și mie ceva…

Publicat


Ludovic suda țigară de la țigară. De la stres. Negocia de aproape o săptămână posturile de conducere din Guvern, Senat și Camera Deputaților. Treabă grea. Era în joc cariera lui. Politică și profesională.

-Măi fraților, sincer, nu înțeleg de ce propunerea cu mine premier nu vă este pe plac. Doar nu o să mă lăsați fără serviciu în prag de sărbători. Dacă nu, dați-mi măcar președinția Camerei Deputaților. Sunt, totuși, liderul PNL…Știți bine că noi suntem flexibili.

Dan mustăcea și se foia pe scaun, gata să îi taie vorba.

-Sigur, numai la tine te gândești. Dar eu, eu ce primesc? Avem trei funcții pe care ne tot târguim. Cred că și eu merit una. Măcar șefia Camerei Deputaților. Adică și noi, USRPLUS, avem un cuvânt de spus în această guvernare. Și să nu te superi pe mine, dar când ai demisionat din funcția de premier ai spus că nu te cramponezi de funcții. Acum văd că ai cam uitat ce ai spus. Noi dăm dovadă de maximă flexibilitate.

Aflat în afara fumului gros de țigară, Hunor interveni diplomat.

-Fraților, să nu ne pripim. Cred că ați uitat că suntem trei formațiuni care vrem să facem Guvernul. Adică voi primiți funcții și eu nimic? Nu e corect, simt așa, o discriminare…Ar trebui ca, dacă PNL primește premierul, UDMR și USRPLUS să primească președinții de la Senat și Camera Deputaților. Să știți că suntem foarte flexibili.

Ludovic și Dan se întoarseră surprinși. Pur și simplu uitaseră de UDMR. Se gândiseră în primul rând la ei, să își urce sacii în căruță, să își aranjeze ploile.

-Bine mă, Hunore, acuma ți-ai găsit și tu să ai pretenții. Abia aveți câteva procente peste prag…Ceri prea mult, totuși, izbucni Ludovic, stingând cu gesturi nervoase țigara în scrumieră.

Hunor se ridică.

-Tu vorbești? Aveți 25% dar pretenții de 55%. De ce nu îmi dați și mie? Fără noi nu faceți Guvernul.

Dan interveni împăciutor.

-Băieți, băieți, vă rog. Să ne calmăm. Suntem flexibili sau nu mai suntem? În primul rând trebuie să ne dăm fiecăruia ceva, de asta negociem. Cine împarte, parte-și face. Restul, mai vedem noi…

****

Trec azi dimineață pe lângă Catedrala Ortodoxă și văd un puști cu mâna întinsă la fiecare trecător.

– Dă și mie ceva… Dă și mie ceva…

Mă opresc la auzul tonului plângăcios, iar el se uită la mine plin de speranță.

– Cum te cheamă?, îl întreb. Stai, nu-mi spune. Să nu zici că Ludovic? Sau poate Dan? Sau ești pui de ungur, te cheamă Hunor și ai greșit biserica?

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Editorial Opinii

OPINIE/ Petru Romoșan – Moartea presei libere, decesul democraţiei

Publicat

Informaţiile care au ieşit la iveală în SUA lui Donald Trump în legătură cu fraudarea alegerilor în Europa Occidentală, dar şi în cea de Răsărit n-au fost preluate în presă, în media mainstream. Nu s-au făcut investigaţii jurnalistice, nu au fost puşi în discuţie nici preşedinţi, nici prim-miniştri şi nici parlamentari aleşi dubios cu ajutorul unor maşini de vot inventate în SUA după 11 septembrie 2001 şi intrate în „producţie” din 2004, începând cu Venezuela : Dominion, Hammer, Scorecard etc. În România au fost sau nu folosite aceste maşini de furat alegeri şi softuri şmechere ? Sau, pentru că România e doar o colonie, întrebarea nici nu mai merită să fie pusă ?

„Democraţia şi-a epuizat resursele”

De foarte multă vreme, de cel puţin 15 ani (2004), alegerile pretins democratice din Europa par să fi devenit o comedie tristă, la îndemâna oligarhilor, miliardarilor, posesori de mari averi şi de mari trusturi media, proprietari ai Big Tech şi ai asociaţilor lor. Şi, culmea, majoritatea populaţiilor nu par să fie nemulţumite de situaţie. Desigur, mai există media alternativă, media gratuită sau făcută cu mijloace puţine şi cu mai multă conştiinţă şi responsabilitate. Dar, atâta timp cât trusturile mari de media şi toată presa mainstream sunt în mâinile a nouă miliardari în Franţa şi sunt posedate de doar şase mari averi în SUA, efortul presei, al mediei alternative aminteşte inevitabil de mitul lui Sisif.

E limpede că democraţia şi-a epuizat resursele şi că intrăm într-o nouă epocă, una tehnocratică, în fapt, oligarhică (UE este bazată aproape în întregime pe tehnocraţie şi nu prea are de-a face cu democraţia). Pentru că tehnocraţii sunt doar absolvenţii marilor şcoli din Vestul Europei şi ai universităţilor nord-americane, iar ei sunt angajaţi, plătiţi de oligarhi, de marile averi, de marile concentrări de capital. Dacă până acum 20 de ani tehnocraţii supradotaţi şi foarte şcoliţi erau nişte asociaţi ai miliardarilor, în ultima vreme statutul lor s-a diminuat, nu mai sunt parteneri profesionişti ai angajatorilor lor.

„Poporul a devenit o noţiune lipsită de sens”

Ce e straniu e că filosofii, profesorii marilor şcoli de economie şi de politică nu au reuşit să propună un model de societate aplicabil în post-democraţie. Şi iată că oligarhia (asemănătoare cu cea din Sparta antică), bazată pe bani şi armate (plus servicii secrete), se instalează treptat şi sigur în tot Occidentul. Iar populaţiile – Vestele Galbene în Franţa, „deplorabilii”, numiţi aşa de Hillary Clinton în America – votează degeaba, mecanic, pentru că votul lor nu mai are nici un conţinut şi e uitat a doua zi după alegeri.

Politicienii „democraţi” şi media mainstream sunt preocupaţi doar să-i servească pe adevăraţii lor stăpâni, miliardarii, oligarhii. „Poporul” a devenit o noţiune lipsită de sens. Cunoscutul „government of the people, by the people, for the people”, care a strălucit în discursul lui Abraham Lincoln, aparţine trecutului.

Nu e întâmplător că în 2020, anul covidului, au ieşit la suprafaţă speculaţii sinistre în legătură cu necesitatea de a împuţina populaţia planetei. În numele ecologiei, al salvării aceleiaşi planete. Populaţiile au devenit parcă superflue, inutile. Chiar şi vaccinurile împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt primite cu suspiciune, se vorbeşte sotto voce despre efecte dezastruoase pe termen lung, despre pierderea capacităţii de reproducere, despre cipuri morbide.

„Funcţionarii s-au înmulţit în ultimii ani pesedişti”

Neîncrederea „deplorabililor” în cei care deţin marile averi, aceiaşi care produc şi vaccinurile, atinge cote ameţitoare. Normal ar fi – fiind vorba de sănătatea publică şi de răspunderea naţională – ca vaccinurile şi marile companii farmaceutice să aparţină statelor, iar nu speculanţilor privaţi.

În România lui Traian Băsescu şi Klaus Iohannis absenteismul a bătut noi şi noi recorduri. Dar Klaus Iohannis a ştiut de la început, de când a fost ales primar al Sibiului, că nu poporul l-a ales. Popor pe care chiar de aceea îl dispreţuieşte. După un remarcabil articol recent din Evenimentul zilei (Ada Meseşan – „Căruţa cu paiaţe”, evz.ro, 21.01.2021), aparatul de stat, funcţionarii s-au înmulţit în ultimii ani pesedişti cu peste 400 000 de angajaţi, care, datorită legilor în vigoare, nu mai pot fi daţi afară.

„Au fost aleşi să trăiască bine”

Chiar în 2020, PNL a mai făcut încă 1 200 de angajări în administraţia centrală. Pentru că nu s-a mai muncit. Ce fac aceşti funcţionari ? Mută hârtii şi fac trafic de influenţă ?

De ce nu au căldură şi apă caldă cartiere întregi din Bucureşti ? Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea nu au făcut nimic pentru înnoirea reţelelor şi instalaţiilor ? Nu-i nimic, ei trăiesc la cădură, în vile luxoase, şi au averi considerabile. Pentru că ei au fost aleşi „democratic”. Au fost aleşi să trăiască bine. „România, singura ţară din UE în care angajaţii din administraţia publică câştigă cu 70 % peste media pe economie” (Ada Meseşan îl citează aici pe Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România) […] „Ţara este în criză economică generată de pandemie ale cărei efecte au sufocat mediul privat.

„Mediocritatea, nulitatea lor de arendaşi, de argaţi se simte la adăpost”

Peste 500 000 de oameni şi-au pierdut joburile, mii de firme au fost obligate să reducă la minim numărul de angajaţi dacă nu cumva au închis porţile” (idem, evz.ro). De ce s-a împrumutat Florin Câţu în 2020 ? Ca să plătească salarii la sute de mii de funcţionari de stat inutili?

În România nu mai există ziare cu acoperire naţională, iar televiziunile au redevenit de stat prin finanţările de la buget. În 2020, cei mai mari proprietari de televiziuni din România au fost, de fapt, prim-ministrul Ludovic Orban şi, mai ales, marele erou al tuturor televiziunilor, marele prompterist de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Dar în deciziile strategice ale ţării ei nu mai au nici un cuvânt de spus. Lucru care nu pare să-i deranjeze defel. Pentru că mediocritatea, nulitatea lor de arendaşi, de argaţi se simte la adăpost, fiind ei la ordin.

„Marile ziare au dispărut ca prin farmec”

După venirea la putere a lui Traian Băsescu (cu Dominion ? Cu Scorecard ?), marile ziare au dispărut ca prin farmec. S-au mutat pe Internet, în site-uri, bloguri sau pseudoziare. Pentru că deveniseră inutile şi, mai ales, periculoase, România era deja încălecată de oligarhii internaţionali. Nouă ne-au fost arătaţi în cătuşe doar cei locali. România e singura ţară din lume în care media (pretins) alternativă e dominată de marile nume ale presei din anii ’90 şi care erau deja binecunoscute din anii ’80, anii târzii ai lui Ceauşescu (Ion Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu etc., altfel oameni talentaţi).

Autorii celor mai odioase articole comandate de Sistem sunt oameni foarte tineri care nici nu prea stăpânesc limba română. Sau foşti consilieri prezidenţiali (Iulian Chifu, Iulian Fota etc.). Democraţia, ca şi presa din ţara noastră, e de râsu-plânsu (Nichita Stănescu) sau de râsul curcilor. Noroc că foarte mulţi români se mai pot îmbăta cu apă rece (într-o nesfârşită fugă de realitate) pe Facebook şi pe alte reţele sociale oferite de partenerul nostru strategic.

„Oligarhia (…) în 2020 s-a impus prin tehnocraţii sanitari”

Pentru a încheia, să-l amintim pe Paul Craig Roberts, o mare conştiinţă a Americii contemporane, care de foarte mulţi ani scrie despre presă folosind expresia „presstitute” („presa prostituată”). Dar în SUA există o pleiadă de mari editorialişti, dintre care cei mai mulţi scriu şi cărţi : James Howard Kunstler, Brandon Smith, CJ Hopkins, Pat Buchanan, Caitlin Johnstone, Diana Johnstone, Michael Snyder, Chris Hedges etc.

Nici unul nu scrie sau nu mai scrie de o bună bucată de vreme pentru marile ziare de genul Washington Post sau New York Times. În Franţa, în ceea ce a fost cel mai mare ziar de dreapta, Le Figaro, mai sunt toleraţi vreo trei mari ziarişti de altădată – printre care celebrul Ivan Rioufol. Restul redacţiei e în serviciu comandat.

Oligarhia (tirania, dictatura) în 2020 s-a impus prin tehnocraţii sanitari. În primul rând în SUA, contra lui Donald Trump şi a democraţiei, folosindu-se pe scară largă votul prin corespondenţă sub pretextul pandemiei. Mulţi profesori, savanţi, medici s-au opus vehement acestei instrumentalizări, spre onoarea lor, iar opinia publică i-a urmat şi le-a fost recunoscătoare. Dar se deschide aici un alt subiect. (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ Vladimir Tismăneanu: ”Domnu’ Rareș” reprezintă pseudo-liberalismul SRI. E o lichea. Un personaj iremediabil kitsch

Publicat

De

Ideea că indârjitul uselist știut drept “domnu’ Rareș” ar întruchipa speranța de reformă a PNL mi se pare de un haz nebun. Sună cam ca Trump ridicând statuie Hannei Arendt. Adică o aberație.

“Domnu’ Rareș” sosește din ograda lui Gușă si a lui Ciripoi, (SRS) a lui Marga Calorifer si a altor hoandre. “Domnu’ Rareș” nu și-a cerut scuze niciodată pentru născocirile mizerabile despre cei demonizați, calomniați, asasinați in efigie drept “intelectualii lui Băsescu”.

“Domnu’ Rareș” reprezintă pseudo-liberalismul SRI servit, in compania uselistei Alina Gorghiu, pe un platou cu varză a la Cluj (gătită de Vasile Dancu si Vasile Pușcaș) si cu salam de Sibiu tăiat in felii subțiri de domnu’ Helwig si asezonat cu murături fenechii de domnu’ consiglier Muraru. “Domnu’ Rareș” nu e un domn.

E o lichea. Un personaj iremediabil kitsch. Iar costumația lui “domnu’ Rareș” este la fel de sofisticată si plină de bun gust precum rochiile tovarășei Cotcodăncilă.

Plus strigăturile patrihotarde, răcnete carpatine, pompierism in toată legea…

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ Varză a la Cluj – Taxiuri-ambulanță (pamflet)

Publicat

Se cunosc problemele cu care se confruntă sistemul nostru medical, nu le mai repet. Cele mai multe dificultăți le întâmpină cetățenii care solicită o ambulanță. Se întâmplă ca aceasta s-ajungă târziu, foarte târziu și uneori prea târziu. Ori, atunci când ajunge la timp, ba n-are perfuzii, ba n-are rolă la EKG, ba i s-a terminat șoferului berea și e nervos. Numărul redus de ambulanțe și traficul infernal de la orele de vârf fac ca aceste incidente să fie din ce în ce mai dese.

TAXI in Ljubljana, Slovenia

„Taxiurile vor fi dotate cu girofar și sirene”

Iată însă că se adeverește celebra zicală „orice problemă are o soluție”, mai puțin cele care se termină în coadă de pește și care au chiar două soluții. O minte hodinită a venit cu ideea ca serviciul de ambulanță să încheie un parteneriat cu firmele de taximetre din Cluj.

Despre ce este vorba? Taxiurile vor fi dotate cu girofar și sirene, ceva ce taximetriștii și-au dorit demult, fie vorba-ntre noi, adică eu-vorba-tu, precum și cu aparatura necesară acordării primului ajutor. În contrapartidă, ele vor putea percepe tarif suplimentar care va fi suportat de serviciul de ambulanță, iar șoferii se vor putea specializa într-o nouă meserie, cea de paramedic, totul pe cheltuiala Ministerului Sănătății.

„Omul când îi bolnav îi mai darnic la bacșiș”

Astfel, în caz de urgență și lipsă ambulanțe, solicitantul își va comanda singur ambulanța-taxi prin intermediul aplicației „Doamne-ajută”, un fel de „Clever” mai extinsă. Deasemenea, pentru pensionari și atehnici, operatoarele de la call center vor fi obligate să caute un taxi-ambulanță și să-l trimită la adresă.

Am întrebat un șofer de taxi ce părere are despre această inițiativă? „Mi se pare un lucru bun, din două motive: în primul rând că omul când îi bolnav îi mai darnic la bacșiș dacă vede că-l ajuți și în al doilea rând îi bine că atunci când te oprește poliția în trafic și zice că miroși a alcool îi zici că de la spirtul sanitar… Plus că toată viața mi-am dorit să se tragă toți din fața mea așa că o să pot să dau drumul la sirenă când vreau!”

„Un om sănătos nu-i veci bolnav”

O pensionară ne-a declarat în timp ce sugea o bomboană cu coniac, fapt pentru care era un pic high: „Apoi să mă ierte bunu Dumnezo, da dacă mă simțăsc așe de rău că musai să stau întinsă, ce fac? Mă suie pe portbagaj ca pe schiuri? Cu aplicația m-oi descurca io cumva, că doară-s campioană la Fortnite. Apoi noi să fim sănătoși, că un om sănătos nu-i veci bolnav, Doamne-ajută!”

Ca să faciliteze accesul în trafic a taxiurilor-ambulanță, s-a sugerat dotarea lor cu o husă verde fosforescentă cu decupaje pentru parbriz, lunetă și geamuri laterale pe care șoferii o trag pe mașină când au o astfel de cursă.

Deasemenea, cum sirenele au efect din ce în ce mai scăzut, șoferii vor putea să pună rock dat tare, că de rock fug toți cocalarii din trafic.

Marius Aciu

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ Petru Romoșan – Constituţie în zdrenţe

Publicat

După 6 ianuarie, de fapt, din noaptea de 6 spre 7 ianuarie, ca urmare a „invadării” Capitoliului, când marii electori l-au ales pe Joe Biden preşedinte, şi mai ales după 20 ianuarie, când Joe Biden va depune jurământul, în SUA nu se mai poate, nu se va mai putea vorbi de fraudarea alegerilor. Şi nici în ţările partenere ale SUA, cum e România. Începând din 20 ianuarie, Joe Biden va deveni şi comandantul-şef al armatei americane şi va fi apărat de aceasta, care este de departe cea mai puternică şi mai bine dotată armată din lume.

„Azi ne alegem noi, data viitoare vă alegeţi voi şi marea democraţie merge mai departe”

Dacă instituţiile americane, FBI, Securitatea Internă, tribunalele statelor, Curtea Supremă, Congresul (Senatul + Camera Reprezentanţilor) au considerat că alegerile din 3 noiembrie 2020 nu au fost fraudate, asta înseamnă că, după standardele actuale în America, alegerile nu au fost fraudate. Şi poate că doar Donald Trump, care venea din afara partidelor (Republican şi Democrat), deşi a candidat pentru Partidul Republican, şi suporterii săi, ce-i drept, foarte numeroşi, au avut percepţia (subiectivă !) că alegerile le-au fost furate.

Poate că lucrurile se întâmplă la fel în SUA de foarte multă vreme, fiindcă există un consens bipartizan : azi ne alegem noi, data viitoare vă alegeţi voi şi marea democraţie merge mai departe. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri !” Sau, în franceză : „Je te tiens, tu me tiens par la barbichette !” („Eu te ţin, tu mă ţii de bărbuţă”). Aleşi republicani, senatori şi deputaţi, au votat „bipartizan” pentru alegerea lui Joe Biden în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, iar în 13 ianuarie 2021 Camera Reprezentanţilor (şi 10 republicani) a votat „bipartizan” şi pentru al doilea impeachment (premieră istorică în SUA) al lui Donald Trump.

„Implozia unei naţiuni”

Pe scurt, legal, constituţional, Donald Trump a pierdut un eventual al doilea mandat şi Joe Biden a fost ales preşedinte. Asta şi pentru că alegerile din SUA nu seamănă cu alegerile din vreo ţară europeană, iar votul popular pare să fie doar consultativ, nu decisiv, obligatoriu. Victoria veteranei democrate Nancy Pelosi prin a doua tentativă de impeachment votată în Cameră poate fi totuşi încă o victorie à la Pirus. Pentru că adânceşte învrăjbirea şi nu rezolvă nimic.

„Implozia unei naţiuni : tiranie digitală, insurecţie şi lege marţială” este un titlu de articol de pe site-ul Zerohedge din 14 ianuarie 2021 care rezumă situaţia la zi în SUA : „La asta am fost reduşi : suntem o gloată violentă. O naţiune aflată la un pas de legea marţială. O populaţie în arest la domiciliu. Un stat tehnocorporatist care îşi mânuieşte puterea pentru a imobiliza vaste întinderi ale ţării. Şi o Constituţie în zdrenţe.

„Încotro se îndreaptă SUA ?”

Ne trăim implozia pe numeroase fronturi, toate deodată. Asta se întâmplă când egoului, lăcomiei şi puterii li se îngăduie să treacă înaintea libertăţii, egalităţii şi justiţiei. Să o spunem clar totuşi: aceasta nu este o revoluţie. Aceasta este o bombă cu ceas” (John Whitehead şi Nisha Whitehead – „A Nation imploding: digital tyranny, insurrection, and martial law”, rutherford.org, 12.01.2021)

Încotro se îndreaptă SUA ? Pronosticul cel mai serios care se poate regăsi în toată presa cu simpatii pentru Rusia, dar şi în presa germană şi franceză, în cea americană alternativă, este secesiunea unor state americane. Adică dispariţia SUA ca mare putere globală. Încă un imperiu care şi-ar înceta existenţa după Uniunea Sovietică.

Legislatorii din Texas insistă în direcţia secesiunii statului lor (posibilitatea de a face secesiune a Texasului e înscrisă în Constituţie) de o SUA corporatistă („Corporaţia”), condusă de neomarxişti şi extremişti de stânga („comunişti”) care au fraudat alegerile din 3 noiembrie 2020. Alte state învecinate din Sud („Confederaţii”) şi-au anunţat intenţia de a se alătura Texasului. „Reprezentantul Texasului, Kyle Biedermann, într-o emisiune cu Chris Salcedo pe Newsmax TV de luni, 11 ianuarie 2021, şi-a prezentat proiectul de a salva Texasul de sub dominaţia marxiştilor democraţi care au furat puterea la Washington prin alegerile din 2020.

Din moment ce comunismul e împotriva Constituţiei SUA, ar putea fi dificil pentru un tribunal să statueze împotriva unui exit al Texasului („Texit”)” (Jim Hoft – „Texas lawmakers consider secession over life under democrat marxism – several states interested in movement”, thegatewaypundit.com, 11.01.2021). Texit, după modelul Brexit, e o vocabulă din ce în ce mai folosită în comentariile din presa independentă americană.

„Suprimarea libertăţii de exprimare”

Ruptura dintre republicanii din Sud şi din Centru şi democraţii „marxişti” de pe Coaste (Coasta de Est şi Coasta de Vest) se apropie de un maxim. Bernie G. Thompson, deputat democrat, şeful comisiei de securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, i-a indicat pe senatorii republicani Ted Cruz (Texas) şi Josh Hawley (Montana) ca buni de pus pe o listă a celor care nu au voie să se urce într-un avion („terorişti interni” !) (Stephen Dinan – „Dem congressman suggests Cruz, Hawley be placed on non-fly list”, washingtontimes.com, 11.01.2021).

Deocamdată, marele subiect în toată lumea este suprimarea libertăţii de exprimare. Eliminarea preşedintelui american încă în funcţie, Donald Trump, de pe reţelele de socializare ale Big Tech – Twitter, Facebook, YouTube –, plus revista Forbes, şi alinierea pe aceeaşi poziţie a marilor companii americane şi vest-europene produce un val de proteste, inclusiv în zone ale presei de stânga. „Inchiziţie”, „stalinism”, „maoism”, „revoluţie culturală” (cancel culture…) sunt apostrofări la ordinea zilei. Google, Apple şi Amazon au blocat reţeaua alternativă Parler (un echivalent al Twitter).

„Constituţia americană (…) pare să fie în zdrențe”

Pe lângă închiderea în case din cauza covidului, se restrânge grav şi libertatea de exprimare. Twitter a blocat conturile a peste 70 000 de membri Qanon şi ale altor suporteri ai lui Donald Trump. Dar atât Twitter, cât şi alte acţiuni ale noilor tehnologii cad, se prăbuşesc pe Bursele americane. Implozia democraţiilor e în curs. Tirania, ca şi comunismul, începe cu blocarea libertăţii de exprimare.

Constituţia americană, dar şi Constituţiile europene, care cândva au pus la loc de cinste libertatea de exprimare, libertatea de circulaţie, de întrunire, de asociere, libertatea religioasă, liberul acces la educaţie, la sănătate, la muncă par să fie în zdrenţe sub noua dictatură OMS, o dictatură cu faţă sanitară. Dar ideea că puterea Americii dispare odată cu democraţia e, fără discuţie, greşită, catastrofistă. Puterea Americii, chiar divizată, poate foarte bine continua ca o oligarhie tehnocratică. (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate