OPINIE/ Cruciada copiilor (II)

Școala online și utopiile ei

Prezentam în episodul trecut propunerea unei eleve de clasa a X-a de la Liceul de Arte ”Nicolae Tonitza” din București care, la o recentă conferință online SuperTeach organizată sub sloganul ”Revoluția mentalității în educație”, susținea ca modalitate de rezolvare a problemelor grave ale școlii noastre în pandemie nici mai mult nici mai puțin decât ca profesorii de la oraș să se schimbe cu cei de la țară, pe modelul schimbului de experiență dintre elevi în programele de mobilitate ale Uniunii Europene din zilele noastre bune, adică din zilele fără pandemie și fără restricții de mobilitate națională și internațională.

Reiau citatul cu pricina, pentru ca cititorul să poată urmări mai ușor comentariile ce urmează: ”Cred că, așa cum se face cu elevii din două țări, schimbul de experiență, m-am gândit că se poate încerca un proiect cu profesorii în acest caz în care profesorii de la oraș să se schimbe cu profesorii de la sate sau de la țară și să încerce felul lui de a preda. De exemplu, profesorii de la oraș, care probabil au mai multe documente sau mai multe materiale cu care pot să desfășoare ora, să-i ajute pe copiii de la țară și să vadă dacă le este mai ușor copiilor din medii mai puțin favorizate, să înțeleagă mai bine materia și cei de la sate să vină la oraș și să încerce prin modul lor, care mi se pare câteodată că este mult mai simplu și mai bun – dau exemple mult mai corect și mai bune, să vină la oraș și să le predea copiilor de la oraș.”

Naivitatea și gândul bun ca argumente

Desigur, nu e de condamnat faptul că eleva a spus ce gândește, poate luată pe nepregătite de întrebarea moderatorului, și nici felul în care a spus, deși e de presupus că la un asemenea eveniment și sub emblema SuperTeach organizatorii nu invită la dezbateri pe oricine, mai ales când e vorba de o ”revoluție a mentalității” la care acest eveniment intens mediatizat trebuia să contribuie măcar cu un pic de ”bine”, dacă nu cu un pic de ”super bine”.

Naivitatea răspunsului poate părea scuzabilă pentru un elev de la oraș, cu atât mai mult pentru un elev care studiază la un liceu de artă, fiind vorba de un gând și o dorință în care adolescenta poate chiar crede cu adevărat. La urma-urmei, de ce n-am crede-o și noi?

Satul românesc cu profesori grozavi

Se prea poate ca tânăra să se refere indirect la un exemplu din câmpul proxim de experiență de mobilitate școlară la care a participat, deși e greu de presupus că s-au făcut asemenea mobilități de la liceul ei din București spre undeva din ruralul dezavantajat al României. De asemenea, poate că a cunoscut sau cunoaște profesori foarte buni de la țară, cu ”modul lor”, care i se pare ”mult mai simplu și mai bun – dau exemple mult mai corect și mai bune”, ceea ce e nu e imposibil, pentru că ei chiar există. Va fi cunoscut și profesori mai puțin buni de la oraș, dar cu mai multe ”documente sau mai multe materiale cu care pot să desfășoare ora, să-i ajute pe copiii de la țară și să vadă dacă le este mai ușor copiilor din medii mai puțin favorizate.”

Așadar, o propunere-experiment. Desigur, poate nu de SuperTeach!

Un experiment imposibil?

Și, totuși, cu sau fără SuperTeach, experimentul acesta pare azi imposibil la noi. Si nu atât din cauza pandemiei, cât din cauza mentalității și a prejudecăților, profesorul de la oraș fiind considerat (și considerându-se) mai bun prin însuși faptul că predă la oraș. Ar fi interesant de urmat ideea elevei amintite, cel puțin din perspectiva ieșirii din zona de comfort, din ”bula” de profesor de oraș și a experimentării unei situații pe care tinerii noștri profesori de azi n-au cunoscut-o și nu o cunosc, deși părinții unora dintre ei poate că au fost și ei profesori și nu orice fel de profesori, ci acei profesori obligați să se stabilească și să profeseze acolo unde au fost repartizați guvernamental, chiar dacă locul acela era ”la capătul Pământului”.

Sau să facă naveta în condiții imposibile, cu mers pe jos kilometri întregi, prin ploaie, zăpadă sau noroi, pentru a ajunge la școli de țară, de deal sau de munte, cu clase simultane și cu elevi încercați de mici de nevoile din familiile și din comunitățile lor. Ar fi într-adevăr interesant! Și experimentul acesta să înceapă chiar cu profesorii de la SuperTeach.

Și încă ceva: să se încerce experimentul și la nivel de elevi. Asta ar fi chiar mai interesant decât experimentul cu profesori. Numai că tare mi-e frică de faptul că situația ar degenera mai rău ca la emisiunea tv ”Schimb de mame”. De la confortul marilor sau micilor orașe, de la elevul dus și adus la școală cu mașini scumpe și elegante, de la tablete, iPhonuri, gadgeturi și device-uri sofisticate, la școala aproape părăsită, fără apă curentă și canalizare, cu toalete turcești prin curți pline de bălării, cu treabă multă pe câmp și în gospodăriile sătești e o distanță astronomică pentru elevul din urbanul modern de azi. Se sparie până și gândul, vorba cronicarului….

Și totuși…

Și totuși, asemenea experimente extreme s-au făcut chiar de către elevi de liceu, adolescenți de vârsta elevei noastre din București. Și ei tot de la oraș. Și nu din oricare oraș, ci tocmai din Geneva. E drept, nu acum, ci prin anii în care începeau să cânte The Beatles. Elevii elvețieni de la câteva licee din Geneva au acceptat să participe la un experiment prin care să înțeleagă pe viu ce înseamnă foamea pentru copiii din țările subdezvolate. Așa că au mâncat trei zile la rând doar câte un bol de orez fiert pe zi. Fără nimic altceva.

După aceste zile, nu numai că au înțeles altfel lecția de geografie și de biologie trăită de ei pentru trei zile în ipostaze de copii din țările subdezvoltate (dar în condiții de viață, igienă și confort de oraș prosper european!), descriind foamea în toate culorile și senzațiile lumii. S-a adăugat și dorința lor unanimă de a face ceva pentru copiii din țările subdezvoltate care trăiau în aceste condiții. Și nu doar la modul declarativ, pe la videoconferințe sau festivități. Concluzia a fost că, dacă înțelegi (cu toate simțurile, nu doar cu mintea) despre ce este vorba, învățarea este devine un proces firesc și autentic.

Înveți nu doar cunoștințe, ci îți formezi și convingeri, atitudini și valori. Altfel spus, înveți să fii om adevărat. Așadar, de ce nu s-ar putea experimenta și a noi? Deocamdată avem doar un propunător abia ieșit din copilărie și o umbrelă organizațională, SuperTeach, care a transmis prin Edupedu propunerea mai departe, fără să se angajeze la nimic. O ”cruciadă” a copiilor cu un singur cruciat…

Mi-e teamă însă că Bucureștiul nu e Geneva și că nici românii nu sunt elvețieni. Așa că vom rămâne cu propunerea naivă și iluzorie (în peisaj românesc) a adolescentei de la SupeTeach și cu culorile vii ale suferinței și dezamăgirilor noastre în cruciada reală a pandemiei. Și a celei educaționale, desigur.

Mircea Bertea

*Prof. dr. MIRCEA  BERTEA este directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare Paris, Expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură.