Editorial Opinii
OPINIE Marius Moldovan: Profetul, AUR-ul și vaccinul
”Este evident că este o implicare a politicului într-un act medical. O implicare nejustificată a politicului într-un act medical. Nejustificată pentru că, de la început, s-a exagerat peste măsură această boală, pentru că, de la început, au fost reduse la tăcere orice alte voci decât cele care susţineau altceva decât voia politicul să audă, orice alte voci, orice alte păreri au fost reduse la tăcere prin linşaj mediatic şi prin ignorare mediatică sistematică. Este evident că mass-media a fost folosită ca mijloc de intoxicare a noastră, deci nu de informare, ci de intoxicare, mijloc de propagandă a Fiarei globaliste naziste și dictatoriale. Şi cei care acum continuă să susţină că lucrurile trebuie să meargă pe calea vaccinurilor obligatorii sunt, de fapt, niște înainte-mergători ai dictaturii naziste”, e un fragment dintr-o predică a preotului Tudor Ciocan apărută în ”Cuvântul ortodox”.
Mulți se vor a fi profeți în domenii despre care cred, doar, că au habar. Asemenea mesaje, dinspre unii oameni ai bisericii sunt numeroase, deși la nivel oficial, campania de vaccinare este aparent sprijinită sau mai bine să folosim un termen neuzitat de dânșii, dar mai potrivit, TOLERATĂ. Nu ar trebui să facă nimeni vreun caz împotriva BOR, când există încă secte religioase care refuză transplantul, transfuziile, darmite vaccinurile!
Posibil să fie foarte multă bună credință a preotului respectiv și sub semnul bunei credințe, de a nu decupa tendențios din context un fragment, vom vorbi despre aspecte mai ”lumești” la care am avea îndrăzneala să zicem că s-ar pricepe un muritor de rând, privind impactul implicării politicului, bisericii si mass-mediei în problema vaccinului. Suntem îndemnați să o facem, încercând să găsim o explicație de ce s-au vaccinat românii într-o proporție atât de mică, ultimii din Europa.
Politicul, sau mai bine zis oamenii din această zonă. Mulți dintre clujeni, își amintesc că prima dată când a câștigat Emil Boc alegerile, sau prima dată când Funar le-a pierdut, favorit nu părea deloc Emil Boc, ci Ioan Rus. Acesta din urmă venea cu un solid capital de imagine, ca unul dintre cei mai consistenți miniștri de Interne pe care i-a avut România după Decembrie 89, care a demilitarizat Poliția, fiind și un lider al PSD-ului, partid atotputernic atunci.
Cei care se pricep spun că ar fi câștigat alegerile cu siguranță, dacă nu se făceau două gafe la final. Primul a fost un pact de ”neagresiune” cu UDMR-ul care, aparent, ar fi trebuit să-i asigure și voturile maghiare. În realitate, maghiarii clujeni, prin alte canale de transmitere a informației (în special prin biserici) au fost îndemnați să-l voteze în unanimitate pe Emil Boc. Foarte probabil, Ioan Rus a mai pierdut și unele voturi ale românilor naționaliști, din ”orașul lui Funar”, indignați de acel pact cu UDMR.
A doua acțiune despre care s-a vorbit mai puțin, dar care a avut un impact foarte mare, a fost acela că Ioan Rus, perceput ca un politician serios și valoros, a fost ”sprijinit” la Cluj prin prezența fizică, în ultimul moment, a lui Adrian Năstase alias ”Bombonel”. Este greu de exprimat acum, antipatia pe care infatuarea și corupția mustindă, pusă în conexiune cu Adrian Năstase, o declanșa în Ardeal, în special la Cluj. Năstase a venit aici să se întâlnească cu masele de alegători, mulți scoși cu forța de la muncă, iar Ioan Rus a pierdut la limită alegerile.
Când oamenii politici necredibili și antipatizați îți spun să te vaccinezi efectul poate fi exact invers. Ar fi de mirare? Nu numai la Cluj, ci în toată țara, unde corupția și obrăznicia unor aleși sunt de notorietate. Deloc nu sunt profeți.
Mass-media. Cred că se poate spune, din păcate, că rețelele sociale au învins presa. Este mai relevant acum că, doar teoretic, se poate pune vreun embargou pe un subiect și este cineva din presă care deține supremația unui domeniu de informare asupra publicului. Spunem că, din păcate, rețelele sociale au ajuns să concureze cu prea mult succes presa, gândindu-ne la Umberto Eco care zicea că ”Internetul a făcut prostul satului, lider de opinie!”.
Oricâte păcate ar avea presa, oricâte critici ar fi îndreptățite, există totuși o anumită cenzură valorică. Aproape toată presa a sprijinit vaccinarea și măsurile antiCovid, mai ales că acest sprijin a fost susținut și publicitar. În rețelele sociale, însă, prea mulți au ținut să își exprime curajul și îndoielile privind măsurile medicale. Cu atât mai mult cu cât rețelele sociale te sprijină cu protecția anonimatului sau pseudoanonimatului.
Ar merita și aici o exemplificare? Nu mai departe decât de la cea mai vaccinistă grupare din Parlament! Care structură de presă a promovat în campania electorală Alianța pentru Unitatea Românilor, (AUR)?
Aici se purică de profeți la greu. Cine dintre jurnaliști a scris înainte despre ei, le-a promovat vreun articol pozitiv? Au intrat însă în Parlament într-un procent care ar impune demisia tuturor sociologilor de la principalele agenții de sondare a opiniei publice și desființarea unor oficine de acest tip care au ”sifonat” atât instituții publice cât și structuri particulare finanțatoare. Ar fi trebuit să aibă un rol de profeți, dar s-au mulțumit cu acela de căpușe. Victoria lor electorală și surpriza politică, nu a fost un prim semn al atotputerniciei rețelelor sociale?
Preotul din care am citat la început, și nimeni, în nici un caz, nu ar trebui să se teamă de o pretinsă atotputernicie a presei. Dimpotrivă, se cuvine mai degrabă să ne gândim, cu responsabilitate, la efectele diluării presei, la estomparea până la dispariție a mecanismelor ei de control și critică.
Biserica și aici mult mai corect este să spunem, oameni legați de cultele religioase. Nedrept ar fi să stigmatizăm BOR în condițiile în care, repetăm, există secte religioase care interzic transfuziile, transplantul și promovează recunoscute aberații medicale! Procentul pe culte, în rândul populației, provoacă unele citări însă, cu predilecție, din acea zonă.
”Dacă ar fi existat măcar un singur vaccin antiCovid a cărui siguranță și eficiență să nu fie susținute de birocrați și de un personal medical ale cărui convingeri au fost determinate mai puțin de cercetare și mai mult de sponsorizări, comisioane și slugărnicie, astăzi nu am mai fi avut această discuție: toată lumea ar fi fost deja vaccinată, iar episodul pandemic ar fi fost clasat… Impresia mea este că miza vaccinului nu este limitată la învingerea virusului SARS-CoV-2, ci poate fi văzută în proiectul transumanist mai amplu de îmbunătățire genetică prin biotehnologie. Dincolo de măsura în care noua tehnologie ARN mesager poate sau nu să contribuie la această transformare, ceea ce se testează odată cu această campanie mondială de vaccinare este disponibilitatea omenirii de a asuma o formă de hybris susținută și inspirată de progresul tehnologic” ( Gheorghe Fedorovici- Cumpăna – o viziune ortodoxă!)
Liderii informali ai antivaccinării nu sunt niște analfabeți funcționali, ei pot fi intelectuali de calitate recunoscută, cu un mare potențial emoțional. Asemenea citate și luări de poziție abundă în spațiul internautic și nu sunt proprii doar României, la noi au avut un impact mai mare.
Trist este că sunt oameni cucernici printre cei care nu se vaccinează! Nu proști, nu răi, pe care îi știm ca oameni valoroși, care realizează acțiuni umanitare. Sunt oameni credincioși care nu sunt convinși de rigoarea cercetărilor științifice, privind avantajele vaccinului. Ne-am fi bucurat dacă o rigoare și o exigență minimă s-ar fi manifestat și în modul de gestionare a banilor bisericii.
Aparent, conducerile cultelor religioase, mai ales a BOR, au o atitudine pozitivă față de vaccin. Cel puțin luările de poziție din BOR sunt mult mai transparente, în sectele religioase există o discreție infinit mai mare. Totuși, o mare masă a credincioșilor este influențată, dirijată chiar de către acești intelectuali religioși (mulți integri și cu prestigiu) prin contactul direct cu oamenii, prin asociații religioase, prin publicații religioase, din care, puțin, am citat.
Această atitudine de reținere sau chiar ostilitate față de vaccin și măsurile antiCovid, a fost alimentată de atitudinea oficială care a îngrădit vreme îndelungată asistența religioasă, participarea la slujbe în antiteză cu manifestări sau activități tolerate – s-au interzis vânzătorii ambulanți de mărțisoare, iar lumea s-a înghesuit și le-a cumpărat din supermagazine, se persecută micii comercianți români dar supermagazinele au liber, s-au ținut manifestări muzicale aducătoare de mari profituri cu zeci de mii de oameni înghesuiți, congrese ale unor partide politice cu mii de manifestanti și înseși alegerile politice, cu votarea, a fost bine mersi organizată pentru că unii au fost nerăbdători să ajungă la putere.
Românii nu se vaccinează într-un procent mai mare și nu respectă prea mult măsurile antiCovid și pentru că, vai ! ”Eu voi democrație, dar nu pentru căței !”.
Au fost cazuri filmate și expandat comentate, de cazuri de nerespectare a măsurilor din partea unor miniștri, a primului ministru, a președintelui Camerei Deputatilor, a președintelui țării și chiar și a primarului. Primar din ce oraș? Răspunsul corect este : din orice oraș !
Desigur că au existat și există în condițiile acestei sfidări, intelectuali credincioși care au luat poziție și, prin extrapolare, s-au pronunțat împotriva măsurilor antiCovid. Influența lor poate fi la un nivel atât de mare încât se vorbește despre cazul unui arhiepiscop care s-a vaccinat pe ascuns, să nu afle credincioșii (importanți) .
O tendință a oamenilor apropiați bisericii a fost rezumată de un preot de țară, mai sincer și direct – ”Eu le citesc pastoralele și mesajele că sunt obligat, dar după ce și-au bătut joc de noi doi ani, acum așteaptă să le popularizez vaccinul?”. Nu clerul a influențat biserica antivaccin, ci unele măsuri luate!
De altfel, polemica antivaccin exista dinainte de pandemie și nu avea nici o legătură cu biserica!
De exemplu, toți medicii homeopați pe care îi știm se pronunță împotriva vaccinurilor. Împotriva tuturor vaccinurilor! La fel, Olivia Sterr, să dăm un nume de divă care se vrea și ea profet. De asemenea, foarte mulți dintre oamenii alertați de globalism și cu atitudine antisistem s-au pronuntat dinainte de Covid împotriva unor vaccinări.
ACUM, totuși este vorba despre viață și moarte, nu despre noi teorii medicale și revanșe de orgoliu!
Foarte probabil că celor care răspândesc aiureli pe Internet împotriva vaccinului nu le-a murit de COVID nimeni drag. Le doresc să nici nu li se întâmple, dar și doar, să aibă respect, așa cum se cuvine, pentru cei care și-au pierdut oameni dragi.
Nouă ne-au murit și, dincolo de disputele politice, religioase sau sociologice și în atmosfera aceasta de teamă și de neîncredere, ne punem problema ce ar trebui să facem pentru a lua o decizie corectă.
Am cunoscut mame care au murit și aveau copii la sân, am cunoscut oameni disperați că nu li s-a dat voie să deschidă sicriul mamei să o vadă înainte de marea plecare, de copii umiliți și disperați, carantinați, care nu au putut să sape groapa părinților și să le organizeze înmormântarea.
I-am invita doar pe cei cu atitudine antivaccin să ajute o astfel de familie, dincolo de ambiția de a demonstra că ei nu se lasă și au în continuare dreptate.
Sigur că există cazuri, mult mai rare, în care si cei vaccinați se îmbolnăvesc, dar fac forme ușoare. Există cazuri de oameni care au murit căzându-le țigle în cap, dar aceasta nu înseamnă că nu vom mai ieși în casă de frică, iar casele nu au nevoie de acoperișuri.
Oare credem că noi și bulgarii suntem deștepții Europei că nu ne-am vaccinat? Există atâția medici români peste hotare, dacă nu îi credem pe ai noștri sau vrem să îi completăm, pe care îi putem întreba, ce părere au despre necesitatea vaccinului?
Este adevărat, avem parlamentarii pe care îi avem, avem primarii pe care îi avem și conducătorii pe care îi avem. Dar nu să le facem lor hatârul trebuie să ne vaccinăm, ci pentru a ne proteja și a-i proteja și pe cei dragi.
Și apoi, trebuie să ne vaccinăm precum europenii ”nebulgari” pentru a rămâne sănătoși, a prinde putere și a mai putea schimba ceva printre profeții din această țară!
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






