OPINIE/ Adrian Marian: În căutarea Serviciului de Combatere a Dependențelor Neprioritare

”Clipă rămâi!” – Goethe, ”Mai dă un click!”- Gates

Joc PC: Am împușcat un soldat (inamic, se înțelege) – un punct.  Am omorât un soldat (împușcat de două ori ca să fiu sigur) – două puncte.  Am decapitat un soldat – 4 puncte.  Calci un soldat cu mașina – 4 puncte.  Calci doi soldați cu mașina – 5 puncte (mai bine îl ucizi cu mașina ”personal”).

Am omorât un soldat cu bâta (este opțional pentru că se pierde timp, trebuie să îl lovești de multe ori) – 8 puncte. Jocul imită grozăvii și torturi. Nu există ființe, ci doar unități, puncte și tot felul de recompense. Am eviscerat (am scos măruntaiele) unui soldat inamic – 10 puncte.  Am incendiat un soldat – 12 puncte. Am incendiat un grup de trei soldați – 15 puncte (e de preferat să îl incendiezi personal). Cureți măruntaiele și cadavrele cu câinii de serviciu – 2 puncte/unitate.

Nu există ființe, ci doar unități.  Recompensele- la 20 de puncte îți zâmbește un chip de fetiță. La 50 de puncte îți apare o fetiță în mini și se schimbă ceva la muzică, la fundalul sonor. La o sută de puncte îți apare fetița în costum de baie cu mulți bani.

La 200 de puncte se schimbă muzica, crește grămada de bani și scad hainele fetei. Suntem întrebați/ încurajați când corpurile se dezvelesc, dacă jucătorii au 18 ani. Serios? Să fie mai incitant, nu ? La jucătorii femei se întâmplă să afișeze musculoși. Mare ”meserie” să descoperi sexul și interesul celui care joacă din tastatură, dar parcă atâta pricepere de vârf (know how?) ar fi meritat alte scopuri.

Dependențe mai tari decât cocaina

V-ați plictisit ? Dar copiii noștri ? Zi de zi, în toate zilele săptămânii cu continuarea asigurată/ condiționată pentru că altfel ar pierde punctele și avantajele create anterior (prin muncă !!!) și care sunt de natură a mări dependența. Este infinit de ușor (în rețele) să determini profilul jucătorului și să îi oferi recompensele (virtuale) dorite. Dar noi? Dar dumnevoastră? Aveți răbdare să numărați într-o zi de câte ori accesați telefonul în două categorii – cu rost și fără rost – și vedeți de la ce număr se poate vorbi de adicție. Adicție, adică dependență, sună elegant, dar este boală. Reală, nu virtuală!

Omenii de știință ( preocupați de subiect) spun că adicțiile dezvoltate prin smartphone sunt mai puternice și mai dăunătoare decât cocaina.

Fiind o ”victimă” a școlii românești care își propunea să educe cu adevărat (nu neapărat sexual) și în care elevii se întreceau mai ales prin cât au citit, am aflat că un mare savant, dr. Freud, recomanda inițial cocaina ca un excelent medicament antidepresiv.

Să nu uităm. Copiii și elevii nu se mai întrec acum nici măcar în ”țoale”, ci în smartphone și noutatea jocurilor/aplicațiilor instalate. Ulterior, dr. Freud și omenirea au aflat cât poate fi de nocivă dependența de cocaină și de alte droguri. S-au creat sisteme de legi și structuri de justiție antidrog!

Ce spun părinții și familia

Doar ca simpli cetățeni, parafrazând poate cel mai celebru împușcat al românilor, am putea să ne întrebăm dacă ceva este mai rău decât drogurile, nu ar fi timpul să elaborăm legi, norme și să formăm structuri de specialiști care să ajute oamenii , în special copiii să nu fie prea mult afectați de acest flagel al dependențele/ adicțiilor de jocuri, internet, rețele sociale, smartphone?

Am încercat să aduc problema undeva în spațiul public și apare tendința de a se explica despre bunăvoința cu care trebuie să privim progresul tehnologic, aviația, mașinile și alte descoperiri. În plus, mai ales părinții și atmosfera din familie este de vină.

Elevii cei mai afectați

Pe șosele se moare mai mult decât în războaie, până și avioanele mai cad. Dacă ridicăm problema că se moare din cauza accidentelor de circulație asta înseamnă că nu iubim mașinile și progresul tehnologic, inclusiv smartphone-ul? Sigur, cu puțină reclamă din partea ”tehnologiilor”, argumentele capătă consistențe și forme diferite. Prietenii știu de ce. Părinții își iubesc copiii și la toate dependențele sunt victime și ei, și atmosfera din familie și din școală și din sălile de clasă.

Dar cel mai puternic afectați sunt copiii și elevii și totodată, ființele cele mai lipsite de apărare și de reacție.

Copii, sursă de profit

Un psihiatru universitar german, Manfred Spitzer (cartea DIGITAL DEMENTIA) afirmă că politicienii germani privesc și îi tratează pe copii/elevi doar ca pe niște animale de pe urma cărora urmează să obțină profit. În Germania!

Vai de noi, prin alte părți nici nu avem curajul să aducem tendința în discuție. Putem doar să ne întrebăm, fără să dorim a afecta afacerea și publicitatea nimănui, dacă acești elevi și copii din România care au fost forțați să stea cca 10/12 ore pe zi cu ochii în telefoane și ecrane, multe luni de zile, cursuri on –line și teme lipsite de orice control cronofag (poate și valoric) nu ar fi timpul să fie și respectați și luați mai mult în considerare.

Nu îndrăznim să spunem nici iubiți pentru a nu fi tratați cu o zeflemea mizeră în locul european unde copiii sunt abuzați cel mai mult și se citește pe hârtie cel mai puțin.

Smartphone cadou de la părinți ocupați

La noi există o Lege contra fumatului (oportună și binevenită) și norme contra alcoolului. Adicțiile/dependențele vechi sunt cât un chiștoc social sau puțin scrum, prin comparație cu cele noi, atât prin virulență, agresivitate, procent în rândul populației și, mai ales, perspective.

Revenim la niște jocuri PC: împuști un soldat, omori balauri și zmei în ecrane viu colorate pe o muzică agresivă cu nu știm ce mesaje subliminale. Tot ceea ce ar mai putea transmite școala este bătrânicios, leșinat și plictisește. Iubim tehnologia, dar trebuie să o punem doar în sprijinul nostru.

Ne plătim datoria de părinți superocupați făcând cadou un smartphone, nu știm după aceea, ce se mai întămplă cu soldații de pe ecran, dar avem mari șanse a câștiga sigur câteva generații de sparangheliști.  Pentru un fenomen mult mai puțin important, fumatul (să nu le mai amintim pe celelalte) există norme, structuri de personal, servicii specializate. Se poate.

Orice om normal (sperăm că și noi)  respectă, folosește și  îndrăgește realizările și noutățile tehnologice. Smartphone-ul este implacabil de indispensabil! Fenomenele negative care le pot însoți nu sunt premeditate de oculta mondială, dar sunt atât de amenințătoare încât ne vine în minte o definiție veche de școală: ”Statul este acea organizație care a apărut ca o necesitate în evoluția istorică pentru a-i apăra pe cetățeni de dușmanii interni, externi și de vicisitudinile naturii !”.

Definițiile noi sunt, oare, foarte schimbate ?