EVENIMENT
O mașină încărcată cu cauciucuri a luat FOC pe centura Vâlcele-Apahida. Circulație BLOCATĂ
O mașină încărcată cu cauciucuri a luat foc, marți, pe centura Vâlcele-Apahida din Cluj. Circulația este blocată pe ambele sensuri de circulație.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o autoutilitară, încărcată cu cauciucuri, ce se deplasa pe centura ocolitoare Vâlcele-Apahida. La fața locului au fost trimise două autospeciale pentru stingerea incendiilor.
O mașină încărcată cu cauciucuri a luat FOC pe centura Vâlcele-Apahida. Circulație BLOCATĂ
În momentul sosirii echipajelor operative autoutilitara și încărcătura acesteia ardeau generalizat, iar focul s-a extins și la stufărișul din apropierea căii rutiere.
În aceste momente se acționează pentru limitarea și stingerea incendiului, circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri”, a transmis ISU Cluj.
Update:
Flăcările care au cuprins autovehiculul au fost lichidate, însă echipajele care acționează la fața locului se confruntă cu un incendiu violent de stufăriș, ce se propagă cu repeziciune. Suprafața de stufăriș afectată este de aproximativ 3-5 ha. Se acționează pentru limitarea propagării incendiului și lichidarea focarelor ascunse.
Nu au fost înregistrate până acum persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






