EVENIMENT
O clujeancă propovăduia sfârșitul lumii! Polițiștii au fost obligați să o imobilizeze
O femeie a fost reținută de polițiștii clujeni de la Ordine Publică, după ce în cursul dimineții a avut un comportament ciudat.
Potrivit unor surse din interiorul IPJ Cluj, femeia oprea mașinile care coborau pe Calea Turzii, spre centrul orașului, pentru a-i avertiza pe oameni ”că vine sfârșitul lumii”, și că ”pandemia cu noul coronavirus este voia lui Dumnezeu”.
Unul dintre șoferi, care era să o accidenteze a sunat la 112 iar la fața locului a ajuns în cel mai scurt timp, un echipaj de poliție.
Incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 10:15. ”Am fost sesizați cu privire la faptul ca, pe Calea Turzii, o femeie încearcă să oprească mașini pentru a le transmite diverse mesaje. La fața locului, s-a deplasat un echipaj de Poliție pentru stabilirea stării de fapt. Astfel, au identificat o femeie în vârstă de 45 de ani, din Cluj-Napoca, care a devenit recalcitrantă. Situația a impus imobilizarea femeii, fiind solicitată o ambulanță la fața locului. Femeia a fost transportată la Clinica de Psihiatrie pentru investigații de specialitate”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






