Connect with us

EDUCATIE

Numărul candidaților din prima zi a admiterii la UBB, aproape dublu față de anul trecut

Publicat


UBB Cluj

Peste 1.600 de candidați şi-au depus dosarele de înscriere pentru programele de licență și master în prima zi a sesiunii de vară a Admiterii organizate de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca pentru anul universitar 2025-2026.

Numărul candidaţilor la nivel licență a ajuns la 1.432, fiind în creștere evidentă față de cel înregistrat în prima zi a Admiterii 2024, când au fost depuse aproximativ 866 de dosare pentru locurile existente la nivel licenţă (învățământ cu frecvență şi învăţământ la distanţă).

Cele mai căutate facultăți în prima zi de admitere

Cele mai căutate facultăți au fost, în prima zi de înscriere, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, urmată de Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Litere și Facultatea de Educație Fizică și Sport.

UBB a dat joi, 10 iulie 2025, startul primei sesiuni de admitere pentru anul universitar 2025-2026, cu peste 5.500 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu care vor să se înscrie la facultate, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și aproximativ 3.000 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din locurile bugetate scoase în acest an la concurs de UBB, 35 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie romă, 169 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 25 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială și 25 pentru candidații cu dizabilități, în timp ce 198 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării (români de pretutindeni).

La nivel master, candidații au la dispoziție 3.633 de locuri la buget şi peste 7.000 de locuri la taxă. Un număr de 224 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, 50 sunt dedicate masteratului didactic, 10 locuri sunt destinate candidaților de etnie romă, 25 locuri sunt alocate pentru candidații cu dizabilități, iar 25 locuri sunt alocate pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială. De asemenea, 133 de locuri sunt destinate etnicilor români din afara granițelor țării (români de pretutindeni).

267 de programe de licență

Atât la programe de licență, cât și la programe de master, UBB alocă 25 de locuri bugetate la specializări cu predare în limba română, pentru candidați ce provin din rândul minorităților naționale, cu condiția ca specializarea respectivă să nu fie predată și în limba minorității respective.

Candidații pot alege între cele 267 de programe de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă), respectiv cele 241 de programe de master (învățământ cu frecvență sau cu frecvență redusă).

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 10 și 29 iulie 2025, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 23 de facultăți ale UBB.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate