Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Motivele din spatele deciziei lui Dragoș Damian, directorul Terapia Cluj, de a nu candida împotriva lui Emil Boc

Publicat


medicamente

Unul dintre cei mai importanți antreprenori ce activează în mediul de afaceri clujean, medicul Dragoș Damian, directorul fabricii de medicamente Terapia, a anunțat că nu va candida pentru postul de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Acestea sunt ideile pe care le-a expus omul de afaceri pentru a-și motiva alegerea:

Apariția ideii de a candida la Primăria Cluj

  • „Am avut discuții cu Domnii Simon și Dâncu cu privire la o posibilă candidatură a mea la Primăria Cluj ca independent susținut de PSD sau la Consiliul Local pe listele PSD. Am fost onorat de propunere, m-am gândit la ea și pentru că, paradoxal, deși sunt un om de afaceri, am o tendința ideologică de stânga, probabil este din cauza domeniului particular în care îmi desfășor activitatea.

O dezvoltare de stânga este potrivită pentru România, consideră Dragoș Damian

  • România trebuie să mențină un pol sănătos și reformat de stânga, în opinia mea din cel puțin două motive, unu, am pierdut prea multă suveranitate economică, trebui s-a recuperăm până în 2030 si doi, migrația și structură demografică a României ne pune pe direcția semi-extincției până în 2050. La modul mai general de altfel, toată UE se va mișcă implacabil către o economie de stânga, vezi mugurii de taxare a bogăției și de taxare suplimentară a veniturilor din anumite sectoare economice considerate “prea bogate”.

Unii afaceriști de succes preferă să nu intre în politică

  • Sunt mulți oameni de afaceri în vârstă de 50+ de ani în România și desigur, în Cluj, care conduc organizații antreprenoriale puternice sau sunt în fruntea unor multinaționale cu afaceri globale de miliarde și care au atins un nivel de satisfacție profesională, personală și materială care să-i pună să se gândească ce ar trebui să facă pentru comunitate, ce ar trebui să dea înapoi, dacă ar fi în serviciul public.
  • Subliniez, pentru comunitate, nu pentru ei însăși sau pentru prietenii lor. Unii aleg să aibă activități responabilitate comunitară, după care se lăuda cu ele în presă. Alții îngrijesc zonele verzi din sensurile giratorii. Dar sunt foarte mulți autentici, care ar putea foarte bine să fie Primari sau consilieri locali, și care să facă treabă bună.

Citește și Șeful Terapia Cluj, postare incendiară: „Cei care aveţi 40, 50 de 60 de ani, nu o să apucaţi pensia, o să muriţi înainte!”

Principiile lui Dragoș Damian pentru modernizarea politicii din România

  • Nu mă pricep (nu am vrut să mă pricep) la politică mai mult decât orice pensionar care își da cu părerea în față blocului. Dar ader cu fermitate la două principii pentru modernizarea politicii în România.
    Primul, un ales local pe criterii politice nu trebuie să aibă mai mult de două mandate succesive (fie ele și de 2 x 5 ani), iar alegerile trebuie să fie în două tururi, pentru că democrația să aibă timp să să gândească și răzgândească.
  • Administrația publică ar trebui să se inspire din administrația corporațiilor listate la bursă (deci publice), în care un director senior de companie, oricât de performant, nu stă în aceeași poziție mai mult de 10 ani, se duce fie în sus, fie în lateral, putând să revină ulterior. Asta pentru că riscul de complacere, toropeală, automulțumire, plictis, abuz de putere – spuneți-i cum doriți-este foarte mare, și atunci dispare orice eficientă.
    Și al doilea, politicienii români trebuie să devină politicieni de carieră. Nu poți transfera un director de companie pe un post de politician sau pe un post de administrator de oraș așa, peste noapte, doar pentru că are un succes excepțional sau o reputație solidă. Și desigur, și invers.
  • Trebuie să existe o perioadă de sevraj, de formare, de acumulare de cunostiinte noi. Trecerea din administrația privată în cea publică este teribil de grea, imposibilă dacă se face peste noapte. Și desigur, și invers.

Dialogul cu autoritățile locale, cvasi-inexistent

  • În ultimii 4 ani nu a intrat pe poartă companiei mele nici un administrator local sau politician de Cluj, că să mă întrebe cu ce să mă ajute, deși sunt unul dintre cei mai mari plătitori de taxe și impozite și angajatori din oraș și am continuat să îmi dezvolt operațiunile pe platformă din Cluj-Napoca.
  • Asta probabil pentru că orașul a mers pe direcția dezindustrializării manufacturii (30 de fabrici închise), orientându-se cu succes către alte direcții. Am lucrat în schimb excepțional de bine cu politicienii de la centru, mai ales din Comisiile de Specialitate din Parlament, indiferent de culoarea politică, care s-au implicat mai mult decât s-ar putea crede în problemele pe care le-am pus pe tapet. Astfel încât, relația mea cu politicul este una de tip sentimente contradictorii.

Dragoș Damian preferă să-și continue parcursul în mediul de afaceri clujean

  • Știu că voi putea servi mai bine România și Cluj-Napoca continuând de pe poziția pe care o am acum. Rămân la dispoziția tuturor partidelor politice pentru a elabora politici publice sustenabile în domenul sănătății și a reindustrializarii.

Obiectivele omului de afaceri din următoarea perioadă

  • Aștept sprijin de la toate partidele politice în inițiativă pe care am pornit-o alături de directori de fabrici din farma și chimie, de a crea un hub industrial de chimie în țara, pentru a recâștigă până în 2030 un domeniu economic care a fost de prima mărime înainte de 1990. Voi continuă initativa personală “Cumpară Fabricat în România”, pentru că o cultură de consumator responsabil se crește cu greu, în timp și cu multe resurse.

Emil Boc, 100% câștigător al unui nou mandat de primar

  • Domnului Emil Boc, care va câștiga încă un mandat de 4 ani la Cluj-Napoca, și viitorilor consilieri locali, le urez succes, va urmă un 2021 foarte greu, cu al doilea timp al crizei economice post pandemie.

Viitorul României nu este roz

  • România intră în 2021 cu o datorie publică de 40% din PIB, un deficit bugetar care probabil va depăși 10% și un deficit de balanța comercială care probabil se va apropia de 20 miliarde Euro. Pe înțelesul tuturor, suntem foarte îndatorați și producem puține bunuri și servicii sustenabile. Așa încât, al doilea oraș că putere economică din România va plăți și el un preț, poate mai redus dacă va știi să navigheze curajos și va capitalizeze pe universități, turismul medical și reindustrializare”, a afirmat Dragoș Damian.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate