Connect with us

ACTUALITATE

Ministrul Muncii: Nici o PENSIE nu va scădea. Cinci milioane de români vizați de noua formulă de RECALCULARE a pensiilor

Publicat


talon

Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii, a explicat noua formulă de calcul a pensiilor din România, scrie Alba24.ro.

Cinci milioane de pensii vor avea o altă formulă de calcul în noua lege a pensiilor. Oficialul a menționat faptul că nicio pensie nu va scădea în urma acestei recalculări.

Acesta a transmis în cadrul unei emisiuni televizate, faptul că a decis, alături de colegii de la Ministerul Muncii și de la Casa Națională de Pensii Publice, noua formulă de calcul a pensiilor. Inițial au existat trei variante după care ar fi putut fi calculate veniturile lunare ale românilor.

Cum se va face recalcularea pensiilor

Noua recalculare a pensiilor se va face în baza ideii că valoarea punctului de pensie a crescut la 1.785 de lei, după ce s-a decis ca valoarea punctului de pensie să crească cu aproximativ 200 de lei.

Mai mult, se pare că este ultimul an în care se stabileşte o asemenea majorare, urmând ca începând de anul viitor valoarea punctului de pensie să crească cu rata medie anuală a inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Pe lângă majorarea punctului de pensie, în acest an pensionarii beneficiază de mai multe ajutoare din partea statului, inclusiv acordarea unui ajutor financiar cuprins între 600 şi 1.000 de lei, în funcţie de valoarea pensiei.

Detalii despre noua formulă de calcul a pensiilor

Autorităţile au anunţat că noua formulă de calcul a pensiilor ar urma să fie stabilită cu exactitate până la sfârşitul lunii martie a acestui an şi că ea ar urma să fie stabilită în baza Legii 127 din 2019 şi nu prin legea negociată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

De asemenea, autorităţile dau asigurări că schimbarea formulei de calcul a pensiilor nu înseamnă că pensiile ar urma să scadă ba, din contră, principalul obiectiv al demersului este „rezolvarea inechităţilor din sistem”.

Citește și Noul algoritm pentru creşterea pensiilor. Cele trei formule de calcul anunțate de ministrul Finanțelor pentru recalcularea pensiei

În altă ordine de idei, autorităţile dau asigură că reforma pensiilor, propusă prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nu va fi amânată, ceea ce înseamnă că nu există probleme în privinţa targeturilor asumate.

Pe de altă parte, autorităţile îşi asumă posibilitatea de a prezenta un plan de „echilibrare” a pensiilor speciale, iar acest lucru ar putea fi realizat chiar până în vară, deşi încă nu se cunosc foarte multe detalii despre direcţia către care se îndreaptă această problemă, respectiv formula pe care autorităţile ar urma să o scoată la iveală.

Varianta finală de recalculare a pensiilor

„Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei, după care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari.

Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR”, a declarat Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii.

Această recalculare a pensiilor se va aplica asupra a cinci milioane de seniori din România. Scopul acesteia este acela de a da o formă sistemului de pensii, dar și de a rezolva inechitățile dintre bărbați și femei. De menționat în acest caz este faptul că foarte mulți români au ieșit la pensie în baza unor legi diferite.

Ministrul Muncii a spus că după rezolvarea tuturor inechităților, nicio pensie nu va scădea.

Formula prin care se vor calcula pensiile

Potrivit unor surse Antena3, o posibilă formulă pentru recalcularea celor cinci milioane de pensii ale românilor ar fi formată astfel:

– Numărul de puncte de pensie X VPR (n.r. Valoarea punctului de referinţă). În acest moment, VPR este 72, având în vedere că se calculează, după cum urmează: punctul de pensie împărţit la 25 de stagiu de cotizare. În cazul în care punctul de pensie va creşte în 2024 la 1.875 de lei, VPR va ajunge la 75.

Pensiile românilor nu vor scădea

„Am spus foarte clar cele două principii: rezolvarea inechităţilor şi nicio pensie să nu scadă. Sunt principiile la care noi, PSD, nu renunţăm şi aşa va fi. Nu cred că cineva din actuala coaliţie politică care susţine guvernul îşi doreşte altceva.

Nicio pensie nu va scădea în România cât PSD va fi la putere. Cunosc foarte bine viaţa părinţilor şi bunicilor noştri şi nu o să îmi permit niciodată să dau speranţe pe care ulterior să nu le putem îndeplini.

Avem variantele de lucru, am ajuns la final cu ele, începem discuţiile cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari, ulterior vom proceda exact cum am procedat şi până acum şi cu măsurile de sprijin şi cu majorările din anul 2022 şi din anul 2023 şi atunci când vom anunţa ceva vom trece direct la implementare. Nu îmi permit să dau vreo speranţă cuiva”, a mai declarat Marius Budăi, conform antena3.ro.

De asemenea, el a spus și faptul că va ține cont de impactul bugetar, dar și de posibilitatea de timp a României, de a-l susține, mai ales că va fi unul destul de mare.

„Trebuie să ţinem cont de evoluţia economică şi de evoluţia cifrelor în România şi bineînţeles să ţinem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial.

Toate aceste aspecte trebuie cântărite împreună cu experţii de la Banca Mondială şi cu Ministerul de Finanţe, astfel încât atunci când intrăm în implementare să avem clar conturată o perioadă de timp în care putem rezolva aceste aspecte”, a transmis Marius Budai.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Fotolii de masaj pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj. Licitație pentru închirierea spațiilor

Publicat

fotoliu masaj

Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj organizează la jumătatea lunii mai o licitație publică pentru închirierea de spații comerciale destinate amplasării unor fotolii pentru masaj.

Reprezentanții aeroportului au arătat că, în total, este nevoie de 5 astfel de fotolii de masaj pentru relaxarea pasagerilor.

Două fotolii ar trebui amplasate în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale, parter, zona restricționată, salon VIP , spațiul având o suprafață de 2 mp, unul în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale Schengen parter, zona restricționată, al patrulea în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale, Schengen etaj, zona restricționată, lângă Business Lounge, iar ultimul tot în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale, Non-Schnegen etaj, zona restricționată, lângă camera tehnică.

Deschiderea ofertelor la licitație va avea loc în 15 mai la ora 9, la sediul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj,

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Clujul „în verde”. Noile spații pietonale și parcuri, magnet pentru clujeni

Publicat

De

Weekendul și vremea frumoasă i-au scos din casă pe clujeni, care s-au îndreptat spre noile parcuri și pietonale amenajate de Primărie.

Clujenii se bucură de vremea caldă în aer liber, iar principalele atracții sunt zonele recent reamenajate. Fie că vorbim de malurile Someșului, de spațiile pietonale din centru sau de Parcul Feroviarilor, noile spații verzi sunt „magnet” pentru localnici.

Clujul, îmbrăcat în „verde”

Cu ocazia sărbătorii de Florii, primarul Emil Boc s-a adresat clujenilor, cărora le-a transmis urări de sănătate, pace și bucurie. În postarea pe rețelele de socializare, edilul a publicat și o serie de fotografii care surprind frumusețea orașului, „îmbrăcat” în verde crud.

„Cu ocazia Sărbătorii Floriilor, vă transmit urări de sănătate, pace și bucurie! Această zi specială, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, să vă aducă speranță și reînnoire.

Să petreceți aceste momente alături de cei dragi, să vă bucurați de renașterea naturii și să primiți cu inimile deschise binecuvântările acestei primăveri La mulți ani și o primăvară plină de flori și lumină!”, a transmis primarul Emil Boc.

Redăm mai jos câteva dintre fotografii:

Noi spații pietonale pe străzile Universității și M. Kogălniceanu

Parcul Feroviarilor

Malurile Someșului, în cartierul Grigorescu

Citește mai departe

EVENIMENT

Prefectura Cluj: Stare de alertă pe str. Uliului. Pot fi afectate rețele de utilități. Ce măsuri se iau

Publicat

De

Alunecările de teren de pe strada Uliului nu pun în pericol construcțiile din zonă „până la acest moment”, a arătat Prefectura Cluj, însă există riscul ca rețelele edilitare să fie afectate. S-a decis declararea stării de alertă în zonă. 

Instituția Prefectului Județul Cluj a informat duminică, referitor la alunecarea de teren de vineri noapte, că locuințele de pe strada Uliului nu sunt puse în pericol în acest moment, însă rețelele edilitare au fost afectate parțial sau total.

„Conform Notei Tehnice de Constatare nr. 290 / 27.04.2024 privind rezistența mecanică și de stabilitate, s-a constatat că alunecările de teren de tip retrogresiv, rapid nu pun în pericol, până la acest moment, construcțiile din aval de drum, dar există riscul ca rețelele edilitare să fie afectate”, transmite Instituția Prefectului Cluj.

A fost declarată stare de urgență în zona afectată

Ținând cont de nota de constatare a expertizei geotehnice realizate de Geodesign SRL, prefectul Clujului, Irina Munteanu, a declarat stare de alertă în zona afectată, se mai arată în comunicat.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca a emis Hotărârea nr. 8 din 27.04.2024, care prevede următoarele:

  • Declararea stării de alerta pe strada Uliului în zona afectată de alunecări de teren;
  • Închiderea circulației auto pe str. Uliului pe tronsonul afectat de alunecarea de teren;
  • Semnalizarea corespunzătoare a zonei afectate de alunecarea de teren;
  • Asigurarea permanenței cu echipaje ale poliției locale;
  • Identificarea unor rute alternative de acces. În situația în care soluția identificată presupune  realizarea unor lucrări de amenajare, se mandatează RADP să intervină în regim de urgență pentru amenajarea acesteia pe raza municipiului, cu asigurarea de resurse financiare în vederea implementării acestor lucrări;
  • În situația în care ruta alternativă identificată depășește raza administrativ-teritorială a municipiului Cluj-Napoca, va fi sesizat în regim de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Rețelele edilitare, afectate parțial sau total

Astăzi, comisia de specialitate a desfășurat verificări, constatând următoarele:

  • pe o lungime de cca. 20-30 metri se constată alunecarea taluzului care a produs cedarea carosabilului și dislocarea fundației drumului (fiind afectată banda stângă în totalitate și o mare parte din banda dreaptă a străzii pe sensul de urcare);
  • se constată afectarea parțială sau totală a rețelelor edilitare (apă, canal, gaz);
  • se constată blocarea căilor de acces pe ambele sensuri (de la nr. 90).

Măsuri pentru refacerea drumului

Tot astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, reunit online în ședință extraordinară, a emis Hotărârea nr. 3 pentru stabilirea următoarelor măsuri pentru remedierea situației din teren:

„Art. 1 Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca va dispune în regim de urgență, potrivit procedurilor legale în vigoare, măsurile și acțiunile necesare pentru înlăturarea efectelor produse de alunecarea de teren de pe strada Uliului nr. 90, pentru refacerea obiectivelor de infrastructură și eliminarea unor potențiale pericole pentru populație și bunurile acesteia.

Art. 2

(1) Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul nemijlocit al autorităților publice locale din comuna Florești, va stabili varianta ocolitoare de acces auto, necesară pentru riverani și pentru asigurarea serviciilor medicale de urgență și pompieri, eliminând astfel izolarea zonei afectate de alunecarea de teren;

(2) Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj va identifica în regim de urgență, posibilii proprietari/administratori de teren de pe traseul rutei ocolitoare stabilite;

(3) Comitetului Local pentru Situații de Urgență  al municipiului Cluj-Napoca va dispune măsurile și acțiunile necesare pentru delimitarea, semnalizarea și securizarea perimetrului afectat.

Furnizorii de utilități vor monitoriza perimetrul

Art. 3 Furnizorii de utilități respectiv societatea DELGAZ Grid S.A., Sucursala Cluj-Napoca – Distribuție Energie Electrică România și Compania de Apă Someș S.A., vor asigura monitorizarea permanentă a perimetrului afectat pentru preîntâmpinarea oricărui incident care ar putea pune în pericol viața și sănătatea populației și a bunurilor acesteia, măsura urmând a fi ridicată odată cu revenirea la normalitate a situației din teren.

Art. 4 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj va sprijini, ori de câte ori este necesar, autoritățile administrației publice locale din municipiul Cluj-Napoca, iar Instituția Prefectului Județul Cluj va iniția, dacă va fi nevoie, demersurile legale corespunzătoare către structurile centrale de decizie pentru rezolvarea problemei apărute.

Art. 5 Cu comunicarea dispozițiilor prezentei hotărâri celor interesați se încredințează Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj”, se mai arată în comunicat.

Citește mai departe

CULTURA

Ce entități primesc finanțare nerambursabilă de la CJ Cluj? Cea mai mare sumă, peste 3 milioane de lei, merge la Culte

Publicat

Finanțare nerambursabilă de la CJ Cluj pentru sute de entități

Sute de asociații primesc și anul acesta finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Cluj. Cea mai mare sumă, peste 3 milioane de lei, este alocată parohiilor din județ.

Consiliul Județean Cluj sprijină activitatea a sute de ONG-uri, asociații și parohii din județ, prin finanțări nerambursabile în valoare de aproape 6 milioane de lei. Cea mai mare parte din sumă merge spre Culte (3 milioane de lei), Sport (un milion de lei) și de Cultură și Tineret (câte 900.000 de lei fiecare).

Listele urmează să fie aprobate în ședința Consiliului Județean de luni, 29 aprilie.

Peste 3 milioane de lei pentru Culte

Potrivit documentelor publicate pe site-ul forului județean, suma de 3.050.000 lei alocată pentru Culte se împarte astfel:

  • Ortodox – 2.210.000 lei;
  • Reformat – 375.150 lei;
  • Romano-Catolic – 151.935 lei;
  • Greco-Catolic – 129.600 lei;
  • Penticostal – 87.000 lei;
  • Baptist și Adventist – 60.235 lei;
  • Unitarian – 35.380 lei.

Peste un milion de lei pentru cluburile de fotbal din județ

Suma de 1.050.000 lei este alocată anul acesta de Consiliul Județean sectorului Sport. Cele mai mari sume merg spre Clubul Sportiv Universitatea Cluj și Asociația Club Sportiv U-BT Cluj – câte 100.000 lei. Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj primește 80.000 lei.

Sume considerabile mai primesc și Academia de fotbal Luceafărul Cluj-Napoca (35.000 lei), Clubul Sportiv Luceafărul Cluj-Napoca (35.000 lei) și Asociația Club Sportiv „Academia de Fotbal Viitorul Cluj” (35.000 lei).

Cinematica TIFF, Festivalul Dumitru Fărcaș și Jazz in the Park, în topul alocărilor pentru Cultură

Consiliul Județean Cluj alocă 900.000 de lei pentru evenimente din sectorul cultural. Cele mai mari sume merg spre Cinemateca TIFF – 25.000 lei, Festivalul Dumitru Farcaș – 25.000 lei, Jazz in the Park, editia a XII-a – 20.000 lei și Zilele Culturale Maghiare din Cluj – Ediția a XV-a – 20.000 lei.

Printre evenimentele cu cele mai mari alocări se mai numără Festivalul Național de teatru pentru elevi „Cezara”  Ediția I (16.500 lei), Lecții din trecut pentru prezent și viitor Colegiul Național Emil Racoviță (15.000 lei) și Zilele Maghiare din țara Călatei (15.000 lei).

Aceeași sumă – 900.000 de lei – este alocată și pentru domeniul Tineret. Cele mai mari finanțări merg spre Olimpiada satelor din România (16.500 lei), FC Unirea Dej – Juniorii de azi, Campionii de mâine (20.000 lei) și Concursul Interjudețean de matematică „Marian Țarină” Colegiul Național „Emil Racoviță” (13.000 lei).

Consiliul Județean Cluj a înregistrat până în 15 martie cererile pe proiectele finanțate din fonduri nerambursabile, fiind înregistrat un adevărat record.

Astfel, au fost înregistrate aproximativ 970 de cereri pentru toate cele patru domenii de interes, respectiv culte, cultură, tineret și sport, sumele solicitate fiind de aproape 75 de milioane de lei față de un fond total alocat de doar 6 milioane de lei.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax