EDUCATIE
De ce a preluat Daniel David funcția de ministru al Educației. Prorectorul Adrian Petrușel preia INTERIMATUL în fruntea UBB
Prof. Univ Dr. Daniel David, rectorul UBB Cluj, a transmis un mesaj cu privire la preluarea postului de ministru al educației.
„Dragi colegi,
Așa cum deja știți, am preluat portofoliul Ministerului Educației și Cercetării. Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă față unui demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie. Situația este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli și nemulțumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Iar antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educație și știință (cercetare).
De ce a preluat Daniel David funcția de ministru al Educației. Prorectorul Adrian Petrușel preia INTERIMATUL în fruntea UBB
În acest sens, situația și planurile mele sunt descrise inițial și succint aici.
De asemenea Programul de Guvernare, cu componenta de educație și cercetare (știință), se găsește aici.
În conformitate cu cerințele legii, m-am suspendat din poziția de rector al Universității noastre, iar, începând cu data de 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administrație și cu condiția aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de prorectorul UBB pentru cercetare-dezvoltare-inovare și relația cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.
Am încredere că Universitatea noastră este o instituție deja bine așezată instituțional, care nu va fi afectată major de această situație, iar rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniu său de specialitate), cu multă experiență administrativă (ca fost decan pentru mai mult mandate și prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului și asumat de comunitatea noastră.
La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziția de rector în funcție al Universității noastre.
Vă urez în continuare Sărbători Fericite”, a transmis Daniel David.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






