Connect with us

EDUCATIE

Mesajul lui Klaus Iohannis înaintea începerii noului an școlar: ,,Am mare încredere în voi”

Publicat


Iohannis

Președintele României le-a transmis elevilor și profesorilor un mesaj prin care îi încurajează în noul an școlar care se va desfășura în condiții inedite. Acesta a declarat într-un video postat pe o rețea de socializare că are mare încredere în elevi că vor respecta măsurile de siguranță.

Mesajul președintelui către elevi:

„Dragi elevi, chiar dacă astăzi începem un nou an școlar altfel decât erați obișnuiți, entuziasmul, nerăbdarea și bucuria de a reveni la școală au rămas neschimbate. Trecem cu toții printr-o situație care, în urmă cu câteva luni, ar fi părut posibilă doar în cărți sau în filme. Până când vom reuși să învingem virusul care ne-a schimbat tuturor modul de viață, va trebui ca la școală să respectați câteva măsuri speciale, concepute pentru a nu pune în pericol sănătatea voastră și a celor dragi.

Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un supererou care, atunci când poartă mască, se spală des pe mâini și ascultă îndrumările cadrelor didactice, își ocrotește părinții și bunicii, cei mai expuși pericolului de a se îmbolnăvi. Eu am foarte mare încredere în voi și, împreună, vom trece cu bine prin această perioadă”, a spus Klaus Iohannis.

Mesajul președintelui către profesori:

„Dragi dascăli, frumoasa misiune pe care v-ați ales-o devine anul acesta una extrem de grea. Obiectivul prioritar de a oferi învățământ de calitate este dublat acum de necesitatea desfășurării actului educațional în condiții sanitare cât mai sigure, deopotrivă pentru elevi și cadre didactice.

Pășim cu toții pe un teritoriu necunoscut și tocmai de aceea va fi nevoie de multă răbdare, flexibilitate și energie, va trebui să găsiți resurse interne și adesea să vă adaptați la situații neprevăzute. Sunt convins însă că veți reuși să îi însoțiți pe copii în fascinanta călătorie a cunoașterii, fie că vă veți afla alături de ei în clasă, fie la distanță, prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line. Vă doresc un an școlar cât mai bun și vă mulțumesc pentru implicarea voastră”, a încheiat Klaus Iohannis.

 




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Todea Nicolae

    septembrie 14, 2020 la 11:20 am

    Si eu sper, dle preseinte, ca generatia viitoare ca avea suficienta minte pentru a alege COMPETENTA, nu suficienta lipsita de ghinion.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate