Connect with us

ACTUALITATE

Medic de familie: programul „Cornul şi laptele” ar trebui să devină „Masca şi dezinfectantul” în noul an școlar

Publicat


Primul an școlar în ,,Era COVID-19″ este pe cale să înceapă. Din 14 septembrie, marea majoritate a elevilor din România se va întoarce fizic la școală. În acest sens, mai mulți medici de familie au propus ca programul „Cornul şi laptele” să devină „Masca şi dezinfectantul”.

„Este foarte important ca părinții și autoritățile, în această perioadă, să înțeleagă că masca și dezinfectantul sunt la fel de importante, poate chiar mai importante decât cornul și laptele. Într-adevăr, am avut un program de succes în ceea ce privește cornul și laptele, dar ceea ce primează în acest moment sunt măsurile de protecție, astfel încât să prevenim îmbolnăvirea la școală. Dacă la școală se formează la un moment dat, atunci când se servește cornul și laptele, de exemplu, posibilitatea unei aglomerări sau ne dăm jos masca, pentru ca elevii să mănânce, iar copiii stau într-un spațiu închis fără mască, poate să apară o problemă în ceea ce privește transmiterea bolii. Noi nu spunem că trebuie eliminat programul Cornul și laptele, ci doar vrem să evidențiem importanța programului Masca și dezinfectantul”, a explicat la Digi24 Gindrovel Dumitra, medic de familie.

Citește tot articolul pe Digi24.

FOTO: Unsplash




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate