Connect with us

EVENIMENT

Manager demisionar ICUTR Cluj-Napoca: Dacă se desființează institutul, se oprește activitatea de transplant. Ce zice Mihăilă

Publicat


Managerul demisionar al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, Silviu Moga, a avertizat că desființarea institutului, așa cum intenționează Ministerul Sănătății și transformarea sa în secție a Spitalului Județean Cluj, ar duce la oprirea activității de transplant.   

”Semnalele pe care îl avem noi este că institutul nostru va fi desființat. Se dorește preluarea și transformarea lui într-o secție a Spitalului Județean Cluj. Doamna ministru trebuie să știe că în acel moment activitatea de transplant se va opri, iar miile de pacienții care așteaptă pentru un transplant, sau cei care au fost transplantați vin la control, din păcate va trebui să-i refuzăm”, a spus Moga.

Acesta a explicat că desființarea personalității juridice unei unități medicale presupune un proces de reacreditare care este unul anevoios, .

”ICUTR trebuie privit ca un centru de excelență. Noi vrem să ne dezvoltăm. Cererile noastre sunt pentru dezvoltare”, a mai spus Silviu Moga, care s-a adresat premierului Florin Cîțu și liderilor partidelor din coaliția de la guvernare cu mai multe întrebări:

”Se dorește desființarea ICUTR? dacă da, atunci să se asumăm cu toții acest act, dacă nu atunci sunt dispuși să se așeze la masă la negocieri și să găsim cea mai bună formulă pentru finanțarea ICUTR. Și ultima întrebare, dacă premierul știe de acțiunile ministrului Sănătății și este de acord cu ele?”.

Peste 50 de angajați ai ICUTR Cluj-Napoca au protestat luni față de intenția de desființare a unității.

Ce spune Ioana Mihăilă

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, spune că cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor de la Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca este reorganizarea din punct de vedere juridic a acestuia. Practic, institutul va fi inclus în structura Spitalului Județean de Urgență Cluj.

Institutul de Urologie și Transplant Renal – ICUTR Cluj-Napoca va fi reorganizat în următoarea perioadă, a declarat astăzi ministrul Sănătății Ioana Mihăilă.

Aceasta a făcut declarații după ce angajații institutului clujean au protestat luni din cauza subfinanțării și au spus că dacă va fi reorganizată, instituția medicală nu va mai putea oferi asistență medicală pacienților care au suferit un transplant renal și nici nu va mai putea face transplanturi.

De la 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a noului Contract Cadru privind acordarea serviciilor de sănătate, ICUTR va primi o sumă mai mare decât cea pe care o primea până acum, a spus ministrul Mihăilă.

„Este vorba de 340.000 de lei în plus pe lună. Cu un pic de răbdare, finanțarea nu ar mai fi fost o problemă…Dar asigurarea cheltuielilor de personal nu poate fi rezolvată”, a spus Ioana Mihăilă.

Problemele găsite la ICUTR

Ministrul a vorbit despre reorganizarea institutului și despre faptul că astfel, activitatea ICUTR va fi mult mai eficientă.

Una dintre probleme este cea a spațiului, spune ministrul.

„La vizita de la institut ne-a fost revelată problema spațiului. ICUTR își desfășoară activitatea într-o clădire a Universității de Medicină și Farmacie pe care o împarte cu Clinica Medicală 2 și cu Chirurgie 2, care aparțin Spitalului Județean de Urgență din Cluj.

Nefiind comunicare între cele două instituții nu s-a putut obține avizul privind securitatea la incendiu, iar această problemă nu poate fi rezolvată”, a explicat Mihăilă.

Ușa de la scara pentru evacuarea de urgență e închisă!

Ioana Mihăilă a precizat că între ICUTR și Clinica Medicală 2 este o ușă închisă. Astfel, accesul la scara pentru evacuarea de urgență nu se poate face. Iar asta pentru că nu există comunicare între cele două instituții.

”În aceste condiții, consider oportună reorganizarea ICUTR prin includerea în structura Spitalului Județean de Urgență. Va funcționa sub forma unui Centru de Urologie și Transplant”, a mai spus Ioana Mihăilă.

De asemenea, spune ministrul, în aceste condiții institutul va putea folosi laboratorul de analize medicale și cel de radiologie medicală care aparțin de Spitalul de Urgență.

„ICUTR solicită decontarea analizelor făcute tocmai în acest laborator. Acum ne vom putea aștepta la o eficientizare a activității”, a precizat ministrul Sănătății.

Reorganizarea va dura câteva săptămâni

Ioana Mihăilă a spus că nu vor fi disfuncționalități în activitatea ICUTR, deși a precizat că această reorganizare juridică ar putea dura 3-4 săptămâni. Ea a spus că se încearcă obținerea acreditării cât mai repede posibil.

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate