ECONOMIE
Luni, 21 noiembrie, începe RABLA pentru Electrocasnice, ediția a 2-a. Cât valorează VOUCHERELE pentru echipamentele noi
A doua ediție de înscriere în Programul Rabla pentru Electrocasnice începe luni, 21 noiembrie 2022, anunță Administraţia Fondului pentru Mediu. Se pot cumpăra maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, aparate de aer condiționat, frigidere, uscătoare, aspiratoare și tablete.
Începând de luni, 21 noiembrie, ora 10.00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.
Persoanele fizice au la dispoziție 5 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.
„Programul Rabla pentru Electrocasnice s-a bucurat încă de la început de un succes uriaș în rândul populației, astfel că am luat hotărârea ca bugetul alocat în anul 2022 să fie cel mai mare de până acum, alocând 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult față de anul trecut. Reamintim tuturor celor interesați să participe în program, în oricare dintre etape, că este necesar să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape.
În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în edițiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră. În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, încep etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.
Calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune este următorul:
– Înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 10.00 – 25.11.2022, ora 23.59)
Etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 1000 – 09.12.2022, ora 2359, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25.000 mii lei
Etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile și tabletele (12.12.2022, ora 1000 – 16.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10.000 mii lei
Etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (19.12.2022, ora 1000 – 23.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15.000 mii lei.
Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.
Bugetul alocat pentru cea de-a doua ediție a Programului Rabla pentru Electrocasnice este de 50 de milioane de lei, divizat pentru fiecare etapă.
Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:
– 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C
– 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D
– 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++
– 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E
– 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++
– 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an
– 500 de lei pentru laptopuri
– 300 de lei pentru tablete.
Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.
Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.
Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiaşi an calendaristic.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CULTURA
FOTO. Volumul unei scriitoare din Cluj, prezentat la Târgul de Carte din Calcutta (India). Eseuri despre cultura bengaleză
Un volum al directorul Centrului Clujean pentru Studii Indiene al UBB Cluj-Napoca, dr. Mihaela Gligor, va fi prezentat săptămâna viitoare la Târgul de Carte de la Calcutta (India), fiind singura carte a unui autor român din tot târgul.
Volumul, în limba engleză, cuprinde eseuri despre cultura bengaleză: Maitreyi Devi, Rabindranath Tagore, Calcutta.
Cartea ”Cântecul banianului” (banianul fiind un tip de smochin care crește în India și Pakistan – n.a.), are o prefață scrisă de Chinmoy Guha, profesor emerit al Universității din Calcutta, beneficiar al titlului de Cavaler al Palmelor Academice din Franța.
”De fiecare dată când mă uit la lucrările Mihaelei Gligor, sunt fascinat de căutarea ei necruțătoare și pasională pentru redescoperirea legăturilor culturale profunde dintre România și India, în special din Bengal. Ea este într-adevăr o flacără arzătoare a iubirii într-o perioadă de amnezie culturală și de lipsă de iubire organizată.
Ambasador-pelerin al culturii din Europa de Est
Am avut întotdeauna nevoie de un ambasador ca ea, un pelerin al culturii din Europa de Est, un mesager al speranței, care să se adâncească în discursurile celor două fluxuri de gândire ale noastre și să caute să le unească.
Aflată între două lumi, Mihaela Gligor examinează de multă vreme multiplele straturi ale vieții și operei lui Eliade cu mare sârguință. Cartea de față, intitulată frumos Cântecul Banianului, atât de profund indian în spirit, este <<o metaforă>>, spune dr Gligor, <<pentru că am ilustrat experiențele mele de căutare a esenței bengalezi și curiozitatea mea continuă cu privire la reprezentările unice ale culturii bengaleze>>.
Într-adevăr, este o încercare semnificativă de a trece toate barierele istoriei și culturii și de a ajunge la esența vieții”, a spus Guha.
Volumul, o onoare
Mihaela Gligor a declarat pentru Cluj24 că este o adevărată onoare că acest volum despre cultura bengaleză a apărut la Calcutta, cu prefața unui reputat profesor, multiplu laureat și recunoscut la nivel internațional pentru scrierile sale. ”Prezența cărții la târgul internațional de carte de la Calcutta e binevenită și sper ca cititorii să aprecieze calitatea scrierilor despre câteva dintre simbolurile Bengalului: Rabindranath Tagore, Maitreyi Devi și, nu în ultimul rând, Calcutta, orașul care m-a primit mereu cu brațele deschise și care nu încetează să mă surprindă!”, a spus autoarea.
Cea de-a 48-a ediție a Târgului de Carte din Calcutta are loc în perioada 28 ianuarie – 9 februarie.
ADMINISTRAȚIE
Știați că? BILET de transport în comun obligatoriu la Cluj-Napoca și pentru câinii de companie
Animalele de companie pot călători în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca, însă trebuie să respecte anumite condiții. Una dintre cele mai importante condiții e obligativitatea validării unui bilet și pentru animal.
În Hotărârea Consiliului Local Cluj-Napoca Nr. 354 din 15 octombrie 2015 privind accesul persoanelor însoţite de câini, pagina 11, art. 6 paragraf 4 prevede că deținătorul achită și compostează și pentru câine un bilet de călătorie.
Condiții de călătorie cu CÂINI în mijloacele de transport în comun la Cluj-Napoca. Obligatoriu BILET și pentru animal
HCL-ul respectiv este valabil pe perioadă nedeterminată, până la abrogarea prevederilor prin alt HCL, ceea ce nu a avut loc până în momentul de față.
CULTURA
FOTO. Expoziția „Atlantida. Lumi pierdute”, inaugurată la Cluj-Napoca. Poveștile unor așezări dispărute din România și nu numai
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) și Museum Europäischer Kulturen (MEK) din Berlin au inaugurat, vineri, la Cluj-Napoca, expoziția „Atlantida. Lumi pierdute”. Proiectul abordează dispariția așezărilor europene și a comunităților acestora, un fenomen ce reflectă schimbările sociale, economice și politice ale secolelor XX și XXI.
Expoziția prezintă poveștile a 23 de așezări dispărute sau aflate în pragul dispariției din Europa Centrală, incluzând imagini, obiecte vechi și instalații sonore care redau liniștea locurilor și istoria acestor comunități.
Specialiști din Ungaria, România, Serbia, Croația și Slovenia au documentat aceste locuri în 2024, vizitând satele sau locurile unde obișnuiau să fie acestea și au discutat cu câțiva dintre localnicii rămași, adunând povești, amintiri și fotografii. Printre satele românești incluse în proiect se numără: Ada-Kaleh, Herepea (județul Mureș), Lindenfeld, Geamăna.
Ideea din 1990
„Ideea cercetării datează de la începutul anilor 1990 când m-am confruntat pentru prima oară cu situația în care citesc despre o anumită localitate sau o anumită comunitate, iar când ajung la fața locului trebuie să observ că există doar niște rămășițe de construcții și e totul pustiu.
După această constatare am început să citesc despre acest fenomen, fiind unul mult mai răspândit decât credeam și, citind bibliografia, am observat că în decursul secolului al XX-lea zeci de mii de localități au dispărut”, declară cercetătoarea Andrea Vándor.
Cauzele disparițiilor
Proiectul internațional „Atlantida. Lumi pierdute” își propune să atragă atenția publicului cu privire la soarta unei populații europene de milioane de oameni defavorizați, cu o putere de lobby redusă.
„Dispariția unor localități poate avea mai multe cauze: fenomenul natural, cutremur, alunecări de teren. Una din localitățile din cadrul expoziției a dispărut în anul 2023 din cauza unei alunecări de teren.
O altă cauză poate fi cea de ordin social, din cauza războaielor. În cadrul proiectelor am exemple de acest tip, din Croația și Serbia. O altă cauză poate fi o cauză de ordin politic, printr-o decizie politică se poate renunța la o comunitate, respectiv la o localitate”, mai adaugă Andrea Vándor.
Satul scufundat din Munții Apuseni
În 1976 a început exploatarea zăcămintelor de cupru din apropierea satului Geamăna. În urma activităților miniere, nămolul poluat rezultat a acoperit treptat satul. Populația a fost relocată în trei etape, iar mulți locuitori au asistat la dispariția caselor lor sub sterilul toxic. Peisajul creat de lacul de decantare și povestea locului atrag turiști și artiști, devenind simbolul unei tragedii ecologice.
Lindenfeld – insula din vârful muntelui
Fondat în 1828, Lindenfeld s-a dezvoltat ca un sat prosper în Munții Semenic, unde locuitorii aveau activități precum creșterea animalelor, tăiatul lemnelor și cărbunăritul. Lipsa unui drum sigur pentru orice anotimp a dus la migrarea generației tinere, apoi la depopularea sa în secolul XX. Ultimul locuitor, Paul Schwirzenbeck, a părăsit satul înainte de a deceda în 1998. Astăzi, Lindenfeld este un sat abandonat.
Atlantida de pe Dunăre
Ada Kaleh, situată lângă Orșova, a avut o importanță strategică, fiind disputată între Imperiul Habsburgic și Otoman. După ce și-a pierdut importanța militară în secolul XIX, insula a rămas un loc unic, iar locuitori din “Orșova turcească” erau scutiți de taxe și obligații militare.
După Primul Război Mondial, insula Ada Kaleh a devenit parte a României.
Materialul vizual din cadrul acestei expoziții este de 3 tipuri, s-au folosit imagini de arhivă, o parte dintre fotografii au fost realizate de către cercetătorii care au participat la acest proiect, iar o parte dintre fotografii au fost realizate de un artist fotograf din Germania care anul trecut a documentat toate aceste localități.
Liniștea, înregistrată
În primăvara anului trecut s-au documentat și înregistrări audio. De fapt, s-a înregistrat liniștea, vidul, murmurul care există în aceste localități, iar materialul sonor poate fi ascultat pe MP3 în cadrul expoziției.
„Am considerat ca prezentarea acestui fenomen poate fi completă prin realizarea unor interviuri cu localnicii din aceste sate, regiuni. Nu am dorit să prezentăm fenomenul doar prin niște statistici, ci doream să prezentăm și omul din spatele acestei cifre”, precizează Andrea Vándor.
În cadrul expoziției s-a pus accent pe utilizarea materialelor eco, sustenabile, fiind folosite lemnul și hârtia.
Proiect internațional
Acest proiect a fost realizat cu ajutorul coordonatorului din partea Muzeului Etnografic al Transilvaniei, directorul instituției, Tudor Sălăgean; cercetare și scenarii: Leni Perenčević, Lehel Peti, Imola Püsök, Andrea Vándor; scenografie Xaver Victor Schneider; grafică: Luca Szalay, Silvia Diaconu; fotografie, film, colaj: Frank Gaudlitz, Lehel Peti, Alexandru Cristian Beșliu, Silvia Diaconu; traducere și corectură: Rigán Lóránd; instalație sonoră: Misha Antonov, Mirko Perenčević; concepție și coordonare proiect: Andrea Vándor.
Fotografiile și obiectele prezentate în cadrul Expoziţiei ”Atlantida. Lumi pierdute” pot fi vizionate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în sala Cellarium, până în 30 martie 2025.
După Cluj-Napoca, expoziţia va fi prezentată în 2026 la Ulm, în Germania, iar în 2027, la Berlin.
Andreea Paparuș
Timeea Morocoj
Un accident rutier a avut loc, vineri, pe Calea Baciului în care au fost implicate un autoturism și o dubiță.
Din primele informații, un șofer de 45 de ani din județul Mehedinți conducea autoturismul dinspre Baciu spre Cluj-Napoca și a intrat în coliziune cu o dubiță care ieșea de pe o stradă laterală.
În urma accidentul, o femeie din autoturism a fost rănită.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.