EVENIMENT
Louis Munteanu, atacantul de la CFR Cluj, la primul HATTRICK din carieră. A fost decisiv în meciul Naționalei U21 cu Muntenegru
România U21 a învins, vineri în deplasare, Muntenegru U21, scor 6-2, în runda cu numărul 9 a grupei E de calificare la Euro 2025. Louis Munteanu, atacantul celor de la CFR Cluj, a reușit primul hattrick din carieră.
Jucătorii pregătiți de Daniel Pancu au reușit să înscrie de 6 ori în poarta Muntenegrului. Golurile au fost marcate de Janjic (min. 21), Mrvaljevic (min.70), respectiv L. Munteanu ( min. 16, 27 și 74), R. Ilie (min.52), Oct. Popescu (min.59) și Rădulescu (min.90).
Louis Munteanu, atacantul de la CFR Cluj, la primul HATTRICK din carieră. A fost decisiv în meciul Naționalei U21 cu Muntenegru
Sava, fostul portar al CFR Cluj, a încasat două goluri, unul direct din corner.
În celălalt meci al grupei, Elveția și Finlanda au făcut egalul mult așteptat de naționala lui Daniel Pancu, 1-1.
În ultima rundă, România primește vizita Elveției, iar Finlanda joacă acasă cu Muntenegru. Pentru a câștiga grupa, România trebuie să nu piardă cu Elveția și să obțină cel puțin rezultatul pe care nordicii îl vor face cu Muntenegru. În caz de egalitate de puncte, principalul criteriu de departajare sunt meciurile directe, unde Finlanda stă mai bine (1-0 în tur, 0-2 în deplasare).
Foto: Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






