ADMINISTRAȚIE
Loteria automatelor de bilete CTP. Dacă ești NOROCOS, s-ar putea să-ți primești biletul cumpărat. EXPLICAȚIILE CTP Cluj
Automatele de bilete ale CTP Cluj erau, până nu de mult, un element de modernitate în orașul smart de 5 stele. Totul funcționa perfect, mai puțin poate touchscreen-ul, care nu era chiar atât de sensibil ca o mimoză. Totuși, după câteva tatonări cu degetul, găseai și punctul G care punea în mișcare aparatul.
Iată însă că, de ceva vreme, primim observații din partea clujenilor cu privire la modul aleator în care aceste automate livrează (sau nu) biletele de călătorie. Ni s-au semnalat nu unul, ci cel puțin 4 cazuri în care, după achitarea biletului, prin card sau numerar, automatul elibera doar chitanțe, bilete ioc.
Am verificat și noi acest lucru și, surpriză, am primit doar chitanța, adică dovada plății, dar nu una, ci două. După un timp, văzând că „George nu mai vine”, am început să ne impacientăm. Noroc cu un cetățean informat care ne-a atras atenția: „Băgați mâna și dați pe-acolo, că e prins undeva sus!”
Cu emoția unui ginecolog aflat la primul său tușeu, am introdus cu teamă mâna în locașul în care trebuia să apară biletul. Încet, am urcat cu ea pe „conductă” și, după ce am rămas doar eu afară, hop, am prins ceva. „Doamne dă să fie biletul”, mi-am zis puțin speriat, influențat de prea multe filme horror vizionate în tinerețe. El era. Aștepta frumos ca să fie extras.
Câți dintre clujeni știau asta? Puțini și aleși, probabil. Cum fenomenul nu este unul singular (s-au semnalat malfuncționalități de acest gen la Iulius Mall, Regională, Grigorescu și Pța Mihai Viteazul), ne gândim că poate ar trebui făcut ceva din punct de vedere ingineresc pentru ca aceste minunate exponente mov ale inteligenței urbane să-și facă treaba așa cum trebuie. Că de, în caz contrar, ajungem la mila domnilor controlori care nu ne cred pe cuvânt că noi am plătit dar automatul nu și nu…
Explicațiile CTP Cluj
Am cerut explicații companiei legat de acest fenomen, explicații care ne-au fost transmise cu amabilitate. Cauzele sunt căldura excesivă și umiditatea scăzută. În aceste condiții, hârtia pe care se imprimă biletele se încarcă electrostatic, în pofida existenței unor perii de descărcare a sarcinii, ca atare, biletele rămân prinse în tamburul de livrare.
Aceste automate nu au avut destinația eliberării biletelor din hârtie. Aceasta era o etapă de tranziție spre biletele electronice și abonamente pe carduri de plastic dar, deoarece românul are o inerție mai mare în a asimila tot ceea ce nu este clasic, a mai fost păstrat biletul fizic tipărit pe hârtie. Această perioadă a fost prelungită tocmai din cauza acestei latențe în adoptarea mijloacelor moderne de legitimare.
Sfatul companiei este ca, în situații ca cele descrise mai sus, persoanele să apeleze unul dintre numerele de telefon trecute pe automate pentru a primi ajutor în eliberarea tichetelor de călătorie. Deasemenea, metoda de „eliberare manuală” din automat a acestora rămâne în continuare în vigoare, neexistând niciun risc.
Legat de sensibilitatea touchscreen-ului, acesta este un model industrial și nu unul de finețe, asemenea celor de pe telefoanele mobile. Ca urmare, nu e suficientă atingerea cu degetul, ar trebui folosită unghia sau un colț de card, deci ceva mai rigid, pentru ca orice comandă să fie acceptată.
Rugămintea pe care o adresează CTP Cluj către călători este ca, treptat, să se facă tranziția spre biletele electronice și abonamente, eliminând tichetele de hârtie. Într-un smart city autentic, așa se procedează.
În încheiere, musai să amintim bancul cu evreul care ajunge pe aeroport în Cluj, însetat, introduce o bancnotă de 5 lei în fanta unui automat de suc și așteaptă. Și așteaptă… Și așteaptă… După un timp în care nu se întâmplă nimic, evreul gânditor se luminează la față și exclamă: „Geniaaal!”
Marius Aciu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






