EVENIMENT
LIVE VIDEO PNL Cluj depune la Biroul Electoral Județean candidaturile pentru alegerile parlamentare
PNL Cluj depune miercuri, la Biroul Electoral de Județean, listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Liberalii clujeni estimează că vor trimite în Parlament 2 senatori și 5 deputați.
Lista pentru Senat este deschisă de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, secondat de Mircea Moroșan, primarul din Huedin.
La Camera Deputaților, lista e deschisă de Radu Moisin – consilier local, Sabin Sărmaș – președintele Autorității pentru Digitalizarea României, deputații Sorin Moldovan și Cristina Burciu, și Ovidiu Cîmpean, director în Primăria Cluj-Napoca.
Declarația președintelui PNL Cluj, Daniel Buda
„Venim în fața cetățenilor din județul Cluj cu o ofertă de candidați în care am reușit să îmbinăm experiența acumulată de aceștia de-a lungul timpului pe diverse domenii de activitate și, în același timp, cu oameni tineri, care se află în fața primului mandat de parlamentar dar care, de-a lungul timpului, au acumulat experiențe serioase în activitatea desfășurată atât pe plan politic, administrativ cât și profesional.
Sunt convins că această echipă de parlamentari va ştii să facă ceea ce trebuie pentru Cluj şi pentru ţară. PNL Cluj își propune să obțină un număr cât mai mare de mandate de parlamentari astfel încât să permită PNL să ajungă din nou la guvernare.
Am încredere că parteneriatul solid și corect, bazat pe obiective comune având ca numitor comun binele cetățeanului, între domnul președinte Klaus Iohannis, domnul premier Ludovic Orban și viitorii parlamentari ai PNL, va fi unul eficient, și pentru consolidarea parcursului european al României. Mult succes echipei PNL Cluj și din țară!”, a afirmat liderul PNL Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






