ADMINISTRAȚIE
Licitația pentru școală în Bună Ziua, suspendată de Primăria Cluj-Napoca
Consilierul local Alexandra Oană (USRPLUS) a anunțat că licitația lansată de Primăria Cluj-Napoca pentru Studiu de Fezabilitate și PUZ pentru hub-ul educațional din Bună Ziua a fost suspendată.
Motivul? – până la data limită de depunere a ofertelor, 30 septembrie, nicio firmă nu s-a arătat interesată de acest proiect.
”Este a doua oară, în decurs de câteva luni, când licitația pentru dezvoltarea infrastructurii școlare în Bună Ziua eșuează pentru că Primăria Cluj-Napoca nu a reușit să vină cu o propunere suficient de atractivă pentru contractori.
Deznodământul proiectului e previzibil dacă Primăria nu depune eforturi să identifice motivele pentru care firmele nu au participat la licitație și să le remedieze.
Nu ne mai permitem să întârziem cu acest proiect.
Terenurile disponibile în Bună Ziua pot fi numărate pe degetele de la o mână și numărul lor se împuținează pe zi ce trece, iar copiii ce acum sunt la vârsta școlară au tot mai puține șanse să ajungă la momentul în care pot merge la școală de stat în cartierul lor.
Așa cum am cerut administrației cu ocazia adoptării bugetului local pe acest an, dezvoltarea infrastructurii școlare în Bună Ziua trebuie să devină o prioritate pentru Cluj-Napoca”, a spus Oană.
Potrivit acesteia, strategia actuală a Primăriei ce se rezumă la extinderea și modernizarea școlilor din centru nu rezolvă problema lipsei școlilor din cartierele noi și, pe termen lung, nu face decât să aglomereze clasele din școlile centrale și să înrăutățească traficul spre acele zone.
Singura soluție viabilă este construirea de școli noi în cartierele noi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






