LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Porticul îndrăgostiților

Deși este prin excelență un oraș romantic, cu străduțe medievale mărginite de ziduri seculare și cu parcuri pline de farmec, cu coline care dezvăluie panorama orașului, Clujul nu și-a dezvăluit încă plenar geografia romantică.

La Milano, la doi pași de Galeria Vittorio Emanuele, peste drum de faimosul Dom, o inscripție așezată pe un zid deasupra nivelului privirilor îi anunță pe cei ce vor să știe că pe acolo se plimbau cei doi îndrăgostiți din romanul clasic al lui Manzoni Logodnicii (I Promessi Sposi).

La Florența poți vedea casa Beatricei lui Dante, loc pândit cu dor de ilustrul autor al Divinei comedii.

La Verona turiștii își fac poze și se filmează sub balconul Julietei, unde Romeo și-a ținut tirada amoroasă; personajele au coborât din literatură pe sol și de acolo au urcat și mai sus, în cerul populat de visele și de proiecțiile îndrăgostiților…

La Cluj, nicio inscripție nu te anunță că, de pildă, „În casa aceasta venea Lucian Blaga să o viziteze pe doamna doctor dentist Elena Daniello, muza poetului între anii 19… – 19… și eroină a romanului postum al scriitorului, Luntrea lui Caron”. Casa, al cărei nivel de la parter și-a păstrat fațada nemodificată, continuă astăzi printr-o soluție arhitecturală discutabilă, cu alte etaje, în sus, în sticlă și oțel, dând un aspect ciudat fostei proprietăți cu curte și copaci seculari, în care m-am întâmplat și eu odinioară, în câteva vizite.

De ce tânărul cuplu Radu și Dotty pot fi – și chiar sunt – îndrăgostiții paradigmatici ai Clujului contemporan se poate înțelege din următorul fragment de scrisoare înflăcărată adresată de Radu Stanca iubitei lui: „Unde aș putea găsi mai multă lumină decât la tine? Unde aș putea afla mai adâncă bucurie lăuntrică decât dezvelind în mine imaginea ta? De aceea, gândurile mele toate sunt numai cu tine. Fiecare zi, fiecare clipă din zi e o creștere a mea spre tine. Ceas cu ceas sporesc sub strălucirea ta binefăcătoare; – imaginea ta se revarsă asupră-mi și stau sub ploaia aceasta de fericire, plin de o copleșitoare beatitudine interioară. Ai văzut cum se revarsă, într-o biserică, în zile însorite, din turnuri, mănunchiuri de raze ce vin parcă din tărâmuri divine? Întocmai așa, te cobori asupră-mi, toată numai limpezimi supraterestre, și port gândul despre tine ca o aură sfântă în jurul frunții.

Îmi dau seama, acum că, de fapt, nu te-am iubit întotdeauna decât pe tine – tot ceea ce am fost eu cu adevărat, tot ceea ce a fost în mine esență veritabilă și nu contrafacere, tot, tot a fost numai iubire pentru tine. Idealul meu de lumină, idealul meu de formare interioară ai fost tu – și te-am simțit în zilele mele cele mai fragede în mine. Doar chipul tău, imaginea ta îmi lipsea; – și acum, când toate s-au limpezit în jurul meu, chipul tău îmi revelează adevărul acesta: nu te-am iubit, din începuturi, decât pe tine; Și – știi! – te simt din atât de îndelungați ani, încât parcă nu m-ai părăsit niciodată”.

Să nu rămână întipărită nicăieri urma trecerii acestui fabulos cuplu prin geografia urbană a Clujului?…

Cu gândul la asemenea absențe din traseele culturale ale orașului, care ar accentua parfumul și atmosfera lui poetică greu de negat, stârnind și mai mult decât până astăzi interesul vizitatorilor, se poate citi cu emoție știrea notată de o publicistă actuală într-un articol despre Radu și Doty Stanca: „S-au logodit sub un portic din centrul Clujului, în 13 mai 1951, data fiind semnificativă pentru Radu, ca şef al Cercului Literar, şi pentru toţi cerchiştii, căci la 13 mai 1943, E. Lovinescu învestise public gruparea tinerilor ardeleni drept a patra generaţie postmaioresciană şi continuatoarea ideologiei lui literare”.

Porticul lui Radu și Doty, protagoniștii uneia dintre cele mai pasionate iubiri legate de Clujul postbelic și petrecute în acest oraș, există încă. Ar fi greu ca undeva în proximitatea lui o plăcuță să comemoreze momentul unic care aureolează locul?

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News