LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Mihai și Iacobinus clujeanul

Clujeanul Iacobinus era printre cei aflați în slujba principelui, la cancelaria princiară din Alba Iulia. În pofida zvonului că „Mălai Vodă” va veni cu proprii sfetnici și vă schimba, cu ajutorul lor, toată structura aparatului de stat, substituindu-i pe maghiari și secui cu români de-ai lui, din Valahia, Mihai Viteazul l-a păstrat acolo și i-a încredințat cu bunăvoință sarcini importante. O vreme și Iacobinus s-a comportat loial față de noul principe.

La sfatul acestuia a convocat Mihai, din câte se cunosc, dieta la Cluj, pentru data de 20 noiembrie 1599, semn că principele român asculta fără reticențe de sfatul sfetnicului transilvan. Dar nobilii din orașul de pe Someș puneau la cale o răzvrătire amplă, nemulțumiți să fie conduși de acest generalissim habsburg fără nimic habsburgic în el și care, împreună cu cei mai de seamă sfetnici ai lui, se închinase lui Sigismund Báthory cu numai cinci ani de zile înainte, semnând un tratat de supunere aproape necondiționată.

Românul înscăunat acum era același, ceea ce, din principiu, nobilimea nu prea putea îndura, temându-se de ample răsturnări constituționale și făcându-și propriile planuri de revenire la ordinea dinainte.

Nici Mihai nu era însă lipsit de slujitori credincioși în teritoriu, așa că a aflat la timp, prin iscoade, despre planurile de răzmeriță aristocratică. De aceea, pentru a dejuca planurile adversarilor săi, a mutat locul de întrunire al dietei de la Cluj la Alba Iulia, păstrând însă ziua propusă.

Astfel, „orașul comoară” a pierdut discutabilul privilegiu de a fi locul unui complot transformat în răzvrătire.

Dieta la Alba Iulia

Între 20 și 28 noiembrie 1599, într-adevăr, în reședința princiară albaiuliană s-a întrunit dieta. Cu acest prilej Mihai a solicitat stărilor depunerea jurământului de credinţă faţă de împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi faţă de el însuşi, în calitatea de guvernator al coroanei imperiale.

Tertipul a ținut și, pe moment, tactica s-a dovedit a fi una de succes. Iacobinus avusese dreptate și se dovedise, iată, un bun, fidel și util slujbaș princiar.

Cu prilejul respectiv, guvernatorul imperial sosit cu arma în mână de la sud de Carpați a solicitat stărilor transilvane reunite prin reprezentanți și aprobarea unor înlesniri pentru satele româneşti şi scutirea de robotă a preoţilor români ortodocşi. El încerca astfel să înlăture inegalitatea dintre clerul de credință răsăriteană și preoții celorlalte confesiuni, așa-numitele confesiuni „recepte”, adică oficializate în sistemul legal al principatului.

Acest ultim aspect semnifica însă, de fapt, răsturnarea sistemului constituțional al Transilvaniei și lărgirea sa într-un sens modernizator și chiar democratizant, cu care starea dintâi, nobilimea, nu putea fi în ruptul capului de acord.

Răzvrătire contra românului

Nici sacerdoții catolici, calvini și luterani nu admiteau, în sinea lor așa ceva. Drept care nu le-a fost prea greu magnaților să găsească adeziunea păstorilor spirituali ai religiilor oficiale și să organizeze curând o răzvrătire împotriva românului, mai cu seamă că țăranii iobagi prinseseră curaj și, mânați de speranța în noul stăpân, ca și de greutățile prea schimbătoarei situații din vremea nesfârșitelor campanii războinice, fugeau de pe moșii, lăsându-le nelucrate.

În noile împrejurări, Iacubinus a socotit că nu mai avea obligația morală și politică de a urma cu fidelitatea de până atunci conduita sa reverențioasă față de Mihai și a întors foaia. Erau vremuri tulburi, iar clujeanul s-a dovedit mai curând pragmatic și devotat statului pe care îl slujea decât unui principe efemer, nu tocmai pe gustul lui.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News