LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Iubire și vrăjitorie

Adeseori în trecut, căsătoriile se făceau de conveninență, fiind privite, în familiile nobiliare, fie ca instrument al măririi puterii și faimei proprii – prin alianțe matrimoniale cu familii bogate și vestite –, fie ca unealtă diplomatică, pentru sporirea șanselor genealogice ale urmașilor în eventualitatea calificării lor pentru alegeri princiare ori regale. Nu sunt foarte multe cazurile de mari aristocrați care s-au căsătorit, abătându-se de la această logică, cu femei de care să se fi îndrăgostit. Iubirea pare să fi fost rezervată cântecelor menestrelilor de odinioară, poeților idealiști și, mai ales, personajelor de mit și legendă, precum Tristan și Isolda sau Lancelot și Guinevere.

De aceea, povestea de dragoste dintre principele Gabriel Bethlen și soția lui dintâi Zsuzsana Karolyi (născută în 1585), rămâne demnă de luare aminte, fiind legată de istoria Clujului prin originea principesei din acest oraș. Deși a avut câteva amante pe parcursul timpului, principele calvin şi-a iubit mult soţia.

În 1621, cu un an înaintea morţii, tânăra lui doamnă s-a îmbolnăvit foarte grav.Întristat peste măsură, Bethlen a căutat răspunsul vindecător la toți doctorii din preajmă, ba a trimis chiar și în țările din jur după medici pricepuți. Degeaba însă. Nici unul dintre aceștia nu a putut găsi leacul potrivit pentru vindecarea nobilei principese. De la o zi la alta, puterile Zsuzsanei se împuținau tot mai mult și era limpede că dacă nu se va întâmpla un eveniment izbăvitor, curând ea se va săvârși din viață.

Vrăjitoare, magi și vraci

În disperare de cauză, Bethlen și-a trimis sfetnicii de taină să caute în întreaga Transilvanie vraci, vrăjitoare, magi populari care, în virtutea științei lor moștenite oral din tată în fiu și de la bunică la nepoată, să găsească leacul bolii aparent incurabile care îi mistuia aleasa. Și, într-adevăr, după câteva zile, pe ușa din dos a iatacului său personal a intrat nobilul Balazs, om căruia îi încredința fără grijă secretele sale personale, știind că poate conta pe discreția lui neabătută.

– Există în marginea Clujului, mărite principe, o femeie bătrână ce trăiește în mijlocul șatrei ei. Se zice despre ea că vindecă orice beteșug și că a și întors din moarte cândva pe unul care părea definitiv trecut dincolo de Styx. O cheamă Piroska…

Plin de speranță, principele nu a mai sta tpe gânduri. A încălecat pe cal și, urmat de o suită mică de ostași din garda lui personală, a luat calea Clujului.

Cei din șatră nu și-au dat seama cine poate fi nobilul însoțit de suită care descalecă în tabăra lor, dar o babă cu un ochi pe jumătate închis le-a strigat:

– Plecați capul, proștilor, în fața principelui țării noastre!

Apoi s-a aruncat, ea însăși, la picioarele stăpânului venit de la Alba Iulia, cu cizmele acoperite de colb.

Nu e boală curată

Cum a aflat despre ce era vorba, baba Piroska a pus într-o pânză tot felul de leacuri și ierburi, alifii și șipuri bine astupate, și a urcat pe spinarea calului unuia dintre ostași, urmând alaiul înapoi peste Feleac și tot așa mai departe, până la Alba Iulia, în palatul princiar.

Printr-o gaură bine ascunsă în perete, în spatele unui tablou, a putut privi cu atenție, de mai multe ori pe zi, la bolnavă, urmărind ritualurile medicale la care era supusă, paloarea feței ei gesturile delicat ale brațelor ei slăbite și mai ales culoarea tulbure a ochilor. Apoi s-a cerut în fața principelui.

– Luminate Doamne, asta nu e boală curată. Ea pare a fi pedeapsă a unor fapte din viața măriei tale de până acum. O fi oare ceva care să îndreptățească asemenea blestem pe capul stăpânului țării?

– Lasă asta, femeie. Zi-mi numai ce e de făcut spre a o însănătoși! – răspunse nerăbdător Bethlen, care într-o străfulgerare se gândi la toate păcatele lui, de la trădarea ultimului Báthory până la războaiele iscate pentru a dobândi pământuri și chiar coroana regală.

– Muierii de la muiere i se trage, mărite! Boala femeiască de la blestem și vrajă de muiere vine. Nu se poate vindeca fără a curma din rădăcină răul. Vezi cine dintre atâtea nobile doamne ar vrea să îi ia locul în patul cu baldachin al măriei tale.

De unde vin gaborii

Rămas singur, Gabriel Bethlen s-a gândit la nemernicia proprie. De ce își înșelase nevasta dacă o iubea? E drept că la curte tentațiile erau mari de când se știa, neveste și fiice de aristocrați, văduve tinere păgubite de moartea soților pe câmpul de bătălie… Cum să ai atâta virtute încât să nu le iei în seamă?!…

A acoperit-o prin poruncă pe Piroska cu daruri și le-a asigurat prin acte legale oamenilor ei trai liber și bun, așa încât nu e de mirare că mai apoi, în veac, toți cei din neamul acestora s-au numit pe ei înșiși gabori, după numele mic, pomenit mereu, al principelui…

Apoi s-a gândit la femeile cu care păcătuise și încă mai păcătuia, cu vinovăția unui credincios calvin care nu se cruța pe sine. În fine, zbuciumându-se, căci era un om rațional, și nu un superstițios, dar punând în cumpănă cu disperare viața și moartea, a luat o decizie de neocolit, căci ar fi făcut orice pentru a-și întoarce de la moartenevasta iubită.

Judecată dreaptă

A pornit, înainte de toate, judecata împotriva Annei Báthory de Somlyó, sora fostului său rival la obținerea domniei, dar a mai acuzat două femei nobile cu care își petrecuse timpul în jocuri amoroase: Kata Török de Enying (Dengeleginé) şi Kata Iffjú (Imrefiné), „A fost prinsă Csomaközi Banfiné (Anna Báthory, după numele soţului), şi din cei îndrăciţi cinci, şi maestrul. Am scris imediat să fie văzută de lege, dacă s-a dat sentinţa, să fie omorâtă.

Numai de te-ar vindeca acei rupţi de Dumnezeu, poate cumva te pot vindeca. Doctori, bărbieri, nu sper eu că ar putea folosi împotriva atare farmece”, îi scria principele,cu dragoste îndurerată, soției sale bolnave. Lupta, în acest fel, cu propriile remușcări și cu disperarea pe cale să îl cuprindă.

… Zsuzsana Karolyi a murit în 13 mai 1622, lăsând cenușă pe vecie în inima celui mai îndrăgostit principe transilvan.