LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Atac la mănăstire

La sfârșitul anului 1362, vreo treizeci de bărbați clujeni au atacat mănăstirea benedictină dinafara Clujului, pe calea Oradiei, pe care astăzi o cunoaștem cu numele de mănăstirea Cluj-Mănăştur.

Motivul nu era vreo dușmănie contra călugărilor locului, ci faptul că în incinta sfântului locaș se ascundea de mânia lor un nobil din Suceag pe nume Paul. Afrontul pe care acesta îl adusese de mai multă vreme orășenilor era atât de intolerabil, încât grupul celor treizeci de sași și maghiari din cetatea Clujului veniseră pe cai echipați în zale și cu armuri, purtând sulițe și lănci, aidoma unor cavaleri porniți la luptă în vreme de război.

Scopul lor deschis era ca, de astă dată, să scape definitiv de dușmanul lor, executându-l.

Paul de Suceag, decapitat

La rândul lui, aflat la ananghie, Paul de Suceag s-a refugiat la călugării benedictini în virtutea dreptului la azil în locurile sacre. Spera ca astfel să scape cu viață.

Printre atacatori se număra și Martinus perator, probabil chiar sculptorul Martin din Cluj, faimosul autor – împreună cu fratele său Gheorghe – al statuii Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, socotită astăzi unul dintre simbolurile orașului.

Aceştia au pătruns în interiorul mănăstirii și, căutându-l pe nobilul de Suceag, au spart uşa sălii de mese şi pe aceea a reşedinţei abatelui. Apoi, găsindu-l acolo pe cel urmărit, l-au târât afară, împotriva voinței lui, și l-au decapitat, punând în practică decizia pe care veniseră să o îndeplinească.

Despre vinul de Cluj

Raportul judelui nobiliar Ioan de Chidea nu precizează care era, de fapt, cauza conflictului care a dus la intervenția armată a poterei orășenești în abația benedictină și la executarea celui refugiat la mila abatelui.

Se pare însă că semețul Paul de Suceag îndrăznise să repete cu mai multe prilejuri în gura mare că atunci va fi bun vinul de Cluj cu care târgoveții se mândreau în toate cele patru vânturi când fiica primarului, Isabela, va fi din nou fată mare.

Mulți dintre cei de față ar fi râs în barbă când a venit vorba despre fata jupânului primar.

Dar o ofensă la adresa faimosului lichid rubiniu din strugurii recoltați în viile cetății nu putea rămâne nepedepsită exemplare, căci orașul trăia, în bună măsură, și de pe urma faimei prețioasei băuturi.