EVENIMENT
Un vin alb românesc produs de Crama clujeană La Salina a fost REVELAȚIA internațională la Concours Mondial de Bruxelles

Issa Chardonnay Barrique 2022, un vin alb românesc produs de Crama clujeană „La Salina” a fost revelația internațională la Concours Mondial de Bruxelles.
„Realizare excepțională pe piața mondială a vinurilor pentru Crama La Salina din județul Cluj, dar și pentru România! Issa Chardonnay Barrique 2022 a fost vedeta celei de-a 31-a ediții a Concours Mondial de Bruxelles desfășurată recent în Guanajuato, Mexic. Vinul românesc a fost desemnat International White Wine Revelation și a primit Medalia Grand Gold. Acest titlu este acordat vinului alb care obține cel mai mare punctaj dintre toate vinurile albe participante în competiție și este o distincție care recunoaște excelența și calitatea deosebită a vinului premiat.
Un vin alb românesc produs de Crama clujeană La Salina a fost REVELAȚIA internațională la Concours Mondial de Bruxelles
Concours Mondial de Bruxelles este cea mai mare competiție itinerantă de vinuri din lume. La ediția din acest an, desfășurată în 7-9 iunie, au fost înscrise aproape 7500 de vinuri din 42 de țări. Experți din 45 de țări au evaluat vinurile fără a cunoaște identitatea lor. Din toate vinurile prezentate, doar 30% au primit o medalie. Rezultatele au fost anunțate marți, 18 iunie.
„Este o adevărată satisfacție că am reușit să adunăm atât de multe vinuri pentru această nouă ediție, în ciuda unui context global provocator. Acest lucru demonstrează că producătorii au încredere în noi, iar noi suntem onorați de acest lucru!” a declarat Thomas Costenoble, directorul CMB.
„Este un vin elegant și bine echilibrat”
Issa Chardonnay Barrique este un vin alb sec, de origine românească, produs de Crama La Salina din Transilvania. Este cunoscut pentru calitatea sa superioară și caracterul distinctiv, obținut prin maturarea în baricuri de stejar. De un galben strălucitor, culoare care indică o maturare atentă, acest Chardonnay are arome fructate complexe de piersică, măr și ananas, completate de note subtile de vanilie, coajă de pâine prăjită și caramel.
”Este un vin elegant și bine echilibrat, cu o structură plină și o aciditate moderată. Gustul final este persistent, cu o plăcută notă de stejar și un echilibru perfect între fructuozitate și influențele baricului. Eu am simțit de mai demult că are un potențial extraordinar. Am folosit un butoi din stejar românesc de 500 litri în loc de 225 ca să reduc puțin impactul notelor de vanilie și a fumului. Am vrut să trec lent către un stil mai fructat. Rezultatele au început să apară cu recolta din 2021, pentru care am primit premiu la Mundus Vini. Mai apoi, recolta din 2022 a beneficiat și de batonaj”, a explicat Ioan Ovidiu Maxim, oenolog și administrator Crama la Salina, Turda.
„Deja am început să primim multe telefoane și comenzi”
Ediția 2022 a vinului a fost produsă într-o cantitate totală de 10.000 de litri, echivalentul a aproximativ 13.700 de sticle. Momentan, vinul se găsește pe piață la prețul de aproximativ 10 euro.
”Suntem onorați de această recunoaștere internațională importantă atât pentru noi, cât și pentru țara noastră. România este o țară binecuvântată cu soluri fertile și o climă favorabilă, ideale pentru cultivarea unor soiuri de struguri de calitate superioară, care ne permit producerea unor vinuri calitative. Îi sfătuiesc pe toți cei care vor să deguste Issa Chardonnay Barrique să ni se adreseze rapid sau să îl caute în magazine, fiindcă sigur va dispărea rapid. Deja am început să primim multe telefoane și comenzi”, a mai spus Ioan Ovidiu Maxim.
Pe lângă marele premiu, Crama La Salina a primit la Concours Mondial de Bruxelles și o medalie de aur pentru Issa Nidus Fetească Neagră 2019 și o medalie de argint pentru Issa Chardonnay 2023.
În 2025, Concours Mondial de Bruxelles – competiția de vinuri rose – va avea loc în România. Aceasta se va desfașura în perioada 28-30 martie 2025 în Constanța, Dobrogea, și este o premieră în istoria vinului din România. Concours Mondial de Bruxelles este primul mare concurs internațional de vinuri care alege ca destinație, pentru una din competițiile sale, țara noastră”, scrie în comunicatul cramei.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Blocuri înghesuite pe str. Nirajului din Cluj-Napoca, ”dintr-un trotuar în altul”. ”De ce atâta lăcomie pe constructori?”

Mai mulți clujeni care locuiesc pe strada Nirajului, din cartierul Între Lacuri, reclamă că în zonă s-au construit în ultima perioadă 6 blocuri de 5-6 etaje, dintr-un trotuar în altul, fără să se țină cont nici de distanța dintre ele.
”Sunt extrem de aproape unul de celălalt. În zonă sunt doar blocuri cu 4 etaje si case, vor fi probleme cu locurile de parcare, cu aglomeratia, cu spatiile verzi. Și-au bătut joc de zona si mai ales de oamenii care locuiesc acolo.
Parcul din apropiere e foarte mic. Cei din blocurile vechi ce vina au? Ce puteau face? Cum isi mai vand apartamentele? Puteau castiga foarte mult si daca faceau blocuri mai putine si mai mici!
Ne scot ochii ca fac si o gradinita, dar e aproape lipita de blocurile vechi si nu cred ca va avea curte! De ce atata lacomie pe constructori, de ce atata inconstiență! Rușine!”, a spus unul dintre locuitorii nemulțumiți.

Președintele Partidului SOS România, europarlamentarul Diana Șoșoacă, strânge semnături pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook. La alegerile de anul trecut, candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de judecătorii CCR, arată Mediafax.
Aceasta și-a anunțat intenția pe Facebook.
„Diana președinte 2025. Semnează pentru România. Puterea este în mâinile tale”, scrie în mesaj.
La alegerile prezidențiale de anul trecut candidatura liderului SOS a fost respinsă de CCR. Judecătorii au stabilit că Șoșoacă nu poate candida pentru funcția de președinte al României deoarece convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei. Judecătorii au mai spus că dacă Șoșoacă ar deveni președinte ar pune în pericol apartenența României la UE și NATO.
CULTURA
S-a stins din viață dansatorul popular clujean Emil Luca. Și-a dedicat peste 50 de ani folclorului românesc

Colectivul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a coregrafului și dansatorului clujean Emil Luca, cel care și-a dedicat peste 50 de ani din viață folclorului românesc.
”A avut o activitate deosebită în cadrul mai multor ansambluri folclorice, lăsând în urma sa o moștenire culturală importantă.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, arată reprezentanții Centrului.
Anul trecut, în luna martie, a fost omagiat într-un spectacol la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
Luca este cunoscut și pentru că, în 2011, a participat la ”Românii au talent” de pe ProTv unde a efectuat peste 100 de piruete împreună cu soția sa, Viorica.
EVENIMENT
Neluțu Sabău, după egalul ”U” Cluj cu Poli Iași: Sunt foarte afectat, nu îmi convine situația absolut deloc

Antrenorul echipei de fotbal ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, duminică, la finalul meciului egal cu Poli Iași de pe Cluj Arena, că jucătorii săi au pierdut două puncte mari,
”A fost un moment psihologic foarte important, am fi rezolvat calificarea în play-off care ne dădea o oarecare liniște. Din păcate, însă, se pare că nu suntem pregătiți să facem pasul ăsta încă. Ne lipsesc multe lucruri. (…) Când anumiți jucători tratează superficial o fază, nu sunt ceea ce trebuie să fie.
Noi am fost puternici când toți au jucat pentru echipă, când joci doar pentru tine, tu să ieși în evidență, nu iese nimic. Asta încerc să le spun, vreau să schimb ADN-ul acestui club. Cei care rămân trebuie să înțeleagă că doar așa funcționează și așa obții rezultate.
Când ești superficial, e foarte greu”, a spus Sabău.
Greșeli în lanț
Acesta a precizat că nu este voie ca o echipă cum este ”U” Cluj să ia două goluri după ce a condus cu 2-0.
”Sunt foarte afectat, nu îmi convine situația absolut deloc. (…) Au fost multe greșeli în lanț care au dus la acest rezultat. Păcat…”, a afirmat antrenorul clujenilor care a recunoscut că, poate, nu a fost prea inspirat la anumite schimbări, și își asumă rezultatul, dar și jucătorii trebuie să și-l asume.
Ioan Ovidiu Sabău a subliniat că obiectul tuturor trebuie ca fiecare să scoată maxim din el.