ECONOMIE
Kilometrul de Centură metropolitană de Cluj va costa mai mult decât cel de autostradă. În zece zile se depune dosarul la Mediu
Ciprian Comșulea este managerul proiectului Centurii metropolitane a Clujului. Acesta a declarat, luni, că în termen de zece zile vor fi depuse studiile de mediu, ultima etapă înainte de aprobarea Studiului de Fezabilitate de către CNAIR și Ministerul Transporturilor. În total, proiectul va depăși 800 de milioane de euro, iar per kilometru va depăși costul unei autostrăzi.
Costurile mari sunt generate de complexitatea lucrării, centura fiind situată într-o zonă urbanizată. ”Ne interesează ca toate lucrările să fie și atractive vizual”, a afirmat Ciprian Comșulea, la NapocaLive.
Studiul de Fezabilitate ar putea să fie aprobat la finalul anului, de către autoritățile centrale, mai ales după ce specialiștii Ministerului Transporturilor au efectuat deja vizite în teren pentru evaluarea proiectului.
Indicatorii tehnico-economici și închiderea elementelor de expropriere durează o lună, iar apoi se poate trece la faza de licitație.
Ciprian Comșulea a adăugat că deja există echipe dedicate pe finanțări, care încearcă să găsească eligibilități din diferite surse, astfel încât din acest punct de vedere să nu existe probleme.
El nu a putut însă să afirme categoric că Centura metropolitană va fi realizată până în 2026, la fel cum anunțau politicienii. ”După ce închidem toate elementele de analiză și calcul, peste 2 luni, va apărea un calendar oficial asumat de proiectant și beneficiar”.
În total vor fi realizați peste 90 de km de drum, alei, noduri de legătură, circuite velo.
Circulația bicicletelor va fi complet separată de cea a mașinilor, prin panouri fonoabsorbante, zone verzi și delimitatoare.
Tot pe Centură va fi activată o linie expres metropolitană, cu autobuze electrice, care să aibă stații la nodurile propuse, cu legături spre diferite zone urbanizate.
Mai multe detalii despre proiectul Centurii Metropolitane pot fi vizualizate aici:
LIVE VIDEO / Conferință pe tema modificării traseului Centurii Metropolitane
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






