Trec cu masina pe centura Valcele-Apahida, pe langa zona Tufele rosii, unde langa vechea rampa ieseam cu redactia la gratar. Erau timpuri frumoase, petreceam aproape toata ziua in redactie: mai intai pe strada Motilor, unde aveam doar o camera mare, cu mese lungi de lemn pe care erau asezate masinile de scris, primite din „ajutoare”; pe vremea aceea nu existau „editori”, ca sa scoata virgula dintre subiect si predicat, asa cum au nevoie marii jurnalisti de azi!

Eram cam saraci, cam flamanzi si ne multumeam cand ni se facea foame, la „NU”, cu paine calda, rupta cu mana, si cu cateva pahare de vin din vreun bidon adus intotdeauna, de vreunul care fusese acasa. La „Tufele rosii”, acum, este cel mai mare și mai modern centru pentru deșeuri din România pregătit pentru a fi dat în folosință. După opt ani, cea mai mare investiție din istoria județului și unul dintre cele mai grele dosare de mediu va rezolva problema depozitării deșeurilor din întregul județ pentru următorii 20 de ani. Obiectivul cu care se mandreste liberalul Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean. Mi-l amintesc, in anul aparitiei lui pe scena politica clujeana, prin 2004, alaturi de cel care castigase primaria Clujului, Emil Boc. Se facea mare caz, atunci, fiindca Alin Tise era vazut sambata de sambata in discoteci, iar figura lui de licean nu era in ton cu figurile politicii de atunci. Orasul era satul de rusinea perpetua ce o atragea asupra lui fosta administratie Funar, care il slutise si il scosese de pe harta marilor orase romanesti si europene. Chiar si asa, Clujul era racordat cu politica si presa, la mersul si pulsul societatii.

La „Ziua de Ardeal” aveam redactia pe strada Aviator Badescu, in centru, un loc frumos, o vila mica si cocheta, cu gradina, unde ani buni, de dimineata pana seara tarziu era un du-te vino; am trait acolo, cu totii, cu bune si cu rele, martori ai unei istorii care avea sa schimbe orasul definitiv. Politicieni de marca de atunci, veniti la intalniri de partid poposeau obligatoriu in redactia noastra; nu cred sa fi fost vreunul care sa nu fi trecut pe acolo, orice rang ar fi avut. De la Radu Vasile la Calin Tariceanu, si de la Valeriu Stoica la Viorel Hrebenciuc sau Miron Mitrea, Traian Basescu sau Emil Constantinescu. Dar atunci politicienii nu erau atat de aroganti, nici atat de lipsiti de educatie; nu exista parca atat de multa ura intre oameni si nu rareori intarziau cu jurnalistii seara tarziu la spritz-uri prelungi, despre care nu se vorbea a doua zi pe la televiziuni.

Liberalii erau, pe atunci, condusi de Marius Nicoara, Andrei Marga, pe atunci, rectorul UBB, Norica Nicolai si Horia Uiorean; cum noi, redactia, eram filo-liberala, se legase intre noi o punte ideatica solida si asumata; pe atunci, de la acest partid societatea marilor orase astepta „schimbarea”; ce visatori eram… Si azi suntem o tara trista, in asteptarea unei schimbari, care n-a mai venit. Luptam cu mai mult sau mai putin fair play impotriva unui PSD anchilozat, cu un Iliescu si Adrian Nastase osificati in mentalitati de clan si lupta asta nu era niciodata usoara. Emil Boc, pe atunci parlamentar PD, era extrem de activ si apreciat de presa, iar luarile lui de pozitie faceau deliciul Parlamentului si vietii publice. Putini stiu despre „contrele” intre Emil Boc, devenit premier al Romaniei, si presedintele Traian Basescu, mai ales pe teme de transilvanism si Rosia Montana, care au dus la despartirea lor. Cei mai multi, insa, cel putin din Cluj, l-au votat si, dupa cum sta situatia azi, vor continua, cu siguranta sa-l voteze ca primar de Cluj. Fiu de taran, profesor universitar, intotdeauna afabil si elegant, Emil Boc – „vecinul Boc, primarul de la bloc”, cum suna un slogan de campanie, a facut din Cluj un oras european. A avut stiinta de a aduna in jurul proiectelor mari pentru oras, toate personalitatile si fortele politice, asa incat acum orasul este altfel; o recunosc chiar si adversarii, iar Boc continua sa locuiasca cu familia, in acelasi apartament de bloc, unde a stat dintotdeauna.

*

In trecere spre Viena, unde merge pentru a-si vizita copiii, Cozmin Gusa face o halta la Cluj si, cu un pic de efort, reusim sa ne vedem. Mai multi prieteni. Ce ramane deasupra unui oras pustiu si infricosat cu oameni mascati si invaluiti de misterul sumbru al unei boli cu care trebuie sa te imprietenesti? Ramane posibilitatea de a sta si a gandi in linia melodica a unei normalitati aproape pierdute; a redescoperirii oamenilor cu care vietuiesti, indiferent daca te vezi des sau rar; Hemingway spune ca psihologul lui cel mai bun e o havana Hoyo de Monterrey double corona; psihologul nostru nu poate fi decat intalnirea cu prietenii si exercitiul normalitatii intr-o lume care se arunca in haul unei anormalitati parafata de un stat slab. E un mod de a rezista pe care l-am pastrat intact. Fiindca asa ne-a fost scris, unora dintre noi: sa rezistam agresiunilor politice. Un fel de a fi care nu are nimic cu recentul „hastag rezist”, un mod de a putea incepe o noua zi, din cate ni s-au dat, o stare cu care ne-am obisnuit. Nu e nici bine, nici rau. Trebuie sa facem fata unei cascade de prostie omeneasca ajunsa la varf. Tertium non datur.

Flaubert spune ca prostia consta in dorinta de a trage mereu concluzii; ori noi, tocmai asta avem pe scena publica. Oameni care concluzioneaza si iau hotarari pe viata noastra. „Imbecilul vrea sa ajunga cu mintea lui la solutii peremptorii si definitive. Vrea sa rezolve chestiunile o data pentru totdeauna. Dar aceasta prostie, care adesea e acceptata drept adevar de o anumita societate, devine pentru noi, in timp, extrem de instructiva. Istoria frumusetii si a ratiunii la care se limiteaza educatia noastra, sau mai curand la care altii ne-au limitat educatia, nu e decat o parte infima din activitatea umana. Poate ar trebui sa ne propunem – spune J.C. Carriere -, si cata dreptate are, o istorie generala a erorii si ignorantei.

Romania, orice s-ar spune, a involuat, atat in ce priveste politica, cat si daca ne referim la presa. La Cluj, imi amintesc, primele ziare au fost facute de scriitori, de oameni cu bogate lecturi literare, oameni care chiar daca nu scrisesera pana atunci, aveau respectul cunoasterii propriei limbi si literaturi, cel putin. Liviu Man, Alin Fumurescu, Dan Parcalab, Mihnea Maruta, scriitorii Ion Muresan si Alexandru Vlad, Florian Bichir, corespondent in Capitala, si atati altii care scriau la „NU” erau cel putin egalii celor de la Bucuresti, care scriau la „22”, „Zig-zag”, „Expres”, „Curentul”, „Opinia Studenteasca”, „Tinerama”, „Adevarul”, sau, mai tarziu „Catavencu”: Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Sorin Rosca-Stanescu, P.M. Bacanu, Cristian Tudor Popescu, Horia Alexandrescu, Bogdan Chieac, Horia Tabacu, tanarul, pe atunci, Ion M. Ionita, Bogdan Ficeac, Marius Ghilezan, Mircea Dinescu, Alina Mungiu si alti cunoscuti jurnalisti.

Poate ma insel eu, insa presa era atunci mai aproape de literatura si cultura in general, iar cei ce faceau pe atunci ziare erau mai curand in admiratia marilor scriitori decat a procurorilor si catuselor. Generatia acestor jurnalisti era, mai ales, preocupata de influenta malefica pe care o aveau in viata politica si publica a vechii Securitati, transformata peste noapte in SRI. Tema care odata cu distrugerea programatica a „presei de autor”, a multinationalelor, aparitia internetului, a influentei fundatiei Soros, penetrarea redactiilor cu agenti de influenta, informatori sau agenti acoperiti, s-a pierdut si s-a transformat in presa obedienta unor grupari nelegitime din Serviciile de informatii, si, cu binecuvantarea „democratiilor occidentale”, in goarnele DNA. Nu stiam, cand George Soros, insotit de Alin Teodorescu, seful fundatiei pe Romania, au venit la Cluj, intr-o vizita care a avut ca popas si redactia „NU”, de pe Motilor, cat rau va aduce acest om prin cei care l-au reprezentat de a lungul vremii, in tara noastra.

*

În anul 2000, trei clujeni au devenit miniştri în Cabinetul Adrian Năstase: Ioan Rus – ministru de Interne, Vasile Dâncu – ministru al Informaţiilor Publice şi Vasile Puşcaş – ministru delegat, negociator sef al României cu Uniunea Europeana, iar Cozmin Gusa devenea secretar general al PSD. Erau, cu totii, profesori universitari, cunoscuti, sustinuti de mari personalitati culturale, din lumea medicala si tehnica din Transilvania si in special de la Cluj. Expresia „Grupul de la Cluj” a aparut în vara lui 2004, când Ioan Rus a pierdut alegerile pentru postul de primar al municipiului Cluj-Napoca, cand defilarea in campania electorala s-a facut cu portretul lui Adrian Nastase in frunte. Or, pe atunci, Adrian Nastase, Ion Iliescu si „celebrii” baroni PSD din sud si Moldova erau de neacceptat pentru clujeni. Desi „grupul” a promovat ideea necesităţii de modernizare a PSD-ului şi desprinderea de anumiţi lideri, care reprezentau trecutul, actiunea lor parea fara sanse.

„Grupul de la Cluj a fost un nume dat nevoii de schimbare, renunţării la imobilism şi centralism de tip bolşevic”, spunea sociologul Vasile Dâncu, atunci. O linie importantă susţinută de clujeni a fost necesitatea descentralizării deciziei în partid. „Noi am dat aici, la Cluj, o bătălie importantă a social-democraţiei româneşti, am fost învinşi de mesajul politic venit de la Bucuresti”, spunea Ioan Rus în 2004. El sustinea un adevar valabil si acum, ca tot ce a propus intregul grup: anume, ideea că la Cluj stanga pierde alegerile din cauza imaginii negative pe care o aveau si o au baronii si nulitatile intelectuale din alte organizaţii. Emil Boc, contracandidatul său, şi-a concentrat campania în jurul subiectului corupţie, scoţând în evidenţă baronii PSD din Vrancea sau Bacău.

Grupul de la Cluj a reuşit detronarea în 2005 a lui Ion Iliescu de la şefia PSD şi alegerea lui Mircea Goană. Acelaşi Grup a avut un rol extrem de important în evoluţia lui Victor Ponta în partid, despre care acesta pare ca a uitat… Dar Ioan Rus a mai spus ceva: „Vom revendica, în numele intereselor noastre transilvane însa, urmatorul lucru: orice negociere privind Transilvania se va face la Cluj sau în alt oraş din Transilvania, nu la Bucureşti.” Acum, problema Transilvaniei e negociata, ca la piata, de oameni precum Dragnea, Simonis (de unde o mai fi aparut acest personaj straniu?!) si Ciolacu. Pe vremea cand grupul de la Cluj se afla in guvernul Romaniei sa fi avansat, ca ziarist, ideea ca oameni precum Dragnea sau Marcel Ciolacu vor putea vreodata sa ocupe sefia PSD, riscai sa rada lumea de tine. Pe atunci, oameni de acest nivel nu se calificau nici sa le care gentile ministrilor social democrati…

*

Sorin Rosca Stanescu a fost vizionarul care a imaginat pentru prima data „Editiile locale ” ale ziarului Ziua. Ziarist vechi, cu importante succese in presa de dupa 1989, „Nasu”, asa cum il stia toata lumea, a avut curaj sa ne incredinteze aproape jumatate din tara. Editia francizata de Nord-Vest, apoi de Ardeal, a ziarului avea sa fie un succes. Am trait, cu totii vremuri de neuitat. Cine mai stie azi de sedinta de redactie de la ora 9.00, cand se citeau toate ziarele (si nu erau putine!), cu cafea si tigari, printre birouri desperecheate si masini de scris, cand se hotarau subiectele, cand se sunau corespondentii de la subredactiile de Alba, Brasov, Timisoara, Arad, Deva, Satu Mare, Bistrita, Sibiu si se inventariau subiectele fiecaruia, cand se pleca „pe teren”, fiindca atunci inca securistii nu livrau dosare si subiecte gata-scrise, ca azi. Pentru o investigatie sau un reportaj faceai kilometri, cu trenul, fara reportofon, si cu aparat foto cu film, iar documentarea putea sa-ti ia chiar si doua saptamani. Eram cu totii o echipa cum rar am vazut sa fi existat: Liviu Man, Aurelian Grama, Dorel Vidican, Romana Chisu, Florin Chima (fie-i tarana usoara!), dar si altii care au lucrat mai mult sau mai putin cu noi, traiam fiecare zi de parca ar fi fost ultima.

Cate „istorii” ale colegialitatii si prieteniilor cu „bucurestenii” Adrian Patrusca, Razvan Moldoveanu, Mihai Bratiloveanu, Adina Anghelescu, Razvan Savaliuc, Bogdan Comaroni, Laszlo Kallay, Florin Toma si alti oameni minunati raman nescrise, ca si „vizitele de lucru” ale unora din ei la Cluj, „schimb de experienta” care se solda, de fiecare data cu lungi „vizite” la terase si restaurante, iar dupa inchidere, pana dimineata, in redactia de pe Strada 6 Martie… Vremuri si oameni fara pereche, fata de care am un respect si o admiratie perpetua. Uneori mergeam cu Rosca in turnee prin tara, cu „Zexe” – sotia lui -, cu sclipitorul Adrian Severin, faceam lansari de carti sau tineam conferinte: lumea ne iubea, salile erau pline, iar noi traiam o vreme a presei si a unei Romanii frumoase, fara atat de multa incrancenare, cu mai mult umanism si mai multa lumina in ochi. Era onorant pentru mine sa-mi public editorialele alaturi de ale lui SRS, Adrian Severin, Dan Pavel, Zoe Petre, Miruna Munteanu, Iosif Boda, Adrian Patrusca, Razvan Moldoveanu, etc.

*

Duminica dimineata e soare. Curat. O lumina calda, pe care o simti pe fata deschizand geamul, ca pe o ploaie de aur, dumnezeiasca; mai sunt putine zile de izolare, dar orasul, adormit pana acum, incepe sa se miste. Ii simt parca respiratia tot mai ritmata: strazile fac loc din nou zgomotului, masinile se aud infundat dincolo de cladirile care izoleaza curtea. E minunatul suflu al vietii. Morocanos si plictisit de inactivitate, „monstrul” se trezeste la viata. E un sentiment revigorant si asteptat: imi pun pentru cafea Ciaccona, din partida in Re Minor, si aprind un petit Edmundo, cu gandul ca daca mai dura inca o luna blocarea oamenilor in case, iarba ar fi crescut de zece centimetri in fata caterdralei si a statuii lui Matthias Rex. Imi dau seama ca aproape am uitat cum arata locul, am uitat cum aratau locurile acum 20-25 de ani, dar imi amintesc, in schimb oamenii, asa cum erau ei: frumosi, calzi, indatoritori, gata oricand sa stea la o cafea, sa intarzie seara la vreo terasa, sa incerce lucruri noi, relatii noi…

Imi sunt mai apropiati in gand mai tinerii cu care am lucrat la „Ziua”, cei in care mi-am pus sperante si sentimente, cu care m-am imprietenit apoi, definitiv. Din pacate nu au fost prea multi care sa fi avut si talent si intelegere a fenomenului jurnalistic; insa cei cativa care au reusit fac si acum presa, sau sunt politicieni, oameni publici. Mi-i amintesc cu placere si emotie pe Rares Bogdan, care terminand „Stiintele politice” era in aceeasi masura atras de presa si de politica, care dupa o cariera frumoasa a preluat conducerea „Ziua de Cluj”, relansand acest cotidian si continuandu-i istoria, pe Liviu Alexa, care conduce acum propriul trust de presa, Mihai Moga, care a preluat stafeta „Ziua” de la Rares Bogdan in timpurille, poate cele mai grele, si care o conduce si astazi, Silviu Manastire – investigator de elita, acum vedeta tv de prima marime. Mi se aduna in minte zeci, sute de secvente cu ei, in redactie sau aiurea, in oras, la cafenele, sau peste tot unde ne imparteam putinul timp liber. Imi amintesc devenirea fiecaruia dintre ei, tineri cu mult talent si daruire; caci este stiut ca fara daruire si fara disponibilitatea si dorinta de a-ti consuma 99 la suta din viata pe „rugul” aprins al profesiei, in fiecare zi, nu esti ziarist.

*

Am iesit in oras, sub ploaia de lumina fierbinte a soarelui; iarba crescuse mult printre pietrele de pavaj, asa cum ma asteptam. Am stat o vreme in fata statuii lui Corvin si parea ca din capatul celalalt al pietei, dinspre intrarea in strada Iuliu Maniu, unde pe vremuri aveam redactia, se aude ecoul unei melodii cunoscute: „Wellcome back my friends to the show that never ends!”…

Octavian Hoandră