Connect with us

ACTUALITATE

Jurnalul lui Tavi (11)/ Grupul de la Cluj a avut o altă misiune față de cum a fost perceput

Publicat


Trec cu masina pe centura Valcele-Apahida, pe langa zona Tufele rosii, unde langa vechea rampa ieseam cu redactia la gratar. Erau timpuri frumoase, petreceam aproape toata ziua in redactie: mai intai pe strada Motilor, unde aveam doar o camera mare, cu mese lungi de lemn pe care erau asezate masinile de scris, primite din „ajutoare”; pe vremea aceea nu existau „editori”, ca sa scoata virgula dintre subiect si predicat, asa cum au nevoie marii jurnalisti de azi!

Eram cam saraci, cam flamanzi si ne multumeam cand ni se facea foame, la „NU”, cu paine calda, rupta cu mana, si cu cateva pahare de vin din vreun bidon adus intotdeauna, de vreunul care fusese acasa. La „Tufele rosii”, acum, este cel mai mare și mai modern centru pentru deșeuri din România pregătit pentru a fi dat în folosință. După opt ani, cea mai mare investiție din istoria județului și unul dintre cele mai grele dosare de mediu va rezolva problema depozitării deșeurilor din întregul județ pentru următorii 20 de ani. Obiectivul cu care se mandreste liberalul Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean. Mi-l amintesc, in anul aparitiei lui pe scena politica clujeana, prin 2004, alaturi de cel care castigase primaria Clujului, Emil Boc. Se facea mare caz, atunci, fiindca Alin Tise era vazut sambata de sambata in discoteci, iar figura lui de licean nu era in ton cu figurile politicii de atunci. Orasul era satul de rusinea perpetua ce o atragea asupra lui fosta administratie Funar, care il slutise si il scosese de pe harta marilor orase romanesti si europene. Chiar si asa, Clujul era racordat cu politica si presa, la mersul si pulsul societatii.

La „Ziua de Ardeal” aveam redactia pe strada Aviator Badescu, in centru, un loc frumos, o vila mica si cocheta, cu gradina, unde ani buni, de dimineata pana seara tarziu era un du-te vino; am trait acolo, cu totii, cu bune si cu rele, martori ai unei istorii care avea sa schimbe orasul definitiv. Politicieni de marca de atunci, veniti la intalniri de partid poposeau obligatoriu in redactia noastra; nu cred sa fi fost vreunul care sa nu fi trecut pe acolo, orice rang ar fi avut. De la Radu Vasile la Calin Tariceanu, si de la Valeriu Stoica la Viorel Hrebenciuc sau Miron Mitrea, Traian Basescu sau Emil Constantinescu. Dar atunci politicienii nu erau atat de aroganti, nici atat de lipsiti de educatie; nu exista parca atat de multa ura intre oameni si nu rareori intarziau cu jurnalistii seara tarziu la spritz-uri prelungi, despre care nu se vorbea a doua zi pe la televiziuni.

Liberalii erau, pe atunci, condusi de Marius Nicoara, Andrei Marga, pe atunci, rectorul UBB, Norica Nicolai si Horia Uiorean; cum noi, redactia, eram filo-liberala, se legase intre noi o punte ideatica solida si asumata; pe atunci, de la acest partid societatea marilor orase astepta „schimbarea”; ce visatori eram… Si azi suntem o tara trista, in asteptarea unei schimbari, care n-a mai venit. Luptam cu mai mult sau mai putin fair play impotriva unui PSD anchilozat, cu un Iliescu si Adrian Nastase osificati in mentalitati de clan si lupta asta nu era niciodata usoara. Emil Boc, pe atunci parlamentar PD, era extrem de activ si apreciat de presa, iar luarile lui de pozitie faceau deliciul Parlamentului si vietii publice. Putini stiu despre „contrele” intre Emil Boc, devenit premier al Romaniei, si presedintele Traian Basescu, mai ales pe teme de transilvanism si Rosia Montana, care au dus la despartirea lor. Cei mai multi, insa, cel putin din Cluj, l-au votat si, dupa cum sta situatia azi, vor continua, cu siguranta sa-l voteze ca primar de Cluj. Fiu de taran, profesor universitar, intotdeauna afabil si elegant, Emil Boc – „vecinul Boc, primarul de la bloc”, cum suna un slogan de campanie, a facut din Cluj un oras european. A avut stiinta de a aduna in jurul proiectelor mari pentru oras, toate personalitatile si fortele politice, asa incat acum orasul este altfel; o recunosc chiar si adversarii, iar Boc continua sa locuiasca cu familia, in acelasi apartament de bloc, unde a stat dintotdeauna.

*

In trecere spre Viena, unde merge pentru a-si vizita copiii, Cozmin Gusa face o halta la Cluj si, cu un pic de efort, reusim sa ne vedem. Mai multi prieteni. Ce ramane deasupra unui oras pustiu si infricosat cu oameni mascati si invaluiti de misterul sumbru al unei boli cu care trebuie sa te imprietenesti? Ramane posibilitatea de a sta si a gandi in linia melodica a unei normalitati aproape pierdute; a redescoperirii oamenilor cu care vietuiesti, indiferent daca te vezi des sau rar; Hemingway spune ca psihologul lui cel mai bun e o havana Hoyo de Monterrey double corona; psihologul nostru nu poate fi decat intalnirea cu prietenii si exercitiul normalitatii intr-o lume care se arunca in haul unei anormalitati parafata de un stat slab. E un mod de a rezista pe care l-am pastrat intact. Fiindca asa ne-a fost scris, unora dintre noi: sa rezistam agresiunilor politice. Un fel de a fi care nu are nimic cu recentul „hastag rezist”, un mod de a putea incepe o noua zi, din cate ni s-au dat, o stare cu care ne-am obisnuit. Nu e nici bine, nici rau. Trebuie sa facem fata unei cascade de prostie omeneasca ajunsa la varf. Tertium non datur.

Flaubert spune ca prostia consta in dorinta de a trage mereu concluzii; ori noi, tocmai asta avem pe scena publica. Oameni care concluzioneaza si iau hotarari pe viata noastra. „Imbecilul vrea sa ajunga cu mintea lui la solutii peremptorii si definitive. Vrea sa rezolve chestiunile o data pentru totdeauna. Dar aceasta prostie, care adesea e acceptata drept adevar de o anumita societate, devine pentru noi, in timp, extrem de instructiva. Istoria frumusetii si a ratiunii la care se limiteaza educatia noastra, sau mai curand la care altii ne-au limitat educatia, nu e decat o parte infima din activitatea umana. Poate ar trebui sa ne propunem – spune J.C. Carriere -, si cata dreptate are, o istorie generala a erorii si ignorantei.

Romania, orice s-ar spune, a involuat, atat in ce priveste politica, cat si daca ne referim la presa. La Cluj, imi amintesc, primele ziare au fost facute de scriitori, de oameni cu bogate lecturi literare, oameni care chiar daca nu scrisesera pana atunci, aveau respectul cunoasterii propriei limbi si literaturi, cel putin. Liviu Man, Alin Fumurescu, Dan Parcalab, Mihnea Maruta, scriitorii Ion Muresan si Alexandru Vlad, Florian Bichir, corespondent in Capitala, si atati altii care scriau la „NU” erau cel putin egalii celor de la Bucuresti, care scriau la „22”, „Zig-zag”, „Expres”, „Curentul”, „Opinia Studenteasca”, „Tinerama”, „Adevarul”, sau, mai tarziu „Catavencu”: Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Sorin Rosca-Stanescu, P.M. Bacanu, Cristian Tudor Popescu, Horia Alexandrescu, Bogdan Chieac, Horia Tabacu, tanarul, pe atunci, Ion M. Ionita, Bogdan Ficeac, Marius Ghilezan, Mircea Dinescu, Alina Mungiu si alti cunoscuti jurnalisti.

Poate ma insel eu, insa presa era atunci mai aproape de literatura si cultura in general, iar cei ce faceau pe atunci ziare erau mai curand in admiratia marilor scriitori decat a procurorilor si catuselor. Generatia acestor jurnalisti era, mai ales, preocupata de influenta malefica pe care o aveau in viata politica si publica a vechii Securitati, transformata peste noapte in SRI. Tema care odata cu distrugerea programatica a „presei de autor”, a multinationalelor, aparitia internetului, a influentei fundatiei Soros, penetrarea redactiilor cu agenti de influenta, informatori sau agenti acoperiti, s-a pierdut si s-a transformat in presa obedienta unor grupari nelegitime din Serviciile de informatii, si, cu binecuvantarea „democratiilor occidentale”, in goarnele DNA. Nu stiam, cand George Soros, insotit de Alin Teodorescu, seful fundatiei pe Romania, au venit la Cluj, intr-o vizita care a avut ca popas si redactia „NU”, de pe Motilor, cat rau va aduce acest om prin cei care l-au reprezentat de a lungul vremii, in tara noastra.

*

În anul 2000, trei clujeni au devenit miniştri în Cabinetul Adrian Năstase: Ioan Rus – ministru de Interne, Vasile Dâncu – ministru al Informaţiilor Publice şi Vasile Puşcaş – ministru delegat, negociator sef al României cu Uniunea Europeana, iar Cozmin Gusa devenea secretar general al PSD. Erau, cu totii, profesori universitari, cunoscuti, sustinuti de mari personalitati culturale, din lumea medicala si tehnica din Transilvania si in special de la Cluj. Expresia „Grupul de la Cluj” a aparut în vara lui 2004, când Ioan Rus a pierdut alegerile pentru postul de primar al municipiului Cluj-Napoca, cand defilarea in campania electorala s-a facut cu portretul lui Adrian Nastase in frunte. Or, pe atunci, Adrian Nastase, Ion Iliescu si „celebrii” baroni PSD din sud si Moldova erau de neacceptat pentru clujeni. Desi „grupul” a promovat ideea necesităţii de modernizare a PSD-ului şi desprinderea de anumiţi lideri, care reprezentau trecutul, actiunea lor parea fara sanse.

„Grupul de la Cluj a fost un nume dat nevoii de schimbare, renunţării la imobilism şi centralism de tip bolşevic”, spunea sociologul Vasile Dâncu, atunci. O linie importantă susţinută de clujeni a fost necesitatea descentralizării deciziei în partid. „Noi am dat aici, la Cluj, o bătălie importantă a social-democraţiei româneşti, am fost învinşi de mesajul politic venit de la Bucuresti”, spunea Ioan Rus în 2004. El sustinea un adevar valabil si acum, ca tot ce a propus intregul grup: anume, ideea că la Cluj stanga pierde alegerile din cauza imaginii negative pe care o aveau si o au baronii si nulitatile intelectuale din alte organizaţii. Emil Boc, contracandidatul său, şi-a concentrat campania în jurul subiectului corupţie, scoţând în evidenţă baronii PSD din Vrancea sau Bacău.

Grupul de la Cluj a reuşit detronarea în 2005 a lui Ion Iliescu de la şefia PSD şi alegerea lui Mircea Goană. Acelaşi Grup a avut un rol extrem de important în evoluţia lui Victor Ponta în partid, despre care acesta pare ca a uitat… Dar Ioan Rus a mai spus ceva: „Vom revendica, în numele intereselor noastre transilvane însa, urmatorul lucru: orice negociere privind Transilvania se va face la Cluj sau în alt oraş din Transilvania, nu la Bucureşti.” Acum, problema Transilvaniei e negociata, ca la piata, de oameni precum Dragnea, Simonis (de unde o mai fi aparut acest personaj straniu?!) si Ciolacu. Pe vremea cand grupul de la Cluj se afla in guvernul Romaniei sa fi avansat, ca ziarist, ideea ca oameni precum Dragnea sau Marcel Ciolacu vor putea vreodata sa ocupe sefia PSD, riscai sa rada lumea de tine. Pe atunci, oameni de acest nivel nu se calificau nici sa le care gentile ministrilor social democrati…

*

Sorin Rosca Stanescu a fost vizionarul care a imaginat pentru prima data „Editiile locale ” ale ziarului Ziua. Ziarist vechi, cu importante succese in presa de dupa 1989, „Nasu”, asa cum il stia toata lumea, a avut curaj sa ne incredinteze aproape jumatate din tara. Editia francizata de Nord-Vest, apoi de Ardeal, a ziarului avea sa fie un succes. Am trait, cu totii vremuri de neuitat. Cine mai stie azi de sedinta de redactie de la ora 9.00, cand se citeau toate ziarele (si nu erau putine!), cu cafea si tigari, printre birouri desperecheate si masini de scris, cand se hotarau subiectele, cand se sunau corespondentii de la subredactiile de Alba, Brasov, Timisoara, Arad, Deva, Satu Mare, Bistrita, Sibiu si se inventariau subiectele fiecaruia, cand se pleca „pe teren”, fiindca atunci inca securistii nu livrau dosare si subiecte gata-scrise, ca azi. Pentru o investigatie sau un reportaj faceai kilometri, cu trenul, fara reportofon, si cu aparat foto cu film, iar documentarea putea sa-ti ia chiar si doua saptamani. Eram cu totii o echipa cum rar am vazut sa fi existat: Liviu Man, Aurelian Grama, Dorel Vidican, Romana Chisu, Florin Chima (fie-i tarana usoara!), dar si altii care au lucrat mai mult sau mai putin cu noi, traiam fiecare zi de parca ar fi fost ultima.

Cate „istorii” ale colegialitatii si prieteniilor cu „bucurestenii” Adrian Patrusca, Razvan Moldoveanu, Mihai Bratiloveanu, Adina Anghelescu, Razvan Savaliuc, Bogdan Comaroni, Laszlo Kallay, Florin Toma si alti oameni minunati raman nescrise, ca si „vizitele de lucru” ale unora din ei la Cluj, „schimb de experienta” care se solda, de fiecare data cu lungi „vizite” la terase si restaurante, iar dupa inchidere, pana dimineata, in redactia de pe Strada 6 Martie… Vremuri si oameni fara pereche, fata de care am un respect si o admiratie perpetua. Uneori mergeam cu Rosca in turnee prin tara, cu „Zexe” – sotia lui -, cu sclipitorul Adrian Severin, faceam lansari de carti sau tineam conferinte: lumea ne iubea, salile erau pline, iar noi traiam o vreme a presei si a unei Romanii frumoase, fara atat de multa incrancenare, cu mai mult umanism si mai multa lumina in ochi. Era onorant pentru mine sa-mi public editorialele alaturi de ale lui SRS, Adrian Severin, Dan Pavel, Zoe Petre, Miruna Munteanu, Iosif Boda, Adrian Patrusca, Razvan Moldoveanu, etc.

*

Duminica dimineata e soare. Curat. O lumina calda, pe care o simti pe fata deschizand geamul, ca pe o ploaie de aur, dumnezeiasca; mai sunt putine zile de izolare, dar orasul, adormit pana acum, incepe sa se miste. Ii simt parca respiratia tot mai ritmata: strazile fac loc din nou zgomotului, masinile se aud infundat dincolo de cladirile care izoleaza curtea. E minunatul suflu al vietii. Morocanos si plictisit de inactivitate, „monstrul” se trezeste la viata. E un sentiment revigorant si asteptat: imi pun pentru cafea Ciaccona, din partida in Re Minor, si aprind un petit Edmundo, cu gandul ca daca mai dura inca o luna blocarea oamenilor in case, iarba ar fi crescut de zece centimetri in fata caterdralei si a statuii lui Matthias Rex. Imi dau seama ca aproape am uitat cum arata locul, am uitat cum aratau locurile acum 20-25 de ani, dar imi amintesc, in schimb oamenii, asa cum erau ei: frumosi, calzi, indatoritori, gata oricand sa stea la o cafea, sa intarzie seara la vreo terasa, sa incerce lucruri noi, relatii noi…

Imi sunt mai apropiati in gand mai tinerii cu care am lucrat la „Ziua”, cei in care mi-am pus sperante si sentimente, cu care m-am imprietenit apoi, definitiv. Din pacate nu au fost prea multi care sa fi avut si talent si intelegere a fenomenului jurnalistic; insa cei cativa care au reusit fac si acum presa, sau sunt politicieni, oameni publici. Mi-i amintesc cu placere si emotie pe Rares Bogdan, care terminand „Stiintele politice” era in aceeasi masura atras de presa si de politica, care dupa o cariera frumoasa a preluat conducerea „Ziua de Cluj”, relansand acest cotidian si continuandu-i istoria, pe Liviu Alexa, care conduce acum propriul trust de presa, Mihai Moga, care a preluat stafeta „Ziua” de la Rares Bogdan in timpurille, poate cele mai grele, si care o conduce si astazi, Silviu Manastire – investigator de elita, acum vedeta tv de prima marime. Mi se aduna in minte zeci, sute de secvente cu ei, in redactie sau aiurea, in oras, la cafenele, sau peste tot unde ne imparteam putinul timp liber. Imi amintesc devenirea fiecaruia dintre ei, tineri cu mult talent si daruire; caci este stiut ca fara daruire si fara disponibilitatea si dorinta de a-ti consuma 99 la suta din viata pe „rugul” aprins al profesiei, in fiecare zi, nu esti ziarist.

*

Am iesit in oras, sub ploaia de lumina fierbinte a soarelui; iarba crescuse mult printre pietrele de pavaj, asa cum ma asteptam. Am stat o vreme in fata statuii lui Corvin si parea ca din capatul celalalt al pietei, dinspre intrarea in strada Iuliu Maniu, unde pe vremuri aveam redactia, se aude ecoul unei melodii cunoscute: „Wellcome back my friends to the show that never ends!”…

Octavian Hoandră



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Cum (n)-a fost votat Nicolae Ciucă la Cluj, în “fieful” PNL

Publicat

De

Nicolae Ciucă

Candidatul PNL la Președinția României, Nicolae Ciucă, a obținut, în județul Cluj, doar puțin peste 10% din voturi în primuk tur al alegerilor, cel mai slab rezultat al unui candidat de dreapta din ultimii 20 de ani.

La Cluj-Napoca, în orașul unuia dintre marii lideri ai PNL, Emil Boc, Nicolae Ciucă nu a obținut nici măcar 8% din voturi, fiind întrecut și de candidatul UDMR Kelemen Hunor.

Cum (n)-a fost votat Nicolae Ciucă la Cluj, în “fieful” PNL

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a obținut cel mai bun scor în comuna Recea Cristur, unde a fost votat de 61,78% dintre alegători.

Localitățile clujene unde Nicolae Ciucă a fost primul în opțiunile alegătorilor și procentele obținute sunt următoarele:

  • Ciucea – 30,11%
  • Mărgău – 22,55%
  • Mărișel – 33,61%
  • Sânpaul – 21,74%
  • Așchileu – 34,38%
  • Panticeu – 42,78%
  • Bobâlna – 27,18%
  • Vad – 35,56%
  • Câțcău – 44,36%
  • Chiuiești – 24,78%
  • Cornești – 29%
  • Borșa – 34,02%
  • Tureni – 17,52%
  • Săndulești – 24,91%
  • Căianu – 26,51%
  • Pălatca – 40,48%
  • Țaga – 22,03%
  • Cătina – 22,15%
  • Sânmărtin – 49,14%.

La alegerile locale din iunie 2024, PNL a câștigat în județul Cluj un numă de 51 de primării de municipii, orașe și comune.

Citește mai departe

EVENIMENT

Candidații Călin Georgescu și George Simion – naționaliști, extremiști, suveraniști, votați la Cluj în comune cu primari UDMR 

Publicat

De

Georgescu

Cei doi candidați la prezidențiale, considerați naționaliști, extremiști și suveraniști, cu accente legionare, Călin Georgescu și George Simion, au obținut voturi, și nu puține, inclusiv în comunele din județul Cluj cu primari UDMR și, unele, cu populație majoritar maghiară.

Astfel, în comuna Sic, unde candidatul UDMR, Kelemen Hunor, a obținut 580 de voturi (88,01%), candidatul independent Călin Georgescu s-a clasat pe locul secund și a primit 24 de voturi (3,64%, iar liderul AUR, George Simion, 9 voturi (1,37%), clasându-se pe locul 5.

În comuna Buza, George Simion ocupă locul 3, cu 55 de voturi (14,78%), în fața lui Georgescu, care a primit 42 de voturi (11,29%).

De asemenea, în comuna Moldovenești, independentul Călin Georgescu s-a clasat pe locul secund, după Kelemen Hunor, cu 243 de voturi (19,1%) , urmat de George Simion, cu 152 de voturi (11,95%).

Candidații Călin Georgescu și George Simion – naționaliști, extremiști, suveraniști, votați la Cluj în comune cu primari UDMR

În Izvorul Crișului, candidatul AUR, George Simion, s-a clasat pe locul 2, după Kelemen Hunor, cu 45 de voturi (6,48%), în timp ce candidatul independent Călin Georgescu ocupă locul 4 cu 40 de voturi (5,76%).

În altă comună, Săvădisla, Călin Georgescu ocupă tot locul secund după candidatul UDMR, primind 319 voturi (14,89%), în timp ce George Simion s-a clasat pe locul 5, cu 153 de voturi (7,14%).

În Suatu, George Simion s-a clasat pe locul 2 după candidatul UDMR, cu 96 de voturi (14,68%), podiumul fiind completat de Călin Georgescu, cu 72 de voturi (11,01%).

În comuna Baciu, Călin Georgescu a ocupat locul 3, cu 915 voturi (15,35%), urmat pe 4 de George Simion, cu 535 de voturi ( 8,98%).

În fine, în comuna Sâncraiu, George Simion a înregistrat 62 de voturi (6,29%) și s-a clasat pe locul 2 după Kelemen Hunor, iar Georgescu 19 voturi (1,93%).

La alegerile locale din iunie 2024, UDMR a câștigat în județul Cluj 7 primării de comune: Baciu, Buza, Moldovenești, Săvădisla, Suatu, Sâncraiu și Izvoru Crișului, iar la Sic este primar independent susținut de UDMR.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Diana Șoșoacă, ”votată” la Cluj deși nu figura pe buletinul de vot. Mii de voturi nule înregistrate

Publicat

Diana

Președintele Partidului S.O.S România, Diana Iovanovici Șoșoacă, a fost ”votată” la Cluj deși nu figura pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale.

Astfel, duminică, după închiderea urnelor, la multe secții de votare cei care au numărat voturile au avut surpriza să constate că pe buletine de vot a apărut un chenar desenat cu pixul în interiorul căruia era trecut numele Dianei Șoșoacă și numele partidului și ștampila ”votat”.

De asemenea, cei 14 candidați aflați pe buletinul tipărit erau tăiați, voturile acestea fiind anulate.

Alți clujeni nemulțumiți au pus ștampila pe mai mulți candidați, astfel că și aceste voturi au fost considerate nule.

CCR a decis interzicerea candidaturii la Președinția României a Dianei Șoșoacă, astfel încât aceasta nu a figurat pe buletinele de vot.

Diana

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat de 48 de ani din Poieni, Cluj, AMENDAT pentru ruperea unor afișe electorale

Publicat

politie 4 bun

Un bărbat de 48 de ani din Poieni, jud. Cluj, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru ruperea unor afișe electorale.

„Potrivit celei mai recente centralizări a incidentelor electorale, de la debutul procesului de votare au fost înregistrate 11 sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni legate de alegeri. Dintre acestea, 3 sesizări nu s-au confirmat, iar alte 3 sunt în curs de verificare.

Bărbat de 48 de ani din Poieni, Cluj, AMENDAT pentru ruperea unor afișe electorale

Până în prezent, a fost înregistrat un dosar penal și au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale: un avertisment și 3 amenzi, însumând peste 5.000 de lei.

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați în legătură cu distrugerea unor afișe electorale din apropierea secției de votare nr. 589 din localitatea Poieni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 48 de ani, din comuna menționată mai sus, ar fi distrus prin rupere aproximativ 13 afișe electorale tipărite, amplasate pe panoul din proximitatea secției de votare.

Afișele respective aparțineau mai multor formațiuni politice și candidați înscriși pentru Alegerile Parlamentare din 1 decembrie 2024.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și desfășurarea activităților electorale”, a transmis IPJ Cluj.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax