Connect with us

EVENIMENT

Jazz in the Park revine! Varianta de toamnă se va desfășura în perioada 18-20 septembrie, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca

Publicat


Organizatorii festivalului „Jazz in the Park” au anunțat lansarea unei ediții de toamnă care va aduce din nou muzica jazz în inima orașului Cluj-Napoca. Astfel, evenimentul cultural va avea loc în perioada 18-20 septembrie, în Parcul Etnografic și îi va avea cap de afiș pe Teodora Brody Enache, Damian Drăghici Etnic Jazz Bandși JazzyBIT. Acesta se va desfășura respectând măsurile impuse de autorități pentru combaterea infectării cu noul coronavirus.

De asemenea, vor concerta Julian M, Muntet, Diana Săveanu, Rubie Trio, As We Exhale, Edina & Friends, precum și VRTW Artists –Karak, Iorga, Moss Farai & Alin Bittel.

Pe lângă concerte, cei prezenți vor avea parte de târguri de viniluri și obiecte vintage, o zonă Drum Camp și una de expoziții.

Parcul Central, locația tradițională a festivalului Jazz in the Park, sursa foto: Facebook Jazz in the Park

Ce spun organizatorii despre noua variantă a evenimentului

„În tot acest context negativ creat de pandemie, am găsit și această perspectivă pozitivă de a încerca un proiect mic, cu acces pe bilete, într-un spațiu care are un potențial fantastic și care se potrivește bine cu muzica jazz și cu publicul nostru.

Vrem să vedem dinamica acestui eveniment, cât de complicat e să-l facem și, abia după ce încercăm odată, vom avea suficiente informații pentru a-l scala și a-l planifica la un nivel optim. Noi chiar sperăm să păstrăm acest eveniment în paralel cu Jazz in the Park-ul cu care am obișnuit lumea și suntem convinși că cele două se vor completa frumos”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului.

Costul biletelor

Biletele se pot cumpăra prin intermediul platformei https://www.entertix.ro/

  • bilet individual: 40 lei/zi;
  • abonament individual: 100 lei/3 zile;
  • bilet dublu: 70 lei zi;
  • abonament dublu: 180 lei/3 zile;

Copiii sub 7 ani au acces gratuit în festival, dar trebuie să fie însoțiți de unul sau doi adulți posesori ai unui bilet individual sau combo valabil pentru ziua respectivă. Accesul copiilor peste 7 ani este permis în baza unui bilet valabil și doar dacă sunt însoțiți de un adult.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate