EVENIMENT
Jandarmeria Cluj: Măsuri de ORDINE și siguranță publică impuse în acest weekend cu ocazia manifestărilor sportive din Cluj

Sâmbătă, 10 februarie 2024, începând cu ora 18.00 la Sala sporturilor ”Horia Demian” din municipiul Cluj-Napoca, va avea loc meciul de baschet masculin între echipele Universitatea B.T. Cluj și C.S.U. Sibiu, din Liga Națională de Baschet Masculin, iar de la ora 21.15, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj-Napoca, va avea loc partida de fotbal dintre echipele CFR 1907 Cluj și Rapid București, din cadrul Superligii de fotbal 2023-2024.
„Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestor evenimente sportive, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj Napoca în cooperare cu celelalte instituții cu responsabilități în domeniu, va lua măsuri de prevenire și descurajare a potențialelor incidente, pentru deplasarea în condiții de siguranță a suporterilor la/de la arenele sportive, precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul Municipiului Cluj – Napoca.
Jandarmeria Cluj: Măsuri de ORDINE și siguranță publică impuse în acest weekend cu ocazia manifestărilor sportive din Cluj
În acest sens, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru supraveghere și monitorizare, descurajarea și prevenirea unor incidente sau acte de tulburare a ordinii publice, premergător, pe timpul și ulterior desfășurării evenimentelor sportive.
Aceste măsuri vizează locurile de adunare ale suporterilor, însoțirea și protecția lor pe timpul deplasării la/de la arenele sportive, supravegherea și temporizarea accesului la evenimente, monitorizarea afluirii și defluirii participanților, precum și amplasarea unor rezerve de intervenție care să gestioneze eventuale incidente apărute pe timpul derulării acestor evenimente.
Accesul în arenele sportive se realizează începând cu ora 16.00 pentru meciul de baschet, respectiv 19.15 pentru partida de fotbal, sens în care recomandăm suporterilor să-și ia măsuri pentru a ajunge din timp la porțile de acces, având în vedere restricțiile de circulație provizorii impuse în zonă și posibilitatea producerii unor aglomerări de persoane.
„Spectatorilor le este interzis să introducă în locurile de desfășurare a evenimentelor sportive, băuturi alcoolice și materiale pirotehnice”
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, asigurarea măsurilor de ordine în incinta arenei sportive, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea persoanelor în arene se realizează de către agenți ai societăților de pază și protecție contractate de către cluburi.
Pentru efectuarea accesului spectatorilor în arenele sportive, agenții de ordine și siguranță ai societății specializate de pază și protecție vor efectua, în dreptul punctelor de acces, controlul corporal preventiv și al bagajelor cu scopul de a identifica și reține potențiale obiecte și materiale interzise, spectatorilor le este interzis să introducă în locurile de desfășurare a evenimentelor sportive, băuturi alcoolice, materiale pirotehnicepe care spectatorii încearcă să le introducă.
Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorilor le este interzis să introducă în locurile de desfășurare a evenimentelor sportive, băuturi alcoolice, materiale pirotehnice, ori alte obiecte care prin natura lor pot pune în pericol securitatea participanților.
Este interzisă introducerea sau afișarea de bannere, inscripții sau alte mijloace de publicitate vizuală care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
Spectatorii nu au voie să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în incinta stadionului, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.
„Se vor aplica restricții de circulație”
Rugăm spectatorii să ocupe și să respecte locurile înscrise pe documentele de acces, fiind interzisă deplasarea și migrația acestora dintr-un sector de tribună în altul. În același timp, acestora le este interzis să staționeze pe scările care delimitează sectoarele din arene, acestea necesitând a rămâne libere pentru a fi folosite in situații de urgență.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor sportive, Jandarmeria adresează spectatorilor și alte recomandări:
– să manifeste răbdare pe timpul verificărilor documentelor de acces, efectuării controlului corporal preventiv și al bagajelor în dreptul punctelor de acces, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din incinta arenei sportive;
– să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă;
– părinții să supravegheze cu atenție sporită copiii;
– să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, să dea dovadă de fair-play și să se delimiteze de orice formă de agresivitate verbală sau fizică, ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.
„Este interzisă desfacerea și comercializarea băuturilor alcoolice în zona apropiată a stadionului”
În cadrul măsurilor de ordine și siguranță publică specifice desfășurării acestor evenimente sportive, în special pentru partida de fotbal, în ziua de sâmbătă, 10 februarie 2024, în intervalul orar 19:00 – 24:00, se pot aplica restricții de circulație (cu excepția mijloacelor de transport în comun), în zona stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj – Napoca, pe următoarele străzi:
– strada Romulus Vuia de la intersecția „ 7 străzi” până la intersecția cu str. Buhuși;
– strada Gruia de la intersecția „ 7 străzi” până la intersecția cu str. 11 Octombrie;
– strada 11 Octombrie.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. c) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, vă informăm că în ziua de sâmbătă, 10 februarie 2024, în intervalul orar 19:00 – 23:00, este interzisă desfacerea și comercializarea băuturilor alcoolice în zona apropiată a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj – Napoca.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate cu
ocazia desfășurării acestor evenimente sportive”, a comunicat Jamdarmeria Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Pensionarii din România ar putea primi cu întârziere pensiile distribuite de Poșta Română pe luna mai din cauza minivacanței.
1 mai va fi zi liberă, 2 mai va fi vineri și se va realiza o punte cu weekendul, astfel că Poșta va mai lucra abia luni, scrie Alba24.
Întârzie PENSIILE distribuite de Poșta Română în mai, din cauza minivacanței
Astfel, în acest an, prima zi lucrătoare a lunii mai este 5 mai, iar Poșta Română va începe distribuirea pensiilor abia din 6 mai, potrivit CNPP.
În mod obișnuit, pensiile sunt virate și distribuite în perioada 1-15 a fiecărei luni, însă în luna mai, întreg procesul va începe cu întârziere.
Aceasta nu înseamnă că pensionarii nu își vor primi banii, ci doar că vor trebui să aibă puțină răbdare în plus.
Un alt aspect important este că în luna mai nu se acordă sprijinul financiar de 400 de lei, care a fost virat în luna aprilie.
„Niciun pensionar nu va primi bani în plus în luna mai”
Potrivit autorităților, acest sprijin va mai fi acordat o singură dată în acest an, în luna decembrie 2025.
Deși mulți seniori așteaptă cu speranță „mica recalculare” care ar trebui să aducă o creștere medie de aproximativ 500 de lei, niciun pensionar nu va primi bani în plus în luna mai.
Casele de Pensii nu dispun încă de softul informatic necesar pentru recalculare, iar procedurile sunt în curs de dezvoltare.
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a explicat că „pentru fiecare categorie de recalculare se dezvoltă un modul informatic nou. Din cauza numărului mare de cereri și a timpului limitat, finalizarea acestora nu este posibilă momentan.”

Tarabele unde se vând legume și fructe din Piața Mărăști se închid miercuri, 23 aprilie.
Magazinele de carne și lactate din piață vor fi în continuare deschise.
Se închid tarabele de legume și fructe din Piața Mărăști
Tarabele de legume și fructe vor fi închise pentru două zile, respectiv miercuri, 23 aprilie și joi, 24 aprilie. Măsura a fost luată pentru că vor avea loc lucrări de modernizare și igienizare.
De vineri, 25 aprilie, vânzările la tarabe se vor relua.
EVENIMENT
Vine VARA. Crește numărul zborurilor pe ruta Cluj-Istanbul. Câte curse vor fi săptămânal de pe Aeroportul Avram Iancu

Începând cu luna mai, numărul zborurilor Cluj-Istanbul și retur crește.
Asta și datorită faptului că sunt două companii aeriene turcești care vor opera zboruri spre această destinație de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Crește numărul zborurilor pe ruta Cluj-Istanbul
Compania aeriană Turkish Airlines a anunțat creșterea frecvenței zborurilor directe spre Istanbul, începând cu 5 mai 2025. Astfel, numărul zborurilor va crește de la 7 la 9 pe săptămână, prin introducerea a două curse suplimentare, operate luni și sâmbătă.
Suplimentarea frecvenței zborurilor răspunde cererii tot mai mari din partea pasagerilor care aleg Istanbulul atât ca destinație finală, cât și ca hub de conexiune către destinații intercontinentale din Europa, Asia, Africa și America de Nord, arată reprezentanții Aeroportului Cluj Napoca.
O nouă rută din 20 mai
De asemenea, începând cu 20 mai 2025, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj va operara zborurilor directe spre Istanbul cu operatorul low-cost Pegasus Airlines. Vor fi 3 zboruri pe săptămână, pe Aeroportul Internațional Sabiha Gökçen, al doilea ca mărime din Istanbul. Cursele vor fi marți, joi și sâmbătă.
Totodată, compania operează deja și până în octombrie, şi zboruri charter spre Antalya de pe aeroportul clujean.
ADMINISTRAȚIE
CTP Cluj: Se MODIFICĂ tarifele la transportul metropolitan pentru comunele Baciu și Săvădisla

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunţă că, în urma Hotărârilor Consiliilor Locale ale Comunelor Baciu și Săvădisla, se modifică tarifele pentru transportul public de călători ȋntre Cluj-Napoca și comunele de mai sus, ȋncepând cu data de 23.04.2025.
„Abonamentele și biletele se pot achiziţiona de la Centrele de vanzare și Chioșcurile CTP, de la Automatele din staţii, de la POS-urile din mijloacele de transport, prin SMS, prin aplicaţia 24Pay, și de la conducătorii auto (doar bilete).
CTP Cluj: Se MODIFICĂ tarifele la transportul metropolitan pentru comunele Baciu și Săvădisla
Transportul public în Cluj-Napoca și Zona Metropolitană Cluj
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. (CTP) operează în interiorul Municipiului Cluj-Napoca transportul public pe o lungime totală a liniilor de 355,3 km, la care se adaugă traseele din zona metropolitană pe teritoriul a 10 comune membre ale Asociaţiei Metropolitane de Transport Cluj.
În dezvoltarea sistemului de transport în comun, am ţinut întotdeauna cont de nevoile cetăţenilor si ne-am bucurat de sprijinul autorităţilor locale pentru a veni ȋn ȋntâmpinarea lor. Împreună, vom continua să asigurăm condiţii moderne de transport, să testăm si sa infiinţăm noi rute, vom continua procesul de modernizare a parcului auto, precum şi asigurarea celor mai bune condiţii de deplasare pentru toţi cei care locuiesc, lucrează ori vizitează Cluj-Napoca și Zona Metropolitană Cluj”, a transmis CTP Cluj.