EDUCATIE
Învățământul din Cluj GRAV afectat de COVID. 31 de școli sunt în scenariul roșu, cursurile sunt online
Inspectoratul Școlar Județean Cluj monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul județului Cluj, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice, precum și de resursele, respectiv infrastructura unităților de învățământ preuniversitar.
„Astăzi, 19 octombrie 2020, în conformitate cu datele existente la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, se înregistrează următoarea situație:
– 282 unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
– 110 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
– 31 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și a elevilor la activități/lecții online.
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Cluj, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/ instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi, din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Data de referință pentru aceste informații este 19 octombrie 2020, ora 12:00”, se arată în comunicatul IȘJ Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
ADMINISTRAȚIE
60 de kilometri în 65 de minute, cu trenul metropolitan de la Cluj. Dan Tarcea: „Proiectul este în evaluare pentru finanțare”
Trenul metropolitan ar putea deveni realitate mai repede decât metroul și centura metropolitană, potrivit viceprimarului Dan Tarcea. Proiectul este în evaluare pentru finanțare.
Viceprimarul Dan Tarcea a explicat marți, la o emisiune radio, că proiectul trenului metropolitan de la Cluj a fost depus pentru evaluare la sfârșitul anului 2024 și se află în prezent în etapa de evaluare pentru semnarea contractului de finanțare.
Contract în valoare de peste 200 de milioane de euro
Este vorba despre un contract de finanțare de peste 200 de milioane de euro.
„Este un proiect pe care cred că îl vom putea implementa mai repede decât proiectul metroului și al centurii metropolitane. Am reușit, la sfârșitul anului 2024, să depunem acest proiect pentru evaluare și pentru finanțare, iar în acest moment suntem în etapa de evaluare a proiectului pentru a putea să semnăm contractul de finanțare. Discutăm de un contract de finanțare care depășește 200 de milioane de euro. Practic, prin acest proiect ne propunem să creăm o legătură mai bună între Bonțida și zona Baciului – Rădaia, astfel încât cei care locuiesc în aceste zone limitrofe Clujului să aibă un acces mult mai facil și să creștem mobilitatea înspre și dinspre municipiul Cluj-Napoca și zonele limitrofe”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la Ziua Live.
60 de kilometri vor fi parcurși în 65 de minute
Călătoria pe o distanță de 60 de kilometri va dura doar 65 de minute, iar trenurile vor circula cu frecvență ridicată, de 2 trenuri pe oră în timpul zilei și 1 tren pe oră noaptea.
„Asta presupune o distanță de 60 de kilometri, care va putea fi parcursă într-o oră și 5 minute, ceea ce înseamnă că în jumătate de oră vei putea ajunge din Bonțida în centrul Clujului. Frecvența va fi de două trenuri pe oră, în perioada 6-23 și un tren pe oră în intervalul 23-6”, a spus Tarcea.
Primul oraș cu proiect de tren metropolitan
Viceprimarul Dan Tarcea a subliniat că Cluj-Napoca este primul oraș din România care a depus un proiect de asemenea anvergură pentru finanțare. Trenul metropolitan va folosi infrastructura actuală a căii ferate, dar presupune și realizarea unui fir suplimentar în anumite zone, precum și construcția unor stații noi.
„Am reușit să fim primii din România care să depună un proiect de asemenea anvergură pentru componenta de finanțare. Acest tren presupune folosirea actualei linii de cale ferată și, în anumite zone realizarea unui fir suplimentar, efectuarea unor stații noi de îmbarcare și debarcare a cetățenilor, astfel încât să aibă o mobilitate mai bună. Pe Cluj vă pot da câteva exemple: gara din Someșeni, care va fi legată cu un tunel de aeroport, practic va fi un terminal prin care cei care vin cu trenul vor putea coborî la gara din Someșeni și de acolo, printr-un tunel, să ajungă la aeroport, fără a mai fi nevoiți să vină cu mașina la aeroport. De asemenea, în zona Pieței 1 Mai vom avea o stație, la Tetarom o nouă stație, astfel încât să avem o conectivitate mult mai bună în oraș”, a mai arătat viceprimarul.
Trenul metropolitan, sincronizat cu mai multe proiecte de infrastrutură
Totodată, succesul proiectului va depinde și de sincronizarea cu alte proiecte de infrastructură feroviară și urbană.
„Nu este legat în mod direct de electrificarea căii ferate Cluj-Oradea, dar depinde de electrificarea căii ferate, pentru că trebuie să fie sincronizate cele două proiecte și mai depinde și de Cluj-Napoca – Coșlariu, care este un proiect important desfășurat de cei de la CFR. Practic, și în partea de vest, și în partea de nord-vest, discutăm de niște lucrări care au trebuit să fie sincronizate cu trenul metropolitan. De asemenea, a trebuit să fie sincronizat și cu metroul, cu lucrărilor la culoarul de nord și parcul din zona Expo Transilvania”, a explicat Tarcea.
EVENIMENT
Reclamație pe MyCluj: câini agresivi, lăsați liberi INTENȚIONAT pe o stradă centrală din Cluj-Napoca
Situație alarmantă, reclamată pe platforma MyCluj a Primăriei: câini agresivi, lăsați liberi intenționat de stăpâni pe strada General Dragalina.
O situație alarmantă a fost semnalată recent pe platforma MyCluj, referitor la comportamentul unor proprietari de pe strada General Dragalina nr. 88, în Cluj-Napoca. Potrivit reclamației, aceștia lasă intenționat doi câini liberi pe drum, punând în pericol trecătorii.
„Luați măsuri înainte să se întâmple ceva!”
Un locuitor din zonă a relatat incidentul care se repetă frecvent, în special seara.
„Bună ziua, pe drumul spre casă de la muncă, deseori, în special seara după ora 20, proprietarii imobilului de pe strada General Dragalina nr. 88 trag puțin poarta spre stânga ca să-și lase câinii (un câine de talie mare, negru cu alb, și un câine de talie mică) liberi. Câinii sunt lăsați liber INTENȚIONAT, acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori. Câinii sunt agresivi. Vă rugăm frumos, luați măsuri înainte să se întâmple ceva!”, arată un clujean, pe platforma MyCluj.
Proprietarii riscă amenzi usturătoare
Potrivit reclamantului, câinii devin agresivi, iar faptul că sunt lăsate nesupravegheate reprezintă un pericol real, atât pentru trecători, cât și pentru animale. Această situație este cu atât mai gravă cu cât strada General Dragalina este o arteră centrală și intens circulată din Cluj-Napoca.
Sesizarea este în lucru. În cazul confirmării faptelor, proprietarii câinilor riscă sancțiuni pentru nerespectarea legislației privind animalele de companie. Legea prevede amenzi de până la 2500 de lei pentru cei care-şi lasă câinii nesupravegheaţi în spaţiul public.
EVENIMENT
Șoferii semnalează: străzile din Cluj, ALUNECOASE din cauza soluției antiderapante. „E mai rău decât pe gheață!”
Mai mulți clujeni au tras un semnal de alarmă privind starea drumurilor din municipiu, semnalând că soluțiile antiderapante folosite fac carosabilul extrem de alunecos, punând în pericol șoferii și pietonii.
Mai multe sesizări au fost înregistrate pe platforma MyCluj a Primăriei Cluj-Napoca, luni, 20 ianuarie, și marți, 21 ianuarie, cerând măsuri urgente. Șoferii se plâng că mașinile patinează pe carosabilul stropit cu antiderapant mai rău decât dacă ar fi gheață.
„E mai rău decât pe gheață”
Un șofer care face naveta zilnic din Dezmir a relatat o situație alarmantă:
„Bună seara! Nu se poate face ceva în privința drumurilor? Se dă pe carosabil cu ce știu ce soluție de patinezi mai rău decât pe gheață! Te duci cu 30 km/h și îți fuge mașina în toate părțile. Eu fac naveta din Dezmir, la noi pe principală nu sunt trotuare și sunt oameni care merg pe jos (dimineața la ora 6). Numai puțin dacă tragi volanul să îi depășești, patinezi ca naiba. Să nu mai spun de sensul giratoriu dintre Cluj și Sânnicoară. Sau dacă cobori de pe centură în sensul acela. Vă rog să faceți ceva! E mai rău decât pe gheață”, se arată într-una dintre sesizări.
„E un real pericol pe străzi!”
Într-o altă sesizare, un șofer din zona Gruia a descris situația din sensul giratoriu de la „7 străzi”:
„Bună seara, în tot Clujul este haos pe șosele. Se alunecă în ultimul hal și nu poți opri în condiții de siguranță. În sensul giratoriu din Gruia de la 7 străzi circuli cu 5-10 km/h și îți alunecă mașina în toate direcțiile. Pe străzi, dacă pui frână de urgență, nu se oprește mașina deloc. E un real pericol pe străzi! Schimbați soluțiile!”, arată acesta.
„Se întâmplă iarna de ani de zile, nu doar acum”
Problema nu este una nouă, susțin clujenii, iar soluția folosită pe drumuri provoacă alunecarea chiar și când sunt temperaturi pozitive:
„De ce soluția care se aplică pe străzi face să se alunece extrem de tare? Ar trebui să facă asfaltul mai aderent, nu mai alunecos. Iar asta se întâmplă iarna de ani de zile, nu doar acum. Nu are legătură cu poleiul. Se alunecă și la +5 grade și la -5, de fiecare dată când se aplică soluția minune”, a mai scris un clujean.
Sesizările figurează ca fiind „în lucru” pe platforma de plângeri a primăriei.
O avarie majoră în alimentarea cu curent a produs o pană care a afectat marți, Cluj-Napoca, Florești și Baciu. Se estimează că aceasta va fi rezolvată în jurul orei 14.00.
Străzile afectate:
Loc: FLORESTI, Strada: AVRAM IANCU
Loc: FLORESTI, Strada: CATANELOR
Loc: FLORESTI, Strada: FLORILOR
Loc: FLORESTI, Strada: MARGARETELOR
Loc: FLORESTI, Strada: NARCISELOR
Loc: FLORESTI, Strada: ORIZONTULUI
Pană de CURENT în Cluj-Napoca, Florești și Baciu
Loc: FLORESTI, Strada: PARCULUI
Loc: FLORESTI, Strada: PRINCIPALA
Loc: FLORESTI, Strada: PROF. DR. VALEAN MARGINEAN
Loc: FLORESTI, Strada: PROF. DUMITRU MOCAN
Loc: FLORESTI, Strada: RAZOARE
Loc: FLORESTI, Strada: SESUL DE SUS
Loc: FLORESTI, Strada: TAUTULUI
Loc: FLORESTI, Strada: TEILOR
Loc: FLORESTI, Strada: TRAIAN
Loc: FLORESTI, Strada: URUSAGULUI
Loc: FLORESTI, Strada: VALEA GIRBOULUI
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: AVRAM IANCU
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: CHEILE BACIULUI
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: DINU LIPATTI
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: DONICI ALEXANDRU
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: HODAI
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: IACOB IOAN
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: NECULCE ION
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: ULIULUI
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: VALEA CHINTAULUI
Loc: CLUJ-NAPOCA, Strada: VALEA GARBAULUI
Loc: BACIU, Strada: CHEILE BACIULUI
Loc: BACIU, Strada: COPACILOR
Loc: BACIU, Strada: LACRAMIOARELOR
Loc: BACIU, Strada: MOLIDULUI
Loc: BACIU, Strada: NOUA
Loc: BACIU, Strada: PADURARILOR
Loc: BACIU, Strada: PRINCIPALA
Loc: BACIU, Strada: TRANSILVANIEI
Loc: BACIU, Strada: VIILOR
Interval:
21/01/2025 11:03 – 21/01/2025 14:03
Durata: 3h :0′