„Între pite”, în satul clujean Ceaba. Din ce făceau strămoșii pâine, când nu mai aveau nici făină de grâu, nici de porumb

În satul Ceaba din județul Cluj, una dintre cele mai grele perioade era cunoscută sub numele de „între pite”, ce desemna perioada dintre seceriș și treierat. În acest interval, gospodarii trăiau cu ce aveau la îndemână.

În „vremea dintre pite”, oamenii nu mai aveau făină nici de grâu, nici de porumb, așa că mergeau în holde, secerau câțiva snopi de grâu, îi îmblăteau cu bâta pe un lipideu mare și duceau sacii cu greu, în spate, la moara din Batin – consemnează Monografia satului Ceaba, semnată de Vasile Lechințan și Ioan Zegrean.

Dacă cineva întreba când s-a petrecut un anume eveniment, răspunsul putea fi: „a fost între pite”. Așa se spunea și despre cineva care a murit în acea perioadă grea – „a murit între pite”.

„În perioada «dintre pite» (de la secerat până la treierat) nu aveau oamenii nici făină de grâu, nici de porumb, ca să facă pâine sau mălai și atunci mergeau în holdă și secerau câțiva snopi și îi îmblăteau cu o bâtă pe un lipideu mare și duceau grâul cu sacul în spate la moară, la Batin, aflăm din Monografia satului Ceaba, autori Vasile Lechințan și Ioan Zegrean.

În sat era vorba că un eveniment sau altul a avut loc „între pite”, ca perioadă de timp. De exemplu, se spune că cineva «a murit între pite»”, arată pagina Tradiții Clujene.

Mălaiul, comoara copilăriei

Când nu era post, mălaiul devenea deliciul casei. Se punea slănină în aluatul de mămăligă, iar după ce se cocea, aroma era de neuitat. Se cocea doar o dată pe săptămână, iar acea zi era o adevărată sărbătoare pentru copii.

„Pe vremuri se făcea și mălai și abia așteptau copiii să mănânce mălai cald. Când nu era post «obiceiul la noi era să se pună slănină în aluatul de mălai și când se cocea era foarte bun, cu slănina noaptă în mălai». Se cocea o dată pe săptămână și «o săptămână tot rodeam la mălai». De multe ori oamenii mergeau la lucru doar cu mălai în traistă și când se întâlnea cu cineva era întrebat: «Măi, Grigor, ce-ai merinde?», și el răspundea: «Mălai sân(g)ur!»”, se mai arată în postare.

Vaca cu lapte, nelipsită din zestrea miresei

Odată cu măritișul, mireasa aducea în casa soțului o vacă cu lapte, parte din zestrea obligatorie: „De regulă, la mirese se dădea ca zestre o vacă cu lapte, pe care o ducea în gospodăria soțului și se zicea la masă, mai ales pentru copii, ca să nu mănânce prea mult lapte: «mai ptitos/mai mămăligos, că vaca-i a nevestei»”.

Astfel de povești, expresii și obiceiuri locale sunt o oglindă a vieții rurale de altădată, în care fiecare fir de grâu era muncit cu trudă, iar fiecare bucată de mălai era savurată cu recunoștință.

Foto: Mălai cu slănină / Orman, jud. Cluj / Arhiva CJCPCT Cluj