INTERVIU/ Lucia Mărneanu: Tânjesc să lucrez unde este nevoie de un pic de culoare pe pereți, în școlile din sate, în spitale

Lucia Mărneanu este tipul de personalitate a cărui prezență o simțim în mod constant în lumea culturală, atât în Cluj, cât și în afara orașului. Unii o cunosc din spațiul artelor dramatice. A luat Premiul Uniter pentru debut cu spectacolul Parallel, regia Sinko Ferenc / Leta Popescu (2013), a făcut scenografia spectacolului (IN)CORECT, regia Leta Popescu, 2020. Dar Lucia este prezentă și în zona artelor vizuale în calitate de artist muralist și ilustrator.

Face parte din familia spațiului Reactor, astfel că cine trece des pe strada Petőfi Sándor nr. 4 nu are cum să nu fi observat porțile pictate ale spațiului independent care stau sub semnătura acesteia. Se regăsește și în zona ludică făcând ilustrație de carte pentru copii.

Este studentă atât a Facultății de Arte Plastice, secția Grafică, cât și a Facultății de Televiziune și Film, secția Actorie, ambele din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.

Cluj24 o prezintă pe Lucia Mărneanu ca artist muralist.

Ai un perete, ce faci cu el?

Rep.: De ce ai ales sa faci tocmai artă murală?

L.M.: M-a inspirat un prieten care locuiește acum în Amsterdam și care cu asta se ocupă. Știu că s-a mutat acolo și că la început a luat efectiv la pas localurile, cu portofoliul în mână, căutându-și de lucru. Deci e un fel de romantism…

Părea așa, foarte clar și palpabil traseul ăsta – de la mine la client, fără prea multă filosofie la mijloc. Ai un spațiu: ce poți să faci cu el? Și îmi plăcea pur și simplu efortul ăsta vizibil pe care-l presupune ideea de a picta pe o suprafață mare, pe un perete.

Trebuie să car niște găleți cu lavabil dintr-o parte într-alta, să îmi fabric singură culorile cu niște pigmenți și o bormașină, să stau cu orele pe-o scară, s-o tot urc și s-o cobor, să mă murdăresc. Este ceva foarte fizic în pictura murală, e treabă la propriu.

Rep.: Te consideri un artist muralist executant sau creator? În sensul că accepți să pictezi orice ți se cere sau îți filtrezi comenzile?

L.M.: Sunt la mijloc, cred, între execuție și creație. E sigur că nu-mi impun stilul de desen și sunt mai degrabă orientată spre cererea clientului. De cele mai multe ori el sau ea mă abordează cu o idee, cu o viziune. Rareori mi s-a zis: ”fă ce vrei”, dar e la fel de sigur că nu accept să pictez chiar orice, orice.

Lucia Mărneanu, de la convenția celor patru pereți la cei pictați

Când nu este la teatru pictează într-o uniformă plină de stropi de culoare. Nu este unul dintre artiștii care să vorbească preponderent despre propria persoană, alege să comunice prin formă fie ea exprimată sau colorată. Susține că linia trasată pe un perete este unul dintre cei mai dificili pași în meseria sa. Duce lipsa timpului care o condiționează și în temele pe care le abordează.

Rep.: În funcție de ce te implici într-o lucrare, cum îți alegi lucrările?

L.M.: Sunt 3 coordonate mari: bani, timp și satisfacție… sau nu știu exact cum să-i zic, dar e ceva în legătură cu un minim de demnitate pe care am nevoie să o resimt atunci când îndeplinesc o cerere. Adică să nu am impresia că am făcut un compromis major.

Bineînțeles, aproape niciodată banii și timpul și satisfacția asta nu sunt egale. E ca un fel de balanță cu 3 talere, s-ar putea să am timp la dispoziție, dar să nu prea să fie bani și să fie ceva ce chiar mi-ar plăcea să desenez. De exemplu niște chestii pe un perete de spital. Și-atunci trebuie să aleg.

Ce presupune pictura murală

Rep.: Ce iubești cel mai mult când vine vorba de meseria ta?

L.M.: Cel mai mult îmi place să văd cum se transformă spațiul… e cumva spectaculos să ai o cameră cu un perete gol, alb și apoi, câteva zile mai târziu camera aia să arate cu totul altfel, odată ce desenul e acolo este completă.

Rep.: Spune-ne la ce nu ne gândim când vine vorba de pictarea unor pereți. Noi vedem doar produsul finit, dar care sunt provocările mari de fapt?

L.M.: Cred că lumea, în general, nu își dă seama de volumul de muncă pe care-l presupune pictarea unui perete, nu are în minte imaginea asta de șantier, foliile de protecție, banda adezivă, resturile de vopsea, timpii reali de execuție.

Lumea copiilor, imaginativă

Rep.: Ce consideri tu că este urât și nu ar avea ce căuta pe pereți?

L.M.: De multe ori mă consult cu câte un prieten designer sau arhitect, câteodată chiar de la ei vin unele propuneri de colaborare. Eu nu mă pricep propriu-zis la amenajări interioare și pot să greșesc în a-mi imagina un desen pe un perete, dar știu sigur că îmi pare foarte rău să văd rețete de tipul desenelor Disney în camerele de copii.

Mai mult decât o reacție la estetica propriu-zisă, mi se pare pur și simplu păcat că nu ne dăm seama că lumea asta a copiilor e infinit mai imaginativă de atât.

Rep.: Cum arată proiectul tău de vis?

L.M.: Mi-ar plăcea să am luxul timpului. Partea mai puțin satisfăcătoare în arta murală, așa cum reușesc eu să o practic acum, e că rareori ajung să descopăr ce pot să fac, altceva decât ce știu sigur că pot. Lumea vrea destul de repede ceva care arată sigur bine.

E super just, dar adevărul e că pentru mine, ca artistă, treaba asta tranzacțională e în contra mea. Deci mi-ar plăcea să nu resimt presiunea de a mă întreține din asta, ceea ce mi-ar da mai mult timp pentru descoperiri personale.

Așa poate aș fi mai aproape de o estetică proprie și atunci. Da, proiectul meu de vis ar fi să mă cheme cineva să-mi zică: ”fă-mi ceva al tău”. Să fie timp. Pe lângă asta, indiferent dacă e sau nu al meu, un proiect de vis ar fi unul satisfăcător moral. Tânjesc să lucrez mai mult unde este nevoie de un pic de culoare pe pereți precum în școlile din sate, în spitale.

Prioritatea în România

Rep.: Cum trebuie educată lumea să își dorească, de exemplu, mai multa artă pe pereți?

L.M.: Cred că cei care-și permit, își doresc cu ușurință așa ceva. Dar realitatea e că în țara asta, prioritatea celor mai mulți dintre noi e pur și simplu să ne plătim facturile.

Nu cred că e o încăpățânare sau o lipsă de educație pe partea asta, e plin internetul de sute de grupuri și site-uri unde-ți exersezi ochiul de designer și tot așa. Câteodată eu învăț de la clienții mei și nu ei de la mine, dar da, în România se supraviețuiește. Și eu tot asta fac.

Pentru mai multă poveste, Lucia Mărneanu poate fi găsită la Reactor de creație și experiment și pe pagina sa de Facebook și Instagram.

Dana Coțovanu