INTERVIU/ Chirurgul George Dindelegan: Succesul unei operații, 25% abilități manuale, restul de 75% sunt competențe intelectuale

Conf. univ. George Dindelegan consideră, într-un interviu pentru Cluj24 că, în România, chirurgii operează la un nivel comparabil cu cel din spitale din străinătate, o deosebire fiind organizarea generală a sistemului de sănătate din alte țări. Diferențele majore sunt în ceea ce privește uniformitatea accesului la servicii medicale, la tratament. Acesta a dat exemplul Suediei, unde a lucrat doi ani, și unde pacientul nici nu știe ce medic îl operează și nici nu îl interesează. De asemenea, medicul clujean a explicat care sunt calitățile de care are nevoie un chirurg.

George Dindelegan este medic chirurg la Clinica de Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, membru în Consiliul de Administrație al spitalului, dar și prorector al UMF ”Iuliu Hațieganu”.

Rep: Cum v-ați decis să alegeți chirurgia ca specializare?

G.D: Era evident pentru mine că voi face chirurgie de când am intrat la Medicină. Asta am făcut, asta mi-a plăcut și am studiat-o cel mai mult în perioada cât am fost student. Probabil că este vorba și de o moștenire din familie, tatăl meu fiind chirurg, și am avut mai multe generații de medici în familie. Este o tradiție, dar fără să îmi fi spus cineva că neapărat trebuie să fac chirurgie.

Mi-a plăcut acest amestec de activitate intelectuală, medicală, adică diagnosticul, discuția cu pacientul, interpretarea datelor, indicația, dar și activitatea manuală, practică.

Chirurgii sunt puțin diferiți de ceilalți medici în sensul că lucrează cu mâinile, sau cu instrumente, responsabilitatea fiind mai mare în cazul unei intervenții, a unei operații de deschiderea unui abdomen pentru a scoate o tumoră, de exemplu.

Formarea unui chirurg durează

Rep: Ce calități sunt necesare unui medic chirurg?

G.D: Ca să ai un chirurg performant este nevoie de timp. Chirurgii ajung după o anumită vârstă să acopere întreaga paletă și să aibă siguranța necesară. Formarea unui chirurg durează foarte mulți ani și nu doar în facultate și rezidențiat ci și ulterior.

Din păcate, mecanismele prin care societatea controlează modul în care se formează chirurgii nu sunt atât de dezvoltate ca în alte domenii care implică responsabilitate, cum sunt piloții de avioane. Nu este un proces de urmărire constantă și de investiții.

În cazul calităților necesare unui chirurg, manualitatea, abilitățile manuale nu reprezintă foarte mult din ceea ce este un chirurg. Succesul unei operații este determinat doar în proporție de 25% de abilitățile manuale, iar restul de 75% sunt alte competențe, capacități intelectuale – inteligență și anumite abilități de comunicare, de a lucra în echipă.

Pentru succesul unei operații conlucrează foarte multe persoane. Nu cred că este cineva care să nu aibă un oarecare stres, emoții avem cu toții. Chiar și chirurgi în vârstă suferă alături de pacienți sau de aparținători.

Țin minte prima operație

Rep: Cum a fost prima intervenție, ca și chirurg?

G.D: Există o gradualitate, nu intri direct în intervenții. Întâi am intrat ca și student, am stat și m-am uitat, apoi, după multă vreme, se acceptă să fii în echipa operatorie.

Prima intervenție pe care care am făcut-o ca medic nu a fost una foarte complicată dar o țin minte și acum, a fost una la o tânără pacientă care avea hernie inghinală, iar operația a mers foarte bine.

Medicina viitorului

Rep: Cum a evoluat chirurgia față de perioada de la începutul carierei dvs? Cât ajută tehnologia modernă, roboții, și cât e mâna chirurgului?

G.D: Nu putem vedea chirurgia acum dacă nu ne uităm la ce a fost în urmă. Chirugia s-a dezvoltat cu perioade bune și rele. În Evul Mediu, chirurgia era complet separată de medicină, doctorii erau una iar chirurgii alta. Chirurgii erau bărbieri-chirurgi – tundeau și bărbiereau pacienții dar îi și operau.

Medicii, în schimb, aveau un statut social înalt, erau bogați, în timp ce bărbierii – chirurgi se aflau jos pe scara socială. Erau singurii care intrau în contact direct cu pacienții iar medicii doar examinau, fără să pună mâna. Abia în 1504 chirurgii au fost recunoscuți ca breaslă în Scoția, au apărut reguli, iar chirurgia a început să se dezvolte pe baza cunoștințelor de anatomie, de anestezie și a controlului infecțiilor.

Acum, în ultima vreme, avem explozia tehnologiilor. În ultimii ani, chirurgia s-a schimbat mult mai accelerat decât credem. Noi, cei care suntem și cadre universitare, avem obligația de a pregăti tânăra generație de medici altfel pentru că nu mai trebuie să le dictăm cursuri și ei să meargă cu ele acolo unde vor lucra.

Altul este accesul la informații în schimb, ceea ce facem, este să apelăm la instrumente deosebite și tehnologii noi: chirurgia minim invazivă, bio-materiale. Încet-încet ne transformăm în structuri hibride în condițiile în care multe persoane au proteze de șold din titan, un stent cardiac, care sunt tehnologii încorporate în corpul uman pentru a ne ajuta să mergem mai departe.

Începem să construim țesuturi, chiar organe, într-un amestec de inginerie și medicină. Peste 10-20 de ani, medicina va fi cu totul alta, iar cine nu se adaptează va avea de suferit.

Cum e în Suedia

Rep: Ați fost și ați văzut în cariera dvs cum se lucrează în spitale din străinătate. Ce au străinii în plus?

G.D: Chirugia este, poate, locul în care această diferență nu este atât de mare pentru că, în fața unei operații, o faci la fel din punct de vedere tehnic. În ceea ce privește aparatura medicală, nu este chiar o diferență extraordinară. La noi există chirurgi care fac operații magistral, la același nivel, poate chiar mai bun decât chirurgi din străinătate.

Ceea ce diferă, însă, este organizarea generală a sistemului de sănătate. Diferențele majore sunt în ceea ce privește uniformitatea accesului la servicii medicale, la tratament. În România, din păcate, sunt pacienții tratați foarte diferit. De exemplu, în Suedia, unde am stat aproape doi ani, pacientul nici nu știe ce medic îl operează și nici nu îl interesează.

Fiind învățați din România, unde pacienții vor la medicul cutare, la profesorul cutare, i-am întrebat pe câțiva colegi medici suedezi care e situația. Mi-au spus că la ei se plătesc cele mai mare taxe pentru sănătate iar oamenii au pretenția ca sistemul de sănătate să fie la cel mai înalt nivel.

Suedezii au încredere în sistemul de sănătate pe care îl finanțează și sunt convinși că toți pacienții vor fi tratați la fel, la cele mai înalte standarde. Organizarea este de așa natură încât un chirurg operează, iar altul urmărește pentru că li se permite acest lucru, acesta fiind protocolul medical.

Medicina și pandemia

Rep: Medicii se perfecționează tot timpul, participă la congrese și conferințe, unde sunt prezentate noutățile apărute pe plan național sau internațional. În pandemia COVID, aceste evenimente nu au mai avut loc fizic. Cum au fost afectați medicii?

G.D:  Pandemia ne-a afectat pe toți. Dar au avut lor congrese și conferințe în online, cu participare importantă. Ceea ce ne-a afectat a fost pregătirea practică pentru că, noi, chirurgii trebuie să ne pregătim practic, nu avem voie să facem încercări pe un pacient.

Un element important îl reprezintă cursurile hands-on, cursuri practice, în care medici pun mâna, iar acestea au avut de suferit. Dar, încet-încet, lucrurile reintră în normal.

Cotitură majoră în România

Rep: Există atractivitate în rândul studenților UMF pentru chirurgie? Vin din urmă noi generații de specialiști care ne vor opera peste 20 de ani?

G.D:  Întotdeauna există perioade și ”mode”, în care anumite specialități au fost foarte căutate. După câțiva ani se întâmplă ca acele specialități să nu mai fie căutate, să devină altele la mare căutare.

Când am absolvit eu UMF, radiologia nu era foarte căutată dar acum este în top, pentru că s-au schimbat foarte multe lucruri. În anii 90 era căutată chirurgia, chirurgia plastică, dar acum, din păcate, interesul pentru aceste specialități a scăzut.

Nu este același interes, iar acest lucru ține de foarte mulți factori, unul fiind faptul că chirurgia este o meserie grea, complexă, pentru care trebuie învățat mult, atât teoretic cât și practic. Dacă pui în balanță beneficiile, cu ceea ce investești, lucrurile se schimbă. Lumea se orientează spre specialități mai ușoare, să spunem.

Noi ne aflăm la o cotitură majoră în România. S-a renunțat la sistemul vechi, așa numita ”medicina alimentară” în care medicul primea diferite ”mulțumiri” de la pacient, și e foarte bine că s-a renunțat, și vine un sistem nou, care nu este încă așezat.

Creșterea salariilor din sănătate a fost unul dintre lucrurile foarte bine făcute, dar nu există încă implementate sisteme de urmărire a perfecționării în specialitate, cum convingi pe cineva să lucreze mai mult și mai bine.

Câtă vreme nu sunt criterii foarte clare de remunerare după rezultatele pe care le are un medic și după dificultatea a ceea ce face, lucrurile pot deveni foarte periculoase pentru că va exista o tendință în care lumea să aleagă acele specialități sau în cadrul specialității acele poziții în care să facă cât mai puțin pe bani cât mai mulți.