INTERVIU. Ana Blandiana: Pentru mine, poezia este încăpăţânarea de a exprima inexprimabilul

La cei 83 de ani ai săi (n. 25 martie 1942), Ana Blandiana este una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane. Ea este autoarea a numeroase volume de poezie, eseuri şi proză, precum şi câştigătoarea a numeroase premii naţionale şi internaţionale.

De Cluj o leagă foarte multe lucruri, inclusiv debutul său în revista clujeană Tribuna, în 1959, cu poezia „Originalitate”, iar asta înainte de a deveni studentă, tot la Cluj, la Facultatea de Filologie, unde autorităţile comuniste i-au amânat vreo patru ani admiterea, pe motiv că era fiică a unui deţinut politic.

Cu jovialitate ne-a oferit un scurt interviu, cu ocazia uni vizite în oraşul drag al studenţiei sale.

Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunteţi o recunoscută scriitoare, poetă, ce înseamnă poezia, ce este poezia?

Ana Blandiana: Se zice că poezia n-are definiţie. Cel puţin pentru fiecare poet, dacă nu pentru fiecare cititor, definiţia ei este reinventată. Pentru mine, poezia este încăpăţânarea de a exprima inexprimabilul. Până la urmă, asta e lupta, să spui ceea ce ştii că nu poate fi spus.

Nu lipseşte nimic literaturii române

Rep: Avem scriitori buni, dar până acum n-a fost niciunul care să obţină Premiul Nobel. Ce lipseşte literaturii române, scriitorilor români?

Ana Blandiana: Nu cred că ne lipseşte ceva. Cine ştie, poate că îi lipseşte Premiului Nobel capacitatea de a… De fapt, Premiul Nobel este singurul premiu netransparent. Sigur, e cel mai celebru, nu pentru că e cel mai grozav, ci pentru că are valoarea cea mai mare. De fapt, sistemul lui… Nu se ştie din cine e format juriul, nu se ştie care sunt propunerile. Toate dicuţiile astea despre cine va lua sunt pure fantezii, dovadă că, aproape de fiecare dată apar nişte surprize. Toată lumea presupune că o să ia unul sau altul şi după aceea apare un nume complet necunoscut din Extremul Orient sau… Mario Vargas Llosa a stat vreo 7-8 ani la coadă. Deci, e un premiu ciudat, extrem de important pentru că e cel mai mare ca valoare. În ultimii ani, el a fost foarte aproximativ. De multe ori, cel puţin după Mario Vargas Llosa n-a mai fost… Dar, ceea ce ste important în legătură cu Premiul Nobel este că el este mult mai important pentru cei care nu l-au luat decât pentru cei care l-au luat şi mai ales pentru ţările care nu l-au luat. Adică, e o frustrare să nu ai niciun Premiu Nobel; polonezii au cinci, de exemplu. Dar asta nu înseamnă că nu-i o întâmplare. Poate că e o întâmplare de care suntem şi noi vinovaţi, adică n-am ştiut în generl să ne sprijinim valorile, ba chiar ne-am opus uneori.

Literatura română întotdeauna a stat foarte bine, şi acum stă minunat

Rep: Cum vedeţi literatura română actuală, evoluează, involuează, stagnează?

Ana Blandiana: Literatura română întotdeauna a stat foarte bine, şi acum stă minunat. Efectiv, avem în toate generaţiile scriitori de primă mărime şi în ultimii ani, după momentul în care Institutul Cultural Român în care a fost condus de Horia Roma Patapievici, care a creat un mecanism prin care pot fi sprijinite traducerile din străinătate, adică o editură care vrea să editeze un scriitor român poate să se adreseze Institutului Cultural Român şi să fie sprijinită traducerea sau tipărirea. În orice caz, la această oră există foarte mulţi scriitori români traduşi în străinătate şi cu succes în străinătate. Eu sunt foarte bine plasată ca să-mi dau cu părerea, fiindcă foarte mulţi ani eram ereu singură pe la festivaluri, iar acum tot timpul mă întâlnesc cu colegi, ceea ce e minunat.

Rep: Dacă spuneţi că stăm forte bine în ceea ce priveşte literatura, avem şi speranţe că vom putea obţine şi Premiul Nobel?

Ana Blandiana: Habar N-am. Dar nu cred că are nicio importanţă, chiar n-are nicio importanţă.

Poeţii văd moartea sub forma posterităţii

Rep: O întrebare mai indiscretă, mai intimă, dacă îmi permiteţi: cum vede un poet, dumneavoastră în particular, moartea? Imaginea morţii se schimbă de-a lungul timpului?

Ana Blandiana: Iertaţi-mă, dar nu cred că este o întrebare la care să răspunzi pe picior, la propriu. Cred că, în general, poeţii văd moartea sub forma posterităţii pe care o speră.

Marius Avram