Connect with us

ADMINISTRAȚIE

INEDIT/ Primăria Cornești încasează taxele și impozitele locale pe sate. Merge casierul la oameni, nu oamenii la primărie

Publicat


Primăria comunei Cornești lansează de luni o acțiune inedită, de încasare a impozitelor și taxelor locale pe sate. Astfel, casierul Primăriei va fi prezent în cele opt sate ale comunei în baza unui program bine stabilit, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să meargă la sediul Primăriei din Cornești pentru achitarea dărilor locale.

Primarul Vasile Chifor (PNL) a declarat pentru Cluj24 că acțiunea vine în sprijinul cetățenilor, majoritatea oameni în vârstă.

”Locuitorii de la sate se deplasează greu, e un mare efort să îi pui să vină în centrul de comună să își plătească taxele și impozitele locale pe case, mașini și terenuri. Am considerat că le venim în ajutor și va merge casierul în fiecare sat. Noi suntem o comună mică și săracă, ne bazăm foarte mult pe taxele și impozitele locale, avem mulți restanțieri. Sperăm să creștem gradul a încasare la bugetul local prin această acțiune”, a spus Chifor.

Potrivit acestuia, în cazul în care vor fi și cazuri de persoane nedeplasabile, casierul va merge la casele acestora, cu laptopul, transmisia de date fiind securizată, pentru a încasa banii.

La nivelul comunei Cornești sunt peste 1.200 de contribuabili.

Programul de încasare

Căminul Cultural Igriția în data de 22.03.2021- între orele 8,30-10

Căminul Cultural Tiocu de Sus în data de 22.03.2021- între orele 11-13

Căminul Cultural Tiocu de Jos în data de 23.03.2021-  între orele 9- 12

Cooperativa veche Stoiana în data de 24.03.2021- între orele 8,30- 10,30

Căminul Cultural Morău în data de 24.03.2021- între orele 11-13

Centrul de Informare și Promovare Turistică Lujerdiu în data de 25.03.2021- între orele 9-12

Căminul Cultural Bîrlea în data de 29.03.2021- între orele 9-12

Căminul Cultural Tioltiur în data de 30.03.2021- între orele 9-12

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate