INEDIT/FOTO. Fondatorul Grădinii Botanice Cluj a cântat studenţilor. Regulile sale pentru cântat în grup. Alexandru Borza-133 de ani. Grădina Botanică-100

Astăzi se împlinesc 133 de ani de la naşterea întemeietorului Grădinii Botanice din Cluj, Alexandru Borza. Iar Grădina Botanică împlineşte 100 de ani de la înfiinţare (1920). Chiar dacă a fost deschisă publicului 5 ani mai târziu, în 1925.

În imagini, “Cântece pentru studenţi”. O cărticică a sa pe care n-am găsit-o menţionată în nicio biografie (arhiva www.cluj24.ro). De altfel, Alexandru Borza a fost foarte priceput la muzică (a fost şi preot). Iar împreună cu un grup de profesori, ofiţeri, ziarişti, oameni de litere şi politicieni, a ajutat şi la pornirea mişcării de cercetaşi din România. Dar şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României. Cărţulia poartă, de altfel, o astfel de ştampilă. Iar mai jos găsiţi şi câteva reguli şi sfaturi ale sale pentru cântatul în grup.

Alexandru Borza, popă şi cântăreţ

Una dintre preocupările mai puţin cunoscute al marelui botanist Alexandru Borza, întemeietor al Grădinii Botanice din Cluj (1920) şi a geobotanicii din România, a fost cântecul.

El a publicat şi o carte, prima sa carte, în 1940, intitulată „Cântece pentru studenţi. Adunate şi publicate de prof. Al. Borza”. Cartea, cărţulia, format carneţel, are 116 pagini, cuprinde 165 de cântece, a apărut la Editura Diviziei Cluj a Frontului Naţional Studenţesc. Şi nu figurează în biografia sa uzuală, dar din „Cuvânt înainite” reiese că a fost o lucrare a sa de suflet.

Să îndemnăm tinerimea să cânte

În prefaţa cărţuliei sale, Alexandru Borza face chiar o scurtă analiză a stării cântecului la români şi a educaţiei în domeniul muzical.

„Cântecul este un isvor fecund şi expresia cea mai fidelă a sentimentelor, ce dau vieţii farmec şi din care răsar acţiunile mari şi nobile. „Doină, doină cântec dulce, când te-aud nu m-aş mai duce”… astfel îşi arată Românul dragostea pentru cel mai expresiv cântec al său. Fericit poporul, la care cântecul face parte din fiinţa intimă a sufletului său, la care sentimentele de mândrie naţională, de dor şi jale, de bucurie şi ccredinţă, îşi găsesc o manifestare variată şi îmbelşugată în cântec, ca la Români.

Cântecul a ţinut pe vremuri sufletul românesc în noi şi ne-a dus la biruinţă. El a închegat într-un bloc nebiruit solidaritatea noastră naţională, peste graniţe politice, peste deosebiri de clase sociale şi de vârste. Dar vremurile s-au schimbat. A venit mai nou mecanizarea cântecului –prin patefon şi radio-, precum şi molima dansului şi s-a redus nobila îndeletnicire a cântecului în societatea cultă, lăsând un gol în suflete.

Savantlâcul muzical teoretic cultivat în şcoala secundară şi învăţarea biografiilor compozitorilor fără nici o importanţă, a răpit tineretului nostru plăcerea şi obişnuinţa de a cânta. Din fericire, străjeria şi premilităria începe, prin bucuria cântecului, o înviorare a sufletelor deşertate de comoara sentimentelor.

Să încercăm o îndreptare a răului şi la şcolile de învăţământ superior, la Universitate şi la Academii, prin noua organizaţie educativă a Frontului Naţional Studenţesc. Să îndemnăm tinerimea noastră să cânte, cu ocazia întrunirilor, a excursiilor, în societate, în familie, să cânte cât mai mult.

Cărticica aceasta le dă primul ajutor în privinţa aceasta. În ea am cuprins cântecele vechi , pe care le-am învăţat dela mama mea şi le-a cântat odinioară tineretul în Transilvania –la fel cu cel din „Regat”- şi pe care le-am cântat cu cercetaşii mei; dar cuprinde şi cântecele mmoderne mai răspândite, care se cântă acum curent”, spune Alexandru Borza, în prefaţa sa.

Istoria cântecelor adunate în cărţulie

Potrivit mărturisirii sale, cântecele le-a adunat din diverse locuri. Din carnetul studentului Ion Negruţiu (1876), din carnetul său de şcoală primară (1895), din colecţia de cântece ale cercetaşilor blăjeni (1913), din partiturile Operei Române, de la prieteni şi elevi. De asemenea, a consultat şi cărticelele lui A. Bena, S. Columba, T. Popovici, T. Brediceanu, G. Toma şi A. Dobrescu.

„Cuvintele unor cântece lasă mult de dorit sub raport literar; ele au însă meritul unor melodii frumoase, cantabile, ceţi dau mari satisfacţii sufleteşti, dacă nu mulţumiri de superioară estetică muzicală şi literară. (…) Îmi împlinesc un vechi gând publicând această colecţie portativă, pentru uzul studenţilor noştri. Ea va trebui să fie urmată de o mare carte de cântece, cu note, ceea ce vor face alţii, competenţi în materie. Pornească deci cărticica aceasta în lume şi ajute pe studenţii noştri să cânte cât mai mult, asigurându-le astfel elixirul tinereţii sufleteşti perpetue”, mai spune AlexandruBorza, în prefaţa sa la cărţulia de cântece.

Cartea sa de cântece este structurată în 5 capitole: Cântece patriotice (imnuri şi marşuri), Cântece studenţeşti şi de petrecere, Doine, Romanţe, Colinzi şi Arii din opere.

Reguli pentru cântatul în grup

Tot în cărţulia sa, Alexandru Borza enumeră 8 „reguli şi sfaturi pentru cântatul în grup”. Reguli care au aplicabilitate şi în alte situaţii de grup.

„1. O singură persoană începe şi conduce cântecul, iar toţi ceilalţi din societate urmează pe conducător, acomodându-se la melodia şi ritmul dat de el. 2. Când se cântă, trebue să înceteze orice conversaţie, râsetele şi jocul în societate. 3. În excursii se cântă pe o voce sau pe două voci; nu treceţi la o octavă superioară, care supără. 4. Marşul se cântă în tempo marţial, scurt, şi nu se lungeşte sfârşitul. 5. Nu începeţi să cântaţi prea sus, în registre prea înalte, ca să poată cânta cu toţii din societate. 6. Frumuseţea cântecului nu rezidă în „fortisimo”, ci este în funcţie de modularea dinamică. 7. Urcând muntele şi împotriva vântului, nu se cântă. 8. Lăsaţi cântările „solo” la urmă, dupăce aţi epuisat cântecele cunoscute şi cântate de toţi.

Pentru sporirea sentimentului de solidaritate naţională sunt mai de preţ cântecele în grup decât singularizările ambiţioase ale unor solo-uri, când nu sunt expresia unei priceperi deosebite şi dovada unei arte apreciabile”, sunt cele 8 sfaturi ale botanistului Alexandru Borza.

Un mare om de ştiinţă

Alexandru Borza (21 mai 1887, 3 septembrie 1971). A fost naturalist, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj şi al geobotanicii din România. A înfiinţat, alături de Emil Racoviţă, Parcul Naţional Retezat (primul parc național românesc). A fost rector al UBB, ales preşedinte de onoare al Congresului Internaţional de Botanică de la Paris, fondator al Academiei de Științe din România.

Printre altele, s-a aflat în rândul cărturarilor ardeleni care la 1 Decembrie 1918 au participat la Alba Iulia la votarea unirii Transilvaniei cu România. Iar episcopul Iuliu Hossu a reușit să-i încredințeze spre păstrare singurul album cu fotografiile realizate atunci de Samoilă Mârza. Albumul a fost redat Episcopiei de Cluj-Gherla.
A fost şi Greco-catolic, protopop onorar al Clujului.

A urmat Seminarul Central Catolic din Budapesta (1904-1908). Din 1908, Facultatea de Științe din Budapesta, obținând licența în 1911 și doctoratul în ştiinţe natural („summa cum laude”) în 1913. A fost profesor de științe naturale la Blaj, iar apoi profesor de botanică la Universitatea din Cluj (1919-1947).

La Cluj, timp de trei decenii, a întemeiat publicații științifice, a ctitorit (în1923) și condus Institutul Botanic. A fondat în anul 1920 Grădina Botanică din Cluj (care îi poartă numele începând din anul 1991) și Muzeul Botanic.

Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mişcării de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României.

Un Dicționar etnobotanic publicat de el cuprinde nu mai puțin de 11.000 de nume românești de plante, față de cele 5.000 înregistrate anterior de botanistul Zaharia Panțu. A avut contribuții importante în determinarea unor specii de plante din România, fiind autorul unui mare inventar floristic, întocmit în perioada 1947-1949.

În 1958 a fost invitat de Academia de Științe a Chinei, unde a fost omagiat ca „cel mai vechi cercetător european în viață al florei chineze” (oamenii de știință chinezi cunoșteau lucrarea sa din 1914).

Grădina simbol al Clujului

Înfiinţată în anul 1920 şi deschisă oficial pentru public în anul 1925, Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca este o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă, ale cărei baze au fost puse în actualul amplasament de către Alexandru Borza, personalitate marcantă a biologiei româneşti.

Grădina Botanică se întinde pe o suprafaţă de 14 ha. Aici sunt cultivate circa 10.000 de categorii specifice, grupate în mai multe sectoare.

Institutul Botanic adăposteşte, la parter, Muzeul Botanic, cu o colecţie de aproximativ 7.000 de exponate.

La etajul clădirii, funcţionează Herbarul Grădinii Botanice, cel mai mare şi mai important din ţară, cu 750.000 de coli de plante presate.

Grădina Botanică are legături cu aproximativ 450 de grădini botanice de pe toate continentele, dar şi cu institute de cercetare sau biblioteci.

Este vizitată anual de circa 150.000 de persoane şi este un adevărat simbol al Clujului.

(M.A.)