EVENIMENT
Inconștiență crasă! Un român infectat cu coronavirus a venit în România, cu avionul
Incidentul a avut loc marți după amiaza, autoritățile române intrând în alertă pe Aeroportul Internațional Otopeni.
Potrivit informațiilor oficiale, bărbatul de 44 de ani s-a îmbarcat marți, la prânz, la bordul unui avion cu destinația București, având în buzunar un certificat medical care atestă că este infectat cu coronavirusul SarCoV19.
Medicii din Spania i-au recomandat românului să stea izolat, dar el nu a respectat indicațiile, și s-a urcat în avionul care l-a adus în România, și în care se mai aflau 60 de pasageri.
La aterizare, bărbatul a spus la filtrul medical că este infectat cu coronavirus. Imediat, toate autoritățile au intrat în alertă și au dispus intrarea în carantină a tuturor celorlalți 60 de pasageri care se aflau în avion.
„În cursul zilei de 17 martie a.c., pe Aeroportul Otopeni, a aterizat o aeronavă cu pasageri la bordul căreia se afla un cetățean român, îmbarcat la Madrid, care a prezentat un certificat medical eliberat de autoritățile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus (COVID-19). Persoana în cauză NU a respectat recomandarea autorităților spaniole, prevăzută în document, de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile. Persoana a prezentat pe parcursul zborului simptome specifice și a fost preluată de personalul DSP prezent la aeroport și transportată cu izoletă la INBI Matei Balș”, se arată în comunicat.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Iustin
martie 17, 2020 la 10:16 pm
Titlul nu reflecta realitatea. Nu este inconstienta crasa, ci nesimtire crasa. Omul a vrut sa fir tratat in tara. Ceea ce a si reusit. Cu sacrificarea sanatatii fizice si psihice a celor 60 de calatori victime nevinovate.