EVENIMENT
ÎNCHISOARE pentru vânzătorii ilegali de petarde și artificii. Avertismentul ITM Cluj

Comercializarea ilegală a petardelor și artificiilor este subiectul unor controale efectuate de ITM Cluj în cadrul unei acțiuni la nivel național. Vânzătorii ilegali de astfel de materiale pirotehnice pot fi amendați cu sume cuprinse între 2.000 și 15.000 lei și pot risca chiar și închisoarea.
„Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj efectuează controale, în perioada 05.12.2022 – 06.01.2023, în cadrul unei acțiuni naţionale, de verificare a modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice. Obiectivele acestei acțiuni de control sunt de identificare și verificare a agenților economici ce desfășoră activități de deținere, transport , manipulare , depozitare și comercializare de articole pirotehnice. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, de către agenţii economici, se aplică amenzi cuprinse între 2.000 şi 15.000 lei.
În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive:
Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.
Spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice se vor amenaja în afara imobilelor cu destinaţia de locuit.
Articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole, numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean şi după obţinerea acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărei rază de competenţă funcţionează.
Persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile cu nivel de risc f.scăzut şi scăzut (de divertisment sau alte scopuri decât divertisment).
Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.
Pasibili de închisoare
În baza Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive, se prevede:
Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Comercializarea articolelor pirotehnice, din categoriile cu nivel de risc f.scăzut şi scăzut, către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Cum se poate obţine autorizaţie pentru deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice?
În vederea obţinerii autorizaţiei pentru deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice, se va depune la sediul ITM Cluj, str.G.Cosbuc, nr.2, un dosar care să cuprindă:
– cerere pentru autorizare, care trebuie să conţină cel puţin: denumirea, sediul şi obiectul activităţii, adresa, numărul de telefon/fax, persoana de contact, precum şi tipul materiilor explozive cu care efectuează operaţiuni;
– copie de pe certificatul de înregistrare şi statutul operatorului economic;
– certificatul constatator de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, eliberat cu cel mult 30 de zile anterior datei de solicitare a autorizării;
– cazierul judiciar pentru asociaţi şi administratori, din care să rezulte că nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa cu închisoare mai mare de 2 ani pentru infracţiuni comise cu intenţie;
– planul locaţiei unde se realizează activitatea în care să fie evidenţiate amplasarea locurilor de muncă,
– schema electrică monofilară de alimentare cu energie electrică a locaţiei unde se desfăşoară activitatea;
– planul cuprinzând dotările şi amplasarea mijloacelor tehnice pentru combaterea şi prevenirea incendiilor;
– schema instalaţiei de protecţie contra tensiunilor accidentale, inclusiv contra supratensiunilor atmosferice cu precizarea rezultatelor măsurării rezistenţei prizelor efectuate la termenul scadent;
– lista cu personalul care este desemnat si instruit să manipuleze articole pirotehnice”, comunică ITM Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Un sistem de escrocare la scară largă a cumpărătorilor de mașini rulate face ravagii în Europa. Vânzătorii necinstiți au folosit bucăți de țesătură în loc de airbag-uri.
Aproximativ 16.000 de mașini – numărul de vehicule pe care gruparea infracțională le-a adus din Statele Unite și Canada în țările europene începând cu 2020. Evaziunea fiscală se ridică la peste 31 de milioane de euro, iar mașini care au suferit daune atât de importante încât pun în pericol viața șoferilor și a pasagerilor au fost vândute în diferite țări europene.
STUDIU. Sistem de ESCROCARE la scară largă a cumpărătorilor de mașini rulate din Europa
Autoritățile din Lituania și Germania și-au unit forțele și au identificat o metodă la scară largă de a escroca cumpărătorii de mașini rulate din Europa.
Escrocii operau în multe țări europene
Autoritățile din Lituania aduc la cunoștința publicului că gruparea infracțională activează în mai multe țări europene printre care și Germania, Lituania, Letonia, Estonia, România, Ungaria, Ucraina, Portugalia, Țările de Jos și Belgia.
Potrivit oamenilor legii, a fost declanșată o anchetă preliminară pentru evaziunea fiscală comisă de un grup infracțional. În cadrul anchetei s-a descoperit și că mașinile importate erau reparate foarte slab, resturi de țesături sau îmbrăcăminte fiind „instalate” în locul airbag-urilor. Câteva dintre aceste vehicule au fost deja identificate în Germania și scoase de pe drumuri, dar numărul exact de mașini de acest fel care sunt încă în uz rămâne necunoscut.
Daunele ascunse sunt încă o problemă răspândită în Europa de Est
Informațiile carVertical, companie de date istorice auto, arată că în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere cu mașini second hand – reprezentând 1 din 20 de vehicule vândute în Europa – sunt șanse deosebit de mari să se comită fraude. Cercetările anuale ale carVertical pentru calcularea Indicelui de Transparență a Pieței au arătat că țările cele mai puțin transparente sunt Ucraina, Letonia, Lituania, România și Estonia.
O proporție mare de mașini care au kilometrajul dat înapoi și care au suferit daune, un parc de vehicule învechit și rate ridicate de import fac ca aceste piețe să fie considerate extrem de netransparente și riscante.
Consumatorii est-europeni au de obicei o putere de cumpărare mai mică în comparație cu cei din Europa de Vest. Prin urmare, există o cerere ridicată pentru mașini mai ieftine, cele rulate fiind deseori preferate în detrimentul celor noi. Importatorii și dealerii profită de acest tip de cerere aducând vehicule mai vechi sau deteriorate din țările europene mai bogate sau din SUA și vânzându-le la prețuri mai mici.
Datele carVertical evidențiază și faptul că aproximativ 7,2 % dintre mașinile importate în Europa provin din Statele Unite ale Americii. O parte semnificativă dintre acestea sunt vehicule avariate care au fost achiziționate la licitațiile susținute de companiile de asigurări, vehicule care sunt adesea reparate și revândute la prețuri atractive.
„Sunt dese cazurile în care o mașină este deteriorată într-o țară, reparată ieftin și apoi vândută în alta”
Statisticile și numărul cazurilor depistate de fraudă subliniază faptul că este esențial să verificați istoricul oricărei mașini rulate pe care vreți s-o achiziționați deoarece acestea v-ar putea pune viața în pericol din cauza daunelor suferite în trecut.
„Sunt dese cazurile în care o mașină este deteriorată într-o țară, reparată ieftin și apoi vândută în alta. Multe vehicule care au fost implicate în accidente majore în SUA sunt importate în Europa. Un raport care prezintă istoricul mașinii vă permite să aflați ce părți ale vehiculului au fost avariate și la cât au fost estimate costurile reparațiilor. Puteți împărtăși aceste informații cu un mecanic profesionist ca acesta să poată inspecta cu atenție modul în care au fost reparate zonele afectate”, spune Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical.
Țările din Europa de Vest se confruntă cu pierderi mai mari
Ascunderea daunelor nu este singurul tip de înșelătorie pe care samsarii de mașini o folosesc pentru a profita de pe urma cumpărătorilor de vehicule second hand. În martie 2025 carVertical a estimat că fraudele care implică falsificarea kilometrajului costă țările europene în jur de 5,3 miliarde EUR anual, chiar și într-un scenariu conservator. Impactul real poate fi mai mare având în vedere că multe cazuri rămân nedetectate.
Chiar dacă modificarea odometrului este o problemă serioasă care costă economiile europene miliarde de euro în fiecare an, deciziile luate de guvernele anumitor țări sunt mai favorabile vânzătorilor de mașini necinstiți decât cumpărătorilor de mașini second hand. Acest lucru se datorează implementării fragmentate a GDPR, drepturilor de acces ale persoanelor vizate, dificultăților de schimb transfrontalier de date și altor dificultăți care complică în mod semnificativ accesul cumpărătorilor de mașini rulate la istoricul mașinilor pe care vor să le cumpere.
„Astăzi, informațiile esențiale din istoricul vehiculelor cum ar fi kilometrajul, accidentele, înregistrările de proprietate și numerele VIN rămân captive în bazele de date ale corporațiilor private sau în bazele de date naționale, creând condiții perfecte pentru comiterea de fraude în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere”, spune Rokas Medonis, CEO al carVertical.
Cele mai recente cercetări au mai arătat că, deși fraudele care implică modificarea odometrului sunt o problemă larg răspândită, impactul lor financiar este mai mare în Europa de Vest comparativ cu țările din Europa de Est.
Evaluând numărul de mașini verificate de carVertical, valoarea lor medie de piață și rata de fraudă din fiecare țară, studiul estimează că Regatul Unit pierde anual în jur de 1,4 miliarde de euro din cauza manipulării odometrelor, Franța pierde 1,15 miliarde de euro, iar Germania 1,1 miliarde de euro.

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit, vineri seara, la un accident rutier petrecut între localitățile Băișoara și Iara. În accident a fost implicat un singur autoturism care, din primele date, s-a răsturnat.
”În interior s-a aflat încarcerat un bărbat de aproximativ 28 de ani, pe care echipajul de la Garda Băișoara l-a extras în siguranță.
Acesta a fost în permanență conștient și cooperant, prezentând multiple traumatisme. Victima este transportată în aceste momente la spital. La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.”, arată ISU Cluj
CULTURA
Spectacol caritabil pentru un angajat al Operei Naționale Cluj-Napoca. Actorii care urcă pe scenă

Opera Națională Română Cluj-Napoca organizează în 9 iunie de la ora 19 spectacolul caritabil ”Împreună pentru Călin” în care va fi prezentată piesa ”Scandal în familie”, în regia lui Răzvan Săvescu.
”Vă invităm cu drag să luați parte la un spectacol caritabil organizat în sprijinul colegului nostru Călin, care în urma unui accident de muncă a suferit mai multe operații chirurgicale maxilo-faciale, aflându-se în continuare într-o perioadă de recuperare, de reconstrucție a feței și de implanturi.
Fiecare bilet cumpărat poate schimba în mai bine viitorul și starea lui de sănătate. Împreună putem face o diferență!
Actori bine cunoscuți precum Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Marius Bodochi, Alexandra Apetrei, Răzvan Oprea și Andrei Mateiu vă așteaptă să petreceți câteva ore în compania lor vizionând un spectacol încărcat de umor și bună dispoziție care vă va descreți frunțile transpunându-vă într-o stare de vacanță.
Sumele obținute din vânzarea biletelor, precum și donațiile vor fi oferite colegului nostru pentru plata tratamentul și îngrijirea lui. Haideți să fim alături de Călin și să îi oferim împreună o rază de speranță!”, arată conducerea Operei.
Biletele costă între 60 și 130 de lei.
EVENIMENT
FOTO. A luat decorațiuni de la un magazin de haine din Cluj-Napoca fără să plătească. O recunoașteți?

O femeie cu poșetă verde a luat, vineri, decorațiuni din magazinul de haine din cadrul ReClothing Hub din Cluj-Napoca fără să le plătească. Reprezentanții magazinului așteaptă ca produsele să le fie returnate până luni dimineață, în caz contrar vor anunța Poliția.
”Azi vă spunem o poveste. Una… mai puțin frumoasă. Episodul de azi: femei minunate ne-au trecut pragul. Dar, precum în fiecare pădure cu uscături, s-a rătăcit și o „doamnă ” cu poșetă verde care ne-a dat nițel bătăi de cap. Se pare că i-au plăcut tare mult decorațiunile noastre. Atât de mult… încât a decis să le ia acasă.
Fără să plătească. Fără să spună un cuvânt. Fără să se gândească că și noi le iubim. Că fac parte din povestea noastră, din identitatea acestui loc pe care îl construim cu grijă, zi de zi.
Gesturi care dor
Știm că nu trăim într-o lume perfectă. Dar când deschizi un spațiu mic în care investești timp, visuri, emoții și resurse limitate… astfel de gesturi dor. Mult. Pentru că nu e prima oară. Și pentru că e greu să tot strângi din dinți, să repari, să zâmbești în continuare.
Noi credem într-un Cluj frumos. În oameni buni și sinceri. În comunități care se susțin, nu care se fură.
Dacă o cunoașteți… luni așteptăm înapoi obiectele pâna la ora 11. Dacă nu, vom merge mai departe cu pașii necesari (inclusiv la poliție) + facem și un “wall of fame” drăguț pe vitrină.
Nu e despre valoarea lucrurilor. E despre respect. Hai să-l păstrăm la vedere”, au transmis cei de la ReClothing.
ReClothing Hub, magazinul unde moda sustenabilă prinde viață, a fost deschis în 9 aprilie pe B-dul 21 Decembrie 1989 nr.48 din Cluj-Napoca.