ADMINISTRAȚIE
Început de an ȘCOLAR în Florești. Mesajul primarului Bogdan Pivariu
Începutul noului an școlar i-a oferit primarului Floreștiului, Bogdan Pivariu ocazia de a transmite un mesaj elevilor și părinților din Florești, mesaj în care a inserat și realizările administrației în ceea ce privește pregătirea și dotarea școlilor.
„Fiecare început de septembrie aduce o etapă foarte importantă, atât pentru copiii de toate vârstele, cât și pentru părinți și bunici și vine la pachet cu emoția unui nou început, bucuria revederii colegilor și dorința “de-a fi mare”.
În noul an școlar, doresc tuturor cadrelor didactice multă inspirație și putere de muncă, pentru ca la rândul lor să îi inspire pe elevi să își atingă potențialul, fiecare în parte. Vouă, dragi elevi, vă reamintesc că învățătura este un pașaport spre viitor. Tratați cu responsabilitate șansa spre o viață fericită și împlinită, pe care învățătura v-o deschide.
Dumneavoastră părinților, cei care vă implicați pentru ca fiecare copil să aibă parte de o educație modernă, vă doresc să vă bucurați de succesul și realizările copiilor, iar sacrificiile pe care le veți face pe parcursul anilor de studiu, să fie cu folos.
Și pentru că din această echipă a celor care fac parte din planul acesta mare al pregătirii prin studiu a adulților de mâine face parte și administrația publică locală, vreau să vă aduc la cunoștință următoarele acțiuni prin care am pregătit un nou an școlar la standarde cât mai moderne.
Astfel, pentru anul acesta:
– Toate școlile au fost dotate cu table interactive, internet, săli dotate cu videoproiectoare
Începând cu anul acesta Platforma Educațională pentru Pregătirea Elevilor pentru examenul de capacitate va fi pusă la dispoziție în Florești
– Am reușit să construim un spațiu de joacă grădiniței Horea și în zona Cetatea Fetei
– În zona școlii Dumitru Tăuțan s-a realizat spațiu verde suplimentar
– Avem la dispoziție aplicația pentru înscriere la creșă și pentru eliberare adeverințe transport elevi.
Stim că actul de învățământ este unul dinamic și că este nevoie de investiții constante, dar să știți că privim cu mare responsabilitate rezolvarea și îmbunătățirea tuturor facilităților educaționale din Florești.
Vă doresc un an plin de reușite și de învățături bune”, scrie Pivariu pe Facebook.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






