ADMINISTRAȚIE
Încep LUCRĂRILE la străzile Mihail Kogălniceanu și Universității din Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță începerea lucrărilor de modernizare în cadrul proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”.
„În acest sens, în prima etapă, începând de marți, 6 iulie 2021, circulația auto va fi complet închisă pe străzile Emmanuel de Martonne, Gaal Gabor, Kovacs Dezso și Bolyai Janos, asigurându-se doar culoare pentru pietoni. Măsura va avea efect până la finalizarea tuturor lucrărilor de pavaj de pe străzile enumerate mai sus. Lucrările sunt executate de către SC Astor Com SRL, durata de execuție prevăzută în contract fiind de 19 luni.
Precizăm faptul că, tot pe parcursul acestui an, în etapa a doua a proiectului, vor fi demarate lucrările de modernizare pe străzile Iuliu Maniu, Hermann Oberth și Baba Novac (sectorul cuprins între str. Avram Iancu și str. Mihail Kogalniceanu), iar în ultima etapă, în primăvara anului viitor vor fi demarate lucrările de modernizare pe străzile Universității și Mihail Kogălniceanu”, comunică Primăria.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Blue Monday, ediția a 8-a, dedicată SĂNĂTĂȚII mintale, la Cluj-Napoca. Ședințe de terapie GRATUITĂ
Asociația Daisler lansează în perioada 20-31 ianuarie 2025 ediția cu numărul 8 a campaniei Blue Monday, dedicată sănătății mintale. Câteva sute de psihologi din toată țara oferă ședințe de terapie gratuită tuturor celor care se înscriu pe platforma.
„Tema ediției din acest an este „Stabil într-o lume instabilă”, inspirată de evenimentele petrecute recent pe scena națională și internațională, evenimente care ajung să ne ghideze comportamentul și interacțiunile chiar și pe plan personal.
Blue Monday, ediția a 8-a, dedicată SĂNĂTĂȚII mintale, la Cluj-Napoca. Ședințe de terapie GRATUITĂ
Anxietate, depresie, izolare, teama de viitor, șovăiala (incapacitatea de a lua o decizie) sunt doar câteva dintre urmările unui an 2024 relativ zbuciumat. Lăsate neadresate, aceste urmări ajung să ne ghideze procesele de luare a deciziilor, de înțelegere a contextului real sau de relaționare.
Blue Monday este campania prin care sute de psihologi din toată țara, empatici față de acest context, își oferă serviciile și experiența în mod gratuit pentru toți participanții care se înscriu pe platforma bluemonday.ro. Deși considerată în mod popular cea mai deprimantă zi de peste an, Blue Monday este prilejul ideal prin care Asociația Daisler pune la dispoziția publicului român de peste tot o resursă extrem de vitală în zilele noastre, și anume acces gratuit la psihologi și psihoterapeuți care pot contribui la îmbunătățirea sănătății mintale.
Campania Blue Monday – lansată de Asociația Daisler – a intuit încă de acum 8 ani nevoia României de a crește nivelul de acces la sprijin psihoemoțional și la terapeuți specializați, astfel că azi campania se înscrie întru totul în Obiectul Strategic 4.8 – Optimizarea Furnizării Serviciilor de Sănătate Pentru Probleme Majore de Sănătate Publică din Strategia Națională de Sănătatea 2023-2023, respectiv Direcția de Acțiune 4.8.4.: Creșterea capacității de răspuns adecvat la problemele majore de sănătate mintală, contribuind la îndeplinirea acestui Obiectiv.
Interacțiunile dintre psihologi și beneficiari vor avea loc față în față în orașele în care există cabinete de specialitate care fac parte din program (Cluj-Napoca, București, Iași, Brașov, Suceava etc.), telefonic sau online în celelalte situații.
„Am ajuns la peste 100 de psihologi care oferă peste 700 de ore de terapie în regim gratuit”
Proiectul este coordonat de psihologii Denisa Niță și Cristina Lațcu, și realizat cu ajutorul voluntarelor Mara Oniga, Diana Iusco, Bianca Dima, Iulia Dragoescu.
„În 2018 duceam cărți poștale cu mesaje de încurajare câtorva cabinete de psihologie cu scopul de a le aduce zambetul pe buze celor care trec printr-o perioadă dificilă. Pe atunci erau câteva cabinete, câțiva clienti, câțiva oameni care vorbeau despre terapie și despre depresie. Azi, în 2025, după 8 ani de Blue Monday, pornind de la 7 psihologi care ofereau terapie gratuit, am ajuns la peste 100 de psihologi care oferă peste 700 de ore de terapie în regim gratuit. Peste 10 oameni în echipă și toate inimile pline de bucurie să vedem cum se alătură toată țara acestei inițiative, iar obiectivul nostru se îndeplinește tot mai mult pe an ce trece: să facem bine.”, transmite Denisa Niță, fondatoarea proiectului.
“Într-o lume marcată de instabilitate, este esențial să ne ancorăm în prezent și să căutăm dovezi reale care să ne ghideze printre mulțimea de informații ce ne bombardează zilnic. Crearea unor filtre bazate pe aceste dovezi ne poate ajuta să rămânem echilibrați, iar atunci când simțim că nu reușim să facem față singuri, să avem curajul să cerem ajutor”, e de părere și psihologul Cristina Lațcu.
Pe lângă cele câteva sute de ședințe de terapie oferite cu titlu gratuit organizăm și curioșii din Cluj-Napoca și București au ocazia de a participa la mai multe meet-up-uri în compania unor specialiști care abordează diverse teme.
„Accesul la toate aceste meet-up-uri este condiționat de realizarea unei donații de minim 25 de lei”
Astfel, pe 20 ianuarie, jurnalista Ruxandra Hurezean și psihologul Ionuț Milea discută cu Andi Daiszler la Cluj-Napoca despre impactul știrilor și social media asupra noastră, mai ales în contextul avalanșei de informații care, de cele mai multe ori, ne pot crea stări agitație sau disconfort. Întâlnirea e facilitată de partenerii de la Optimal Office.
Pe 27 ianuarie tot la Cluj-Napoca, de data aceasta la Stables, psihologul Alexandru Lumperdean ne ajută să înțelegem Relația dintre minte și corp, iar pe 29 ianuarie la Cluj Hub psihologii Cătălina Petruș-Pop și Simion Echim vor conduce atelierul de dezvoltare personală „ACT Express. Destinația – Valori personale”.
Nu în ultimul rând, tot pe 29 ianuarie, de data aceasta la București, psihologul Victor Bohuș dă întâlnire curioșilor la Clinica Mind Garden la meet-up-ul cu tema Când la psiholog, când la psihiatru?
Accesul la toate aceste meet-up-uri este condiționat de realizarea unei donații de minim 25 de lei, echivalentul a două cafele băute în oraș. Toți banii strânși astfel de Asociația Daisler vor fi folosiți pentru achitarea orelor de terapie pentru persoane care nu-și permit acest lux și după ce campania Blue Monday ajunge la final, la fel ca anul trecut.
În cazul atelierului de dezvoltare personală, donația minimă recomandată este de 30 de lei, fiind vorba de doar 10 locuri disponibile.
Toate înscrierile se realizează folosind acest link.
„Toți psihologii înscriși pe platforma bluemonday.ro sunt verificați de colectivul echipei și fac parte din Colegiul Psihologilor din România având drept de practică”
Blue Monday este un proiect lansat de Asociația Daisler în 2018 cu scopul de a normaliza și accesibiliza mersul la psiholog în România. De atunci și până acum au fost oferite cu titlu gratuit câteva mii de ședințe de terapie tuturor celor care sunt curioși, poate nu-și permit sau nu știu unde să apeleze pentru a discuta cu un specialist.
Toți psihologii înscriși pe platforma bluemonday.ro sunt verificați de colectivul echipei și fac parte din Colegiul Psihologilor din România având drept de practică. Le mulțumim pe această cale tuturor pentru încrederea acordată în această călătorie al cărui scop e o națiune mai încrezătoare în forțele proprii”, au transmis organizatorii.
Fondată în 2016 la Cluj-Napoca, Asociația Daisler este un ONG care a creat constant proiecte cu impact major în plan local, regional și național. Pe lângă Blue Monday, Asociația Daisler organizează Strada Potaissa – Piața de flori altfel, festivalul internațional de light-art Lights On Romania și e responsabilă de creația celei mai cunoscute instalații de lumină din țară, MI-E DOR DE TINE.
Potrivit prognozei ANM pentru perioada 13 ianuarie – 10 februarie, după o săptămână în care temperaturile vor fi mai coborâte în regiunile vestice și la munte, vremea devine mai blândă decât în mod normal pentru această perioadă a anului.
13 – 20 ianuarie
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, dar și mai coborâte în regiunile vestice, în zonele montane și local în cele centrale și în extremitatea de sud și de sud-est a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.
Vremea în următoarele 4 săptămâni: TEMPERATURI peste cele normale
20 – 27 ianuarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile nord-estice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali.
27 ianuarie – 3 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de nord-est a teritoriului. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali.
3 – 10 februarie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor deficitară în cea mai mare parte a țării.
EVENIMENT
Incendiu la o hală din Dej, cu degajare de fum. Au fost trimise autospeciale de pompieri de la Cluj-Napoca
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit marți seara la un incendiu izbucnit în interiorul unei hale de pe strada Dumbrava Roșie din Dej.
”Din primele date, incendiul a izbucnit la un utilaj, iar hala de aproximativ 350 de metri pătrați este inundată cu fum.
Din fericire, nu sunt anunțate persoane care să solicite îngrijiri medicale. Acționează la fața locului trei echipaje, cu trei autospeciale cu apă și spumă. Inițial, au fost trimise forțe și de la Cluj-Napoca, însă acestea se vor întoarce la bază”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.
Incendiul a fost lichidat și urmează ca spațiul să fie ventilat.
”În continuare se efectuează cercetări cu privire la cauza probabilă de izbucnire a incendiului. Din fericire, în urma intervenției au fost protejate automobile aflate în interior, dar și diverse utilaje. Incendiul a fost stins în limitele găsite”, au mai spus pompierii clujeni.
EVENIMENT
Tânărul de 19 ani, dispărut în Florești, a fost găsit. A fost căutat de forțe impresionante
Tânărul de 19 ani, dispărut marți în zona Tăuți de lângă Florești a fost găsit în cursul serii, în urma unei ample acțiuni de căutare, în satul clujean Vlaha.
Potrivit primelor informații, a foat găsit intr-o masina părăsită in Vlaha, fiind în viață, după cum au comunicat reprezentanții echipelor de căutare.
Tânărul a fost căutat de polițiști și de echipe de voluntari pe o arie mai extinsă decât cea a Floreștiului.
Vom reveni cu detalii.