Connect with us

CULTURA

Înălțarea Domnului sau Ispasul. Tradiții și obiceiuri în satele clujene

Publicat


În calendarul creștin, la 40 de zile după Înviere, este sărbătorită Înălțarea Domnului, numită popular Ispasul.

În acest an, Ispasul cade pe 13 iunie.

Înălțarea Domnului sau Ispasul. Tradiții și obiceiuri în satele clujene

Se îndătina ca în această zi de sărbătoare, după slujba de la biserică, oamenii să iasă la țarină, pentru a face „Ruga cea Mare”, pentru apărarea holdelor și a bobului de grâu, care, după credințele populare, poartă însuși chipul lui Hristos, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

În ajunul sărbătorii, tinerii puneau pe la porți și la ferestre flori de câmp, spice și leuștean, pentru norocul familiei și paza „de tot răul”.

Glie verde și crengi de paltin, în unele zone de Rusalii, se puneau pe pragul casei și al bisericii, „pentru îndepărtarea furtunilor și a trăsnetului”.

Leac de dor și drag. Ce făceau tinerii în noaptea de Ispas

Tot acum, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj, tineretul din sat mergea în noaptea de Ispas în codru, pentru a pândi înflorirea alunului, „leac de dor și de drag”.

Asta se arată în volumul „Obiceiuri tradiționale din Transilvania”, semnat de cercetător Maria Bocșe, editat în anul 2006 de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Foto: Înălțarea Domnului, pictură pe sticlă, autor călugărul iconar Ilarion Mureșan de la Mănăstirea Nicula.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate