ACTUALITATE
În acest an, românii plecați în străinătate nu au reușit să vină acasă de sărbători. Psihologii și experții în domeniu explică acest fenomen
Pentru a-și alina dorul de familie, mii de români își vor petrece seara de Crăciun și Revelion alături de familie, dar prin intermediul apelurilor video și platformelor de socializare. Aeroporturile sunt goale iar la frontierele statelor nu mai e obișnuita înghesuială, comparativ cu alți ani în care cozile erau interminabile.
Șase milioane de români locuiesc în afara țării, iar dintre aceștia, arată statistica, mai mult de un sfert apelau la transportul aerian în perioada sărbătorilor. Franța, Italia, Spania erau rutele cele mai aglomerate unde cu greu mai găseai în această perioadă bilet de avion. Anul acesta însă vânzările de zboruri pe aceste rute au scăzut cu peste 70%.
Explicația psihologilor
Psihologul Keren Rosner spune: „În special familiile care au rude plecate în străinătate vor trăi la nivel individual niște drame. Consecințele vor fi la nivel emoțional foarte puternice pentru că această distanță ne va face să credem că nu mai avem persoane apropiate care să ne fie alături când avem nevoie, va fi un sentiment de însingurare.”
Având în vedere că pandemia trece, specialiștii în domeniu recomandă ca în perioada sărbătorilor, chiar dacă suntem departe de cei dragi, să încercăm să păstrăm legătura cu ei oricât de departe ar fi.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






